Ultima notă sovietică – Moscova, 28 iunie 1940
1. În decurs de 4 zile, începând de la orele 14, după ora Moscovei, la 28 iunie, să se evacueze teritoriul Basarabiei şi Bucovinei de trupele româneşti.
2. Trupele sovietice în acelaşi timp să ocupe teritoriul Basarabiei şi partea de nord a Bucovinei.
3. În decursul zilei de 28 iunie trupele sovietice să ocupe următoarele puncte: Cernăuţi, Chişinău, Cetatea Alba.
Mircea Streinul (n. 2 ianuarie 1910, Cuciurul Mare, Ucraina – d. 17 aprilie 1945, Bucureşti, România) a fost un om de litere, editor de reviste, poet, prozator şi translator român originar din Bucovina.
“D.I. Dominte istoriceşte – tot în ziarul “Bucovina” – următoarele despre măcelul din comuna Suceveni:
“Ajungând în sfârşit în faţa raionului poliţiei G.P.U., instalat în casa parohială din Adâncata, miile de ţărani şi ţărance din Suceveni au ridicat tot atâtea mâni cu cererile de trecere peste graniţă, implorând imediata lor rezolvare şi declarând hotărât bolşevicilor:
- Nu v’am chemat încoace şi nu v’am votat. Acesta este pământul nostru de la Ştefan cel Mare. Căraţi-vă de aici, de pe pământul acesta. Daţi-ne răspuns imediat de plecaţi ori nu şi lăsaţi-ne în pace ori daţi-ne voie să plecăm în ţara liberă peste graniţă. Vă dăruim tot ce avem. Şi pământ şi case şi vite, să vă desfătaţi cu ele. Nouă ne trebuie patria noastră românescă şi biserica, de care voi vă bateţi joc, de când aţi venit. Noi nu putem schimba libertatea noastră pentru jugul vostru de oţel.
Se înţelege că nimeni n’a ţinut nici o cuvântare. Ci cuvintele de mai sus erau explozii izolate din mulţime, rostite din mii de piepturi şi urmate şi încrucişate cu strigăte nesfârşite de: Jos Rusia Sovietică, jos bolşevismul, jos Stalin, amestecate cu urale de: Trăiască România noastră...!”
“Poporul, aşteptând zădarnic răspunsul cerut prin ultimat şi observând că nici cererile nu le ia nimeni de la el, a văzut că nu este băgat în seamă şi a isbucnit într’o lozincă hotărâtă:
“Spre graniţă, spre graniţă! Ori viaţă, ori moarte; ori libertate, ori mormânt!”
Şi, întorcându-se pe acelaş drum, au continuat cu aceleaşi marşuri, cu aceleaşi cântece naţionale, cu aceleaşi urale fără capăt. Poporul îşi scuturase lanţurile robiei şi-şi lăsase soarta în mâinile Domnului. Ce va hotărâ Cel-de-Sus, aceea va fi.
În această situaţie penibilă, poliţia G.P.U. a trimis peste câmpuri echipe de armată şi lucrători, ca să desfacă podul de pe Siret de lângă Suceveni. Iar pe de altă parte a înştiinţat pe preotul Ivanciuc să se prezinte într-o oră la Raion, ca să dea socoteală de ce a eliberat crucile de la biserică, iar dacă nu, să fie împuşcat pe loc...
Dar imensa mulţime se întorcea acuma înapoi, după un marş de 7 chilometri. Echipele începuseră a desface podul. Cât ai clipi, însă, furia poporului a înlăturat fără urmă pe soldaţi şi pe lucrători. Bârnele s’au pus la loc şi convoiul şi-a urmat mai departe drumul, de astădată direct spre graniţă, care era la o distanţă de 8 chilometri.
Au trecut dealul “Brădet” şi au apucat-o, prin pădure, spre graniţă.
Întretimp, însă, sosiseră de la Cernăuţi zeci de camioane cu Mongoli şi cu nenumărate mitraliere şi tot felul de arme.
Convoiul a fost imediat rupt în două. Partea dinainte trecuse “Brădetul”, iar cea dindărăt trecea încă prin Suceveni. S’a produs un măcel îngrozitor. Armata cosea lumea pe şosea, pe uliţi, prin grădini şi prin curţi cu mitralierele şi cu puşti automate. Mulţimea amestecată din toate comunele căuta să se refugieze prin şuri, prin paie, prin fân, prin pivniţi şi pe unde putea.
Vaietele răniţilor făceau să plangă întreg văsduhul deasupra Sucevenilor.
Era par’că ziua de apoi.
Deşi lupta se dădea în sat, un grup de mai multe sute de oameni întârziaţi la participarea de la Adâncata năvăli dinspre Carapaciu cu acelaş gând: să plece sau să moară, căci aici nu mai este chip de trăit. Astfel, în dosul bisericii a fost măcelărită o mare parte dintr’ânşii; alţii au fost făcuţi prizonieri, iar câţiva, cari reuşiseră să intre în sat, au fost surprinşi într’un loc numit “Fântânele”; alţii, iarăşi, au fost răpuşi într’o luncă de lângă valea Siretului.
În Suceveni nu se poate aprecia numărul morţilor, nici al răniţilor şi nici al prizonierilor. Căci morţii şi răniţii erau încărcaţi claie peste grămadă în camioane şi duşi imediat spre Adâncata. Asemenea şi sute şi sute, poate chiar mii de prizonieri.
Pe uliţi şi pe şosea – numai o dâră de sânge, iar roţile camioanelor încărcate cu morţi şi răniţi erau toate roşii de atâta jertfă românească, adusă pe altarul patriei şi al credinţei în Dumnezeu, cu prilejul acestui istoric protest împotriva duşmanilor călcători de hotare, de lege şi de drepturi naţionale.
Dar şi după o săptămână se găseau cadavre împrăştiate pe câmpuri. Astfel, au fost înmormântaţi 3 Români în lunca Siretului, iar o femee şi-a desgropat pe furiş, într’o noapte, bărbatul.
Capul convoiului cu crucile şi cu steagurile în frunte ajunseseră până la 100 de metri departe de tranşeele Ruşilor şi cam la vre-o doi chilometri departe de graniţă. E într’un loc, cum ieşi din pădurea Bohorodici din Cupca şi dai în “Toloaca Lipovenilor” lângă căsoaia forestierului din Camena, cum spune gospodarul Frătăuceanu Dumitru.
Convoiul s’a trezit dintr’odată cosit de nenumăratele mitraliere din faţă şi lumea cădea ca iarba sub coasă, adunată în brazdă.
Lumea, înebunită de voinţa de a străbate cu orice chip, cu tot focul mitralierelor bolşevice, înainta mereu peste cadavrele înaintaşilor şi împărtăşea aceeaşi soartă, fiind cosită fără îndurare. Şi dealul de cadavre n’o înspăimânta. Ori viaţă ori moarte era lozinca tuturor. Acuma ori niciodată! Tot avem de murit, striga mulţimea şi se arunca în foc.
Dar, după scurt timp, restul convoiului e lovit şi din dreapta şi se pomeneşte înconjurat. Şi numai puţini au căutat să scape prin fugă, dar nu groaza morţii, ci numai de teama de a nu cădea de vii în mâinile bolşevicilor.
Nici nu se poate evalua numărul morţilor, al răniţilor şi al prizonierilor.
Ţăranul Constantin Sucevean din Suceveni, care purta crucea în locul lui Şcrobaneţ, cel ce fusese rănit la pod, a fost tăiat în două de gloanţele mitralierelor. A îmbrâţişat crucea şi şi-a dat sufletul. Asemenea şi Mihai Ţugui din Cupca. Iar Ilie Mihailovici, un tânăr de 19 ani, care purta crucea a treia, a murit cu fruntea retezată de mitraliere.
Mai pe urmă s’a aflat că bolşevicii au angajat 23 de Lipoveni de au săpat o groapă mare alăturea, în care au fost aşezate osemintele a nu se poate şti căte sute de eroi Români, căzuţi jertfă pentru dorul de libertate şi pentru apărarea crucii, după ce au fost despoiaţi de haine şi de obiectele de valoare.
Bucăţile de cruci şi steagurile tricolor, cari fâlfâiseră în semn de protest, au fost aruncate şi ele deasupra. Printre morţi s’a găsit şi o femee din regiunea Adâncata cu un copil viu care sugea la pieptul mamei. De soarta copilului nu se ştie nimic.”
Menţionatul ziarist îşi închee astfel relatarea:
“Datele le-am primit de la populaţia din Suceveni, adunată de Zece Mai la şcoală, de la părintele paroh Simion Ivanciuc, precum şi de la sătenii din Cupca -, în prezenţa preotului de mai sus şi a d-lui Hrîncu, preşedinte de Tribunal î.r.””
Capitolul XV
Ţăranii
din volumul
PRĂVĂLIA DIAVOLULUI
Autor MIRCEA STREINUL
EDITURA “CULTURA ROMÂNESCĂ” S.A.R., 1942
Dumnezeu să-i odihnească în pace pe martirii ocupaţiei bolşevice,
Valentin-Nicolae Bercă
"România Magnifică" - www.romaniamagnifica.ro - un proiect cultural pentru unitatea şi bogăţia spirituală a Românilor de pretutindeni, militând pentru reafirmarea valorilor spiritualităţii poporului român, unit prin limbă, tradiţii şi credinţă creştină, mereu mândru de istoria sa multimilenară în spaţiul carpato-danubiano-pontic.
