luni, 12 august 2024

Ostașul Ciucă dă în Rusia și nimerește SUA!

Generalul s-a trezit în politicianul Nicolae Ciucă, și a postat duminică un text profund cazon pe Facebook, în care liderul PNL vrea să torpileze Rusia, dar reușește să pună la zid, prin ricoșeu, partenerul strategic.

„Recenta incursiune a trupelor ucrainene în regiunea rusă Kursk ne arată că surprizele pot să schimbe percepția publicului asupra evoluției unui conflict armat. În prezent, nu știm care sunt obiectivele strategice vizate de inițiatorii unei asemenea acțiuni tactice neașteptate și nu mă voi hazarda în a face speculații pe această temă.
Dar indiferent de ceea ce speră conducerea armatei ucrainene să obțină prin această ofensivă, ultimele zile ne-au arătat trei lucruri importante:
1. Armata lui Vladimir Putin nu are capacitatea de a proteja teritoriul, iar președintele are probleme de conducere a țării. Forțele ucrainene avansează în interiorul teritoriului rusesc, iar armata rusă, dincolo de slăbiciunile dovedite, nu poate da o replică pe măsură. Acest lucru în sine este o lovitură aplicată imaginii Rusiei, dar mai ales moralului armatei și încrederii populației în actuala conducere.
2. Structurile de planificare militară ucrainene și serviciile secrete au reușit o performanță deosebită în aceste timpuri: să proiecteze și să pună în practică o asemenea acțiune ofensivă, fără ca vreo informație sau intenție să fie devoalate.
3. Echipamentele militare occidentale chiar fac o mare diferență în teren și permit ucrainenilor să aplice soluții la care nimeni nu s-ar fi putut aștepta vreodată.
În ansamblu, mesajul pentru președintele Putin este unul limpede și clar: cine începe un război peste hotare, să nu se mire dacă războiul o să ajungă la un moment dat și la el acasă.(s.n.)” a scris doctorul Nicolae Ciucă.
Dincolo de confuzia stîrnită de postarea lui Ciucă – în calitate de militar, de lider de partid, de nr.2 în stat ori de candidat prezidențial? – ceea ce afirmă el în final se aplică mult mai mult Statelor Unite decît Rusiei ori altei țări.
Asta pentru că, de la începutul secolului 20, SUA a fost implicată (fără a socoti războaiele mondiale) în cele mai multe intervenții militare ”peste hotare”, începînd cu Filipine, China, Nicaragua, Cuba, Haiti, Republica Dominicană, Rusia. Coreea, Vietnam, Cambodgia, Laos, Indonezia, Liban, Grenada, Libia, Panama, Irak, Afganistan, Somalia, fosta Iugoslavie șamd.
De aici întrebarea: a vrut Ciucă intenționat să înțepe America, ori i-a fugit pixul cum nu trebuie?!

Sursa: inpolitics


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu