vineri, 28 februarie 2014
Mărţişorul - simbol al primăverii, speranţei şi norocului
Mărţişorul, un mic obiect prins într-un şnur alb cu roşu,
este oferit persoanelor apropiate, pe 1 Martie, ca vestitor al sosirii
primăverii, primind însă, în ultimii ani, semnificaţii diverse, de la podoabă
aducătoare de noroc la simbol al renaşterii naturii.
În general, femeile şi fetele primesc mărţişoare şi le
poartă pe durata lunii martie, ca semn al sosirii primăverii. În Moldova însă,
obiceiul este ca fetele să dăruiască mărţişoare băieţilor. Împreună cu
mărţişorul se oferă adesea şi flori timpurii de primăvară, cea mai
reprezentativă fiind ghiocelul.
Arheologii au descoperit obiecte cu o vechime de mii de ani
care pot fi considerate mărţişoare. Ele au forma unor mici pietre de râu
vopsite în alb şi roşu, înşirate pe aţă, pentru a fi purtate la gât. Cele două
culori sunt deschise interpretărilor: roşul poate semnifica vitalitatea femeii,
iar albul - înţelepciunea bărbatului. Astfel, şnurul mărţişorului exprimă
împletirea inseparabilă a celor două principii.
Semnificaţia firelor alb şi roşu ce se împletesc într-un
şnur de care este prins un mic obiect este relevată şi de unele legende. Astfel
se spune că Soarele ar fi coborât pe pământ în chip de fată frumoasă şi ar fi
fost ţinut prizonier de un zmeu. Pentru a-l elibera, un voinic s-a luptat cu
zmeul vărsându-şi sângele în zăpadă. Soarele a urcat din nou pe cer şi, în
locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei - vestitori ai
primăverii.
Conform unui mit care circulă în Republica Moldova, în prima
zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a ieşit la marginea pădurii şi a observat
cum, într-o poiană, într-o tufă de porumbari, de sub zăpadă răsare un ghiocel.
Iarna a chemat vântul şi gerul să distrugă floarea şi ghiocelul a îngheţat,
însă Primăvara a dat la o parte zăpada, rănindu-se la un deget din cauza
mărăcinilor.O picătură de sânge fierbinte a căzut pe floare făcând-o să
reînvie. În acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărţişorului fac
trimitere la sângele roşu pe zăpada albă.
Se spune că, în vechime, mărţişorul era confecţionat din
două fire răsucite de lână colorată - albă şi neagră sau albă şi albastră - şi
era dăruit în prima zi din luna martie. Obiceiul mărţişorului este de fapt o
secvenţă dintr-un scenariu ritual de înnoire a timpului - primăvara, la moartea
şi renaşterea simbolică a Dochiei.
Unele tradiţii spun că firul mărţişorului, funie de 365 sau
366 de zile, ar fi fost tors de Baba Dochia, în timp ce urca turma la munte.
Asemănător Ursitoarelor care torc firul vieţii copilului la naştere, Dochia
torcea firul anului primăvara, la naşterea timpului calendaristic. De aceea,
mărţişorul este numit de etnologul Ion Ghinoiu "funia zilelor,
săptămânilor şi lunilor anului, adunate într-un şnur bicolor".
Originile sărbătorii mărţişorului nu sunt cunoscute exact,
dar se consideră că ea a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era
sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai
zeul războiului, ci şi al fertilităţii şi vegetaţiei. Această dualitate este
remarcată în culorile mărţişorului, albul însemnând pace, iar roşul - război.
Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie până la începutul secolului al
XVIII-lea.
Răspândit în toate zonele ţării, mărţişorul este pomenit
pentru prima dată de Iordache Golescu, iar folcloristul Simion Florea Marian
relatează în cartea "Sărbătorile la români" că în Moldova, Muntenia,
Dobrogea şi unele părţi ale Bucovinei exista obiceiul ca părinţii să lege, la 1
martie, copiilor lor o monedă de argint sau de aur la gât sau la mână. Moneda,
legată cu un şnur roşu, un găitan din două fire răsucite din mătase roşie sau
albă sau mai multe fire de argint şi aur se numeşte mărţişor, mărţiguş sau
marţ. Mărţişorul era pus la mâinile sau la gâtul copiilor pentru a le purta
noroc în cursul anului, pentru a fi sănătoşi şi curaţi ca argintul la venirea
primăverii. În unele zone, copiii purtau mărţişorul 12 zile la gât, iar apoi îl
legau de ramura unui pom tânăr. Dacă în acel an pomului îi mergea bine însemna
că şi copilului îi va merge bine în viaţă. În alte cazuri, mărţişorul era pus
pe ramurile de porumbar sau păducel în momentul înfloririi lor, copilul urmând
să fie alb şi curat ca florile acestor arbuşti.
Folcloristul Simion Florea Marian scrie că mărţişorul serveşte
celor care îl poartă "ca un fel de amuletă", dar cine doreşte ca
acesta să aibă efectul dorit "trebuie să-l poarte cu demnitate".
În prezent, mărţişorul este purtat întreaga lună martie,
după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că aceasta va
aduce belşug în casele oamenilor. Se zice că dacă cineva îşi pune o dorinţă în
timp ce atârnă mărţişorul de pom, aceasta se va împlini. La începutul lui
aprilie, într-o mare parte a satelor României şi Moldovei, pomii sunt
împodobiţi de mărţişoare. În Transilvania, mărţişoarele se atârnă de uşi,
ferestre, de coarnele animalelor domestice, întrucât se consideră că astfel se
vor speria duhurile rele.
Mărţişorul este o tradiţie în România, Republica Moldova şi
teritoriile învecinate locuite de români sau aromâni. Obiceiuri similare sunt
întâlnite în Bulgaria, Albania, Macedonia.Mediafax
Cristian LAURENŢIU
Semnificaţii istorice pentru data de 1 martie
1788 S-a născut Gheorghe Asachi, cărturar enciclopedist şi
scriitor al începuturilor literaturii române, sprijinitor al ştiinţei şi
artelor, întemeietor şi deschizător de drumuri în învăţământ, teatru, presă (m.
1869)
1810 - S-a născut Frederic Chopin, compozitor şi pianist
polonez. (m. 17 octombrie 1849)
1812 - S-a născut Nicolae Kreţulescu, medic şi om politic,
membru al Academiei Române; a întocmit primul „Manual de anatomie descriptivă”
în limba română; în urma strădaniior lui, în ianuarie 1842, s-a deschis Şcoala
de Mică Chirurgie de la Colţea (m. 26 iunie 1900)
1837 - S-a născut scriitorul Ion Creangă (m. 31 dec
1889)
1867 - A apărut la Iaşi, apoi la Bucureşti, revista
“Convorbiri literare”, editată de Societatea “Junimea”, care a exercitat o
înrîurire de fond asupra mişcării literare româneşti (pînă în 1944, cu o
întrerupere între 1916 şi 1919). Primul redactor, apoi director al acestei
reviste, a fost Iacob Negruzzi.
1877 - Puterile semnatare ale Tratatului de la Paris din
1856 au adoptat, la Londra, un protocol prin care recomandau Turciei să acorde
unele libertăţi popoarelor supuse. Refuzul acesteia va deschide calea
războiului.
1889 - Ferdinand de Hohenzollern a fost proclamat, prin
Decret, principe al României, cu titlul de Alteţă Regală
1896 - S-a născut Dimitri Mitropoulos, dirijor, pianist şi
compozitor american de origine greacă (m. 2 noiembrie 1960)
1906 - A debutat revista “Viaţa românească”, revistă
“literară şi ştiinţifică”, sub direcţia lui Constantin Stere şi Paul Bujor,
secretar de redacţie fiind Garabet Ibrăileanu
1907 - Şi-a început activitatea Serviciul de urgenţă
“SALVAREA”, din iniţiativa dr. Mina Minovici
1908 - A încetat din viaţă Vasile Păun, poet, teoretician şi
critic literar (n. 9 februarie 1850).
1909 - S-a născut actorul britanic David Niven; a primit
Premiul Oscar în 1958 (“Pantera roz”, “Ocolul pământului în 80 de zile”) (m. 29
iulie 1983)
1922 - S-a născut Yitzhak Rabin, premier israelian, laureat
al Premiului Nobel pentru Pace (1994), asasinat la 4 noiembrie 1995
1947 - Fondul Monetar Internaţional a devenit operaţional
1958 - A fost creat Parlamentul European, for consultativ al
Uniunii Europene.
1993 - A avut loc deschiderea traficului telefonic public
între România şi Statele Unite ale Americii
1993 - A fost reînfiinţată Curtea de Conturi, organul suprem
de control financiar şi de jurisdicţie în domeniul financiar în România, după
45 de ani de la întreruperea activităţii
1995 - Parlamentul European respinge legea de omologare în
domeniul biotehnologiei, după 7 ani de dezbateri asupra implicaţiilor de ordin
etic ale propunerii ce ar permite omologarea plantelor şi animalelor obţinute
prin procedee de inginerie genetică şi a invenţiilor bazate pe gene umane sau
provenind de la alte fiinţe
1999 - Procurorii militari au identificat mai multe persoane
care, în timpul revoluţiei din decembrie 1989, făceau parte “dintr-un anumit
grup de putere care a creat diversiunea cu teroriştii, pentru a putea stăpâni
situaţia”, magistraţii urmând să trimită în judecată, sub acuzaţiile de
instigare la omor şi instigare la distrugere, pe cei care vor fi găsiţi
responsabili de această diversiune
2001 - Membrii Parlamentului European au votat, la
Bruxelles, cu o largă majoritate, în favoarea eliminării necondiţionate a
vizelor de intrare în spaţiul UE pentru cetăţenii români
2006 - Papa Benedict al XVI-lea a renunţat la titlul de
Patriarh al Occidentului; a păstrat alte opt titluri, între care primele sunt
Episcop al Romei, Vicar al lui Iisus Hristos şi Succesor al lui Petru
2007 - Castelele Peleş şi Pelişor, împreună cu
terenurile aferente, au fost restituite regelui Mihai I, în urma unei decizii
de retrocedare semnate de ministrul Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu.
...se întâmplă la bibliotecă - săptămâna 3-8 martie 2014
ora 12:30, Sala de Conferințe
Rotaract Team Baia Mare în colaborare cu Club for Young
Leaders și Initiatives of Change
prezintă proiectul „India” pentru ONG-iști.
ora 17, Salonul Artelor
Asociația Artiștilor Plastici „Alexandru Șainelic” în colaborare cu Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” vă invită la vernisajul
expoziției personale de pictură
„Biserici maramureșene” a artistei
Lucia Cosma.
Program de vizitare în perioada 4-15 martie: marți-vineri 9-19, sâmbătă 9-14. Intrarea este
libera!
Miercuri, 5 martie
ora 17, Salonul Artelor
Centrul Creației
Maramureș în colaborare cu Uniunea Artiștilor Plastici și Biblioteca Județeană
organizează vernisajul expoziției de
pictură și bijuterii a artistei
Marinela Călușeru intitulată Marinela
ART (foto afiş).
Joi, 6 martie
ora 12:30, Sala de Conferințe
Colegiul Național
„Vasile Lucaciu” organizează o conferință
de presă pentru pregătirea Balului balurilor.
Festivalul Naţional „ANA BLANDIANA” – Lansarea Ediţiei a III-a, 2014
ȘCOALA GIMNAZIALĂ
„C. SANDU-ALDEA”, BRĂILA vă invită să participați
la a III-a Ediţie a FESTIVALULUI NAȚIONAL
DE CREAȚIE ȘI INTERPRETARE „ANA BLANDIANA”. Manifestările culturale se vor
desfășura în perioada 5 – 7 iunie 2014 și se adresează elevilor şi profesorilor din
învățământul gimnazial și liceal.
Școala organizatoare, în parteneriat cu
Inspectoratul Școlar Județean, Primăria Municipiului Brăila, Muzeul Brăilei, Teatrul „Maria Filotti”,
Direcția Județeană pentru Cultură și
Patrimoniul Național Mureș, Biblioteca Județeană „Panait Istrati ” și
cu alte instituții de învățământ, organizează o nouă ediție a FESTIVALULUI NAȚIONAL DE CREAȚIE ȘI INTERPRETARE „ANA BLANDIANA”, cu tematica
- „POETICA ARBORELUI EXISTENȚIAL”.
Festivalul cuprinde următoarele secțiuni:
I.Creație literară; II. Critică/Analiză
literară; III. Recitare; IV. Interpretare Folk. De asemenea, în cadrul
Festivalului, se va realiza și
Simpozionul Național, ce propune pentru
dezbatere tema: „Metafora arborelui în literatura română și universală”. Expedierea lucrărilor aferente Simpozionului și secțiunilor
I, II se va face în format electronic. Materialele de la celelalte secțiuni vor fi expediate prin poștă, pe adresa școlii.
Un participant se poate înscrie la mai multe secțiuni.
Se vor acorda premii pe secțiuni și pe categorii de vârstă.
Nu se percep taxe de participare!
Gelu DRAGOŞ
O veste excepţională pentru bugetari!
Bugetarii ar putea primi până la 5.100 de lei în tichete de
vacanţă, doar pentru România!
Tichetele vor fi acordate în instituţiile publice, regiile
autonome, societăţile comerciale la care statul este acţionar majoritar şi
companiile naţionale. Parlamentarii susţin că această măsură înlocuieşte
primele de vacanţă şi că va reprezenta un sprijin pentru operatorii din turism.
Potrivit prevederilor stabilite de comisia de deputaţi,
valoarea tichetului nu poate depăşi şase salarii pe economie, adică 5100 de
lei.
Agenţiile de turism pot percepe un comision de până la 10%
pentru aceste tichete de vacanţă, au decis deputaţii, cu toate că ministrul
pentru IMM-uri, Maria Grapini, a considerat că valoarea acestuia trebuie să fie
„lăsată liberă”.
Proiectul urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei
Deputaţilor.Preluare Digi24.ro
Cristian LAURENŢIU
Cinci moduri în care salatele te îngraşă
Dacă mănânci numai salate nu înseamnă nici că ai o dietă
echilibrată, nici că vei slăbi, mai ales dacă le îneci în sosuri sau le adaugi
cartofi prăjiţi.
1. Îi adaugi prea multe fructe uscate
Fructele uscate fac salata mai gustoasp, îi adaugă textură
şi un plus de fibre alimentare, dar în multe cazuri, conţin tot atât de multe
calorii ca bomboanele. Numai un pumn de merişoare uscate pot să conţină până la
29 de grame de zaharuri. De altfel, este posibil ca unele dintre fructele
uscate din comerţ să aibă zahăr adăugat, aşa că citeşte cu atenţie eticheta şi
evită-le dacă eşti la dietă.
2. O îneci în dressing
Aceasta este una dintre cele mai la îndemână metode de a
face salata mai apetisantă pentru cei care nu iubesc „iarba“ şi, de asemenea,
de a o transforma, practic, în junk food. A nu se înţelege să nu pui niciun fel
de dressing în salată, niciun pic de ulei de măsline. Mai ales că 3 grame de
grăsimi mononesaturate ar putea ajuta organismul să absoarbă mai bine substanţele
nutritive din legume, potrivit unui studiu realizat de oamenii de ştiinţă de la
Universitatea Purdue din SUA. Ţine cont că două linguri de ulei conţin mult mai
multe grăsimi decât atât: 12 grame de grăsimi şi 120 de calorii.
3. Pui prea multă brânză
Evident, tot ceea ce conţine brânză e mai gustos, fiindcă
adaugă grăsime, o textură cremoasă şi, de multe ori, şi sare. Totuşi, trebuie
ştiut că telemeaua de la ţară, oricât de bio şi de bună, conţine cantităţi mari
de grăsimi saturate. O bucată de brânză cât două zaruri adaugă salatei nici mai
mult, nici mai puţin de 150 de calorii şi 15 grame de grăsime. Dacă eşti,
într-adevăr, un mare amator de brânză, pune în salată brânză cu mucegai sau de
capră, fiindcă, având un gust mai puternic, te va face să mănânci mai puţină.
4. Pui crutoane
Cu crutoane, salata devine mai crocantă şi tot ceea ce este
crocant este perceput ca fiind foarte bun de creierul nostru. De multe ori
însă, mai ales la restaurante şi la fast-food, aceste crutoane sunt, de fapt,
pâine albă prăjită şi nu aduc salatei decât calorii în plus. Numai şase
crutoane de dimensiuni medii conţin cam 30 de calorii şi 75 de miligrame de
sodiu (care, în exces, pune inima în pericol). Şi cine îşi pune în salată numai
6 crutoane?
5. Îi adaugi pui prăjit sau „crispy“
În timp ce 100 de grame de pui fără piele gătit pe grătar ne
oferă 20 de grame de proteine şi mai puţin de 5 grame de grăsime, aceeaşi
porţie de pui prăjit sau „crispy“, adică în crustă de făină şi ou, aduce în
corp 17 grame de grăsimi, cele mai multe saturate, potrivit ABC News. Cam tot
atâtea conţine şi un cheeseburger. Sursa: Adevarul
dr. Iulian COZA
Salut Trecut - James Watson si Francis Crick descopera structura chimica a ADN-ului
Intr-o zi de 28 februarie, in 1953, biologul american James
Watson si biologul englez Francis Crick descopereau structura chimica
(structura de dubla spirala) a ADN-ului (acidul dezoxiribonucleic). AND-ul este
format din molecule organice dintre cele mai complexe. Substanta se gaseste in
fiecare celula a fiintelor vii si este esentiala pentru identitatea oricarui
organism, de la Euglena verde pana la Homo sapiens sapiens, omul contemporan.
Anuntul formal al descoperirii a fost facut pe 25 aprilie, dupa aparitia unui
articol pe aceasta tema in numarul din aprilie al revistei Nature. Conform
propriilor afirmatii ale celor doi biologi, saltul calitativ al descifrarii
„secretului vietii” s-a produs in ziua de 23 februarie 1953. Aflati in
competitie contra cronometru cu alte echipe, mult mai cunoscute si mult mai
bine dotate (asa cum a fost cea a chimistului american Linus Pauling, laureat
al premiului Nobel pentru chimie in 1954), cei doi biologi au fost ajutati de
catre Rosalind Franklin (specialista in fotografii de difractie create cu raze
X) si colegul acesteia, Maurice Wilkins. Din pacate, Franklin a murit de cancer
in 1958, in varsta de numai 37 de ani, iar decesul sau a fost pus pe seama prea
intensei iradieri. Cum premiul Nobel nu se confera post-mortem, in 1962 doar
Watson, Crick si Wilkins au impartit importanta distinctie. Acidul
dezoxiribonucleic este una dintre cele mai complexe molecule organice.
Structura ADN-ului este unica nu numai pentru o specie anume ci si pentru orice
individ al oricarei specii animale sau vegetale. La om ADN-ul contine circa
3,27 miliarde de perechi de baze (3,27 miliarde de „trepte” in helixul dublu).
Iuliu Ionuţ DRAGOŞ
joi, 27 februarie 2014
Fotbal de clasă. Rezultatele şaisprezecimilor Europa League
Rubin Kazan - Betis
0-2
A marcat: Nono (45), Castro (64)
Rubin: Ryzhikov, Kverkvelia,
Sharonov, Burlak, Маvinga, М’Vila, Кislyak, Еremenko, Мukhametshin, Каradeniz,
Мullin
Betis: Adán;
Juanfran, Perquis, Jordi Figueras, Dídac; Nono, N'Diaye, Lolo Reyes; Baptistao,
Cedrick, Castro
FC Basel - Maccabi Tel Aviv 3-0
Au marcat: Stocker (18), Streller (60, 72)
FC Basel: Sommer -
Ajeti, Suchy, Sauro - P.Degen, Serey Die, Safari - Elneny, Frei, Stocker -
Streller
Maccabi Tel-Aviv:
Juan Pablo - Ziv, Tibi, Yeini, Ben Harush - Alberman, Radi, Itzhaki, Zahavi,
Mareval - Prica
Frankfurt - FC Porto 3-3
Au marcat: Aigner (37), A. Meier (52, 76) / Mangala (58,
71), Ghilas (87)
Frankfurt: Trapp -
Zambrano, Oczipka, Madlung, Jung - Flum, Schwegler - Aigner, Barnetta, Meier -
Joselu
FC Porto: Helton; Danilo, Maicon, Mangala, Alex Sandro; Fernando,
Herrera, Carlos Eduardo; Quaresma, Varela, Jackson
Ludogorets - Lazio
3-3
Au marcat: Bezjak (67), Zlatinski (78), Juninho (88) /
B. Keita (1), Perea (54), Klose (82)
Ludogorets: Stoyanov; Caicara, Mantyla, Moti, Minev;
Aleksandrov, Espinho, Zlatinski, Misidjan; Marcelinho; Bezjak
Lazio: Marchetti, Konko, Biava, Ciani, Radu, Ledesma,
Biglia, Onazi, Candreva, Perea, Keita
Napoli - Swansea 3-1
Au marcat: Insigne (17), Higuain 78, Inler (93) / De Guzman
(30)
Napoli: Reina;
Maggio, Henrique, Albiol, Ghoulam; Inler, Behrami; Insigne, Pandev, Callejòn;
Higuain
Swansea: Vorm,
Tiendalli, Chico Flores, Williams, Davies, Canas, de Guzman, Hernandez,
Routledge, Emnes, Bony
Salzburg - Ajax 3-1
Au marcat: Van der
Hoorn (a.g. 56), Mane (66), Soriano (77) / Klassen 82
Salzburg: Gulácsi;
Schwegler, André Ramalho, Hinteregger, Ulmer; Kampl, Leitgeb, Ilsanker, Mané;
Alan, Jonatan Soriano
Ajax: Cillessen, Van
Rhijn, van der Hoorn, Denswil, Blind, Klaassen, Poulsen, De Jong, De Sa,
Sigthórsson, Duarte
Sevilla - Maribor 2-1
A marcat: J.A.Reyes (42), Gameiro (59) / Vrsici (91)
Sevilla: Varas,
Pareja, Figueiras, Fazio, Moreno, Carriço, Trochowski, Reyes, Vitolo, Rakitić,
Gameiro
Maribor: J.
Handanovic; Milec, Arghus, Rajcevic, Viler; Filipovic, Mertelj; Mezga,
Dervisevic, Bohar; Mendy
Şahtior - Plzen 1-2
Au marcat: L. Adriano (89) / Kollar (29), Petržela (33)
Şahtior: Pyatov;
Srna, Kucher, Kryvtsov, Shevchuk; Stepanenko, Ilsinho; D. Costa, A. Teixeira,
Bernard; L. Adriano
Plzen: Bolek; Rezník,
Procházka, Čišovský, Hubník; Horváth, Hořava; Petržela, Kolář, Ďuriš; Tecl
Alkmaar - Slovan Liberec 1-1
A marcat: Viergever (19) / Budnik (72)
AZ Alkmaar: Esteban;
Reijnen, Gouweleeuw, Wuytens, Viergever; Gudelj, Ortíz, Elm; Beerens,
Jóhannsson, Gudmundsson
Slovan: Hroššo;
Coufal, Kováč, Rajnoch, Fleišman; Sural, Pavelka, Rybalka, Frýdek; Jarolím,
Budnik
Benfica - PAOK 3-0
Au marcat: Gaitan (70), Lima (78), Markovic (80)
Benfica: Artur, Maxi
Pereira, Luisão, Garay, Sílvio, Rúben Amorim, Djuricic, André Gomes, Gaitán,
Salvio, Cardozo
PAOK: Glykos,
Kitsiou, Insaurralde, Katsouranis, Lino, Kace, Maduro, Lazar, Oliseh, Lucas,
Athanasiadis
Fiorentina - Esbjerg
1-1
Au marcat: Ilicic (47) / Vestergaard (91)
Fiorentina: Rosati;
Roncaglia, Rodriguez, Compper, Pasqual; Ambrosini, Pizarro, Valero; Ilicic,
Gomez, Matos
Esbjerg: Dubravka;
Laursen, Lucena, Drobo-Ampem, Knudsen; Rasmussen, Bergvold, J Andersen,
Nielsen; Pusic; Van Buren
Genk - Anji 0-2
Au marcat: Tshimanga (a.g. 64), Aliev (71)
Genk: Van Hout;
Koulibaly, Simaeys, Mbodji, Tshimanga; Kumordzi, Gorius; De Ceulaer, Camus;
Vossen, Mboyo
Anji: Kerzhakov;
Eshchenko, Grigalava, Epureanu, Tagirbekov, Gadzhibekov, Akhmedov, Aliyev,
Mkrtchyan, Bukharov, Smolov
Lyon - Ch. Odessa 1-0
A marcat: Lacazette (80)
Lyon: A.Lopes,
M.Lopes, Bisevac, Umtiti, Bedimo, Ferri, Malbranque, Fofana, Grenier,
Lacazette, Gomis
Ch. Odessa: Past;
Berger, Fontanello, A.Santana, Zubeyko; Gai, Kovalchuk, Léo Matos, Bobko, Dja
Djedje, Antonov
Tottenham - Dnipro 3- 1
Au marcat: C. Eriksen (56), Adebayor (65, 69) / Zozulya (47)
Tottenham: Lloris; Naughton, Dawson, Vertonghen, Fryers;
Dembele, Eriksen, Sandro, Townsend; Adebayor, Soldado
Dnipro: Boyko -
Fedeckyj, Mazuch, Ceberjacko, Strnici - Kankava, Rotan - Nascimento, Giuliano,
Konopljanka - Zozulja
Trabzonspor - Juventus 0-2
Au marcat: Vidal (18), Osvaldo (33)
Trabzonspor: Kivrak;
Bosingwa, Yumlu, Aykut Demir, Keles; Zokora, Malouda; Hurmaci, Adrian, Olcan;
Marc Janko
Juventus: Buffon,
Caceres, Bonucci, Ogbonna, Isla, Vidal, Marchisio, Pogba, Peluso, Osvaldo,
Giovinco
Valencia - Dinamo Kiev 0-0
Valencia: Alves -
Pereira, Costa, Mathieu, Bernat - Herrero, Parejo, Keita, Cartabia - Paco,
Vargas
Dinamo Kiev: Rybka -
Danilo Silva, Hacheridi, Dragovici, Makarenko - Lens, Veloso, Vukojevici,
Yarmolenko - Brown, Haruna
Gelu DRAGOS
Semnificaţii istorice pentru data de 28 februarie
1533 - S-a născut scriitorul francez Michel de Montaigne.(m.
1592)
1754 - S-a născut Gheorghe Şincai, istoric, filolog, figură
de primă mărime a şcolii ardelene. (m. 2 noiembrie 1816)
1785 - Horea şi Cloşca, conducătorii răscoalei
ţărăneşti de la 1784, au fost executaţi prin tragere pe roată.
1863 - S-a născut medicul Gheorghe Marinescu, fondatorul
şcolii româneşti de neurologie.(m. 15 mai 1938)
1869 - A încetat din viaţă Alphonse de Lamartine, scriitor romantic
francez („Meditatii poetice”) (n. 21 octombrie 1790)
1901 - S–a născut Linus Pauling, laureat al Premiului Nobel
pentru Chimie pe anul 1954, unul dintre fondatorii biologiei moleculare moderne
(m. 19 august 1994)
1903 - S-a născut regizorul american Vincente Minnelli (m.
25 iulie 1986)
1913 - S-a născut Vida Gheza, sculptor maghiar din România;
membru corespondent al Academiei Române (d. 1980)
1916 - A încetat din viaţă scriitorul Henry James („O coardă
prea întinsa”, „Portretul unei doamne”) (n. 15 aprilie 1873)
1922 - Proclamarea independentei Egiptului (ca monarhie
constituţională)
1970 - Membrii echipajului navetei spaţiale americane
„Apollo-12”, împreună cu soţiile, au întreprins o vizită la Bucureşti
1986 - A fost asasinat la Stockholm, în plină stradă,
premierul Suediei, Olof Palme
1996 - Prinţesa Diana a acceptat cererea de divorţ a soţului
ei, prinţul Charles al Marii Britanii
1997 - Guvernul rus hotărăşte înmormantarea rămăşitelor
Ţarului Nicolae II şi ale familiei imperiale în cripta regală din St.
Petersburg
1997 - Regele Mihai a
revenit din exil, fiind pentru prima dată după 1989 când sosirea suveranului
este acceptată de toate formaţiunile politice. Regele Mihai a reprimit paşaport
românesc.
2002 - Euro devine efectiv moneda unică a 304 de milioane de
europeni din 12 ţări, după dispariţia celorlalte monede naţionale
2011 - A încetat din viaţă actriţa Annie Girardot, figură
emblematică a cinematografiei franceze a anilor 1970 - 1980; a debutat în
cinema cu "Treize à table", de André Hunebelle, în 1955 şi a primit
premiul Cesar pentru rolurile din "Profesoara de pian" (2001) şi
"Mizerabilii" (1995) (n. 25 octombrie 1931)
Invitaţie ,,ÎMPREUNĂ CONSTRUIM VIITORUL - VISUL COPILULUI MEU!", EDIŢIA a-III-a, 2013-2014, TILEAG, BIHOR
CENTRUL ŞCOLAR DE
EDUCAŢIE INCLUZIVĂ NR.1 COMUNA
TILEAGD
în parteneriat cu : INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN BIHOR şi alte
unităţi învăţământ din ţară şi cu ASSC PROHUMANITAS ORADEA organizează
în anul şcolar 2013 – 2014 a IIIa ediţie a concursului cu tema :
,, ÎMPREUNĂ CONSTRUIM VIITORUL;
VISUL COPILULUI MEU!,,
În anul şcolar trecut concursul a fost înscris CAERI , este propus
spre înscriere şi în acest an şcolar şi se va derula în perioada programului ,,
Şcoala altfel : Să ştii mai multe, să fii mai bun !,,
Condiţii de participare:
1. Pot participa elevi din clasele 0- I-IV şi din
clasele I-VIII din orice formă de învăţământ sau unitate furnizoare de educaţie, alături de părinţi astfel:
Participanţii, elevi împreună cu unul din părinţi vor realiza un desen cu tema concursului.
Desenul scanat, însoţit de un scurt comentariu/slogan/mesaj al
copilului, şi un mesaj/slogan/comentariu al părintelui, va fi trimis pe adresa de mail : tocut_dorina@yahoo.com sau cseitileagd@yahoo.com împreună cu fişa
de înscriere, purtând mentiunea :
,, pentru concursul ,, ÎMPREUNĂ
CONSTRUIM VIITORUL; VISUL COPILULUI MEU!,, pana la data de 8 aprilie 2014.
2. Pentru
desfăsurarea concursului nu se percepe taxă.
3. Lucrările copiilor
vor fi evaluate şi clasificate de un juriu desemnat de organizatori. Se va tine cont de munca copiilor, de respectarea temei, dar şi de
mesajul părintelui.
4. Se vor
acorda premiile I,II, III şi 7 menţiuni,
ce vor consta în diplome şi pachete cu dulciuri.
5. Toţi
participanţii vor primii diplome expediate prin mail.
6
. Profesorii coordonatori vor primi adeverinţe din care rezultă ca au pregătit
elevii şi părinţii pentru concurs.
FISA DE ÎNSCRIERE
Numele elevului
……………………………….
Clasa………………………………………….
Unitatea şcolar/localitatea
………………………………….
Titlul lucrării……………………………………..
Comentariu/slogan
elev/mesaj……………………………..
Numele părintelui participant
..........................
Comentariu/slogan/mesaj
..........................................
Date de contact(
nr.tf.,e-mail)
...................................................................................
VĂ AŞTEPTĂM CU MULT INTERES !
La mulţi ani, Mihai Olos!
Artistul plastic maramureşean Mihai Olos, acum trăitor în
Germania, a împlinit miercuri, 26 februarie, 74 de ani. "Graiul
Maramureşului" îi urează, cu această ocazie, "La mulţi ani!" şi
sănătate.
Publicul băimărean şi-a putut bucura ochii cu lucrările lui
Mihai Olos cel mai recent în 2010, când, la împlinirea vârstei de 70 de ani,
familia sa i-a organizat o "personală" la Galeria de Artă de pe Bd.
Bucureşti nr. 6. Tot atunci, Muzeul Brukenthal din Sibiu a deschis o expoziţie
retrospectivă Mihai Olos. Ulterior, câteva lucrări ale sale au fost incluse în
expoziţii colective, la Colonia Pictorilor din Baia Mare. Atins de aripa
geniului, Mihai Olos este un artist complet: pictor, sculptor, poet, cântăreţ,
filosof. Făuritorul "oraşului universal" s-a născut la 26 februarie
1940, în localitatea Ariniş. A absolvit Institutul Pedagogic din Cluj-Napoca şi
de-a lungul timpului a urmat diferite stagii în Germania. S-a remarcat, prin
creaţiile sale, atât în România, cât şi în străinatate. Are lucrări expuse în
colecţii din Japonia, Italia, Germania, Ungaria şi, bineînţeles, Romania.
ANCA GOJA
(Articol
apărut în Graiul Maramureşului)
Comunicat de presă senator PSD Maramureş - Sorin Marius BOTA
In opinia senatorului PSD, Sorin
Bota, membrii noului guvern, cu precadere cei ce provin din randurile social
democratilor, trebuie sa fie cei mai buni specialisti pe domeniile pe care acestia
urmeaza sa le ocupe in cadrul cabinetului, fiind condamnati sa performeze din
punct de vedere al actului de guvernare.
„Guvernul poate continua si chiar
mai mult, poate transforma rezultatele macroeconomice bune intr-o crestere a
nivelului de trai al fiecarui cetatean. PSD trebuie sa furnizeze noului guvern
cei mai bun specialisti pe fiecare minister pe care il va ocupa, pentru a
obtine cele mai inalte performante si a demonstra ca poate guverna. O a doua
conditie in vederea unei bune guvernari ar fi echilibrarea reprezentarii in cadrul
noului cabinet, in sensul in care toate regiunile tarii sa se regaseasca la
nivelul guvernului, reprezentate in cabinet printr-un ministru. Un dezechilibru
in reprezentare va crea frustrari in interiorul partidului si va genera repercusiuni
la nivelul alegerilor electorale din acest an”, a declarat senatorul Sorin
Bota.
Cabinetul senatorului
Salut Trecut - Carol al II-lea promulga noua Constituţie a României
Intr-o zi de 27 februarie, in 1938, prin Decret Regal, Carol
al II-lea promulga noua Constitutie a României, prin care se introducea
dictatura regala a lui Carol al II–lea si sfarsitul regimului parlamentar.
Constitutia a intrat in vigoare la 27 februarie 1938, data sanctionarii ei. Ea
a abrogat expres, la aceeasi data, Constitutia din 1923. Constitutia din 1938
era alcatuita din 100 de articole, grupate in 8 titluri. Formal, Constitutia din 1938 accepta
suveranitatea poporului, dar in realitate acest principiu era anulat, pentru ca
articolul 30 din constituie il proclama pe rege capul statului si disparea principiul separarii puterilor in stat. Regele
detinea puterea legislative, pe care o exercita prin reprezentanta nationala.
Parlamentul era pastrat, dar avea un rol decorativ, iar calitatea de
parlamentar era conditionata de apartenenta la partidul regal, numit Frontul
Natiunii. Parlamentarii erau obligati sa poarte uniforma albastra a frontului.
Regele detinea puterea executiva, exercitata de guvern, care era numit de rege.
Drepturile si libertatile cetatenesti erau restranse si mentinute formal. Prin
Constitutia de la 1938 se interzicea activitatea tuturor partidelor politice
(se constituia primul partid de masa sub
conducerea regelui, Frontul National). In plus, erau desfiintate sindicatele
si, dupa modelul musolinian, erau organizate breslele si corporatiile.
Constitutia din 1938 a fost suspendata prin Decretul-Regal nr. 3052 din 5 septembrie
1940.
Iuliu Ionuţ DRAGOŞ
Reguli noi pentru organizarea excursiilor şi activităţilor extraşcolare
Excursiile, expediţiile şi alte activităţi de timp liber
care se desfasoara in afara Capitalei sau judeţului propriu vor avea nevoie de aprobarea
Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti respectiv al Inspectoratelor Şcolare Judeţene, prevede o procedura publicata
pe site-ul institutiei.
"Orice tabara, excursie, expeditie si alte activitati
de timp liber cu elevii si prescolarii organizate cu aprobarea conducerii
unitatii de invatamant se vor realiza in afara orarului scolar numai in
conditii de legalitate si siguranta, directorii unitatilor de invatamant si
conducatorul delegat al activitatii purtand intreaga raspundere.
In perioada anului scolar, in timpul orelor de curs se pot
organiza excursii tematice de o zi doar una pe semestru pentru elevii din
invatamantul primar si prescolar. Se solicita aprobarea ISMB prin
inspectoratele de sector a taberelor scolare, excursiilor, expeditiilor si a
altor activitati de timp liber care se desfasoara in afara orasului
Bucuresti", prevede procedura ISMB privind organizarea si desfasurarea
taberelor, excursiilor, expeditiilor.
Potrivit sursei citate, excursiile, vizitele la muzee,
vizionarile de spectacole si alte activitati de timp liber care se desfasoara
pe teritoriul orasului Bucuresti vor avea aprobarea directorului unitatii de
invatamant.
Excursiile vor fi asigurate cu personal didactic astfel: la
10 elevi cate un invatator/profesor sau animator, la 5-7 elevi cate un
invatator/profesor pentru excursiile in strainatate. Taberele pentru prescolari
vor fi asigurate cu personal didactic astfel: la fiecare grupa de 15-20 de
copii doua educatoare si o supraveghetoare de noapte, la fiecare tabara cate un
medic si un cadru sanitar mediu.
.Taberele pentru elevi vor fi asigurate astfel: la fiecare
10 elevi cate un invatator sau profesor, pentru cele pana la 300 de elevi - un
cadru sanitar mediu. La taberele izolate cu efectiv mai mic de 100 de elevi va
fi asigurat un cadru sanitar mediu si un medic iar la cele cu 300-500 de elevi
- un medic.
"Este nevoie de acordul parintelui, declaratia
elevului, avizul medical pentru elevii participanti, avizul epidemiologic,
declaratia pe proprie raspundere a conducatorului delegat si a cadrelor
didactice insotitoare privind asigurarea securitatii elevilor pe toata perioada
deplasarii", precizeaza ISMB.
Banu Alexandra
Invitaţie de presă dl. Gelu DRAGOŞ, redactor al ziarului Necenzurat
Alegerile
europarlamentare 2014 – Transilvania de Nord votează!
Dezbaterea publică şi lansarea albumului foto „Stilul de viaţă
european în Transilvania de Nord”
Mâine, 28 februarie 2014, trei
deputaţi europeni – d-na Norica Nicolai, dl. Ioan Mircea Paşcu şi dl. Rareş
Niculescu – vor discuta cu studenţi, elevi, profesori, universitari,
reprezentanţi ai ONG-urilor, ai administraţiilor publice locale, jurnalişti,
public larg, pe marginea a trei teme fierbinţi la nivel european şi regional.
Este vorba despre ocuparea forţei de muncă, calitatea vieţii şi alegerile
pentru Parlamentul European care vor avea loc în luna mai 2014.
Cu aceeaşi ocazie va fi lansat cel mai nou album foto de promovare a
regiunii noastre “Stilul de viaţă european în
Transilvania de Nord”. Fotografiile din album sunt semnate de 21 de autori din
cele şase judeţe ale regiunii, care au participat şi câştigat concursul foto
online organizat pe una din reţelele de
socializare. Concursul foto “Stilul de viaţă
european în Transilvania de Nord” a reuşit o mică performanţă, adunând nu mai puţin de 587 de fotografii, postate de
oameni simpli, fotografi amatori, fotoreporteri, autorităţi publice s.a.
Evenimentul va avea loc la Centrul de Cultură Urbană
Casino din Cluj-Napoca, conform agendei ataşate. Organizatorul este Agenţia de
Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest prin Centrul regional Europe Direct
Transilvania de Nord, cu sprijinul partenerilor Federaţia Share şi Asociaţia
Cluj On Line.
Context: În 2014, Agenţia de
Dezvoltare Regională Nord-Vest derulează două proiecte de comunicare: serviciul
de informare pe teme europene oferit de Centrul regional Europe Direct
Transilvania de Nord şi un grant dedicat alegerilor europarlamentare din luna mai
2014. Ambele proiecte sunt cofinanţate de Uniunea Europeană şi ADR Nord-Vest
prin programele „Europe Direct” respectiv „Activităţile EDIC în legătură cu alegerile pentru Parlamentul European
din 2014” .
Prin intermediul acestor două proiecte, ADR Nord-Vest continuă să-şi
îndeplinească misiunea de a promova o cetăţenie europeană informată şi activă
în regiunea Transilvania de Nord. Linkuri utile: Anul European al Cetăţenilor http://europa.eu/citizens-2013/;
Alegerile pt Parlamentul European http://www.elections2014.eu/ro;
Uniunea Europeană http://europa.eu/index_ro.htm
Contact:
Lia Valendorfean, coordonator Europe Direct
Centrul regional Europe Direct Transilvania de Nord
(Agentia de Dezvoltare Regionala Nord-Vest)
tel: +40-264-431550, fax: +40-264-439222,
e-mail: europedirect@nord-vest.ro, comunicare@nord-vest.ro
http://europedirect.nord-vest.ro/ , www.nord-vest.ro
https://www.facebook.com/europedirect.cluj
AGENDA
vineri, 28 februarie 2014, orele 11:00-15:00
Centrul de Cultură Urbană Casino, Cluj-Napoca
Moderator: Ciprian ARON, realizator emisiuni Transilvania Live TV
Dialog cu jurnaliştii: dl. Tiberiu FĂRCAŞ - Clujulcultural.ro, dl. Bogdan STANCIU - Transilvania
Reporter şi Cluj.Travel.ro, dl. Remus FLORESCU - Adevărul şi Welcome2Cluj.ro, dna. Cosmina
FERNOAGĂ - Ziua de Cluj, preşedinte Asociaţia Profesioniştilor din Presă Cluj, dna. Cristina
NISTOR, lect.univ.dr, Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării,
Universitatea Babeş-Bolyai Cluj.
Invitaţi speciali: dna Norica NICOLAI, deputat european - Grupul Alianţei Liberalilor şi
Democraţilor pentru Europa, dl. Ioan Mircea PAŞCU, deputat european - Grupul Alianţei
Progresiste a Socialiştilor si Democraţilor din Parlamentul European şi dl. Rareş NICULESCU,
deputat european - Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat).
Panel 1 - "Alegerile europarlamentare din mai 2014. Rolul României, probleme cheie şi
provocări politice ale momentului. " - Prof. univ. dr. Nicolae PĂUN – decan al Facultăţii de
Studii Europene, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj
Moderator: Asistent univ. dr. Radu Albu COMĂNESCU – Departamentul de Guvernanţă și
Studii Europene, Facultatea de Studii Europene, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj. Intervenţii
din partea tuturor invitaţilor.
Durata: 35 minute
Panel 2 - "Ocuparea forţei de muncă, fenomenul de migraţie şi libera circulaţie în spaţiul
european” – Lector univ. dr. Romana CRAMARENCO – Departamentul de Guvernanţă și
Studii Europene, Facultatea de Studii Europene, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj.
Moderator: Conf. univ. dr. Radu NECHITA, Departamentul de Guvernanţă și Studii Europene,
Facultatea de Studii Europene, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj. Intervenţii din partea tuturor
invitaţilor.
Durata: 35 minute
"Stilul de viaţă european în Transilvania de Nord" - prezentarea câştigătorilor concursului
foto, lansarea albumului foto, prezentare colaj poze din album – Lia VALENDORFEAN –
coordonator Centrul regional Europe Direct Transilvania de Nord din cadrul ADR Nord-Vest.
Intervenţii din partea contributorilor la album, autori de fotografii.
Durata: 25 minute
Panel 3 - „Alegerile europarlamentare, mai 2014 – Transilvania de Nord votează! Votează
şi tu!” – FARKAS Andras – Director executiv Youth @Cluj-Napoca 2015- European Youth
Capital, Bugetarea participativă - Diana APAN – Consilier, Primăria Municipiului Cluj-
Napoca. Intervenţii din partea tuturor invitaţilor.
Durata: 35 minute
Concluzii. Închidere sesiune. Intervenţii din partea tuturor invitaţilor.
Mini-cocktail.
Invitaţie la Expoziţia Internaţională - Concurs "Mărţişor 2014" IAŞI
FISA
DE INSCRIERE NECESARA PENTRU TRANSMITEREA DIPLOMELOR SI A DVD-URILOR
Expozitia
Internationala – Concurs ”MARTISOR 2014” din 1-8 martie 2014
Formatul printat NUMAI pentru coletul poştal ! (obligatoriu)
Fişa în format electronic o trimiteţi pe e-mail ! (obligatoriu)
COORDONATOR
(functie, nume, prenume): ____________________________________________
UNITATEA DE INVATAMANT:
______________________________________________________________ Str.
_______________________________, Nr. ____, Loc. _________________, judeţ
_________________
E-mail: _____________________________@_________________________
TEL._____________________
PĂRINTE VOLUNTAR:___________________________________________
TEL.______________________
INFORMATII
SI ADRESA PERSONALA A COORDONATORULUI PENTRU TRIMITEREA / PRIMIREA COLETULUI
POŞTAL:
Nume
si prenume: _______________________________________________________________
Str. ____________________________________,
Nr. ____, Bl. ____, Sc. ____, Et. ____, Ap. ___,
Loc. ______________________,
Jud. _________________, Sector _____, Cod postal ________, TELEFON (obligatoriu)
___________ , E-MAIL (obligatoriu): __________________@_________
Nr. Crt.
|
Nume şi prenume
elev / student
|
Clasa
|
Categorie
(creatii
literare, ppt., pictura, colaj, design, grafica, felicitare, obiect
decorativ, teatru, film, muzica, dans...)
|
1.
|
|
|
|
2.
|
|
|
|
3.
|
|
|
|
4.
|
|
|
|
5.
|
|
|
|
6.
|
|
|
|
7.
|
|
|
|
8.
|
|
|
|
9.
|
|
|
|
10.
|
|
|
|
AM ACHITAT TAXA
DE _______________ pentru un numar de
________ elevi / prescolari / studenti cu
chitanta ________________________ din data ________________
Adresa poştala
la care veţi trimite DV. parteneriatul, taxa si coletul cu materiale este: Asociatia „Vasile Pogor”- Preşedinte BIVOL TEODOR
Str. P-ta
Voievozilor, Nr. 5, Bl. A10, Et.7, Ap. 28, Loc. Iasi, Jud. Iasi, Cod 700575
E-mail: asociatia.vasilepogor@gmail.com
VA RUGAM SA COMPLETATI CORECT DATELE PENTRU CA
MATERIALELE SA AJUNGA PANA LA DATA MENTIONATA PE INVITATIE !
NU UITAŢI ! Numele persoanelor de pe fişă se completează cu
majuscule !
Fişa se trimite obligatoriu pe e-mail (pe
internet) in format word !!!
Nr. Crt.
|
Nume şi
prenume
elev /
student
|
Clasa
|
Categorie
|
1.
|
EXP.
MARIN
EMIL
|
a IX-a
|
Ppt., pictura, compoziţie
muzicala,
|
PROIECT DE
PARTENERIAT
Încheiat între:
1.
ASOCIAŢIA CULTURAL-ŞTIINŢIFICĂ „VASILE POGOR” IAŞI, str. P-ța
Voievozilor, nr. 5, bl. A10, ap. 28, loc. Iaşi, jud. Iaşi, organizator al EXPOZIŢIEI
NAŢIONALE – CONCURS „MĂRŢIŞOR 2014”
din 1 – 8 martie 2014 reprezentată de prof. TEODOR BIVOL în
calitate de Preşedinte şi
2.
………………………………………………….........., str. ........……………………………, nr. .….., jud. ....………............………, reprezentat prin
prof. ……...........…..…………………..…………… în calitate
de Director şi prof. ……………………..................................................................
în calitate de coordonator activităţi din proiect.
3.
SCOPUL PARTENERIATULUI: Realizarea EXPOZIŢIEI NAŢIONALE – CONCURS „MĂRŢIŞOR
2014” din 1 – 8 martie 2014
în parteneriat cu Facultatea de Arte Vizuale și
Design și Facultatea de Teatru de
la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi şi instituţiile partenere
reprezentate prin cadrele didactice coordonatoare, în beneficiul elevilor,
preşcolarilor, studenţilor şi cadrelor didactice din învăţământul
preuniversitar şi universitar, pentru promovarea imaginii pozitive şi a
serviciilor educaţionale a tuturor instituţiilor partenere.
4.
OBIECTIVE:
1. Valorificarea cunoştinţelor participanţilor
la expoziţia naţională-concurs, sintetizarea şi promovarea celor mai importante
informaţii generate de lucrările prezentate.
2. Educarea elevilor şi studenţilor
pentru înţelegerea, aprecierea şi promovarea artelor de orice fel, educarea
pentru muzica de calitate, a gustului estetic și calității
audio-video. Promovarea performanţelor cultural-artistice ale copiilor, studenţilor
şi cadrelor didactice.
3. Îmbunătăţirea capacităţii de comunicare,
socializare şi a înţelegerii artelor în condiţii de expunere obişnuite a lucărilor,
expoziţii, prezentări de portofolii artistice etc.
5.
OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR:
a.
ASOCIAŢIA
CULTURAL-ŞTIINŢIFICĂ « VASILE POGOR » IAŞI:
- asociaţia va dispune organizarea activităţii
expoziţiei-concurs în locaţia stabilită în invitaţie şi va avea în vedere
respectarea programului anunţat, va crea condiţii tehnice de prezentare a
lucrărilor, în calitate de organizator;
- asociaţia va facilita prezentarea serviciilor
instituţiei partenere;
- va
emite şi va distribui diplomele pentru elevii premianţi şi cadrele didactice
coordonatoare;
- va
returna semnate şi ştampilate proiectele de parteneriat.
b.
PARTENERUL se obligă să respecte următoarele condiţii:
-
să mediatizeze concursul în scoală / palat / club / universitate;
-
să organizeze lucrările elevilor participanţi la concurs, să creeze condiţii de
participare conforme cu regulamentul concursului;
-
să respecte Regulamentul de desfăşurare al concursului.
Prezentul
proiect cadru a fost încheiat astazi _______________ 2014 în 2 exemplare cu
putere de original pentru fiecare parte şi intră în vigoare la data semnării
lui.
ASOCIAŢIA CULTURAL-ŞTIINŢIFICĂ ________________ __________________
„VASILE
POGOR” Iaşi Director,
Preşedinte, _________________________
Prof. BIVOL TEODOR