sâmbătă, 30 decembrie 2017

Nimic nu va fi ca înainte! Mi-a murit mama Ana!




Născută în 11 decembrie 1932, CRISTIAN ANA, fiica cea mai mare dintre cele 3 fiice ale morarului Cristian Laurenţiu din Lucăceşti, Pribileşti, raionul Şomcuta Mare, pe 17 septembrie 1952 s-a căsătorit cu Dragoş Aurel, fiul cel mai mic a lui Dragoş Gheorghe, originar din Gârdani. Au avut împreună, cu bune şi rele, doi fii: Ioan, n. în 13 septembrie 1955 şi Gelu, n. în 22 februarie 1967 şi 65 de ani de căsătorie!
Ieri şi astăzi am stat la căpătâiul dumneaei mai toţi membrii familiei: fii, nurori, nepoţi şi cu toată strădania medicilor de la secţia Interne, Spitalul Judeţean "Constantin Opriş" Baia Mare cărora le mulţumim pentru profesionalism şi devotament, inima ei octogenară a încetat să mai bată! Nu a dorit să intre în Anul Nou 2018 bolnavă, deşi noi, aşa grav bolnavă cum a fost de vreo trei ani încoace, o doream vie, o doream acasă lângă noi! Câtă durere este în sufletul nostru! Pentru mine mama a fost prima fiinţă dragă de pe pământ şi cel mai bun sfătuitor până săptămâna trecută când mai putea să vorbească lucid cu mine şi apropiaţii dânsei! De aceea este şi va rămâne UNICĂ în inima mea, a familiei noastre, în inimile celor care au cunoscut-o!
Rugăm pe bunul Dumnezeu să-ţi dea odihna veşnică şi lumina fără sfârşit!!!

                                                                     Familia  DRAGOŞ




O, mama...

O, mama, dulce mamă, din negura de vremi
Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi;
Deasupra criptei negre a sfântului mormânt
Se scutura salcâmii de toamnă şi de vânt,
Se bat încet din ramuri, îngâna glasul tău...
Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.

Când voi muri, iubito, la creştet să nu-mi plângi;
Din teiul sfânt şi dulce o ramură să frângi,
La capul meu cu grijă tu ramura s-o-ngropi,
Asupra ei să cadă a ochilor tăi stropi;
Simţi-o-voi o dată umbrind mormântul meu...
Mereu va creşte umbra-i, eu voi dormi mereu.

Iar dacă împreună va fi ca să murim,
Să nu ne ducă-n triste zidiri de ţintirim,
Mormântul să ni-l sape la margine de râu,
Ne pună-n încăperea aceluiaşi sicriu;
De-a pururea aproape vei fi de sânul meu...
Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu.


                                                    Mihai EMINESCU








Un tricolor de 100 de metri lungime va fi desfășurat peste Prut, de Revelion


 Autoritățile de poliție și pază a frontierei din România și Republica Moldova au avizat favorabil evenimentul care va avea loc în după-amiaza zilei de Revelion, în localitatea Fălciu din județul Vaslui. Publicul larg este așteptat să sărbătorească în cel mai ingenios mod intrarea în Anul Centenar al Marii Uniri din 1918.

Sub deviza „Români, Petreceți Prutul!”, mii de participanți din România și Republica Moldova sunt așteptați duminică începând cu ora 14:00 în dreptul podului feroviar peste râul Prut, informează un comunicat remis presei de Platforma Unionistă Acțiunea 2012.

Anul Nou 2018 va fi sărbătorit la Fălciu prin desfășurarea unui tricolor în lungime de 100 de metri care va acoperi simbolic distanța care separă cele două state. Locul în care se petrece evenimentul are la rândul său o puternică încărcătură emoțională pentru participanți, fiind unul dintre punctele în care s-au organizat primele Poduri de Flori între România și Republica Moldova, pe data de 6 mai 1990.

„Mișcarea unionistă i-a obișnuit de-a lungul anilor pe simpatizanții Unirii cu evenimente memorabile și mereu ne bucurăm de o largă participare, însă acțiunea de Revelion iese în evidență prin entuziasmul cu care primim confirmări de înscriere la întinderea tricolorului de 100 de metri. Românii de pe ambele maluri ale Prutului vor fi împreună în noaptea dintre ani, iar prima secundă din Anul Centenar ne va găsi uniți. Mulțumim autorităților de stat de la București și Chișinău pentru colaborarea instituțională”, a declarat George Simion, președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012.

Autor: Radu Ștefan

Sursa: Evz.ro

LA ÎNCEPUT DE AN NOU


 Când ne vom  întoarce în timp pe cărarea veșniciei noastre pentru a ne măsura vechimea  pe aceste meleaguri, vom da mereu și mereu de un moș bătrân, scoborâtor și el din altul mai învechit  decât el în statornicie sa, aici, în cuibul veșniciei, unde timpul păstrează încă în huma sa chiar ,, urma pașilor lui Dumnezeu”.
    Aici, în Adamicul rai al începutului nostru ne-am înmulțit veac după veac, ne-am tot lărgit, spre soare răsare și soare apune hotarul limbii, al credinței, al datinilor, pe care le-am apărat cu viața dată vamă sorții, ca să rămânem aici mereu înmugurind în vreme. Așa ne-am îndumnezeit  sub marele Zamolxe, baciul nostru cel dintâi, care ne-a învățat cele de trebuință pentru toate viețile ce le vom avea, ceestea fiind dragostea de neam și țară, frumosul și bunătatea sufletului, răbdarea, jertfelnicia, credința, fără de care nu există statornicie.
     Cu toate aceste daruri semănate în suflet am putut sta drepți și neclintiți în fața tuturor puhoaielor ce au măturat fața pământului nostru, împuținați fiind mai mereu, dar de fiecare dată mai încrezători că suntem sortiți să ne înnoim de-a pururi pe huma acestui loc.
     De-atunci încoace, aproape toți mai marii lumii ne-au râvnit pământul, bogățiile, frumusețile neasemuite ale locului. Și mai de fiecare dată nu le-a fost ușor, pentru că au dat aici de un neam netemător  de moarte ce își purta peste tot cu sine în suflet și în gând țara, hotarul, moșii și strămoșii lui.  De aceea mereu și mereu toate acestea trebuiau a fi apărate cu sânge, cu jertfă, cu lacrimi, pentru a avea trăinicie și pentru a da  putere și credință urmașilor.
    Poate că așa a vrut Măritul să stăm mai mult timp sub toți asupritorii di-mprejur pentru a ști  și-a ne cunoaște mai bine cine ne sunt prietenii și cine dușmanii. Poate că așa ne-a întărit în credință, în voință, în durere, ca să putem fi la sfârșit sămânța din care să se reînoiască lumea.
     Tot El ne-a lăsat să înțelegem că numai uniți putem fi puternici și victorioși, că numai alegând  dintre noi un om cu dragoste de neam și țară și urmându-l putem izbuti, că numai stând sub umbra dreptei credințe vom veșnici lumea.
    Ce facem azi? Ne ștergem din minte încetul cu încetul începutul nostru, marii noștri bărbați care au dus prin veacuri până la noi acest neam înglorindu-l și înveșnicindu-l mereu în ochii lumii. Nu mai avem drag de neam și țară, de pâmăntul care ne-a îndestulat în timp dându-ne de-mbucătură. Nu ne mai înfioară amintirea moșilor și strămășilor noștri, jertfelnicia lor pentru huma acestui binecuvântat loc, nu ne mai pasă pe cine alegem, ne gândim doar cum să ne facem aici, pe pământ, raiul nostru cel ceresc. De-asta suntem slabi, nevolnici, dezuniți, lipsiți de speranță și apărare, mereu în bătaia vînturilor istoriei, la mila celor mari și puternici.
    Suntem învinșii fără luptă, robiți cu voia noastră fără nici o împotriveală, neam fără viitor atâta timp cât nu mai facem nimic pentru țară, ci numai pentru noi. De aceea suntem sub vremi și nu de-asupra lor, pentru că fără onoare, fără demnitate, fără curaj, doar acolo ne este locul.
     Poate că acum, la început de an nou, privind înapoi la toate viețile noastre pe care le-am trăit până azi, vom înțelege că drumul pe care mergem este cel al pierzaniei, el neducând nicăieri, că noi  și numai noi suntem proprii noștri dușmani, că în anul care vine dacă nu ne vom uni în dorințe și în fapte vom arăta lumii întregi căt de nemerniciți am ajuns noi, cei pe care Măritul ne-a pus aici să fim veșnicia lumii.
     Dă Doamne mintea cea de pe urmă românilor și îndreaptă-ne pe calea Ta cea bună!

                                                                               Mircea Dorin Istrate




DĂ-NE  DOAMNE

În a timpului pomelnic, din istorii vechi, trecute,
Pus-am nume nălțătoare, veacurile să le-nfrunte,
Să rămână rând de carte și de-aminte într-un gând
La acei care veni-vor, după mine, rând la rând.

Un ZAMOLXES, înțelepul, dădător de Legi Bătrâne,
BUREBISTA, ce făcut-a neamul  mare ca o pâine,
DECEBALUS, Jertfitorul, nemuritul din Columnă,
Crucea neamului acesta până-n ziua cea din urmă.

Vin la rând vitejii care încropitu-și-au o țară,
Descălecătorii noștri ce din nou ne adunară,
Veghetori să-și țină neamul în hotare, strâns, unit,
Ca în lupte ce veni-vor,  fie-n veci,  nebiruit.

MIRCEA, nume de legendă, scut în vreme de furtună
Stânca tare în viforniți, cu-a sa armie română,
Ne-arătat că-ntotdeauna zid e dragostea de țară,
Iar de-o porți cu tine-n suflet, ea nicicând nu o să piară.

STEFAN, domnul  de poveste, vrednicitul în credință    
Apăratu-și-a  Moldova înstelând-o-n biruință,
Ca să știe-aliotmanul că pe-aicea nu-i pustie,
Iar de vii cu gânuri negre, tu rămâi aici, vecie.

După el, o bună vreme, ca troițe veghetoare
Domni viteji ținut-au calea secolelor viitoare,
Să nu piară în uitare neamul nostru românesc
Ce aici și-a dus sortitul, pe sub umbră de ceresc.

Fosta clipă de lucire într-un veac nebun, VITEAZUL,
Ce-a unit sub al său sceptru, cea speranță, idealul,
De-a fi una, ca odată, vorbitori de-aceeași limbă,
Și pe unde ei sunt încă, țara asta să se-ntindă.

Nu ne-a fost sortit atuncea să rămânem strâns, uniți,
Dar cea clipă suitoare, din străfundul noastrei minți
A-mplinit-o domnul CUZA, omul drept, cinstit și bun,
Ce-a făcut mica unire, iarăși început de drum.
…………………………………………………………
De la ei și pân-acuma neamul n-a avut modele
După care să se-nșire și să facă a sa vrere,
Să ne urce-n fala lumii, să fim mari, nebiruiți,
Nu mereu purtând războaie, jegmăniți și înrobiți.

 Doamne, dă-ne, cum mai dat-ai, mintea noastră de pe urmă
Să fim iar uniți cum fost-am, nu cum suntem azi o turmă,
Și mai dă-ne om în frunte să ne spele de păcate,
Să ne curețe de rele, să ne -nalțe în dreptate,

Să ne fie în credință pentru neam și pentru vatră,
Să închidă guri spurcate la acei care ne latră,
Să ne pună-n suflet țara și de fală a ei nume,
Ca atunci când ea ne cheamă, să-i fim piatră de Columne.
                                      *
Ești nimic, de-n astă viață n-ai fost neamului tău vrednic
Și de încă după moarte nu vei sta într-un pomelnic,
De nu-i fi un rând de carte, sau un nume de aminte
La acei ce vin acuma, ducă veacul înainte.

Lasă dar cât ești în viață urmă lungă, apăsată,
Nobilează-ți clipa vieții mărețindu-te în faptă,
Ca să fii, cu alți de-o seamă, pildă pentru neamul care
Azi e jos și-n suferință, că modele nu mai are.

21. 12. 2017
       Mircea Dorin Istrate






Urare - Georgeta Maria IUGA



                                                       La mulți ani cu sănătate,
                                                       De bine să aveți parte
                                                       Și de rău să fiți departe!
                                                       Să roiască binele
                                                       Ca vara albinele!
                                                       Să aveți zile frumoase
                                                       Cu noroc și pace-n casă
                                                       Și belșug mare pe masă!
                                                       LA ANU ȘI LA MULȚI ANI!

Supravegherea în masă

România a făcut și face obiectul unor experimente. Cum a fost de pildă într-un trecut nu prea îndepărtat, în anii stalinismului, experimentul Pitești. În prezent, avem experimentul DNA. Și simultan mai avem și experimentul supravegherii în masă a românilor. Cât de nocive sunt asemenea practici este destul de ușor de evaluat. De ce anume am devenit un laoborator de cobai mai întâi al Estului și, acum, al Vestului, iată o întrebare pentru care merită să facem efortul de a găsi un răspuns.

Pentru cine nu știe, fenomentul Pitești a fost unul dintre cele mai cumplite experimente pe care sovieticii le-au făcut vreodată în lume. Atât de cumplit încât nu au îndreptat niciodată asemenea practici împotriva propriului dușman de clasă. În esență, în închisoarea de la Pitești deținuții erau forțați să devină torționari, călăi ai altor deținuți și de cele mai multe ori avea loc și o ”rotație a cadrelor”. Fiecare era deci și victimă și călău și, sub pretextul așa-zisei reeducări, sistemul de tortură inventat de NKVD avea drept obiectiv spălarea creierelor și evaluarea sistematică a acestui proces. Abia după moartea lui Stalin această rușine națională numită fenomenul Pitești a fost sistată.
Pretextul pentru declanșarea și derularea experimentului Pitești a fost lupta împotriva dușmanului de clasă. Relativ recent, de la începutul acestui secol, sub alte două pretexte, lupta împotriva terorismului și lupta împotriva corupției, România a redevenit un stat în care sunt experimentate instrumente de tortură moderne, adecvate epocii în care trăim. Atunci, după cel de-al doilea Război Mondial, România a fost transformată într-un laborator al unor crime abominabile pentru că, fiind sub ocupație, eram un stat mai mult de cât vulnerabil, pur și simplu captiv. În epoca modernă, după căderea comunismului, aceeași Românie a fost aleasă de alte centre de comandă, tot pentru vulnerabilitatea sa și tot pentru apetența noastră de a rămâne captivi.
Experimentul DNA este mai simplu de explicat. Suntem singurul stat din Europa și, de altfel, din lume unde, pe lângă procurorii cu care ne-am obișnuit, mai buni sau mai răi, mai umani sau mai inumani, mai bine sau mai slabi pregătiți, a fost înființată o nouă secție de procurori, numită astăzi Direcție, sub pretextul că este necesar, dată fiind situația internă, un instrument adecvat și dedicat exclusiv luptei împotriva corupției. Este umilitor că se întâmplă astfel, în condițiile în care, în mod evident, România nu este unul dintre cele mai corupte state de pe planetă. Și este o primă dovadă că suntem expuși unui experiment, prin faptul că numai România a fost aleasă să devină obiectul investigației unor procurori dedicați luptei împotriva corupției. A doua dovadă că vorbim pur și simplu de un experiment este că, sub presiune externă, un număr extrem de mare de infracțiuni sunt asimilate prin lege faptelor de corupție. Prin acest artificiu legislativ, sfera de activitate DNA s-a lărgit considerabil. S-a ajuns în situația în care aproape orice poate fi investigat sub pretextul luptei înpotriva corupției.
Un mare număr de procurori ai Direcției Naționale Anticorupție, în frunte cu doamna Laura Codruța Kovesi, au fost instruiți în Statele Unite, partenerul nostru strategic continuând să acorde asistență non stop și la fața locului. Ei urmărind îndeaproape modul în care sunt alese persoanele supuse anchetelor, modul în care decurg și se extind investigațiile și modul în care sunt ele finalizate. Același partener strategic măsoară și efectele. Desigur, într-un alt plan decât cel al diminuării fenomenului corupției. Pentru că nu acesta este scopul, ci doar pretextul.
Mai greu de explicat însă este ce se întâmplă cu supravegherea în masă a românilor. Cine a declanșat acest fenomen? De ce? Care este obiectivul aparent și care este obiectivul real?
Să începem cu sfârșitul. După atentatul din Statele Unite, inițiat de organizația teroristă Al-Qaida, condusă de Osama Bin Laden, întreaga politică promovată de apărare și de siguranță națională inițiată de Washington a fost resetată. Până la un punct, era cât se poate de firesc ca cel mai puternic stat al lumii, după ce a fost atacat în principalele sale centre de putere, să reacționeze dur. Și să încerce pe toate căile să se protejeze, punând capăt operațiunilor teroriste și acționând chiar împotriva statelor care finanțează terorismul. Din nefericire și în Statele Unite, ca oriunde pe planetă, atunci când instituțiilor de forță li se dă o putere prea mare, când ele nu mai sunt supuse unui control riguros, se produc excese. E simplu de răspuns la înrebarea de ce. Lupta împotriva terorismului este un pretext bun de acțiune a instituțiilor de forță și în alte planuri. Cum ar fi supravegherea în exces a propriilor cetățeni, supunerea la excese și chiar la torturi a cetățenilor altor state, crearea în altă parte decât pe teritoriul Statelor Unite a unui spațiu de interogare, tortură și pedeapsă pentru persoane bănuite dar nedovedite ca fiind teroriști, cum este Guantanamo, o veritabilă rușine a lumii moderne, sau chiar atacarea și ocuparea altor state sub pretextul că ar fi declanșat sau finanțat acțiuni teoriste.
În Statele Unite însă, legislativul este foarte puternic. Și, în scurt timp, a început să supună unui control din ce în ce mai riguros instituțiile de forță. În aceste condiții, în mod natural, o activitate care inevitabil s-a transformat și într-un experiment asupra populației, cum este lupta împotrva terorismului și sub acest pretext trebuia transferată în altă parte.
Din această perspectivă, România a devenit un partener ideal al Statelor Unite. Din cel puțin trei motive.
1). Românii au dorit și doresc cu fermitate un parteneriat strategic consolidat cu Statele Unite, pentru că românii consideră că în Statele Unite a fost construită cea mai solidă democrație de pe glob și că Washingtonul ne poate apăra la nevoie de toate relele.
2). În mod tradițional România, încă din epoca Ceaușescu, a supravegheat îndeaproape activitățile și organizațiile de tip terorist, profitând de faptul că un mare număr de tineri, în special din statele arabe, își făceau studiile aici. Deci exista, din capul locului, un punct de plecare pentru un parteneriat special în acest domeniu.
3). Având conducători slabi, lipsiți de coloană vertebrală și rămânând cu reflexul slujirii mai degrabă a unui stăpân decât a propriului popor, România  a fost și este un stat vulnerabil, ușor de sedus pe măsura leadership-ului ei.
La fel cum s-a întâmplat în cazul DNA, un mare număr de lucrători ai serviciilor secrete au fost instruiți în ultimii 15-20 ani în Statele Unite, la fel cum înainte, sub stalinism, ofițerii de securitate erau instruiți la Moscova. Și la fel ca și atunci, când comisari sovietici funcționau în interiorul și a vârful Securității, acordând, vezi Doamne, asistență, dar de fapt supraveghiind tot ce se întâmplă, și astăzi se petrece același lucru cu reprezentanții partenerului nostru startegic. De aceea nu tebuie să ne mire deloc dezvăluirile lui Sebastian Ghiță conform cărora, cu o frecvență extrem de mare, erau organizate sistematic întâlniri și discuții de lucru nu numai cu consilierii americani dar chiar și cu șeful antenei CIA din România.
La fel cum în cazul luptei împotria corupției și sub acest pretext a fost mult extinsă activitatea instituției, prin trucul asimilării altor și altor fapte penale celor de corupție, și în cazul SRI s-a procedat la fel. În acest moment, SRI nu luptă pur și simplu împotriva terorismului. Prin aceeași jonglerie, el este abilitat să acționeze și împotriva unui număr imens de persoane, care nu sunt teroriști, dar acțiunile pe care ei le întreprind ar putea fi asimiliate, tot printr-un artificiu legislativ, actelor de terorism. Și, la acest capitol, SRI își construiește o punte nu numai către DNA, ci și către cealaltă secție de procurori numită DIICOT. Adică Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
În acest plan și pornind de la premizele pe care le-am expus mai sus, SRI, la fel ca și DNA, și-a supraextins sfera de activtate, trecând la supravegherea în masă a cetățenilor români. De aici și explicația unui număr imens de mandate de interceptare pe siguranță națională care, sub pretextul luptei împotriva terorismului și – atenție – a faptelor asimilate terorismului, au permis declanșarea unor acțiuni de urmărire și supravegere tehnică îndreptate împotriva a mii și mii de români. În realitate, este suficient ca cineva să citească fie și în diagonală rapoartele anuale de activitate SRI, pentru a constata că pe terioriul României nu a fost identificat niciun teorist și niciun spion autentic. Scopul acestor supravegheri, bazate în mare parte pe interceptări, a fost cu totul și cu totul altul. Supravegherea politică a propriului popor. Făcută nu de puține ori cu un obiectiv pur electoral.
Ei bine, în momentul în care anticorupția extinsă a DNA și antiterorismul extins al SRI s-au îngemănat, s-a creat o combinație de tip exploziv. Din acel moment, plasat cândva sub mandatul lui Traian Băsescu, se poate spune că românii au fost expuși unei supravegheri în masă, utilizându-se atât prextul luptei împotriva corupției cât și pretextul luptei împotriva terorismului. Această activitate a fost îndrumată și supravegheată pe tot parcursul ei de către reprezentanții partenerului nostru strategic și de ea au beneficiat autoritățile de la Washington, pe de-o parte, și favoriții lor politici din România, pe de altă parte.
Ei bine, temporar, acest uriaș și teribil experiment a scăpat de sub control, începând din momentul în care Traian Băsescu, spre sfârșit de mandat, a devenit vulnerabil și la vârful României s-a creat un relativ vid de putere.
Pentru fenomenul Pitești, eu unul nu i-am condamnat niciodată pe sovietici, pentru că era în interesul lor să acționeze așa cum au acționat într-o țară sub ocupație. Nici astăzi nu-i condamn pe oficialii de la Washington. Aceștia merg atât de departe amestecându-se în politica internă a unui stat, inclusiv în politica penală și în politica de securitate, inclusiv în ceea ce fac serviciile secrete, cât le permit oficialii statului. Dacă mă pun în locul lor, al partenerilor americani, nu pot decât să mă uit la mine în oglindă și să mă aplaud. Numai că eu prefer să mă pun în locul reprezentanților din orice segment al puterii de la București. Iar dacă mă uit din această perspectivă în oglindă, nu-mi rămâne decât să-mi dau palme.
Voi reveni asupra acestui subiect, pentru a încerca să descoperim împreună ce e de făcut.
Autor: Sorin Rosca Stanescu

Guvernul Tudose, lovitură dură pentru Casa Regală: ”Nu suntem monarhie”


Casa Regală primeşte o lovitură neaşteptată din partea Guvernului! Premierul Mihai Tudose a dezvăluit, în cadrul unui interviu acordat România TV, că Guvernul va da un aviz negativ proiectului de lege care vizează familia regală. „Nu suntem monarhie”, a declarat Tudose.
„Cu tot respectul pentru Regele Mihai, pentru ce a reprezentat in istorie, pentru tot ce a fost pana la moarte, fost sef de stat. De aici pana la a da drepturi urmasilor unui fost sef de stat, iertati-ma dar mai avem fosti sefi de stat care mai au urmasi in viata. In conditiile in care familiei regale, casei regale, cu ghilimele sau fara…Nu suntem monarhie! Romania constitutionala este Republica. Noi am recunoscut anumite merite ca sef de stat Regelui Mihai. Sa ma apuc acuma sa recunosc ca exista nu stiu ce coroana pe aici, iertati-ma, dar nu prea imi vine. (…) Casa Regala este o fundatie. Domniile lor doresc ca aceasta fundatie sa capete statutul de fundatie de interes national, cu asta sunt de acord. Si Camera de Comert si Industie a Romaniei este o fundatie de interes national.”, a declarat Mihai Tudose.
Mai mult, susţine premierul, nici Palatul Elisabeta nu ar trebui să rămână în posesia urmaşilor Regelui Mihai.
„Nu! De ce sa ramana in posesia familiei regale? Pot sa il inchirieze daca doresc. (…) Eu am vorbit la Regia Autonoma a Protocolului de Stat care este detinatorul sau prin intermediul careia staul detine imobilul sa le faca o oferta de chirie. Daca tot le trebuie imobilul, sa plateasca. El este proprietate nationala.”, a conchis prim-ministrul.
NN

PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE. AN NOU 2018


                       1 IANUARIE - "Întreită sărbătoare"

1. „Tăierea împrejur a Pruncului Iisus": Şi când s-au împlinit opt zile, ca să-L taie împrejur, I-au pus numele IISUS, cum a fost numit de înger, mai înainte de a se zămisli în pântece" (Luca 2, 21). În evreieşte  numele său este Iehoşua- prescurtat Ieşua- care se tâlcuieşte "Dumnezeu mântuieşte" sau "Dumnezeu este mântuirea", ori simplu. "Mântuitorul". În greceşte  a fost redat sub forma "IISUS". Dar acest nume apare de regulă alături de cel de "HRISTOS", termen grecesc, care este traducerea ebraicului "Maşiah" adică "MESIA" sau "Unsul lui Dumnezeu". Acest nume complet, de "Iisus Hristos", apare chiar în primul verset al Noului Testament (Matei 1, 1), înţelegând prin el pe "Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, Întemeietorul Bisericii şi propoveduitorul credinţei creştine". De la numele grecesc Hristos, s-a dat pentru prima dată, ucenicilor sau adepţilor noii credinţe  din Antiohia Siriei, numele de "CREŞTIN" - din greceşte "hristianos" (Fapte 11,26). Acest nume de creştin îl purtăm şi noi toţi care am fost botezaţi în numele Sfintei Treimi.

***

2. "Sfântul VASILE CEL MARE "(330 -1ianuarie 379),  a trăit pe vremea Sfântului şi marelui Împărat Constantin cel Mare. S-a născut în Pont şi a fost unul din marii învăţaţi ai Bisericii creştine din veacul al IV-lea. A fost arhiepiscop, considerat Doctor al Bisericii, şi unul din cei patru doctori răsăriteni, alături de Grigore de Nazians (Teologul) şi Sf. Ioan Gură de Aur. El s-a bucurat de mic de o educaţie aleasă de la mama sa Emilia şi bunica Macrina. A făcut studii strălucite de filosofie la Cezarea, Constantinopol şi Atena. Cu timpul s-a retras la mănăstire iar în anul 370, a fost ales arhiepiscop  până în anul 379 la moartea sa. Rămâne în istoria Bisericii prin opera teologică, el fiind autorul unei Sfinte Liturghii care se oficiază de 10 ori pe an. A scris lucrări memorabile ca : "Despre Duhul Sfânt", "Hexaimeron", "Omilii la Psalmi", şi o vastă operă împotriva arianismului. Are o impresionantă operă de asistenţă socială, instituind azile pentru bătrâni, spitale, cantine pentru săraci, case pentru primirea străinilor toate cunoscute sub numele de "VASILIADE". Toate acestea şi multe altele, a făcut din el o personalitate puternică, încât şi azi după 2 milenii mulţi creştini, biserici, schituri şi mănăstiri îi poartă numele.

***

3. "RUGĂCIUNE PENTRU ANUL NOU 2018" : Doamne Isuse Hristoase, Te rugăm pomeneşte în noul an 2018 poporul nostru românesc dreptcredincios, pe toţi aceia care aduc roade şi fac bine în Sfintele Tale Biserici şi îşi aduc aminte de cei săraci;  Răsplăteşte-le lor cu bogatele şi cereştile Tale daruri; dăruieşte-le lor cele cereşti în locul celor pământeşti, cele veşnice în locul celor vremelnice... Cămările lor le umple de tot binele; căsniciile lor în pace şi întru iubire le păzeşte; pe prunci îi creşte, tinereţile le călăuzeşte, bătrâneţele le întăreşte, pe cei slabi de suflet îi îmbărbătează, pe cei risipiţ îi adună, pe cei rătăciţi îi întoarce şi-i împreună cu Sfânta Ta sobornicească şi apostolească Biserică. Pe cei bântuiţi de duhuri necurate îi slobozeşte; cu cei ce călătoresc pe ape, pe uscat şi prin aer, călătoreşte; văduvelor le ajută, pe cei bolnavi îi tămăduieşte. Adu-ţi aminte Doamne, şi de cei ce sunt în judecăţi, în închisori, în prigoniri, în amară robie şi în orice fel de necaz, nevoi şi strâmtorare. Adu-ţi aminte Doamne de cei ce au trebuinţă şi de marea Ta milostivire, de cei ce ne iubesc şi de cei ce ne urăsc şi de cei ce ne-au poruncit nouă, nevrednicilor să ne rugăm pentru dânşii. Adu-ţi aminte Doamne Dumnezeul nostru şi de POPORUL NOSTRU ROMÂNESC, şi peste toţi varsă mila Ta cea bogată, împlinind tuturor cererile cele spre mântuire" AMIN!

"LA MULŢI ŞI FERICIŢI ANI!" tuturor ROMÂNILOR, indiferent de etnie sau religie; "LA MULŢI ANI FERICIŢI!" tuturor, care poartă numele marelui Sfânt Vasile, cu toate derivatele aferente. Un "adagio" pentru FRAŢII ARDELENI, de a fi cu "mare luare aminte la pământul sfânt", de a nu fi batjocorit, şi... de a fi demni de cei care s-au jertfit pentru el şi pentru noi, şi  să nu uite predicţia "Sfântului Ardealului"... "CINE ARE MINTE, SĂ IA AMINTE!"
„1001 CUGETĂRI”  vol. XII,
Prof. Olimpia Mureșan-L.S.R. Maramureș
Preot Ortodox Român Ilie Bucur Sărmășanul



Maramureşul academic

De cîţiva ani, Academia Română participă activ la viaţa judeţului Maramureş, prin organizarea de activităţi culturale şi ştiinţifice în care sînt angrenaţi academicieni şi intelectuali de elită din judeţul nostru. Apropierea Academiei de spaţiul nordic de spiritualitate a avut efecte benefice, ne-a ridicat prestigiul, mai mulţi autori de cărţi culturale şi ştiinţifice din Maramureş fiind premiaţi de Academie, iar academicienii oaspeţi au fost cinstiţi cu titluri de instituţii universitare şi administrative maramureşene. Moartea preşedintelui Academiei Române, Ionel Valentin Vlad, fizician cu origini materne în Maramureş, lasă un loc gol pe care îl vom resimţi.
Va trebui ca relaţia de colaborare cu cel mai înalt for ştiinţific şi cultural al României să fie continuată, astfel ca Maramureşul să iasă din conul de umbră academică în care s-a aflat multă vreme, pentru a demonstra că Nordul ţării generează personalităţi care se pot consacra în domeniul cercetării, ştiinţei, culturii, literaturii şi sînt demne să facă parte dintre cei 181 de academicieni aleşi pe viaţă (acum sînt 12 locuri libere), din care 91 sînt membri titulari şi 90 sînt membri corespondenţi.
Academia nu este ferită de influenţe, apar mai ales la primirea de noi academicieni, criteriile de apreciere a caracterului de excepţie şi originalitatea contribuţiei candidatului în ştiinţă sau cultură fiind discutabile. Excelenţa în cercetare şi creaţie e mereu supusă opiniilor, la fel ca reputaţia candidatului. Au apărut indicatori de apreciere a producţiei ştiinţifice, numărul de citări în reviste monitorizate internaţional (Ionel Vlad a fost citat de 5 fizicieni de Nobel, pentru contribuţia la studierea luminii şi laserelor), indicatorii Hirsch şi datele scientometrice, dar, în cele din urmă, în Academie intră personalităţile consacrate, media de vîrstă a academicienilor fiind de peste 80 de ani. Rari sînt cei sub 60 de ani, cum este istoricul Ioan-Aurel Pop din Cluj.
Maramureşul produce oameni de valoare (erudiţi) care ar avea şanse să fie primiţi la cerere şi la propunere în Academia Română, prin votul secret a 2/3 din membri, pentru locurile vacantate (de regulă, prin moartea titularilor) din cele 14 secţii şi 3 filiale (Cluj, Iaşi, Timişoara). De asemenea, tineri acceptaţi după 1990 la universităţi de elită şi institute de cercetare din Occident, la un moment dat, ar putea să prezinte 12 contribuţii majore (cărţi, articole, studii, invenţii) şi să devină academicieni, aceasta fiind consacrarea supremă în ţară. Recent, Papa Francisc a acceptat să fie membru de onoare al Academiei Române, ca „prieten al poporului român”.
Prin tradiţie şi statut, academicienii nu participă direct la viaţa politică a ţării, ci sînt independenţi faţă de ideologii şi partide. Dar Academia nu este indiferentă la evenimentele de pe scena publică şi reacţionează prin publicarea de studii, articole, strategii, elaborate de cele 60 de institute şi centre de cercetare în tot atîtea domenii, propunînd soluţii în economie, calitatea vieţii, juridice, socio-umane, agrosilvice, ortografie. Academia se implică din proprie iniţiativă în problemele societăţii, sau la solicitarea autorităţilor.
Pe vremea comuniştilor, în Academie au intrat oameni pe criterii politice, dar după 1990, s-a instaurat şi aici democraţia, iar finanţarea se face din fonduri de la stat. Academicienii beneficiază de anumite stipendii. De-a lungul celor 150 de ani de existenţă a Academiei Române, au ajuns academicieni oameni care „n-au scris ni­mic”, dar au fost şi personalităţi respinse scandalos (Eugen Lovinescu, iar astăzi, Andrei Marga). Soţii Ceauşescu, Manea Mănescu şi Suzana Gîdea au fost excluşi post-mortem, după Revoluţia din 1989.
Legătura Maramureşului cu Academia Română se face prin Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, unde există un Fond documentar de carte academică, apărută la Editura AR.

Autor: Nicolae Goja

Sursa: Graiul Maramureşului