IN MEMORIAM AUREL POP

 

Scriitorul Aurel Pop a reușit până la 71 ani să realizeze lucruri trainice, moștenire pentru generațiile următoare!

 Pe poetul, criticul literar, istoricul dar și editorul Aurel Pop l-am cunoscut pe la începutul anilor 1990, la o ședință a Cenaclului Scriitorilor Maramureș, unde președinte era regretatul poet Ion Burnar. Așa cum l-am văzut atunci întâia oară, așa mi-a rămas în memorie și după ce ne-am întâlnit destul de recent la colocviile organizate de revista !Nord Literar”, la zilele acesteia: elegant îmbrăcat, la cravată, discret, cu mult bun simț la purtător și cu o grămadă de reviste și cărți  subsuoară. Erau ”copiii” lui dragi. Era atent la cine le oferea, cred că în ideea să nu ajungă să fie puse în loc de capac pe vasul cu lapte, dorea din toată ființa lui să fie citite.

Sunt convins că avea mulți prieteni literați și în Satu Mare, deoarece de fiecare dată când venea la noi în Baia Mare, era împreună cu regretatul  Ion Bala, cu Radu Ulmeanu, Felician Pop (ambii cu rădăcini în Maramureș), George Vulturescu, Ioan Andreica, Dumitru Păcuraru, Ion Vădan, George Terziu și mulți alții.

La renumita ”Academia OJT” din centrul urbei noastre, un bar frecventat de scriitori, se întâlnea și discutau ore în șir despre literatura contemporană și proiectele lui fiindcă avea editură și revistă proprie, în special cu: Ion Burnar, Valeriu Sabău, dr. Gavril Alexa Bâle (consătean din Cetățele), Săluc Horvat, dr. Nicolae Iuga, dr. Ioan Marchiș, Mihai Cosma, Gheorghe Pârja, Ioan Dragoș, Nicolae Scheianu, Victor Tecar, Florica Bud, Daniela Sitat-Tăut, Adela Naghiu, Ioana Ileana Ștețco, Ștefan Aurel Drăgan, Vasile Morar, Ioan Meteș Morar, Nuțu Bota și alții, pe care îi rog să mă ierte pentru că nu i-am amintit, lista ar arăta ca un pomelnic. Ceea ce doresc să reliefez e faptul că Aurel Pop cultiva prietenia, seriozitatea în toate formele ei și era un catalizator în această legătură culturală specială Baia Mare – Satu Mare sau invers! De fapt mereu spunea că el aparține ambelor zone și de aceea cât poate promovează tineri condeieri talentați în revista ”Citadela”, acolo unde am fost și eu publicat cu câțiva ani în urmă.

Acum, la trecerea la cele veșnice, scriitorul Aurel Pop aparține întregii culturi românești. Dumnezeu să-l aibă în grija Lui, iar noi, cei care l-am cunoscut, să nu-l uităm și să ne aducem aminte cu drag, să-l pomenim în rugăciunile și întâlnirile noastre.

 

                                                             Prof. Gelu Dragoș

                                            Președintele Cenaclului literar ”Petre Dulfu” Satulung

Aforismul zilei - William Thackeray

 

Despre cauza răului din şcoala românească

de Mircea Platon

 I.C. Brătianu se întreba dacă e corect să pui toată responsabilitatea în cârca părinţilor şi a profesorilor, adică a indivizilor, atât timp cât şcoala e organizată şi controlată de guvern…

Într‑o epistolă deschisă adresată conducerii Ministerului Instrucţiunii publice cu ocazia împărţirii premiilor de la finele anului şcolar 1864‑1865, Ion C. Brătianu, aflat atunci în opoziţie faţă de guvernele fidele lui Al. I. Cuza, făcea observaţia că, în cuvântările lor de la decernarea premiilor, reprezentanţii Ministerului Instrucţiunii publice puseseră neajunsurile sistemului de învăţământ românesc, atunci abia înfiinţat ca învăţământ de mase, pe seama profesorilor şi a părinţilor: „Dacă am pătruns bine ideia dumitale, causele principale ale stării defectuoase a instrucţiunii noastre publice sunt întâi lipsa de o metodă completă şi raţională şi puţinul devotament al profesorilor în îndeplinirea misiunii lor; a doua, nepăsarea părinţilor, atât pentru educaţiunea copilaşilor lor în familie, cât şi pentru priveghiarea ce ar trebui să esercite asupra instrucţiunii ce copii primesc în şcolile publice. Plecând din acest punt de vedere, dumneata faci apel la aceste două categorii de cetăţeni cu un accent ce simte ori cine că iese din fundul inimei dumitale. De ce însă te ai oprit aci, domnule director? Oare posiţiunea dumitale oficială te‑a oprit d’a merge cu investigările mai departe? sau într’adevăr, lipsit de elementele ce nu le puteai lua din cunoscinţa trecutului, n’ai putut compara ceea ce este cu ceea ce a fost ca astfel să descoperi adevăratele cause ale răului?”[1]

I.C. Brătianu se întreba dacă e corect să pui toată responsabilitatea în cârca părinţilor şi a profesorilor, adică a indivizilor, atât timp cât şcoala e organizată şi controlată de guvern: „Cuvintele ce ai adresat profesorilor şi părinţilor am zis c’au fost destul de simţite pentru ca să‑i pătrundă şi să‑i facă să‑şi îndeplinească datoriile lor c’o îndoită silinţă; dar permite‑mi şi mie ca ’n cualitatea de părinte de familie să esamin dacă şi guvernul n’are nimic a‑şi oserva, de nu este nevoie ca şi dânsul să‑şi schimbe sau să‑şi îmbunătăţească metoda în acţiunea ce are asupra instrucţiunii publice. Pe cât timp o funcţiune socială este lăsată la acţiunea individuală a cetăţenilor, răspunderea toată cade asupra lor; dacă ’naintea creării armatelor permaninte, a disciplinei şi a tacticei moderne, cetăţenii unui Stat erau curagioşi, oameni de arme, aceasta o datoreau bărbăţiei lor, demnităţii lor, patriotismului lor individual; dacă asemenea până când nu se organisase instrucţiunea publică, până când guvernele nu concentraseră în mânele lor instrucţiunea naţională, cetăţenii erau bine educaţi şi cu multă instrucţiune, tot meritul era al lor, şi guvernele aveau puţină răspundere. Acolo însă unde armata a devenit permaninte şi supusă la o acţiune directă a guvernului, acolo unde s’a organisat o educaţiune publică şi s’a concentrat în mânele guvernului toate mijloacele de instrucţiune, rămânând individului un foarte mic rol, mai toată răspunderea a căzut asupra guvernului, precum tot lui i s’a atribuit şi partea cea mare a meritului: soldaţii ca şi ofiţerii Papei erau proverbiali în nemernicia lor şi tot acei oşteni ca legiuni ale lui Garibaldi s’au arătat eroi la 49”[2].

Brătianu verifică apoi aceste principii prin aplicare la istoria românilor, arătând cum vitejia românească şi vrednicia cărturărească ţineau, în trecut, de virtutea boierească şi ţărănească, nu de cea a unor state prea slabe pentru a întreprinde eforturi sistematice în acest sens: „Dar să studiem teoria mea într’un cas mai local şi care să nu mai poată lăsa nici o îndoială despre esactitatea sa. În timpii trecuţi, pe când Românii n’aveau nici armate disciplinate, nici instrucţiune concentrată, ei avură oameni mari de resbel, eroi; oamenii lor de Stat nu cedau în nimic celor din Statele vecine, şi documentele ce se găsesc în Archivele străine scrise de dânşii, precum şi cuvintele ce ţineau în latineşte ca ambasadori în dietele Poloniei ş’ale Ungariei, ne mărturesc că ei erau foarte instruiţi pentru timpii aceia şi n’aveau nevoie de străini cari să scrie sau să comande pentru dânşii”. Acele vremuri pre‑moderne erau, afirmă Brătianu, „timpi când fiecare monastire era o universitate, fiecare casă boierească un colegiu, fiecare boier un instructor de arme ş’un iniţiator la vitejia Românească”[3].

Venind mai aproape de epoca sa, Brătianu îl evocă pe Gheorghe Lazăr, unul dintre oamenii mari, care au ştiut să „gândească şi să voiască pentru o naţiune întreagă”: „Lazăr, necunoscut, neavând alt titlu decât acela de Român, ce atuncea, cum am zis, era un nume de dispreţ, din fundul unei chiliuţe din hanul lui Şerban‑Vodă, pre câtu ’mi aduc aminte, găsi discipli şi patroni şi rădică o şcoală măreaţă, puternică, nu de piatră şi de var, ci o şcoală morală de unde virtutea, patriotismul, amoarea ştiinţei şi devotamentul până la sacrificiu pentru binele public se răspândiră ca nişte raze bine‑făcătoare peste toată România. Acestei suflări de viaţă, de viaţă română, datorim tot ce avurăm păn’acum; ea ne‑a dat Văcăreşti, Eliazi ş’Asăcheşti, Alessandreşti şi Alessandri; ea inspiră pe legistul Moroiu, care ne aduse un minut aminte demnitatea magistraţilor români, ea a dat inimă lui Gr. Ghica Vodă, lui Constandin Bălăceanu, Mitropolitului Grigorie; ea a însufleţit pe Dinicu Golescu, pe Câmpineni şi Gr. Cantacuzino; ea a făcut să nască noi Cantemiri, ca iubitul nostru şi de fericită memorie Bălcescu, ea a dat devotament acelor legiuni modeste de profesori cari serviră de cadre la începul organisării instrucţiunii publice şi cari, prin spiritul ce‑l aduseră în noile şcoale, ne făcură se credem într’un viitor prosper şi glorios; tot acea suflare a şcoalei lui Lazăr deşteptă inimile Românilor, le ’mbărbătă şi, prin Vladimirescu, prin Solomon, prin Magheru, ne dovedi că nu este vitejia care a părăsit pe Români, ci ocasiunea, condiţiunile proprii d’a se manifesta”[4].

Date fiind aceste dovezi de vitejie şi cultură ale românilor lăsaţi să se organizeze singuri, organic, Brătianu se întreabă dacă e normal ca guvernanţii moderni, având la dispoziţie un stat ale cărui mecanisme ordonează şi controlează viaţa cetăţenilor, să pună eşecul mecanismelor şi politicilor guvernamentale pe seama cetăţenilor. Statul modern, arată Brătianu, construit în jurul centralizării administrative, are resursele, mijloacele şi autoritatea şi şi‑a arogat şi puterile de a interveni şi de a regla aspecte ale vieţii private sau publice care depăşesc cu mult limitele a ceea ce făcea statul pre‑modern sau posibilităţile de rezistenţă ale cetăţenilor din statul modern. De la şcoală la raporturile omului cu Dumnezeu, totul e supus intervenţiei statului: „N’avem, domnule director, decât se ne aducem aminte că’n trecut, la noi ca ’n toată Europa, guvernele aveau un rol foarte restrâns în societate; că acţiunii individuale erau lăsate mai toate funcţiunile sociale de cari era nevoie ca să se satisfacă trebuinţele societăţii; chiar în apărarea ţărei guvernul n’avea alt rol decât d’a convoca pe apărători, d’a le da semnalul, d’a‑i conduce; în urmă însă, prin progresul ce a făcut spiritul omenesc, s’a dovedit că oricât de puternică este acţiunea individuală ea n’are decât puterea unui atom în comparare cu puterea de acţiune a asocierii tuturor acţiunilor individuale. D’aci născu preocuparea d’a se găsi o combinare; o organisare socială care să concentre toate aceste acţiuni fără ca să stârpească, fără măcar ca să micşoreze acţiunea individuală în această asociaţiune generală. Acesta este problema cea mare pusă de civilisaţiunea modernă, ş’a căreia deslegare frământă de la un timp încoace cu atâta putere societăţile Occidentale. Trebuinţele însă ce au creat şi crează pe toate zilele o civilisaţiune ce naintează cu iuţeala vaporei şi care sboară, pot zice, pe aripele electricităţii nu puteau aştepta soluţiunea acestei probleme, şi cum asociaţiunea, supt toate formele, putea singură se dea resultate cari să ’ndestulese acele trebuinţe, societăţile au alergat ş’au împrumutat o maşină care în vechime, şi mai cu osebire la Romani, a dat resultate măreţie: Centralisarea administrativă. Astfel cele mai multe din Statele cîvilisate au concentrat în mânele guvernului acţiunea individuală în ceea ce priveşte apărarea ţărei, a menţinerii ordinii din întru, adică a asicurării fiecărui cetăţian, a instrucţiunii şi educaţiunii, precumu ş’a tutor lucrărilor ce privesc înlesnirea comunicărilor ş’a transportului. Unele din aceste State au combinat astfel sistema lor de administrare încât a mai lăsat un oarecare rol şi individului în aceste funcţiuni sociale; dar altele, precum este ş’al nostru, au concentrat toată acţiunea în mâna guvernului; nimic nu mai se poate mişca decât prin voinţa sa. Este un bine să se împingă această sistemă până la estremitate, adică până la absolutism? Vom vedea […] Ceea ce însă ar trebui s’atragă atenţiunea noastră mai multă este că de ce un guvern este mai june d’aceea şi presomţiunea lui este mai mare; astfel am văzut la noi guverne cari au voit s’absoarbă chiar acţiunea religioasă, care ’n fond nu este altă decât ca tot guvernul să reguleze şi relaţiunile noastre cu Dumnezeu; nu vă miraţi dară, nu imputaţi Românilor dacă ei aşteaptă tot, dacă cer tot de la guvern, ba încă dacă‑i impută chiar intemperiele cerului; ori ce drept atrage după dânsul o răspundere; cine dară nu voieşte să ia o răspundere mai presus decât suferă puterea unui om să nu‑şi însuşească nici atribuţiuni, drepturi ce un om nu trebue, nu poate să le aibă decât sfidând dumnezeirea”[5].

Nici în privinţa învăţământului lucrurile nu stăteau altfel, puterile şi ramificaţiile birocratice ale guvernului fiind copleşitoare: „Să revenim însă la subiectul nostru, la instrucţiunea publică. Astăzi, la noi, […] orice acţiune, orice iniţiativă în ceea ce s’atinge de instrucţiunea publică şi particulară este ridicată indivizilor precum şi oricării asociaţiuni particulare; această funcţiune socială a devenit o atribuţie esclusivă a guvernului; el dispune de fondurile ce societatea română consacră pentru instrucţiunea publică; şi chiar atunci când un individ sau mai mulţi împreună ar voi să consacre fonduri particulare ca să deschidă o şcoală nu pot s’o facă până ce guvernul nu le dă autorisare, nu le concede o părticică din dreptul său, şi încă şi dup’aceasta programa instrucţiunii trebue să fie censurată de guvern”[6].

 Brătianu precizează că intenţia lui nu e de a critica „sistema după care este organisată astăzi la noi educaţiunea şi instrucţiunea publică”, ci de a arăta „că în sistema cea veche iniţiativa individuală avea rolul principal în educaţiunea şi instrucţiunea publică precum şi’n toate celelalte funcţiuni sociale, când din contra prin centralisarea asolută ce domneşte astăzi la noi iniţiativa indivizilor este redusă la cea mai simplă espresiune, şi prin urmare că tot depinde de la inteliginţa, de la devotamentul, de la bărbăţia oamenilor ce suntu la putere”[7].

Brătianu conchide că e lipsit de patriotism şi de onestitate să învinuieşti românii lipsiţi de pârghiile guvernului de păcatele elitelor incapabile să structureze România aşa cum ar trebui: „Constatai cred, domnule directore, care era puterea de iniţiativă individuală a Românilor nu numai într’o epocă atât de depărtată de noi încât să ne scape din vedere condiţiunile organice ale societăţii d’atunci, ci chiar în timpii ce am apucat mulţi dintre noi; nu numai într’o epocă de vigoare naţională ci chiar atunci când eram mai căzuţi decât întotdeauna. Să ’ncetăm dar cu recriminările, cu insultele, ce la toate ocasiunile s’aruncă naţiunii române, să nu mai căutăm scusele relelor ce ne bântuie în stârpirea, în nemernicia indivizilor; să lăsăm acest rol inimicilor naţionalităţii nostre, iar noi să ne convingem că nu suntem în nimică mai corupţi, cel puţin de ce eram supt regimul Fanarioţilor, că simţimântul naţional n’a periclitat supt guvernele ce a succedat p’acelea ce ne veneau din Fanar, că părinţii nu‑şi iubesc astăzi copiii mai puţin decât în trecut, că aspirările d’a se lumina nu sunt mai slabe decât altă dată şi încă, că idealul naţional şi social este astăzi mult mai nalt decât acela al părinţilor noştri, şi să căutăm causa morbului ce bântue nu numai instrucţiunea publică dar toate instituţiunile noastre naţionali aiurea decât în degenerarea, în nemericia, în nepăsarea particularilor”[8].

În concluzie, în condiţiile în care guvernul are toate pârghiile şi stabileşte principiile şi modul de desfăşurare ale sistemului de învăţământ, cetăţenii trebuie să ceară socoteală guvernului, nu invers: „Dacă stăruiţi să păstraţi sistema de astăzi, atunci rolurile se schimbă, şi nu dumneavoastră, cei de la putere, ci noi, părinţii de familie, precum şi profesorii avem dreptul şi datoria să vă cerem socoteală şi să vă întrebăm: ce faceţi cu atâta avuţie ce am pus la disposiţiunea dumneavoastră? Ce faceţi cu atâta sciinţă ce am pus la picioarele dumneavoastră? Căci cine poate nega că astăzi avem fără comparaţiune mai mulţi învăţaţi decât în timpul lui Lazăr? Ce faceţi cu copiii noştri asupra cărora am renunţat la drepturile noastre naturale ca să şi le însuşească Guvernul? Mă opresc aci, domnule director, căci n’am luat pana nici ca să critic, nici ca să încriminez, ci că se te conving şi pe dumneata, cum sunt convins şi eu, că cu sistema ce domneşte astăzi în privinţa instrucţiunii ş’a educaţiunii publice nu mai este nimic a aştepta de la iniţiativa cetăţenilor ci tot de la guvern; că el, care a concentrat toată acţiunea naţională într’însul trebue să se ridice şi la înălţimea aceea unde geniul României să se poată manifesta printr’însul nemaiputîndu‑se manifesta, ca în trecut, prin fiecare Român”[9].

 Dincolo de volutele oratorice ale unui politician de opoziţie, observaţiile lui Ion C. Brătianu despre responsabilitatea unui guvern modern, înzestrat cu puteri strivitoare pentru cetăţenii obişnuiţi, rămân valabile. Într‑adevăr, dacă centralizarea administrativă şi statul puternic ne sunt cerute – şi există, indiferent de pretenţiile libertariene de ici sau de aiurea – de realităţile lumii construite pe un schelet tehnologic care i‑a luat locul celei agrar‑nobiliare, atunci elitele de guvernare, cele politice sau sateliţii lor intelectuali, nu pot da vina pe popor pentru eşecurile lor, nu pot guverna blamând, continuu, poporul că nu corespunde nevoilor lor de guvernare.

 Din păcate, în România, această lecţie a bătrânului Brătianu nu a fost încă asimilată.

 În cazul învăţământului românesc, după cum am demonstrat pe baza unei bogate documentaţii în cartea Deşcolarizarea României (2020), asistăm de 30 de ani la un regim anarho‑tiranic în care, prin ordin de sus, cu mecanisme centralizate, cu imperative ideologice oculte, cu parteneri instituţionali globali şi evazivi, care nu răspund în faţa Parlamentului României şi a niciunei instituţii, ci care cer socoteală instituţiilor noastre de stat, sistemul de educaţie a fost descompus bucată cu bucată, încurajându‑se anarhia la firul ierbii şi impunând schimbări – de scopuri, de programă, de planuri cadru, de pedagogie, de manuale, de logistică – de sus în jos. În tot acest timp, în care presiunea dezintegratoare a venit de sus în jos, vina a fost atribuită, pe orizontală, părinţilor, profesorilor, elevilor, nouă tuturor. Lecţia vechiului Liberalism al lui Brătianu era una a responsabilităţii guvernamentale – de unde au rezultat şi legile lui Spiru Haret, care au pus învăţământul românesc pe un făgaş pe care nu existau motive să‑l părăsească. Lecţia noului liberalism e una a cârpelii mercenare.

 Note:

[1]  Ioan Brătianu, Instrucţiunea Publică. Epistolă către d‑lu directore alu Ministeriului Instrucţiunii publice, adresată cu ocasiunea cuventului oficiale pronunţiatu de domnia‑sea la împărţirea premiiloru (Bucuresci: Tipografia C. A. Rosetti, 1865), 5

[2]  Ioan Brătianu, Instrucţiunea Publică…, 6

[3]  Brătianu, Instrucţiunea Publică, 6‑7

[4]  Brătianu, Instrucţiunea Publică, 7‑8

[5]  Brătianu, Instrucţiunea Publică, 10‑11.

[6]  Brătianu, Instrucţiunea Publică, 12.

[7]  Brătianu, Instrucţiunea Publică, 15.

[8]  Brătianu, Instrucţiunea Publică, 9.

[9]  Brătianu, Instrucţiunea Publică, 16.

 

 

Foto/Gluma zilei- Pandemia...

 

AL.FLORIN ȚENE:FENOMENUL GLOBALIZĂRII PERICOLUL DISPARIȚEI NEAMURILOR- UN AGENT DEOSEBIT DE IMPORTANT ÎN PROCESUL DE INTEGRARE AL STRĂINILOR ESTE REPREZENTAT DE MASS MEDIA.

 

Fenomenul globalizării pericolul dispariței neamurilor 

  

Un agent deosebit de important în procesul de integrare al străinilor este reprezentat de mass media. 

  

În Biblie capitolul Geneza 22:18 se consfințește:” Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânța ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea!“. 

  

În această lumenă al acestui verset voi dezbate problema fenomenului globalizării, prin faptul că după ce-l de-al Doilea Război Mondial s-a obseravt că acest fenomen a devenit în zilele noastre o realitate.Napoleon POP* 

  

Globalizarea a devenit un fenomen studiat de economiști și sociologi din întreaga lume, fiind dictonul principal al specialiătilor în management, lozinca jurnaliștilor și politicienilor din întreaga lume. Globalizarea desemnează o gamă largă de schimbări și interdependențe economice, ideologice, tehnologice și culturale. Schimbările economice se referă în principal la internaționalizarea producției, creterea rapidă a mobilității capitalului, dezvoltarea corporațiilor transnaționale, precum și adâncirea și intensificarea interdependențelor economice la nivel mondial. Manifestările economice ale globalizării includ reorganizarea spațială a producției, dezvoltarea piețelor financiare, distribuirea de bunuri de consum fungibile în diverse țări și mișcări masive de populație. În concepția anglo – saxonă, globalizarea reflectă tendința întreprinderilor de a-i stabili unități de producție în întreaga lume, adică oriunde piața este suficient de mare pentru a permite economii de a se dezvolta. Aceasta conduce la creșterea numărului și a mărimii întreprinderilor multinaționale. Trăstura de bază a globalizrii rezidă în faptul că bunurile, serviciile, capitalul, munca, ideile sunt transferate pe plan internațional prin intermediul întreprinderilor. În concepția continentală, globalizarea reprezintă un proces recent care constă în realizarea unei piețe de dimensiuni mondiale, în condițiile nivelării trebuințelor consumatorilor, standardizării produselor și dezvoltării firmelor, al comunicațiilor și al mass-mediei. Firmele interesate de fenomenul globalizrii sunt caracterizate printr-o structură elastică, dinamică și un conținut tehnologic înalt. Concurența acerbă de pe piață le pune în situația reexaminării frecvente a planurilor lor strategice pentru a nu se găsi în situația de a fi excluse de pe piață. Făr îndoială globalizarea nu se referă numai la activitatea firmelor și la fluxurile lor comerciale. Ea include și la globalizarea financiară, care a provocat schimbri semnificative în structura economiei mondiale. 

  

Însă globalizarea este un fenomen care extompează sau anulează unele tradiții ale neamurilor, reduce folosirea limbilor vorbite până în prezent, predominând engleza, franceza și germană, limbi impuse populațiilor din teritoriile cucerite și făcute colonii.Apoi aceste limbii s-au impus prin literatură, educație și acum folosite în comunicațiile internaționale.. 

  

În acest proces, paradoxal, imigranții încearcă să-și impună religia și tradițiile populației majoritare.Nici decum nu sunt asimilate.Avem exemplul romilor în România, a bulgarilor de la noi și a lipovenilor (ruși ), a turcilor din Germania etc. Migrația este abordată ca un proces care trebuie gestionat și nu ca o problemă care trebuie rezolvată, obiectivul principal fiind acela de a maximiza efectele pozitive și a limita efectele negative ale acestui fenomen. Migrația poate contribui semnificativ la schimbul cultural, dezvoltarea economică și progres. Integrarea imigranților din state terțe constituie una dintre cele mai importante provocări la care Europa și, deci și România, trebuie să ofere răspunsuri eficiente întrucât, existența unor politici imigraționiste de succes este imposibilă în lipsa politicilor de integrare ale imigranților. Prin urmare, integrarea reprezintă un punct central al unei politici comprehensive de gestionare a fenomenului imigrației. 

  

Pericolul este că mulsumanii extremiști doresc să impună condițiile lor religioase, cultural or, obiceiurilor țărilor din care provin, populațiilor majoritare, recurgând la terorism.. Pe termen mediu şi lung demersurile în vederea integrării sunt considerate ca fiind un proces de durată, este necesar ca atât imigranții, cât și întreaga societate românească să fie bine informață şi pe deplin conștientizată asupra tuturor aspectelor relevante ale imigraţiei şi integrării, fie că ne referim la acestea din punct de vedere legal, economic, social sau cultural precum şi asupra responsabilităţilor ce le revin în cadrul acestui efort comun. Doar într-o societate informată, în care presa de orice gen are un rol foarte important ,cuprinzând deopotrivă societatea , imigranți şi specialişti pregătiţi în domeniu, informaţi şi capabili să-şi asume într-un mod activ rolul în societatea gazdă, pot fi combătute stereotipurile şi prejudecăţile care conduc la atitudini discriminatorii și la marginalizarea socială a imigranților. Participarea și implicarea imigranților în procesul de elaborare și dezvoltare de politici publice pot constitui un mecanism eficient prin care este îndeplinit obiectivul de coerență a cadrului de reglementare la nivel instituțional și de politici. În acest mod experiența imigranților servește ca ghid și punct de plecare în construirea politicilor publice și a cadrului instituțional la nivel central și local. Integrarea nu se face într-o societate statică, imigranții se inserează într-o societate fluidă, dinamică, într-o continuă schimbare. 

  

Barierele lingvistice și culturale duc la o lipsă de informare ce are drept principală consecință nefructificarea drepturilor conferite de lege acestei categorii și deci practic ineficiența lor și a programelor de integrare. Străinii cu drept de ședere în România reprezintă o categorie de persoane care, deşi beneficiază de un statut comparabil cu cel al cetăţenilor români, întâlnesc nu de puţine ori obstacole în accesarea acestor drepturi cauzate de lipsa cunoştinţelor de limba română, lipsa informaţiilor privind drepturile şi obligaţiile sau serviciile la care pot avea acces, imposibilitatea de a comunica sau de a înţelege mesajul textelor scrise, absenţa suportului informațional. Cu alte cuvinte, ele nu sunt cunoscute de emigranți. 

  

. Un agent deosebit de important în procesul de integrare al străinilor este reprezentat de mass media. Presa reprezintă o sursă importantă de schimbare a atitudinii faţă de imigranţi, dar şi un mijloc de informare şi chiar un agent de integrare pentru imigranţi. Realizarea de emisiuni culturale despre imigranţi contribuie la creşterea toleranţei românilor. Pe de altă parte, realizarea unor emisiuni în limbile vorbite de imigranţi sau înfiinţarea unui post de televizune şi a unor ziare ale străinilor contribuie la o mai bună informare a acestora şi la acomodarea lor culturală. Chiar fără să ofere soluţii concrete, în toate discuţiile de grup cu imigranții a apărut ideea de „a face ceva” cât mai curând, ca soluţie difuză de tip preventiv la problemele cu care se va confrunta sistemul imigraţiei pe viitor, în condiţiile în care s-a apreciat că România va deveni o destinaţie tot mai atractivă pentru imigranţi, ca membră a Uniunii Europene. 

  

Emigranții care vin doar cu amintirile, se rup de istoria țării lor.Trecutul înseamnă viață, iar viața e necesară să fie respectată și cunoscută în toate dimensiunile ei, și formele ei.Toate popoarele lumii, aproximativ 200, și-au folosit de multe ori de faptele trecutului pentru a da curaj membrilor lor în momente conflictuale, pentru a inspira încredere și bucurie.Acest imigrant venind în Europa, în România, este un infirm, fiindcă vine numai cu amintirile lui, istoria locului de unde vine a rămas acolo.Acest om este un om bolnav.Practic, europenii primind emigranți, primesc oameni bolnavi, fiindcă ei sunt infirmi.Se cunoaște că inteligența umană nu poate fi imaginată fără amintiri, fără istoria țării în care au trait.Memoria este parte a inteligenței, a înțelepciunii.Ei, venind în țările creștine își pierd înțelepciunea, de aici provin multe atentate. 

  

Oamenilor politici din lumea creștină nu le spun nimic atentatele islamiștilor radicali din SUA, Franța, Germania, Spania? Să fie începutul unui război empiric al islamului împotriva creștinismului ?Pavel, apostolul neamurilor spunea:"După ce au auzit aceste lucruri. s-au potolit, au slăvit pe Dumnezeu şi au zis: «Dumnezeu a dat deci şi neamurilor pocăinţa, ca să aibă viaţa.»" (Fapte 11,18). 

  

În consecinţă, este necesară schimbarea orientării sistemului de gestionare a imigrației de la o strategie de tip reactiv, punctuală, pe termen scurt existentă în prezent, către o viziune integratoare, pe termen lung, bazată pe prevenţie. Ungariei care a închis granițile pentru imigranți este un exemplu bun? 

  

Al.Florin Țene 

Fotografia zilei - Actrița Elle Fanning

 

Deputatul USR Vlad Emanuel Duruș: ”E nevoie urgentă de bani investiți în infrastructura sanitară”

 
Alianța USR PLUS Maramureș și-a desemnat candidații pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie.  Lista de la Camera Deputaților îi are în componență pe Brian Cristian – consilier local USR PLUS, Vlad Emanuel Duruș – deputat USR de Maramureș și pe Florin Barbur – președinte PLUS Maramureș. Pe lista Alianței pentru Senat se regăsesc Dan Ivan – președinte USR Maramureș, Măndița Baias – membră în Biroul Județean PLUS Maramureș și Ionel Năsui – membru în Biroul Județean USR și consilier local USR PLUS.

Deputatul USR de Maramureș Vlad Emanuel Duruș, candidat pentru un nou mandat de deputat,  a precizat pe pagina lui de facebook că Alianța USR PLUS va rezerva 1 miliard de euro în următorii 4 ani pentru a moderniza și construi spitale.

”Cu toții știm cum e cu spitalele de stat: clădiri vechi și insalubre, dotare precară, personal insuficient, materialele sanitare puține. Asta pentru că după 30 de ani în care mai mult s-a furat decât s-a investit în spitale, sistemul public de sănătate a ajuns și subfinanțat, și prost manageriat. Așa că e nevoie urgentă de bani investiți în infrastructura sanitară. 1 miliard euro sună impresionant, însă mai important este ce vom face cu acești bani.  Ne propunem ca prin Fondul Național de Modernizare a Infrastructurii din Sănătate să asigurăm co-finanțarea și finalizarea spitalelor regionale care au deja finanțare europeană dar pentru care lucrările nu au început – la Cluj, Iași și Craiova. Iar apoi Fondul va acoperi construcția de spitale noi întâi în București și Brașov , apoi și în alte centre universitare”, a precizat deputatul USR de Maramureș Vlad Emanuel Duruș.

Deputatul maramureșean a precizat că nu numai marile orașe merită condiții umane în spitale. Trebuie să fie asigurate standarde civilizate de tratament în toate spitalele României. De aceea se are în vedere inventarierea urgentă a unităților medicale care funcționează în condiții insalubre sau care pun în pericol siguranța pacienților. După care să fie demarate imediat procedurile de achiziții pentru renovarea lor.

Reguli pentru organizarea slujbelor de Luminație pe cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului

 În contextul actual al pandemiei, când în mai multe localităţi din cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului nivelul de răspândire al noului coronavirus este de peste 3 cazuri la 1000 de locuitori, iar regulile sanitare sunt foarte stricte, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, la solicitarea autorităţilor, îndeamnă ca Slujbele de pomenire a celor adormiţi de la începutul lunii noiembrie 2020 să fie săvârşite conform obiceiurilor îndătinate dar cu respectarea normelor sanitare.

Pentru buna organizare a Slujbelor de pomenire a morţilor, pentru siguranţa preoţilor şi credincioşilor participanţi se recomandă ca slujbele de parastase să fie săvârşite individual la fiecare loc de veci, evitându-se parastasele comune din cimitir; persoanele care participă la slujbele de pomenire să poarte mască; preoţii parohi, sau administratorii cimitirelor vor asigura la intrare în cimitir dezinfectant şi-i vor informa pe credincioşi de obligativitatea purtării măştii şi respectarea distanţei dintre persoane.

”În această perioadă, deosebit de grea pentru toată lumea, avem datoria creştinească de a ne îngriji unii pe ceilalţi, iar acest lucru îl putem face prin respectarea normelor sanitare, dar avem şi obligaţia morală de a-i pomeni pe cei adormiţi din neamurile noastre. Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească pe toţi cei adormiţi şi să le facă veşnică odihnă!” au precizat reprezentanții Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului.

Lecții de învățat. Dezordinea… gândurilor!

 

de Viorica PÂRJA
Se spune că ordinea în gânduri începe cu aranjarea locuinței și invers. Iar dezordinea este primul lucru care îți sare în ochi atunci când intri într-o casă. Oricât de curată ar fi aceasta, oricât de frumoasă ar fi mobila, sau decorațiunile din dotarea ei, dacă lucrurile sunt alandala peste tot, casa are un aspect neîngrijit. Este foarte importantă ordinea într-o locuință. Ea îți dă starea de echilibru de care ai nevoie. Așa încât există câteva aspecte pe care e bine să le aveți în vedere pentru propriul confort. Holul de la intrare să nu fie aglomerat și plin de încălțăminte sau haine.

Curățați pervazele și spălați ferestrele cât mai des. Degeaba ai o mobilă de bucătărie frumoasă, dacă e plină de tot felul de obiecte nepuse la locul lor după ce le-ai folosit. O canapea accesorizată cu câteva pernițe arată bine, dar prea multe lucruri așezate pe ea dau aspect de locuință care…zboară. Și pe măsuța pentru cafea e bine să nu rămână ceștile de cafea sau ambalaje de tot felul.
Polițele și rafturile sunt necesare într-o locuință, dar și acestea trebuie să fie curățate și ordonate, dezordinea atrăgând privirile. Evitați să folosiți rafturile bibliotecii pentru tot felul de mărunțișuri, care trebuie depozitate în alte locuri. Paturile nefăcute sunt și ele un lucru care creează disconfort.
Se mai spune că ordinea în gânduri începe și cu aranjarea patului. Asociația Națională a Somnului din SUA arată că persoanele care merg la culcare seara într-un pat curat și aranjat, se odihnesc mai bine, iar un pat nefăcut îți umbrește starea de spirit.
Sfaturi de luat în seamă!

COMUNICAT

 

Dragi colegi, prieteni ai lui Aurel Pop!

 După cum anunţam, ultimul număr al publicaţiei sătmărene, „Mărturii culturale”, fondată de poetul şi editorul dr. Aurel Pop, va cuprinde exclusiv texte scrise de prieteni, drept un ultim omagiu adus celui de curând trecut în eternitate.

Vă adresăm rugămintea de a ne transmite textele dumneavoastră, pe adresele noastre de e-mail: viorel_campean@yahoo.com (dr. Viorel Câmpean, redactor-şef al revistei) sau marticordea@yahoo.com (dr. Marta Cordea, secretar de redacție) sau pe Facebook (Viorel Câmpean, Marta Cordea).

Aşteptăm texte de la toţi prietenii lui Aurel, dintre care îi menţionăm pe cei care făceau parte din colectivul redacţional al revistei sau pe cei care ne-au fost alături număr de număr în paginile revistei (Mariana Pândaru-Bârgău, Muguraş Maria Vnuck, Lucian Gruia, Cristina Ştefan, Ionel Necula, Elena M. Cîmpan, Gheorghe Pârja, Constantin Stancu, Nicolae Silade, Nicolae Scheianu, Ştefan Aurel Drăgan, Icu Crăciun, Menuţ Maximinian, Adrian Botez, Dorel Cosma, Mihaela Meravei, Ana Zegrean, Adrian Ţion, Şenel Gökçe, Nicoleta Câmpian, Ion Petrovai etc.)

Aşteptăm, însă, câte un scurt omagiu de la toţi cei care l-au apreciat şi iubit pe Aurel!

Dacă ne puteţi ajuta cu distribuirea acestui mesaj, pentru a fi văzut de cât mai mulţi prieteni şi cunoscuţi de-ai lui Aurel, v-am fi recunoscători.

Termen limită: 8 noiembrie 2020

 

dr. Marta Cordea, secretar de redacție

Mărturii  culturale

Bani de pensii sunt. Deocamdată sunt furați!

 
S-a rarefiat tare de tot piața propagandei de dreapta dacă publicațiile economice au ajuns sa împingă la unison alegații dezlânate ale oricărui economist din vreo bancă, mai ales dintr-o entitate bancară neoperativă în România. Nu mai discutăm de rușinea celui care afirmă si care dovedește lacune mari in înțelegerea fiscalității sau corelațiilor macroeconomice precum și un mod părtinitor de a privi în zona fiscal – bugetară cu ochelari de cal si a extrage doar ce este obiectivul țintă contrapunându-l total neștiințific, dar mai ales economic cu parte din venituri, am văzut asta si la propagandiștii din intern, e un copy-paste intre ei, dar observăm obsesia asupra creșterii pensiilor. Atât. Nimic altceva.

Nu-i deranjează ca prin bănci se spală sume importante de bani și avem o economie gri de 26% din PIB, nu-i deranjează evaziunea fiscală este la 11% din PIB, nu-i deranjează că arieratele sunt de 28 de miliarde lei sau că restanțele la TVA sunt de 32 miliarde lei. Nu-i deranjează furtul. Îi deranjează oamenii si nivelul lor de trai. Îi apuca o grija nebuna de buget când discuta de pensii dar nu au aceeași grijă când România are cel mai mic nivel de colectare din Europa fiind cu 15 puncte procentuale in urma fata de media europeana.

Bani de pensii sunt. Și vor fi. Deocamdată sunt furați. Și vă rog nu mai spuneți la toți economiștii neoperativi din bănci ca sunt economiști șefi. Le produceți un deserviciu. Cu dedicație însă pentru domnul Bucșa și cu recomandarea să pună mâna pe carte, nu am înțeles de când contribuțiile la salarii sunt impozite directe.

Cum se pot aduce bani la buget?

Să mai deschidă cărțile de fiscalitate și să învețe ce înseamnă impozitarea directa. Cu dedicație pentru toți habarniștii, se pot aduce bani la buget fără creșterea de taxe si impozite, prin doua instrumente : colectare mai buna(digitalizare ANAf) și stimulare economică care prin multiplicare creste PIB și aduce venituri mai mari la buget.
Asa că nu mai sugerați voi impozitări progresive sau altfel de creșteri de taxe în spinarea programului PSD pentru ca în acel program se spune negru pe alb și asumat: nu crește nivelul de taxare în următorii patru ani. Ar trebui să vă bucure. Mai sunt multe de zis, dar revin.

Autor: Adrian Câciu

Medalion literar Grigoraș CIOCAN

 La ce mă gândesc? Dacă e zi de sărbătoare, Constantin și Elena, clar că mă gândesc cine va da azi de băut? Vreun Constantin? O Elenă sau Lenuță? Să fim cu toții sănătoși! E ,,Stare de urgență!", la nivel național, din cauza pandemiei, așa că petrecerile și întâlnirile pe terase (,,la o bere cu prietenii"), sunt interzise. După sloganul ,,STAȚI ÎN CASĂ!", nu avem de ales, și-atunci asta facem... stăm în casă, iar în casă ce poți face? Scrii! Citești! Și alte alea-alea-alea...! Dacă e vorba de citit, azi mă voi lăuda cu cea mai proaspătă ispravă literară a prietenului poet GRIGORAȘ CIOCAN, lăpușean de născare, un suflet de o sensibilitate aparte, aflat în plină ascensiune literară.

Mi-a dăruit din suflet pentru suflet, cu drag pentru drag, poemele din volumul de debut, (în volum personal), DIN DOR DE ZAREA ALBASTRĂ, apărut în plină criză de pandemie (2020), la Editura Armonii Culturale, Adjud, 2020, ISBN 978-606-746-611-9, pag. 200, cu Prefață și Autobiografie. La o primă parcurgere (,,vizită") a acestuia, se poate observa că trecerea grăbită a timpului (clar, și ireversibilă) și-a pus amprenta asupra vieții autorului, care aflat în diferite faze ale vieții, își eliberează sufletul scriind - și scrie despre oameni, locuri, fapte, istorie, ,,dor de dor", dor de cei dragi și depărtați, dor de copii (vezi Ancuța și Florin - pag. 53, extraordinar poem de dor de copii), dor de sat, dor de biserica noastră strămoșească! Știți că dorul doare, uneori?! Știți de câte feluri este dorul? Oare are leac și vindecare? Doar cei care au cunoscut dorul cu adevărat, știu leacul tămăduitor de dor. Create în timp, în curgerea firească a timpului, volumul poate fi considerat o ,,istorie" sau o ,,monografie personală", putând, lesne, observa, și trage o concluzie despre viața și activitatea personală și profesională a fericitului autor. De exemplu, în acest context, anii 1984, 1985, 1986 îl găsesc în Hila, Babilon Irak, anii 1994, 1994 - îl găsesc în Bet Dagan - Israel, 1998, 1999 în Holon - Israel, pentru ca în 2008, pașii să îl poarte în Calahorra - Spania.

Nici perioada tinereții nu este uitată. Dovadă stau poemele datate din anii 1968, '69, '70, '71, '73 - petrecuți la Sălnița, Dej, Satu Mare, Orăștie sau Bistrița și Zalău. ,,Poezia este doar dovada vieții. Dacă viața arde bine, poezia este cenușă", recunoaște Leonard COHEN, atunci când vine vorba despre poezie, o definiție-motto, care i s-ar potrivi de minune autorului. Pași, fapte, locuri încărcate de istorie... azi, toate, prin trecerea timpului, sunt amintiri. I-aș zice acestui volum, fără a greși, că este o ,,carte jurnal", radiografia vieții, prin poezie, din prisma dorului, a sufletului și a trăirilor personale, emoționale. Încărcătura emoțională a rămas aceeași, amprenta timpului nu are cum să o șteargă, însă marele regret (vizibil și în poeme), este că în toate aceste locuri (,,locuri sfinte"), autorul a fost singur, fără familie... departe de familie, dar cu ea mereu în rugăciune, suflet și în gând, iar poeziile îi sunt, i-au fost și-i vor fi alinare, sprijin și ajutor, i-au fost eliberare și în același timp, dătătoare de putere - puterea de a răbda, de a suporta, de a trăi departe de locuri și oameni dragi.

Însuși editorul de carte, Gheorghe A. Stroia, în cuvântul dumnealui afirmă: ,,Poezia lui Grigoraș Ciocan este o lirică a dorului de tot și de toate, un dor sfâșietor uneori, departe de casă și familie, de persoana iubită, de pământul natal, pe care îl adoră, pur și simplu. Este poezia românului simplu, din popor, care nutrește sentimente înălțătoare și pentru care valorile fundamentale ale neamului - credința în Dumnezeu și iubirea de țară - nu sunt cuvinte fără nicio acoperire etico-morală, ci principii sacre, fără dubiu", (coperta IV).

Poemele ,,curg" de la sine, multe din ele având drept izvor de pornire, dorul. Volumul este la fel de bine, unul al înstrăinatului sau al înstrăinării, precum cântecele (azi, rar puse în valoare) de înstrăinare, din care, precum un vulcan, izbucnește trăirea, durerea personală, amarul.

Conceput, aș zice, sub forma a trei ,,capitole" - unul de început în care regăsim gândurile și frământările din perioada când autorul era în ,,Țara Sfântă" (pag. 9- 59), al doilea - DOR DIN ZĂRI ALBASTRE, (probabil de aici și numele volumului, foarte bine ales și susținut) și partea de final, numită CÂTEVA VERSURI - mai ,,șprințare", cu subiecte variate, interesante, atractive, cu o muzicalitate mai aparte.

Mă reîntorc în partea de început a volumului, pentru a nota ceva ce mi-a atras atenția din prima clipă. Sunt câteva gânduri, posibil dintr-un jurnal, din perioada în care autorul era plecat în Țara Sfântă:

,,Noi ne-am născut pentru

a muri și vom muri pentru

a trăi veșnic în împărăția

lui Dumnezeu dacă

cu credință îl urmăm!", (pag. 9), sau:

,,De ești mare sau voinic,

În fața morții ești nimic,

De ești viteaz sau tare,

În fața morții nu ai scăpare!", (pag. 9).

Fără a greși putem afirma despre poet că este un om cu credință în Dumnezeu. Oriunde a umblat, pe oriunde l-au purtat pașii, l-a avut pe Dumnezeu în gând, vorba latinului ,,NIHIL SINE DEO!", adică, tradus ,,NIMIC FĂRĂ DUMNEZEU!". Evident, partea spirituală se reflectă puternic în poeme, și aduc drept argument un fragment din poezia RUGĂCIUNEA CĂTRE TINE, DOAMNE, (pag. 10-11):

,,Mă rog la Tine, Iisuse bun,

Nu mă osândi după păcate,

Îmi pare rău, și Ție-ți spun,

Iartă-mă până la moarte.

Fă-mă ca să nu greșesc,

Credința mea o întărește,

Pe cei răi ca să-i iubesc

Și de rele mă ferește".

Omul religios este un om tradițional, sau și inversa este valabilă - omul tradițional este și un om religios. Niciodată nu s-a făcut rabat, nici de la tradiție, nici de la spiritualitate, dacă ai reper viața omului de la țară, a țăranului. El, omul tradițional, punându-și capul pe pernă, și-a făcut semnul Sfintei Cruci, apoi prin rugăciune, a mulțumit lui Dumnezeu pentru ziua petrecută sau trecută. Dimineața, la fel, ridicându-se, din pat, a făcut semnul Sfintei Cruci și a rostit o rugăciune pentru somnul liniștit și pentru ca întreaga zi să fie ajutat și apărat de Maica cea Pururea Fecioară și Isus. Așa îl văd și pe GRIGORAȘ CIOCAN! Începând sau sfârșind ziua cu Dumnezeu în gând și în suflet. Este un sentiment aparte, pentru cel care simte ori procedează așa. Știi pentru ce trăiești, știi care îți este datoria sau scopul moral în viață, și ai parte de o viață tihnită, liniștită, așa cum o meriți. Poemele reflectă starea de spirit a poetului! Câteva dintre aceste poeme, s-ar putea potrivi a fi cântate, la ceas de Liturghie, drept cântări religioase, și fac această recomandare, gândindu-mă, ,,că încercarea moarte n-are!", dar garantez reușita.

* * *

Emoționantă și de o sinceritate aparte, este și următoarea mărturisire, făcută de către autor, care se autocaracterizează: ,,Niciodată nu aș fi putut scrie aceste poezii dacă nu ajungeam în această țară minunată și binecuvântată de Dumnezeu. Ție Doamne-ți mulțumesc căci am ajuns pe aceste locuri sfinte și mi-ai dat acest îndemn de a scrie câteva versuri, după ce am vizitat-o de mai multe ori. Să știm cu toții că fiecare avem două țări, țara lui de baștină unde s-a născut și Țara Sfântă, Țara creștinătății!", (pag. 9). Descoperim omul credincios, apostol al lui Dumnezeu, în câteva poeme: Țara Sfântă, Noi ne rugăm, Rugăciune lângă Iordan sau Sfânta Lumină, sunt doar câteva titluri și poeme care dovedesc religiozitatea poetului, mărturisirea unui crez și a unei credințe, a unui singur Dumnezeu. Și-n toate aceste momente, el, poetul, nu a fost niciodată singur, ci a fost cu Cristos în gând și-n suflet, ,,ducându-și crucea", cerând neîncetat ajutor și sprijin.

Poetul a făcut din toate acestea o artă, pe care și-a personalizat-o și a modelat-o, după cum a știut și a crezut, iar acest fel de om este rar întâlnit, mai ales în zilele noastre, Doamne iartă-mă!

Personal, mi-am făcut un obicei de a numi fiecare apariție editorială o naștere metaforică, și pun semnul egalității între zămislirea și nașterea unui copil și tipărirea sau editarea unui volum. Și-atunci, fără a greși, tot metaforic vorbind, zic, ,,atâția copii ai, câte cărți!". M-am bucurat de fiecare apariție editorială, așa cum m-am bucurat când Dumnezeu ne-a dăruit, în familie, copiii, după acest principiu mi-am motivat, sau mă motivez, atunci când fac aceste afirmații, dar evident că fiecare are dreptul la o părere, la o interpretare proprie, fiecare cum crede de cuviință. Așa stând lucrurile, drag prieten, te felicit pentru acest volum, pe care îl meriți din plin. Lirica de specialitate, desigur îl va aprecia cum se cuvine, noi, scriem ceea ce simțim, sau cum simțim. M-au emoționat aceste gânduri, pentru că se simte istoria în ele, se simte demnitatea românului, dorința și credința nestrămutată, simt iubirea față de neam, vatră, lada de zestre a acestui popor, simt acel ,,ceva", pe care personal, îmi permit să îl definesc - sentiment al patriotismului. Dar, vorbind despre cărți și copii, sau despre copil și carte, realizări literare și realizări profesionale/familiale, satisfacții care trec granițele emoțiilor, spun următorul lucru, dar poate fi privit și ca sfat: pe copil îl faci și-l crești, te dedici lui, îi dai tot ce este mai bun, îl înveți, îl susții, îl sprijini, îl asculți, îl corectezi atunci când greșește și îl sfătuiești, tot așa este și cu o carte! De aici, asemănarea izbitoare, rostită și făcută, drept comparație metaforică, dintre carte și copil. Și, dacă e să mă dau pe mine drept exemplu, eu, deopotrivă îmi iubesc realizările literare (cărțile tipărite) precum copiii, și-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru fiecare dar, Doamne ajută! Poate, așa simți și Dumneata. Ce-mi doresc mie, îți doresc și Dumitale, iar cărții recent apărută, cititori și critici pe măsură. Poate cu altă ocazie, analizând obiectiv volumul, voi vorbi și despre stil și stilistica abordată, poate voi face referire la stilizarea textului, la ritmul și rima folosită în exprimarea gândurilor tale și dăruite nouă cu fiecare volum. Cred că nu te vei opri aici, decât dacă Dumnezeu va hotărî așa. Este prea devreme să spun că ești un poet minunat, dar dacă aș zice nu aș greși cu nimic... întâi trebuie să simți tu poezia, să te emoționeze atunci când iese din limpezimea izvorului de gând, să-i simți și să-i dăruiești o muzicalitate mai aparte, proprie. Istoria literaturii prin critica și criticii săi autorizați își va spune cuvântul, iar acesta va fi ,,literă de lege", cum se spune, ades, în popor.

Să stai să asculți sfaturile altora, părerea altora, opiniile altora, chiar dacă unele sunt ,,pro", iar altele sunt ,,contra", în ideea în care fiecare poate avea un drept de a se exprima. Continuă-ți drumul, visul, trăiește-ți emoția, speranța și bucuria. Consideră poezia parte din sufletul tău, dăruiește cititorului ceea ce ai vrea tu să citești. Consideră fiecare stea de pe bolta cerească o muză și profită de această binecuvântare. Crede în fiecare lacrimă și treci peste patimă și durere, așa cum ai făcut mereu - cu gândul la Dumnezeu, rostind o rugăciune. Nimic nu este imposibil în lumea asta! Ai grijă ce îți dorești că se poate și împlini! Visarea face parte din viața noastră, așa cum poezia ne este iubire, trăire, iluzie, împlinire, speranță! Te FELICIT pentru curajul de a debuta în volum, și-ți recomand să nu te oprești, să privești cu demnitate și curaj în față. Să-ți continui visul, visarea pentru că vor veni și satisfacțiile, să învățăm să fim buni cu cei din jurul nostru, și să corectăm acolo unde putem și atunci când putem. Și-acum e vremea cititului, te las dar nu înainte de a-i dori, în zi sărbătoare, soție tale, (sper să nu greșesc, Elena, așa-i?), știind că e sărbătorită, sănătate și bucurii. Și nu uita un lucru, pe care mulți îl nesocotesc, ÎNTOTDEAUNA, DAR INTOTDEAUNA, ÎN SPATELE UNUI BĂRBAT PUTERNIC ESTE O FEMEIE PUTERNICĂ. Amin!

Chiuzbaia, 21 mai 2020

VASILE BELE - membru fondator al revistei DIN VATRA SATULUI;

- membru în Liga Scriitorilor din România, filiala Cluj;

- membru în Asociația Scriitorilor din Baia Mare;

- membru în Cenaclul literar Nichita Stănescu, aparținător Centrului cultural al M.A.I.

Aforismul zilei - Eliphas LEVI

 

O profeție despre România

Profeţia făcută de Petrache Lupu, care spunea la 1 octombrie 1936 în legătură cu sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului:

„Un mare imperiu va cuprinde Europa şi România sfântă va fi cucerită fără să se tragă cu tunul. Mai mult, poporul minţit şi ademenit va dori să fie cucerită ţara lui Decebal şi a lui Traian. Mari nenorociri se vor abate asupra românilor. Se vor băjeni cu milioanele, vor fi inundaţii şi cutremure mari, secetă mare, furtuni, din senin. Doi ani, România, Europa, toată lumea o să fie cuprinsă de o nouă boală, o nouă ciumă. Bogatul o să ceară săracului adăpost şi mămăligă. Ţara o să fie trădată de cei care o conduc, iar banul o să fie singura religie. Degeaba preoţii şi vlădicii or să ridice Crucea lui Hristos, că nu vor fi ascultaţi şi lumea o să râdă de ei. Hoţii or să fie domni şi curvele, doamne! Mai mulţi ani România o să fie bârlogul tâlharilor şi va avea felinarul roşu drept stemă. Războiul o să ne bată la uşă şi disperarea îşi va găsi sălaş în sufletul românilor. Când o să piară ultimul trădător de ţară şi toţi românii se vor pocăi, toți se vor întoarce acasă, o minune se va întâmpla şi Maica Domnului o să-şi întindă Acoperământul peste Grădina ei salvându-ne pe toţi, pe toţi românii şi aducând pace, bunăstare şi bucurie.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!”

Este uimitor cum Petrache Lupu „a văzut” cu atâta precizie peste aproape un secol!

„Felinarul roșu drept stemă” se referă la perioada dictaturii comuniste. „Marele imperiu care a cuprins Europa” este UE. Ei „ne-au cucerit fără să tragă cu tunul, prin minciună și ademenire”. Perioadă în care „s-au băjenit cu milioanele”.

„Noua boală, noua ciumă care a cuprins România, Europa și întreaga lume” este evident boala Covid. Ea se manifestă de aproape un an, deci ar mai fi cam încă un an până scăpăm!

Mai rămâne să se împlinească partea bună, „cu salvarea tuturor, cu pacea, bunăstarea şi bucuria”, prin ajutorul Sfintei Fecioare Maria!

Referitor la viitorul luminos al României, exact așa să ne ajute Bunul Dumnezeu!

Declarație de presă

 

                                                                                                                             29.10.2020

   “Nu lăsați pădurile să piară, un arbore sădiți și îngrijiți pentru că doar așa putem să fim fericiți!“

 

 Poate am înțeles prea târziu cât de mult am greșit în 2001 prin fuziunea realizată de partidul din care făceam parte, partidul istoric Social Democrat Român și fostul PDSR, continuatorul și moștenitorul zestrei socialiste din perioada comunistă a României. Am crezut în unificarea stângii  și am mai crezut că  PSD-ul format atunci, va merge pe o politică a creșterii nivelului de trai pentru toți românii. Din păcate mai târziu am observat că lucrurile nu stau deloc așa. Am încercat prin tot ceea ce am putut, să îmbunătățesc abordarea politicilor publice ale PSD. În unele domenii am reușit, dar din păcate per ansamblu, lucrurile au bătut pasul pe loc.

 

    Preocupările mele, în afară de cele care m-au consacrat, respectiv finanțe-bănci și transporturi, sunt preocupări legate de mediu înconjurător. Așa am fost educat, am înțeles din familie cât este de nobil să plantezi un copac și să fii înconjurat de verdele naturii.

 

   Văd că în prezent activitățile omului afectează sănătatea planetei mai mult decât în orice altă perioadă istorică. Mediul în care trăim reprezintă spațiul în care ne desfășurăm toate activitățile, tocmai de aceea toate elementele lui componente trebuie să se păstreze într-un echilibru perfect. Din păcate dezechilibrele la nivel politic se reflectă și la nivelul politicilor actuale de mediu. Sunt singurul parlamentar care a făcut de două ori, împreună cu prietenul meu Mihai Tatulici, în Maramureș, două acțiuni de împădurire prin intermediul Campaniei “România prinde rădăcini”. Am făcut numeroase interpelări și am sesizat neregulile legate de defrișările si transporturile ilegale, a unor cantități foarte mari de lemn din Maramureș. Desigur preocupările mele nu s-au oprit aici și m-am opus vehement redeschiderii iazurilor și exploatării aurului pe bază de cianuri.

    Au fost mediatizate si binecunoscutele mele reglementări respectiv Legea nr. 37 din 2018 prin care transportul public devine ecologic în următorii 5 ani, prin obligativitatea înnoirii parcului auto cu un procent de 30% în fiecare an cu autovehicule ecologice, electrice, hybrid, pe gaz și alte tehnologii care vor apărea și vor fi implementate.

 

   Conștientizez acum mai mult decât oricând, în aceste momente de încercare la nivel de sănătate a semenilor noștri, că nu putem să fim cu adevărat sănătoși fără un habitat curat. Planeta trage un semnal de alarmă vizavi de derapajele omului contemporan avid în a stăpânii cu ferocitate mediul din care face parte.

    Natura în care trăim reprezintă testamentul lăsat moștenire prin grija și dragostea înaintașilor noștri. Intrebarea este ce lăsăm noi moștenire copiilor noștri? Un mediu otrăvit de indolență și nepăsare? Am văzut din păcate cum nepăsarea ucide la orice nivel.

     Gesturi precum a admira un copac sau să a oferi o floare vor însemna mai mult decât ne imaginăm noi peste sute de ani. Sunt acțiuni pe care nu le mai putem amâna, trebuie să conștientizăm că aici și acum e necesar să facem tot ce este mai bine. Mai târziu poate să fie mult prea târziu…..Nu trebuie să reacționăm doar atunci când Uniunea Europeană ne trage de mânecă și ne pune la colț…

 

                                                        Deputat independent,

                                                          Marius Sorin Bota