duminică, 31 octombrie 2021

1 noiembrie - Ziua mondială a veganismului

 

Veganismul este un mod de viaţă care încearcă să excludă, pe cât posibil şi practic, toate formele de exploatare şi de cruzime comise asupra animalelor pentru obţinerea de mâncare, îmbrăcăminte sau în orice alt scop, se arată pe site-ul https://www.vegansociety.com.

Potrivit ''Dicţionarului explicativ al limbii române'', apărut sub egida Academiei Române la Editura Univers Enciclopedic (Bucureşti, 2016), vegan/vegană este o persoană care nu consumă şi nu foloseşte produse de origine animală (din engl. vegan). Termenul "vegan" a fost creat în 1944 de către Donald Watson (1910-2005), cofondatorul Societăţii Vegane (The Vegan Society) din Marea Britanie. Societatea Vegană a început ca o ramificaţie a Societăţii Vegetariene în noiembrie 1944, când Donald Watson, Elsie Shrigley şi prieteni ai acestora au simţit nevoia să sublinieze diferenţa între a nu consuma carne şi a nu consuma niciun fel de produs de origine animală.

Marcarea înfiinţării Societăţii Vegane a început în anul 1994 şi de atunci, în fiecare an, data de 1 noiembrie este marcată ca Ziua mondială a veganismului, se arată pe site-ul https://www.vegansociety.com/. Pe parcursul lunii noiembrie 2019, sub genericul ''World Vegan Month'', au fost marcaţi cei 75 de ani de la fondarea Societăţii Vegane - The Vegan Society.

Primul Festival VegFest, organizat de Asociaţia Veganilor din România cu sprijinul organizaţiei internaţionale ProVeg, la Casa Universitarilor, Bucureşti, 21 iunie 2019.

Să ne trăiţi veganilor, să ne gândim toţi cum să mâncăm sănătos fără a ne periclita viaţa!

                                                                                             C.L.L.

 

 

Alexandru Racu: „Când terminăm cu mascarada asta și îl trimitem pe Iohannis înapoi la Primăria Sibiu”

 


Ideea e simplă: PNL are 25% din 33% dintre alegătorii înscriși în listele electorale care au votat în 2020. Un fleac. Un fiștilic. Dar cu aceste 25 de procente plus cele strânse de la UDMR ei vor să guverneze țara. În regim de armistițiu.

Celelalte partide, care au împreună 70%, trebuie să dea dovadă de “responsabilitate” și să voteze guvernul lui Iohannis. Că așa vrea mușchiu’ lui. Adică Iohannis impune un guvern PNL-UDMR care reprezintă 30% din electorat, celelalte partide se execută cu să trăiți șefu’ (să trăiți domn general!) și votează “guvernul meu” din “responsabilitate”. Iar mai încolo, dacă se milostivește măria sa, poate vă dă și vouă ceva, un ciubuc pentru primari, hai un minister două, mai vedem.
Cică așa arată o democrație. Chiar nu e departe viziunea asta de viziunea lui Carol al II-lea.
Nu serios, că eu deja încep să mă plictisesc. Când terminăm cu mascarada asta și îl trimitem pe Iohannis înapoi la Primăria Sibiu unde se obișnuise să fie ales cu 90%? Mai există bărbați politici în țara asta? Sau ați ajuns toți niște cârpe cu care își șterge Klaus Werner pantofii? Același Klaus Werner care în urmă cu 2 ani se ascundea de Viorica prin boscheții de lângă BCU.

Autor: Alexandru Racu

Simplu călător


Când toți se-mbarcă-n haine scumpe, purtând nestemate ca podoabe, sperând că valoarea îi ridică, că astfel pot să fie un fel de zei între oameni. Mă cuprinde o tristețe că prea mulți au uitat să fie, că nu vor decât să aibă. Privesc în jur, câtă frumusețe Universul ne-a dăruit, câte bunătăți și câte motive pentru a trăi în acest paradis. Avem o viață pe care nu știm s-o prețuim. Suntem doar trecători pe acest Pământ și mulți nu înțeleg că aici nu e un concurs, o întrecere între noi, cine e mai bun sau are mai mult. Cu toții avem o șansă să experimentăm lucruri și fapte pe care doar aici le putem găsi. Corpul nu-i decât haina ce îmbracă sufletul, iar sufletului nu îi trebuie podoabe.

Privesc cerul senin și raze blânde de lumină se revarsă pe Pământ. Pierdut în visare, aud o voce calmă, mă desprind de vis, revin la realitate.

- Ianis, ce faci?
Era bunul meu profesor cu care puteam să discut liber despre orice.
- Bună ziua, domnule profesor! Stăteam puțin la soare, bucurându-mă de renașterea naturii. Nu-i așa că e minunat? După o iarnă geroasă, iarba a început să crească, copacii prind iarăși culoare, până și gâzele se bucură de viață!
- Da, e foarte frumos, spuse abia în șoaptă și se așeză lângă mine pe bancă. Văd că iar te-a cuprins melancolia. La ce te gândeai așa de profund?
- La ce se întâmplă în lume, la oameni în general, răspund abătut.
- O, îmi place subiectul! Dacă vrei, putem discuta pe această temă.
- Îmi este foarte greu să înțeleg anumite lucruri. Oamenilor nu le pasă de cum ești, ci de cine ești sau cum arăți.
- Ianis, nu toată lumea e la fel, știi asta!
- Știu, domnule profesor, dar...
- Într-adevăr, lumea este mult mai atentă la cum arată un om, la serviciile pe care le prestează și la modul său de a trăi. Nu e nimic rău în asta.
- Nu. Știți, mă gândesc că oamenii au un rol mai important pe acest Pământ, sau cel puțin îmi place să cred asta. Altfel, viața nu ar avea sens.
- Care crezi că ar fi acest rol?
- Cred că oamenii sunt suflete călătoare. Aici se folosesc de corp pentru a putea experimenta ceea ce nu poate în altă dimensiune. Dar odată ajunși aici, uită pentru ce au venit și, cu trecerea anilor, simțurile lor sunt dezvoltate în alt mod.
- Teoria ta pare plauzibilă. Care crezi că e rolul tău în viața asta?
- Cred că cu toții avem același rol, mai mult sau mai puțin; să evoluăm spiritual, să aducem lumină divină peste tot, să învățăm ce înseamnă iubirea. Iubirea, cea care nu ține cont de reguli sau restricții și, lucrul cel mai important, iubirea să o folosim ca medicament. Cred cu tărie că noi oamenii suntem ființe de lumină.
- Știi, Ianis, tu chiar ești un copil special. Ești inocent, simțurile tale sunt mult dezvoltate iar înclinația în Divin îți dă forță și curaj.
- Vă mulțumesc, domnule profesor! Sper ca maturitatea să nu schimbe aceste lucruri. Când privesc la oamenii din jur, îmi este frică că aș putea ajunge ca ei.
- În ce mod?
- Nu vreau să ajung un om cu ochii goi, mânat de orgolii și ambiții ce otrăvesc sufletul și ți-l prind în strânsoare. Acum sunt doar un copil, dar când voi crește mare mi-aș dori să am același suflet, pur și curat, să pot să mă bucur de viață.
- Eu știu că în pieptul tău veșnic va bate o inimă mare iar sufletul tău mereu va rămâne pur și curat, spuse profesorul în timp ce mă strângea încet la piept.
Nu poți simți fericire și iubire când ești orbit de orgolii și ambiții!
Nu poți avea un suflet pur când prin vene-ți curge pelin, când ești mânat de dorința de control și avere!

Raul Alexandru MITRUŢI

Anett Kontaveit câștigă turneul Transylvania Open de la Cluj-Napoca. A învins-o în finală pe Simona Halep

 


Estonianca Annet Kontaveit a câștigat dmninică, 31 octombrie,  împotriva favoritei Simona Halep (6-2, 6-3) și devine prima campioană a Transylvania Open de la Cluj-Napoca.

De asemenea, Kontaveit s-a calificat la WTAFinals, Turneul Campioanelor.

Pentru Kontaveit a fost prima victorie în fața Simonei Halep, o Simona Halep sleită, foarte nervoasă pe parcursul întregii partide, în care n-a contat.

Câștigătoarea turneului Annet Kotaveit a fost recompensată cu 29.200 dolari și 280 puncte WTA, în timp ce Simona Halep a primit 16.398 dolari și 180 puncte.

A fost un turneu reuşit, cu jucătoare de top, singurul lucru neplăcut fiind lipsa spectatorilor!

                                                                                                                            Cristi SOMEŞAN

Invitaţie Conferinţa VACCINAREA PENTRU IMUNIZAREA ORGANISMULUI UMAN din 4.10.2021 ora 14,oo


Vă invităm, să participați, la Conferința organizată de către Casa Corpului Didactic Maramureș și Inspectoratul Școlar județean Maramureș cu tema Vaccinarea pentru imunizarea organismului uman, care va avea loc joi, 4 noiembrie 2021, de la ora 14,00, în sistem online, pe parcursul a 2 ore.

Dorim ca această activitate să contribuie la o mai bună informare a populației din mediul școlar, respectiv a tuturor membrilor din cadrul comunităților maramureșene, cu privire la promovarea unui stil de viață sănătos.
Invitați:
– dr. Rareș Dorin POP, director executiv al Direcției de Sănătate Publică Maramureș, care va prezenta informații relevante despre infecția cu Covid și importanța vaccinării;
– prof. Cristina BUD, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională care va aborda aspecte legate de Școala în pandemie, respectiv provocările și incertitudinile generate de pandemia de Covid 19;
– prof. Carmen MATIAS, Colegiul Național Vasile Lucaciu Baia Mare, care a desfășurat activități de educație sanitară în școală referitoare la pandemii și vaccinuri și care pot fi catalogate ca exemple de bună practică.
Conferința este disponibilă tuturor cadrelor didactice interesate, cu participare directă, în sistem online, utilizând aplicația gratuită Webex (care trebuie instalată), în limita celor 1000 de locuri disponibile.
Formularul de înscriere la activitate poate fi accesat la adresa: https://forms.gle/azSk3UWQwgWnC8if7 până marți 2 noiembrie 2021, ora 13,00.
Link-ul de participare la Conferință va fi transmis tuturor participanților înscriși.
Recomandăm participarea tuturor directorilor unităților de învățământ și a profesorilor care predau disciplina biologie, respectiv a consilierilor școlari și a profesorilor care predau psihologie.

CCD MM

A murit un jurnalist român și mare patriot: Doru Dinu Glăvan!

 


Trebuie să recunosc că moartea jurnalistului Doru Dinu Glăvan a căzut ca un trăznet. M-a tulburat mult vestea și întristat, pentru că jurnaliști din stirpea lui Doru Dinu Glăvan se nasc greu, la ani distanță. Acest mare jurnalist ajuns la vârsta venerabilității morale și profesionale părea veșnic. Era ca un stejar din Borzești. L-am cunoscut bine, de aproape 20 de ani, de când am devenit unul dintre membrii visului său împlinit pentru jurnaliștii români independenți, dar uitați, ignorați sau persecutați de stat: Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România. M-am bucurat mereu de simpatia domniei sale. La numeroase seminarii, colocvii, întâlniri colocviale, Dinu Doru Glăvan mi-a arătat o simpatie nedisimulată. La o întrunire literară la Târgu Mureș, acum câțiva ani, am stat cu Doru Dinu Glăvan și Lazăr Lădariu la un pahar de vorbă până spre dimineață vorbind despre Noica și necesitatea și perpetuarea sentimentului românesc al ființei. Și eu l-am simpatizat și l-am susținut atunci când un comando de rezerviști din serviciile speciale a încercat să destructureze UZPR, ca asociație independentă a breslei jurnaliștilor români. S-a bătut ca un leu, cu forță și credință, cu un sistem întreg pus la cale de structuri ca să demanteleze o uniune care avea menirea de a fi un cadru independent politic și moral, de a se face jurnalism profesionist în România, fără controlul intereselor de putere. Doru Dinu Glăvan a încercat și a reușit să construiască o uniune a celor mai buni jurnaliști din țara noastră. El era un admirator al gazetarului Mihai Eminescu și al nucleului dur de jurnaliști interbelici, ponind de la O. Goga, Pamfil Șeicaru, Nicolae Crevedia, Nichifor Crainic sau N. Iorga. Jurnalistul Doru Dinu Glăvan a fost un patriot român care a înțeles foarte bine și clar că jurnaliștii români nu trebuie să se prostitueze pentru bani, interese politice sau grupări economice transnaționale, ci să rămână independenți ideii de adevăr și dreptate. Jurnaliștii în viziunea lui trebuiau să urmeze exemplul moral al marilor înaintași și, în primul rând, al lui Mihai Eminescu. Nu întâmplător sub egida UZPR apare excelenta publicație ”Certitudinea” sub patronajul lui Miron Manega, care este un fel de ”Timpul” editat de Mihai Eminescu al zilelor noastre. Doru Dinu Glăvan punea sinonimul dintre jurnalist și român, dintre ziarist și patriot, dintre publicist și morala creștină. Nu întâmplător unul dintre apropiații săi era poetul și jurnalistul Laurean Stănchescu. Jurnalistul în viziunea lui Doru Dinu Glăvan trebuia să fie un îndrumător moral și național pentru poporul român. Nu era suficient să fi un bun jurnalist pentru el, dacă nu erai și un român vertical. Fără demnitate nu se poate face jurnalism în România, așa credea Doru Dinu Glăvan. Site-ul UZPR este un creuzet al celor mai bune editoriale publicate despre starea națiunii publicate de jurnaliștii români. Doru Dinu Glăvan era născut ziarist ca și colegii săi de generație Adrian Păunescu, Ovidiu Ioanițoaia sau Ioan Chirilă.

Comunicatul colegilor despre Doru Dinu Glăvan este scris emoționant: ”În vârstă de 75 de ani, Doru Dinu Glăvan a intrat în presă de foarte tânăr – a început să publice la vârsta de 14 ani, iar la vârsta de 18 ani ajunge colaborator în presa locală și regională. În 1965, la 19 ani, devine corespondent al foarte răspânditului ziar „Sportul popular”, cunoscut mai târziu sub numele de „Gazeta sporturilor”. În curând, este angajat cronicar sportiv al postului național de radio, continuând să publice și în presa scrisă. Calitățile sale de reporter sunt unanim recunoscute și apreciate, motiv pentru care Radio București l-a trimis să transmită și să comenteze Jocurile Balcanice, Campionatele și Cupele Mondiale de atletism, natație și gimnastică, Jocurile Olimpice de Iarnă de la Sarajevo. Transmite în România, cu mult profesionalism, din Europa, Asia și Australia.Din inițiativa sa a luat ființă, în 1995, la Reșița, Fundația Radio Caraș-Severin. După un an, la 8 august 1996, Radio România Reșița capătă statut oficial de post public local al Societății Române de Radioteleviziune și emite pentru prima dată în eter. În decurs de câțiva ani, sub conducerea directorului Doru Dinu Glăvan, Radio Reșița ajunge cel mai important post regional de radio, cu cea mai mare audiență, acoperind nu numai întregul teritoriu al județului Caraș-Severin și părți importante din județele limitrofe, ci și teritoriile locuite de români în Voivodina și pe Valea Timocului. Doru Dinu Glăvan, care și-a câștigat aprecierea unanimă atât a radio-ascultătorilor, cât și a specialiștilor din domeniu, era la al treilea mandat de președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, organizație pe care a propulsat-o până la statutul de cea mai mare din țară, pentru care a reușit să obțină statutul de „Uniune de creație de utilitate publică” și căreia i-a dedicat activitatea sa neobosită, până în ultima clipă”. Toți membrii UZPR l-am iubit și apreciat pe marele jurnalist și președinte fondator a unei uniuni puternice de care azi suntem mândri. UZPR este creația lui Doru Dinu Glăvan, iar noi trebuie să-i urmăm și duce mai departe moștenirea. Acum la momentul trecerii, când Doru Dinu Glăvan a plecat să se întâlnească în ceruri cu pleiada jurnaliștilor români, de la Eminescu la Șeicaru, noi, membrii uniunii, trebuie să-i ducem mai departe memoria și construcția UZPR, ca asociație independentă, morală și românească în furtuna cenzurii și a intereselor politice trecătoare. Sunt sigur că în memoria președintelui fondator UZPR va fi o asociație care va apăra în continuare, cu demnitate și morală, interesele breslei jurnaliștilor români, dar și continuatoare a idealurilor marilor gazetari interbelici, așa cum și-ar fi dorit Doru Dinu Glăvan. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Memoria lui să nu o întinăm niciodată. Îi vom duce cu cinste moștenirea românească mai departe.Azi căzut o stea a presei române!

Ionuț Țene

95 de noi cazuri de infectare cu coronavirus în ultimele 24 de ore în Maramureș

 


Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției deține următoarele informații centralizate referitoare la situația epidemiologică:

🔹28917 persoane infectate cu SARS-CoV-2 de la începutul pandemiei;
🔹95 persoane confirmate în ultimele 24 de ore;
🔹 4174 pacienți vindecați și externați din spital;
🔹263 pacienți internați în spital;
🔹21 pacienți internați la ATI, din care șase pacienți sunt intubați;
🔹8965 pacienți externați la cerere cu test pozitiv până în prezent;
🔹1583 persoane carantinate la domiciliu sau în locația declarată;
🔹95696 teste efectuate până în prezent;
🔹1734 persoane izolate la domiciliu sau în locația declarată;
🔳1425 persoane decedate de la începutul pandemiei.
Detalii referitoare la rata de incidență se poate vizualiza aici:https://mm.prefectura.mai.gov.ro/…/2021_10_31-ora10_16…
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș solicită cetățenilor să respecte normele stabilite de autorități în perioada stării de alertă, să păstreze distanța fizică de protecție sanitară, măsurile de igienă și de conduită sanitară stabilite de către specialiști.

                                                                                                 CJCCI MM

Fotbal. Liga a III a. Înfrângere aspră pentru Minaur Baia Mare pe teren propriu!


 Fotbaliștii de la CS Minaur Baia Mare au pierdut, ieri, pe teren propriu, scor 1-5, partida cu Someșul Dej, în prima etapă din returul seriei a 10-a din Liga 3.

Elevii antrenorului Ciprian Danciu au resimțit efortul din partida de miercuri din Cupa României, cu CS Universitatea Craiova, pierdută și aceea (0-4). În urma acestui rezultat Minaur a trecut pe locul 2, la egalitate de puncte cu Lotus Băile Felix, însă cu un golaveraj mai slab.

 Cealaltă echipă maramureșeană din serie, Progresul Șomcuta Mare, a învins SCM Zalău în deplasare, cu 2-1. Progresul ocupă locul 8 în clasament.

Sursa informațiilor și foto: csminaur.ro

Poesis - Rodica Fercana

TABLOU CINEGETIC

Lumina se cernea arar
Prin pădurea argintie,
Pușca, sprijinită de-un arțar
Aștepta vânat pe la chindie.
În zgomot tot mai apropiat
De vreascuri rupte sub copite
Își făcea ieșirea pentru adăpat
Un cerb masiv cu șapte ciute.
Ele, cu nesaț sorb apa curgătoare;
El, cu nări fremătânde, le păzește;
Podoaba coarnelor îi scânteia la soare,
Dar vânătorul, încet, încet ochește.
Cade cerbul în mătasea ierbii crude,
Ciutele, în salturi, se-mprăștie speriate;
El privește printre gene tot mai ude:
De cine oare, fi-vor ele apărate?
Pe-un perete dintr-un vechi castel,
Admirat trofeu e-un cap de cerb,
Ochii-i sticloși spre un imens rastel
Privesc și chipul castelanului acerb.
Privesc și chipul castelanului acerb


CASCADE
-în irizări de curcubeu-
Inimă de ce taci
Deși ești încercată
De torente?
Cum poți sufletu-să-mpaci
Cu tumultul lor
Pe neoprite sentimente
Ce s-au strâns
Impetuos
În șuvoi nestăvilit:
Ca un foc aprins
În care jocul de scântei
Deschide calea spre iubit.
Torente cu ape pure
Au rupt zăgazul inimii
Și-n CASCADE se revarsă
Peste praguri dure
Cu doruri așternute,
Erodându-le, dar cui îi pasă?
Stropii, în luciu diamantin
Se prind în dans sprințar
Precum zeițele-n Olimp
Și mă-ndeamnă să ating
Vârful curcubeului ivit
Dincolo de timp.
-oct. 2021-

Imagine în linie

Startul Şcolii de toamnă MERITO, coordonator prof. Tatiana Cauni

 


Luni, 01.11.2021, ora, 11,oo dăm startul Școlii de toamnă #MERITO.

3 zile de ”altfel de ore”, 8 Ateliere MERITO pentru elevi, 8 profesori MERITO și 58 de elevi din Maramureș, Sibiu, Galați, Brăila, Harghita, Dolj, cls VIII-XII. Să fie cu voie bună și cu energie!
Mulțumesc celor care #Împreună facem posibilă această școală. 🧡📗



Despre coordonatorul Şcolii de toamnă câteva cuvinte: Tatiana Cauni a fost mereu un profesor deosebit, însă meritele i-au fost cu adevărat recompensate în martie 2019, când s-a numărat printre cei 12 profesori Merito.

„Educația este fundamentul unei națiuni. Nimeni nu contestă asta, dar e genul de prioritate de care uitam în fiecare zi. Iar schimbările din educaţie cer, de cele mai multe ori, zeci de ani pentru a da rezultate.

Este nevoie de o reconstrucţie a prestigiului social al meseriei de învăţător/profesor. Cei demni de respect și de admiraţie trebuie să primească recunoaștere publică, cu voce tare. Aceasta-i misiunea pe care și-o propune proiectul nostru. Este momentul ca noi, comunitatea de business, să alocăm o parte din energia și din resursele noastre concrete acestor oameni. În parte din recunoștință pentru foştii noștri profesori datorită cărora suntem ceea ce suntem, în parte din nevoia de a da șansa copiilor noștri de trăi momentele de fascinaţie a cunoaşterii pe care un profesor bun le poate crea. În parte pentru a face din România o țara mai bine pregătită pentru viitor. Vrem să aducem în ochii și în mintea romanilor profesorii luminoşi!” – extras din manifestul proiectului MERITO.

„Mulțumesc și miilor de adolescenți fără de care azi nu aș fi acest profesor”

Potrivit site-ului proiectului Merito, Tatiana Cauni s-a născut în județul Dolj, dar tatăl ei era ucrainean și mama din zona Maramureșului. Pe când ea avea patru ani familia s-a mutat în Baia Mare. În liceu îi plăcea filologia, dar visa și la psihologie, și la teatru. Însă dragostea pentru învățământ a rămas constantă, deoarece i se părea că îmbină toate celelalte pasiuni ale ei. În clasa a XII-a, când diriginta i-a pus pe elevi să scrie despre meseria pe care vor s-o aibă, Tatiana Cauni a scris: „Vreau să fiu un profesor foarte bun”. Și se pare că i-a reușit.

În prezent, Tatiana Cauni are 45 de ani și predă limba română de 20 de ani la Liceul Teoretic „Emil Racoviță” din Baia Mare. Profesoara  este renumită nu doar pentru orele sale și relația strânsă cu elevii, ci și pentru activitățile extrașcolare, printre care se numără concursuri, club de lectură, trupa de teatru ”Masca” (înființată în urmă cu aproape 20 de ani), excursii în țară și în străinătate sau participări la proiecte care susțin copiii din județ, ai căror părinți au plecat la muncă în străinătate.

„Am 1,60 metri, sunt micuță și un spiriduș. Râd foarte mult, sunt foarte tonică, foarte veselă, dacă fac o glumă o fac cu zâmbetul pe buze și niciodată nu jignesc nicicum un copil. Unii zic că am lipici (…). Dar sunt destul de severă. Copilul trebuie să știe foarte clar unde este, care-i nivelul. Dacă pe el îl fac să înțeleagă foarte bine unde se situează și că nota e pe cât știe și pe merit, atunci e bine. Nu sunt adepta notelor mari date cu indulgență” – se prezintă Tatiana Cauni.

GDL




Un munte de goliciune umană și de lașitate!


Io am fost la viața mea prost… Dar niciodată n-am fost atât de grămadă de prostalău ca în noiembrie 2019, când, în concediu fiind, m-am trezit la 4 dimineața ca să conduc o oră, să dau 280 de euro pe 3 bilete, să mă urc într-un feribot cu familia și sa vomez continuu timp de 2 ore pe cel mai agitat Atlantic văzut vreodată.

Asta ca să ajung în secția de votare de la dracu’n praznic și să votez marioneta asta complet goală și absentă, un munte de goliciune umană și de lașitate, un bolovan total dezinteresat și dezumanizat, profund lipsit de orice valoare, principiu, iubire sau empatie pentru popor.
Un nenorocit sinistru și incapabil care nu că și-a abandonat națiunea, dar nu cred că a avut vreodată cel mai mic interes pentru ea, în afară de ură pură și dispreț. Un țâfnos arogant cu nevoi speciale de logopedie și EQ, care își neglijează complet țara, exact când ea fierbe mai tare și are nevoie de lideri buni, autentici, puternici și de o bună călăuzire.
Ultimul care a mai făcut asta a fost Ceaușescu când s-a dus in vizită in orientul mijlociu exact înainte de revoluție. Dă, Doamne, dacă ești bun și corect și te mai doare cât de cât undeva de poporul ăsta, să se repete istoria într-o formă sau alta, de preferat fără vărsare de sânge, dar cu revărsare de căpitani inutili peste bordul vasului eșuat…

Bogdan Bob Rădulescu (Haurențiu), actor

RUȘINE SĂ-ȚI FIE, CÎȚULE! POȚI FI MAI NEMERNIC DE ATÎT?...

Pe 2 noiembrie 2015, în prima zi de doliu național, o Românie mută de durere își plângea morții din tragedia de la Colectiv, întreg mapamondul era zguduit, iar oamenii încă încercau să înțeleagă ce s-a întâmplat și, mai ales, cum a fost posibil. În acea zi, tu, Cîțule, tu, cel scăpat ca prin minune din club, cum pretinzi, tu, cu ai tăi prieteni răniți și internați prin spitale, aveai probleme majore, numai bune de comentat pe Facebook: decizii recente ale Băncii Central Europene. Nimic pe contul tău despre incendiu, despre durere, despre suferință, despre compasiune ori regrete. După încă vreo 3 zile, când zeci de mii de români cu suflete cernite ieșeau în stradă, tu aveai probleme și mai serioase: deflația pentru următorii doi ani.

În toate acele zile nu ai suflat o vorbă despre Colectiv. Acum, ți s-a răvășit, brusc, sufletul. Pe morții de la Colectiv s-a cocoțat politic mentorul tău, Iohannis, dar măcar a făcut-o ATUNCI. Tu, Cîțule, te urci cu cinism pe trupurile neînsuflețite abia azi, după șase ani, ca să-ți tragi și tu nițel capital politic.
Se poate, Cîțule, să fii mai nemernic de atât?
Ai resurse să cobori mai jos de atât?
Rușine să-ți fie, ție și celor care te-au ”produs”!...

Autor: deputat PSD Radu CRISTESCU

Declaraţia serii - Scriitorul Ştefan Aurel DRĂGAN

 


"Mare parte dintre cei care bat la porțile creației, astăzi, sunt precum puii care încearcă să zboare: unii cad și se topesc sub a vremii arșiță sau ger, unii bâjbâie, imită ciorile și corbii și se rătăcesc, alții se bucură inconștienți prima zbatere din aripă și nu știu ce amară-i înălțarea. Trebuie să recunoaștem, totuși, că poezia este pasărea luminii și nu se transformă niciodată în liliac".

Nu mai posta după ce bei!

Premierul interimar a postat un mesaj în care spune că România a depășit, în premieră, Ungaria la Produsul Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor. În mai puțin de 5 minute, Cîțu a primit peste 100 de mesaje în care internauții îl iau peste picior.

„În premieră, România a depășit Ungaria la PIB pe cap de locuitor. Vestea bună este că va depăși și Polonia, așa cum anunță Banca Mondială. Desigur, pentru asta trebuie să menținem ritmul actual”, spune, vineri, pe Facebook, premierul interimar, Florin Cîțu.
Acesta se laudă și spune că este un nou semnal că măsurile luate au fost cele potrivite, chiar și în perioadă de criză sanitară.
„Avem cea mai bună redresare economică din Europa, iar asta înseamnă că suntem pe drumul cel bun. Important este să nu facem pași în spate!”, mai scrie Cîțu.
În mai puțin de 5 minute, postarea lui Cîțu a primit peste 100 de reacții. Internauții l-au luat peste picior pe premier, care a primit mesaje precum: „Într-adevăr se vede, la motorină, gaze naturale și energie electrică. Mulțumim!”
sau „Voi nu sunteți în toate mințile!”,
„Ăsta ne ia la mișto!”,
„Nu mai posta după ce bei!”.
Un alt internaut spune: „Nimeni nu a mai mințit ca tine în 31 de ani! Ești unic!”
sau „Ce să consum și eu să am senzația că mi se dublează ăia 2 lei din portofel??!”.

Autor: Grigore CIASCAI

Activități recreative și o nouă poveste emoționantă

 

Spațiul personal și pasiunea pentru lectură


Bună, sunt Ioana și bine v-am găsit!

După o săptămână mult așteptată și bine-meritată de vacanță, sper că ați reușit să vă relaxați și să petreceți timp de calitate cu voi înșivă și cu cei dragi. Poate încă plănuiți câteva activități distractive de Halloween sau căutați o poveste cu haz pe aceeași temă, cum este Magie cu pălărie, o poveste originală Twinkl. Pentru mai multe idei de lectură, explorați aceste liste cu recomandări pentru clasele primare:

📖 GRATUIT Recomandări pentru lecturi suplimentare Clasa I

📖 GRATUIT Recomandări pentru lecturi suplimentare Clasa a II-a

📖 GRATUIT Recomandări pentru lecturi suplimentare Clasa a III-a

📖 GRATUIT Recomandări pentru lecturi suplimentare Clasa a IV-a

Ceea nu ați avut în plan este o a doua săptămână de vacanță, iar din acest motiv, doresc să vă ajut să profitați la maximum de acest timp liber. Până și copiilor le este dor de școală și de timpul petrecut cu colegii, iar o altă vacanță prelungită poate stârni sentimente complicate și nesiguranță. Prin urmare, am ales acest moment pentru a vă prezenta noua poveste Originals, Oul lui Enzo, care surprinde nevoia unui băiat de a avea spațiul personal în care să își exploreze și să își înțeleagă diferitele emoții. Puteți descărca această poveste gratuit în următoarele 24 de ore.

https://images.twinkl.co.uk/tr/raw/upload/u/ux/oul-lui-enzo-1_ver_1.gif

Descarcă gratuit!

Urmându-ne misiunea de a-i ajuta pe toți cei care educă și implicit pe copii, vă invit să descoperiți câteva dintre materialele educaționale de sezon, care au fost în topul descărcărilor în ultima săptămână.

🧸 Preșcolari 🎨

Vârsta preșcolarității este etapa în care copiii învață predominant prin joc. Alegeți să le stimulați imaginația și dexteritatea cu activități practice și artistice.

📌 Activități și jocuri de Halloween Pachet cu resurse

📌 Ne jucăm cu toamna - Cartonașe cu provocări

📌 Halloween Asocierea umbrei – Joc online

🌞 Copiii între 6 și 9 ani 🎈

Cu cât sunt mai mari copiii, cu atât putem opta pentru activități mai complexe și mai captivante. Alegeți activitățile în natură, punând în practică toate informațiile asimilate până acum.

📌 Plante - Joc Twinkl Go! cu răspunsuri multiple

📌 Educație în natură – Cartonașe cu provocări pentru toamnă

📌 Careu cu vocabular specific anotimpului toamna

🪁Copiii între 9 și 12 ani 🧩

Elevii claselor a III-a și a IV-a au o sferă de interese deja dezvoltată. Astfel, activitățile recreative pe care le puteți propune copiilor, pot fi orientate spre cunoașterea de sine și dezvoltarea creativității.

📌 Numerele naturale 0 - 10 000 – Joc online cu răspunsuri multiple

📌 Despre toamnă Scriere creativă

📌 Mindfulness departe de ecrane Cartonașe cu provocări

Evenimentele următoare


Noiembrie

10: Ziua Internațională a Științei pentru Pace și Dezvoltare
13: Ziua Mondială a Bunătății

Resurse relevante și captivante puteți găsi în vasta noastră colecție,
Evenimente.

Vă doresc o săptămână minunată! Pe duminica viitoare!

Ioana de la Twinkl
Descarcă acum!
Halloween - Pagini de colorat mindfulness
5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating
5
Descarcă acum!
Dovleacul de Halloween - Abilități de tăiere și decupare
5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating
5
Descarcă acum!
Vrăjitoarea și animalele sale - Măști de Halloween pentru jocul de rol
5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating
5
Descarcă acum!
Construiește o casă folosind forme geometrice – Joc PowerPoint interactiv
no
Descarcă acum!
Jocuri și activități cu literele alfabetului – Pachet cu resurse
5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating
5
Descarcă acum!
Careu de cuvinte despre toamnă – Joc online
5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating
5
Descarcă acum!
Totul despre toamnă – Joc realizat prin metoda cubului
5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating
5
Descarcă acum!
Activități și munci de toamnă – Cartonașe cu imagini și cuvinte
5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating
5
Descarcă acum!
Broșura cu activități de toamnă
5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating
5
Descarcă acum!
Activitate de desenat „Pământul perfect”
no
Descarcă acum!
Reprezentarea numerelor 0 - 100 – Fișă de lucru
5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating
5
Descarcă acum!
Jocurile copilăriei – Desene de colorat mindfulness
no
Descarcă acum!
Toamna: Activități pentru copii 3-5 ani – Idei pentru profesori
5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating
5
Descarcă acum!
Formarea numerelor peste un milion – Joc PowerPoint
5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating
5
Descarcă acum!
Învățare în aer liber: Idei de activități în zilele ploioase
5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating
5
Descarcă acum!
Despre toamnă Scriere creativă
5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating
5
Descarcă acum!
Recapitulare: părțile de vorbire - Fișă de lucru
5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating
5
Descarcă acum!
Scriem corect – Fișă de lucru cu completare digitală
5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating
5
Descarcă acum!
Submarinul măiestriei: Ordinea efectuării operațiilor – Pachet cu activități
5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating
5
Descarcă acum!
Omonime – Joc online cu răspunsuri multiple
5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating5 star rating
5
Descarcă acum!