de Gheorghe Pârja
Când s-a putut spune răspicat cam câți români sunt
dincolo de granițele țării, am aflat că ei numără peste 12 milioane. Asta este
o cifră pusă în circulație de guvernele care s-au perindat imediat după 1990. A
doua Românie, cum a fost numită de jurnalistul și prozatorul Valentin
Hossu-Longin, mi se pare o cifră cu semne de întrebare. Aritmetica poate fi
credibilă dacă luăm în considerare și cea mai mare emigrație românească
petrecută în ultimele trei decenii.
Eu mă refer la românii din împrejurimi, așezați de
istorie, fără vrerea lor, în provincii românești din jurul graniței noastre.
Alții sunt răspândiți prin Europa, Statele Unite, Canada, Suedia, Australia,
până în Siberia. Se fac eforturi naționale pentru a-i determina să privească
spre țară. Fenomenul este atât de delicat încât cu greu putem să-i dăm de
capăt. Din cei duși departe puțini se întorc acasă. Casa lor este acolo unde le
este bine. Cunosc bine fenomenul. Mai aproape de noi sunt românii care trăiesc
în țările vecine. Cu destine aparte.
Cei din Banatul sârbesc au conștiința că sunt
români. Chiar și-o manifestă prin ziare, reviste, posturi de radio. Unii, mai
ales scriitorii, ne caută acasă. Pe când cei din Valea Timocului au o soartă
mai grea din punctul de vedere al românității. Nici nu sunt numiți români, ci
vlahi. Am fost și am văzut. Din Negotin, la Cobișnița lui Adam Puslojic. Despre
românii din Ungaria am scris recent. Se zbat să-și păstreze identitatea. Cei
din Bulgaria sunt mai timid orientați spre România.
Basarabia, teritoriu românesc vânturat de istorie, a
devenit stat râvnit de vecinul de la răsărit. Nu uităm anul 1812, sau anul
1940. În ultimele trei decenii am fost martori la schimbările de dincolo de
Prut. După euforia podurilor de flori au venit momente ale lucidității pentru
spiritul unionist. Împreună cu intelectuali din Maramureș, precum dr. Teodor
Ardelean și Gheorghe Mihai Bârlea, în mai multe rânduri am luat pulsul românesc
la Chișinău și în alte așezări basarabene. Și ne-am dat seama că unirea
Basarabiei cu România nu stă numai în entuziasm.
Prietenia noastră cu renumiți scriitori de dincolo
de Prut, cei care au câștigat pariul cu alfabetul latin, a fost, și este,
echilibru în aprecierea acestui mare fapt istoric. Că nu depinde numai de
voința noastră, mai ales în această lume scoasă din țâțâni. Socotesc o mare
izbândă declararea Limbii Române, limbă de stat în Republica Moldova. Lupta
continuă. Am lăsat la urmă românii din Ucraina. Acum când țara vecină trece
prin mari încercări pricinuite de invazia rusă, s-ar crede că nu este momentul
de analiză națională. Împărtășim durerea morții și a ruinei, România este un
vecin cu fața spre Ucraina, dar nu putem uita istoria, nici urma lui Eminescu
la Cernăuți.
Cum am legături strânse cu scriitori și istorici din
Bucovina de Nord, știu că păstrarea identității românilor este delicată. Dar nu
se lasă amăgiți de sirene. Revista Mesager bucovinean este o redută în acest
sens. Scriitorul Ștefan Hostiuc, care o conduce, analizează cu mult echilibru
și realism starea actuală a românilor din Bucovina de Nord. Trage semnale care
nu ne pot lăsa indiferenți. Despre ei voi mai scrie, fără emoții pentru adevăr.
Maramureșenii din dreapta Tisei au revitalizat multe energii românești. Pe care
le-au păstrat prin vreme, în ciuda multelor stăpâniri care s-au perindat asupra
lor.
Comunicarea românilor de pe cele două maluri ale
Tisei a fost de bun augur. E bine să ne aducem aminte că avem neamuri de limba
română în împrejurimi și mai departe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu