marți, 30 noiembrie 2021

România neîmblânzită pe micul ecran

 


Pentru prima dată un canal de televiziune românesc, TVR 2, va difuza filmul documentar „România neîmblânzită”, azi, 1 decembrie, de la ora 13:35.

Pentru realizarea documentarului s-au filmat în jur de 400 de ore, iar echipa de 22 de profesioniști a parcurs mii de km prin munții Făgăraș și Apuseni, Masivul Piatra Craiului, Delta Dunării, Parcul Natural Vânători-Neamț, București, Cluj, Iași, dar și prin alte zone fascinante din țară.

Autor: Camelia TOCACI

,,ZI DE SĂRBĂTOARE "

 


de NELU DANCI
Azi e zi de sărbătoare
Pentru cei ce sunt ROMÂNI,
Drapelul se vede în zare
Noi aici suntem stăpâni.

Azi de ziua ROMÂNIEI
Românul sărbătorește,
E momentul bucuriei
Și simte că mai trăiește.

El a mers ca să depună
Coroane multe de flori,
La monument și tribună
Pentru bravii noștrii eroi.

El nu uită niciodată
Pământul ce-a moștenit,
Că eroii luptară odată
Și bunicii s-au jerfit .

Mai sunt unii și acuma
Care sunt la guvernare,
Vând pământ, una-întruna
De țărișoară grijă nu are.

Dar noi Români adevărați
Încă tot sperăm, sperăm,
Și frumos toți îmbrăcați
Cât trăim noi nu cedăm!

ȚARA MEA DE DOR


de Grigoraș Ciocan

Nu voi uita niciodată,
Țara mea de dor,
Este mică, dar bogată
La mulți ani tuturor!
Să trăiești române,
Iubește țara ta,
Și azi și mâine
În veci tu n-o uita.
Avem câmpii, ape, văi,
Munți, avem de toate
Numai tu să vrei
Să faci acum dreptate.
Să faceți să fie bine,
Nu numai pentru voi,
Să nu stăm-n țări străine
Să vă gândiți și la noi
Părinții cu drag au apărat,
Țara și toată glia,
Voi ați vândut, ați prădat,
Plânge acuma România!
Gândiți-vă și voi odată,
Până când se poate,
Încă țară e bogată
Și avem aici de toate.
1 decembrie 2021,Tg.Lăpuș

Gloria Patriae



Eu m-am născut cu Tricolorul-n suflet
Și tot cu tricoloru-n suflet vreau să mor!
Cât voi mai fi, cu ultimu-mi răsuflet,
voi fi pentru-al meu grai și Tricolor.
Voi fi pentru pământul meu și Țară
pentru-al meu neam și suflet românesc.
Oricât va fi vreodat’ soarta de-amară
Poporul meu și Țara-am să iubesc.
Îngenunchez, cu lacrimi strigând iară:
Străbuni martiri ai Țării: Mulțumesc!
Mulți ani frumoși, Iubită Maică Țară!
Mulți ani, români și tot ce-i românesc!

Eugen Paul Popa

De ce s-a împotrivit Mihai Eminescu unirii Dobrogei cu România?!

 


Două aniversări din luna noiembrie sunt legate de una dintre cele mai vizitate regiuni ale României – Dobrogea.

Puțini știu, însă, că litoralul Mării Negre și Delta Dunării au intrat în componența țării noastre printr-un schimb „forțat de ruși”, care voiau să pună mâna pe cele trei județe din sudul Basarabiei, aflate în acea vreme în stăpânirea României.

”Populațiunile sălbatice”

Cel mai vehement critic al alipirii Dobrogei a fost Mihai Eminescu. ”Pentru a ține în respect și în ordine populațiunile sălbatice ale Dobrogei, ne va trebui să întreținem acolo o armată considerabilă. O armată considerabilă în Dobrogea va să zică mai multe milioane ce se vor cheltui în fiecare an, va să zică o cauză de slăbiciune economică a statului român. Pentru a face șederea în această țară băltoasă posibilă, pentru a o face productivă, trebuie să cheltuim zecimi (zeci n.r.), poate sutimi (sute n.r.) de milioane. Cheltuielile ce vom face pentru Dobrogea vor fi mult mai considerabile decât veniturile ce le va putea da. Când, în fine, după 10-15 ani, vom fi cheltuit sutimi (sute n.r.) de milioane pentru a face Dobrogea productivă, guvernul Bulgariei va găsi cu înlesnire un pretest ca să ne ceară Dobrogea și… dacă aceasta va conveni și Rusiei… Dobrogea ne va fi luată cu mai mare înlesnire decât ni se ia astăzi Basarabia”, scria poetul național în ziarul „Timpul” pe 2 august 1878.

La schimb, Cadrilaterul

La 141 de ani de la unirea Dobrogei cu România, putem spune că poetul național s-a înșelat. „Populațiunile sălbatice ale Dobrogei” s-au dovedit, în marea lor majoritate, fidele statului român și nu au pus mari probleme, cu excepția jafurilor și a crimelor provocate în primele zile de cerchezii nemulțumiți de plecarea administrației otomane.

E drept, guvernul bulgar a pretins în repetate rânduri Dobrogea, iar comitagii din țara vecină au desfășurat acțiuni teroriste împotriva autorităților românești. Până la urmă, însă, lucrurile s-au calmat prin cedarea Cadrilaterului (luat de România după al doilea război balcanic și reocupat de bulgari înainte de Al Doilea Război Modial) și un schimb de populație.

Protestul lui Eminescu viza, însă, cu totul altceva, comportamentul odios pe care Curtea de la Sankt Petersburg l-a avut față de aliații români. Chiar dacă și-a plătit independența cu sângele vărsat de soldații români în bătăliile de la Plevna, Opanez și Rahova, după victorie, România nu a fost tratată ca un aliat de Imperiul Țarist.

De altfel, încă dinainte de începerea ostilităților, rușii își luaseră toate măsurile de precauție că vor avea mâinile libere în cazul unei victorii. Cu toate insistențele Domnului Carol și ale lui Ion C. Brătianu, Imperiul Țarist a refuzat să încheie un tratat general care să asigure cunoașterea independenței României și să garanteze integritatea frontierelor țării.

În loc de asta, rușii au insistat să se semneze un tratat limitat care să permită armatei țariste să traverseze teritoriul României. În Convenția din 4/16 aprilie 1877, guvernul imperial se obliga să respecte „integritatea existentă” și „drepturile politice” ale României.

Chiar dacă necesitățile războiului au impus armatei țariste să apeleze la ajutorul românilor, un tratat de alianță militară nu s-a semnat. Ca urmare, după victorie, delegatului guvernului român nu i s-a permis să participe la negocierile de armistițiu și de pace, care s-au încheiat prin semnarea la 19 februarie 1878 a Tratatului ruso-turc de la San Stefano.

E drept, tratatul recunoștea independența României (alături de cea a Serbiei și a Muntenegrului), dar aici se încheiau veștile bune pentru guvernul român. Nici vorbă de respectarea „integrității existente” și a „drepturilor politice” ale României.

Pentru o parte a despăgubirilor de război pe care trebuia să le plătească, Imperiul Otoman ceda Rusiei Dobrogea, pe care Imperiul Țarist își rezerva dreptul de a o schimba cu partea de sud a Basarabiei.

Prevederile tratatului de la San Stefano nu au fost, însă, pe placul marilor puteri europene. Toată lumea considera că în Europa de Sud-Est s-ar naște un „dezechilibru strategic” în beneficiul Imperiul Țarist, din cauza apariției unui puternic stat al Bulgariei, care urma să înglobeze cea mai mare parte a fostelor teritorii otomane din Balcani.

Ca urmare, s-a impus reluarea negocierilor de pace. În iunie 1878 are loc la Berlin un al doilea congres. Nici de această dată, delegații români nu au fost primiți la negocieri. Alături de bulgari și sârbi, românii au primit doar un rol consultativ, pe motiv că independența țărilor lor nu fusese încă recunoscută „de jure”.

Noul tratat de la Berlin recunoștea independența României, în a cărei componență intrau Delta Dunării, Insula Șerpilor și Dobrogea de Nord, frontiera cu Bulgaria urmând a fi stabilită ulterior (1880) de către o comisie internațională.

Cele trei județe românești din sudul Basarabiei – Cahul, Bolgrad și Ismail- reveneau Rusiei, însă Tratatul nu punea cedarea celor trei județe în legătură cu anexarea Dobrogei.

Alipirea Dobrogei de nord a fost sărbătorită de românii din regiune, după cum o demonstrează primirea făcută la Măcin trupelor ruse în iunie 1877 și, apoi în decembrie 1877 petiția care cerea unirea Dobrogei cu România.

O samavolnicie

În România, însă, pierderea celor trei județe din sudul Basarabiei nu a fost suportată prea ușor. Mulți au considerat „schimbul” o samavolnicie. Principele, sfătuit şi de tatăl său, a înclinat să accepte Dobrogea la schimb, convins fiind de avantajele economice şi strategice ale deschiderii Regatului la Marea Neagră. Kogălniceanu a înclinat şi el către acest compromis, mai ales că rușii nu voiau cu niciun preț să renunțe la sudul Basarabiei.

Ca urmare, poziţia oficială a României s-a îndreptat în această direcţie. În toamna anului 1878 autorităţile române s-au retras din cele trei judeţe Ismail, Cahul şi Bolgrad, iar la 1 octombrie 1878, Rusia a ocupat teritoriul.

La rândul lor, autoritățile române au început să pregătească alipirea Dobrogei. Pe 15 octombrie s-au alocat fondurile necesare și s-a stabilit componența delegaţiei la comisia europeană care se ocupa de fixarea frontierei româno-bulgare.

Domnitorul și reprezentanții armatei au stabilit strategia de preluare militară a regiunii. Comisia pentru stabilirea graniței de sud a Dobrogei s-a la Constantinopole pe 21 octombrie 1878. În componența sa se aflau delegați ai Franței, Marii Britanii, Rusiei, Germaniei, Austro-Ungariei, Italiei și ai Imperiului Otoman.

Guvernul român a fost reprezentat de un grup de ofițeri comandat de colonelul Ștefan Fălcoianu și de deputatul liberal Mihail Phekeride. Delegații români au asistat la prima ședință desfășurată în noiembrie la Silistra.

La cea de a treia ședință au fost admiși, dar numai cu rol consultativ, și delegații bulgari. Singura mare problemă a delimitării era faptul că România și-ar fi dorit ca și Silistra să intre între granițele sale.

Acest pământ devine, din nou, românesc

Problema a fost discutată încă de la Congresul de la Berlin. Dornici să mai atenueze resentimentele românilor față de pierderea celor trei județe din sudul Basarabiei, rușii s-au declarat inițial de acord. Ulterior s-a decis însă ca Silistra și fortificațiile sale să rămână Bulgariei.

Chiar dacă cele șapte puteri europene și-au pus semnătura pe documentul convenit pe 17 decembrie la Constantinopol, delegații României au continuat să aducă problema Silistrei în discuție și în anii 1879, 1884 și 1886.

Proclamația de la Brăila

Chiar înainte de delimitare, pe 14 noiembrie, Carol I dădea următoarea proclamație de la Brăila, de unde trupele românești aveau să se desfășoare în Dobrogea:

“Locuitori de orice naționalitate și religie. Dobrogea- vechea posesiune a lui Mircea cel Bătrân- de astăzi face parte din România. Voi de acum atârnați de un Stat unde nu voința arbitrară, ci numai legea dezbătută și încuviințată de națiune hotărăște și ocârmuiește.

Cele mai sfinte și mai scumpe bunuri ale omenirii: viața, onoarea și proprietatea sunt puse sub scutul unei Constituții pe care ne-o râvnesc multe țări străine.

Religiunea voastră, familia voastră, pragul casei voastre vor fi apărate de legile noastre și nimeni nu le va putea lovi, fără a-și primi pedeapsa legitimă.

Armata română, care intră în Dobrogea, nu are altă chemare decât a menține ordinea și, model de disciplină, de a ocroti pașnica voastră viețuire”.

Documentul, tradus și în limbile turcă, greacă și bulgară, avea să fie răspândit pe foi volante în toată provincia, pentru a-i convinge pe locuitori că soldații români nu trebuie văzuți ca o armată de ocupație.

Ordinul dat armatei de domnitor mergea pe aceeași idee a evitării oricăror tensiuni. „Azi veți pune piciorul pe acest pământ care devine din nou românesc! Însă acum veți merge în Dobrogea, nu în calitate de cuceritori, ci de amici, ca frați ai locuitorilor, care de azi înainte sunt concetățenii noștri. Soldați, în această nouă Românie veți găsi o populație care în cea mai mare parte este deja românească. Însă veți găsi și locuitori de alt neam și alte credințe. Toți aceștia, care devin membri ai statului român, au aceleași drepturi la protecțiunea și dragostea voastră”.

Români de bunăvoie

În 1878, Dobrogea era locuită de un adevărat mozaic etnic. Din cei 226.000 locuitori, 127.000 erau musulmani. Din punct de vedere etnic, cei mai mulți erau tătarii (71.000), urmați de turci (49.000), români (47.000), bulgari (30.000), dar în Dobrogea mai locuiau și evrei, greci, armeni, ruși, cerchezi și germani. Cu toate astea, armata română a fost, în general, bine primită.

La Măcin, Babadag, Tulcea, Constanța, Ostrov și Cernavodă s-au organizat ceremonii de primire. Localnicii voiau să scape de haosul creat de schimbarea stăpânilor, iar armata română a reușit să pună capăt dezordinilor și să restabilească siguranța localnicilor, chiar cu prețul unor pierderi umane. Nu e nicio exagerare.

După intrarea trupelor române, câteva mii de localnici, de diverse etnii, au ales să se întoarcă la gospodăriile lor, devenind de bună voie români.

Preluarea administrației de la autoritățile ruse a fost un proces mai lent. Deși oficial s-a făcut pe 23 noiembrie 1878, trupele rusești au rămas pe poziții până în primăvara anului următor.

Abia pe 4 aprilie, prefectul Constanței Remus Opreanu anunța plecarea unităților rusești de infanterie și artilerie din oraș. Pe 22 aprilie, prefectul de Tulcea, George Mihail Ghica, dădea și el de știre că navele rusești au părăsit portul.

Dobrogea era pe deplin românească.

                                                                                                           V.L.

Cu un premier (Mă)Ciucă, viața ne-a fi tot caducă!

 


 Am scris și publicat până în clipa de față o mulțime de articole, în care arăt/demonstrez (ulterioara desfășurarea a faptelor pe aceste meleaguri mi-a dat dreptate!) că nu trebuie să ne încredem absolut deloc în promisiunile deșănțate ale politrucilor dâmbovițeni și că ei, cu toții (șefi de stat postdecembrist, parlamentari, guvernanți de toate culorile, nevrednici aleși în teritoriu) au contribuit din plin la crucificarea României, în cei peste 30 de ani de demo(no)crație, „balet” al proștilor și furtișaguri mai ceva ca-n falnicii noștri codri de altădată.

            Iar zdrobitoarele dovezi la acest fundamental capitol al vieții sociale nu trebuie luate din contrafăcutele statistici oficiale (de exemplu, în urmă cu câteva zile și împotriva evidenței, penibilul premier Cîțu încă îndrăznea, cu cifre măsluite, să le „demonstreze” milioanelor de oropsiți din această țară că avem cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană, prin  urmare, n-au dreptul să se plângă că o duc din ce în ce mai rău!), ci ele (dovezile privind alarmanta scădere a nivelului general de trai) sunt arhicunoscute/simțite pe pielea lui de omul de rând în acești doi ani de pandemie și neindexare a veniturilor modeste (lefuri, pensii, alocații), taman perioada în care băieții „deștepți” își fac nestingheriți mendrele în sectorul energetic, trusturile farmaceutice și companiile transnaționale se simt la noi ca-n sânul lui Avraam, inflația zburdă și prețurile explodează la toate cele.

            Dar iată trei probe indiscutabile privind ticăloasa cârmuire din întrega perioadă  postdecembristă:

            1)În luna decembrie 1989, lună în care Ceaușeștii (Nicolae și Elena) sunt trădați de ciraci  (în primul rând de securiști), păcăliți, capturați, acuzați de genocid economic și apoi împușcați chiar în ziua de Crăciun, România a fost înșfăcată de Ion Ilici Iliescu și gașca sa moscovită fără un cent datorie externă, dimpotrivă, cu creanțe de 15 miliarde dolari (unde sunt acești bani?), pentru ca după 32 de ani de la acel cutremurător dublu asasinat, datoria externă a noastră și a urmașilor noștri să ajungă la peste 120 miliarde euro (haramurilor, de ce ați făcut aceste uriașe împrumuturi și câte zeci de miliarde au intrat în buzunarele voastre fără fund?);

            2)Deși România ocupă, după calculele multor specialiști onești, locul doi în Europa la cantitatea bogățiilor solului și subsolului, ea – din pricina trădătorilor, tâlharilor cu ștaif și incompetenților – se situează statornic la coada țărilor din UE la absolut toți indicatorii care reflectă nivelul general de trai;

            3)Țara monstruoaselor paradoxuri (atât în ceea ce privește bogățiile naturale și mulțimea săracilor lipiți pământului, cât și uriașul decalaj dintre veniturile minime și cele maxime), România mai deține multe alte recorduri triste: cel mai mare număr de expatriați pe timp de pace (peste cinci milioane de suflete și exodul continuă, chit că pretutindeni în țară se simte într-o atare măsură lipsa specialiștilor și a meseriașilor, încât întreprinzătorii autohtoni sunt nevoiți să angajeze chinezi, vietnamezi etc.); un mare, mult prea mare număr de licee industriale, care an de an scot noi promoții de analfabeți funcționali, și doar pe ici-pe colo câte o veritabilă școală profesională; peste o sută de universități (majoritatea particulare) și niciuna dintre universitățile noastre postdecembriste în primele 500 ale lumii; o nație cu sănătatea tot mai precară din cauza deficitului de personal sanitar (România continuă să alimenteze Occidentul îmbuibat cu medici și asistente de prima mână) și a spitalelor eminamente impropii pentru procesul de însănătoșire (ba bolnavii n-au acces în ele, ba – după internare – mor arși, infectați sau tratați necorespunzător), însă cu farmacii la tot pasul, precum – de pildă - municipiul Sighetu Marmației, care are în prezent cam 30.000 de locuitori și peste 30 de farmacii; țara cu cei mai puțini kilometri de autostradă din UE, dar cu cea mai mare densitate de rable și, desigur, cu cel mai mare număr de morți și răniți în frecventele accidente rutiere, consecința logică a faptului că la noi sunt în colaps cele mai rentabile transporturi de mărfuri la mare distanță – transporturile pe apă (fluviale-marine) și cele pe calea ferată; nu în ultimul rând, țara cu economia complet dezarticulată (se împrumută bani cu dobânzi consistente pentru a cumpăra cam 70% din alimentele chimizate de pe mesele românilor resemnați, când noi – cu generosul potențial agricol și hidrografic pe care-l avem – am putea, mult mai lesne ca altădată, să hrănim peste 100 de milioane de guri), fără cercetare, educație temeinică și un plan de dezvoltare economico-socială, în schimb cu satele și grosul comunelor îngropate în noroaie, iar cu orașele dezvoltate numai pe verticală și, se subînțelege, condamnate la hiperpoluare (Bucureștiul nostru lăbărțat și sufocant, de exemplu,  este cea mai poluată capitală europeană).

            Păi cum să meargă măcar acceptabil sănătatea și educația, când Cîțu nu numai c-a afirmat public că ele nu reprezintă priorități ale Cabinetului său de tot rahatul, dar n-a făcut practic nimic, toată vara, întru depășirea valului patru al pandemiei cu cât mai puține jertfe umane și felurite alte pierderi. Asta nu înseamnă c-a înregistrat realizări în celelalte sectoare de activitate, deși a împrumutat zeci de miliarde de euro (chipurile cu dobândă negativă) și deși, măcar cu știrea și încuviințarea lui, alții au făcut enorme afaceri necușere cu echipamentele sanitare.

            Să nu ne facem, însă, iluzii cu abureala constituțională că niciun cetățean român  nu este deasupra legilor, deoarece nici pe Cîțu și nici pe alți mulți ipochimeni postdecembriști, unii dintre ei încă la butoanele puterii, nimeni n-o să-i ia vreodată la întrebări pentru erorile comise cu sau fără de voie (a se citi „dintr-o nepricepere învecinată cu prostia”, căci – vorba lui Grigore C. Moisil – legile niciunui stat „nu interzic nimănui să fie imbecil”) și apoi, individual sau în grup, să fie acuzați de genocid economic, social, cultural, identitar și de orice altă natură, iar după un proces cu adevărat corect și cu probe cât roata carului, nicidecum farsa juridică de care au avut parte Ceaușeștii, să primească pedeapsa maximă, să nu beneficieze niciunul dintre ei de reducerea pedepsei și să li se confiște de îndată toate averile necușere. Fie vorba între noi, eu  regret că în România postdecembristă s-a abrogat pedeapsa cu moartea (evident, sub presiunea marilor „umaniști” atei ai Occidentului) și că pușcăriile noastre, la cererea acelorași „umaniști” și după modelul temnițelor de la ei, tind tot mai avan să devină niște veritabile sanatorii, chiar de lux pentru baștani și descurcăreți.

            Dimpotrivă, după îndepărtarea Cîțului de butoanele Executivului și banii statului, acesta a fost la țanc recompensat cu funcția de președinte al Senatului, adică a devenit (ne)omul numărul doi în statul nostru nevolnic, idiot și opresiv...

            Apropo de prostie, iată două înțelepte puncte de vedere:

            a)Japonezii sunt perfect convinși că „Nu există dușman mai periculos decât prostul”;

            b)La rândul său, ilustrul Garabet Ibrăileanu este cât se poate de categoric în scrierea Privind viața (Editura Pentru Literatură, București, 1969): „Un prost nu spune lucruri inteligente, dar un inteligent spune multe prostii. O sută de mii de proști nu fac un inteligent, dar o sută de mii de inteligenți fac un prost. În lume, prioritatea o are prostia (subl. mea, G.P.)”.

            Acuma, revenind la premierul Măciucă (susțin că ăsta-i numele ce se potrivește acestui general, din aceeași familie neilustră cu Gabriel Oprea, ajuns peste noapte senator sau slugoi liberal și apoi ministru fără har), eu zic că, după anteriorul eșec de formare a unui guvern minoritar (PNL-UDMR), în veacul veacului n-ar ajuns noul prim-tartor al Executivului (de data asta neavând probleme cu susținerea parlamentară, ci doar cu incurabila incompetență), dacă nu se întruneau niște condiții interne și externe (mai ales externe), care au dus la reeditarea Uniunii Social-Liberale (USL): (a)Intrarea Partidului Social-Democrat la guvernare (Liviu Dragnea este convins că lucrul acesta s-a petrecut la o comandă venită din afară!), dar numai după aproape două luni de târguieli (politrucii le spun negocieri), întru îndepărtarea Cîțului din zona Executivului, lucru încuviințat în cele din urmă de Klaus Iohannis, și statornicirea „sferelor de influență” din noul Guvern (nouă ministere și Secretariatul General pentru pesediști, opt ministere fără bani pentru liberali și trei pentru „balamaua” udemeristă), plus hazoasa găselniță cu „rotativa”/alternativa guvernamentală (premier liberal până în anul 2023, apoi premier pesedist și un Cabinet reorganizat în restul anului 2023 și în 2024, an în care au loc patru alegeri – europarlamentare, locale, generale, prezidențiale), „rotativă” despre care, într-una din curajoasele sale emisiuni, Dragoș Pătraru afirmă că este urmașa legitimă a celei în „format fizic” (sintagma și contribuția mea, G.P.) de după înăbușirea răscoalei condusă de Horia, Cloșca și Crișan; (b)Undă verde dată de Casa Albă prin gura secretarului american al Apărării, cel care în urmă cu puțin timp ne-a vizitat țara (mai bine spus bazele militare americane de pe teritoriul României) și care, în discuțiile avute cu Klaus Iohannis, s-a arătat întru totul satisfăcut de pestrița formulă guvernamentală cu Măciucă premier.

            După cum spuneam mai sus, nu cred și nu recomand nimănui să se încreadă în  sforăitoarele declarații/angajamente ale noului premier. Mai întâi că toate alianțele politice de la noi, îndeosebi dintre stânga și dreapta, n-au făcut mulți purici în timp și în conținut. Apoi că (Mă)Ciucă, general ieșit la pensie pentru a deveni omul cu periuța pe lângă Iohannis, nu oferă vreo certitudine de ordin intelectual, exact acuma când țara și nația are nevoie de un „meseriaș” cu idei și soluții îndrăznețe, nicidecum de un găunos executant. În fine, dar nu în cele din urmă, ce naiba poți să faci într-un an și jumătate, atunci când unii guvernanți trag „hăis” (a se citi „trag pentru aleșii și alegătorii lor”), iar ceilalți „cea” (pentru fix același lucru)?!

            În ce mă privește, eu m-aș declara foarte mulțumit de prestația lui (Mă)Ciucă, dacă în timpul ce-l are la dispoziție va izbuti să facă, așa cum îl obligă legea, indexările la începutul fiecărui an (nenicilor, mult trâmbițatele „majorări” din ianuarie 2022, vom vedea procentul negociat, sunt în realitate indexările obligatorii!) și, firește, dacă în următoarele luni va tempera, poate chiar va stopa inflația asta dementă.

 

            Sighetu Marmației,                                             George  PETROVAI

                 29 nov. 2021

Așa ar fi bine

 


  Am urât totdeauna părinții care-și ”iubeau copii” diferențiat, dar și pe acei care  pun insinuanta întrebare  ”Pe cine iubești mai mult pe mama sau pe tata?!”

 Mare păcat să obligi un copil  la separarea dragostei sale. Dar acestea trebuie  și să le apere pe fiecare de astfel de inteligenți.

    Fără  aceste ”mici”  gânduri ascunse, mai răsfoind și ”Cartea Sfântă”, constați așa cum spune Ecleziastu : „Nimic nu este nou sub Soare ”, că ducem corect, aducem în prezent, fapte trecute cu vederea.  

    Hristos a avut apostolii săi, care  aveau marea misiune de-a propovădui  religia și credința în rândurile popoarelor, care nu cunoșteau  aceste lucruri, care de fapt erau ”Cele zece porunci”, care apoi au devenit ”Codul Roman” și mai aproape ”Codul lui Napoleon”.

    Deci apostolii trebuia să educe prin credință  popoarele, care până la cele Zece porunci trăiau  doar prin instincte și fără reguli sau legi. Cristos, cred eu că i-a iubit pe cei doi frați Sfântul Petru  ( alias Simion) și Andrei, la fel și cu ei a început  trecerea lumii la credință.

    Într-o discuție cu Petru, Domnul a zis :”Pe umerii tăi îmi voi construi casa”.

    Lui Andrei i-a dat misiunea de-a creștina  o parte din Tracia de atunci, fiind cuprinse mari teritorii din actuala Românie.

    Că cele două religii ”pe Pământ” s-au diversificat devenind paralele, n-a fost voia ”Celui De Sus”. Problema este  că Petru este Fundamentul religiei catolice, dar  Andrei, care după unii a dus-o mai greu ca Petru, creștinând ”barbarii”.

    Dar lui  nu i s-a făcut nici o promisiune.

    Vin și întreb, dacă Domnul a ajutat pe români să facă o catedrală  ca  Meșterului Manole, de ce ea nu se cheamă Catedrala Sfântului Andrei?

    Poate ar fi pentru prima oară când omenirea ar oferi meritelor lui acest cadou, cu atât mai mult cu cât este și ortodoxă...    

    DOAMNE AJUTĂ!!! 

    Toma G Rocneanu

România te iubesc!

 


Te iubesc mult, Românie,

Ești țara mea scumpă glie!

Chiar de-i alta mai aleasă,

Doar aici mă simt acasă!

 

Eu am rădăcini aici,

Părinți, bunici, străbunici.

Cu dârzenie îți grăiesc:

Românie te prețuiesc!

 

Românie, știi ce ești?

Un tărâm ca în povești!

De când ajungi la hotare,

Tu arăți ca și o floare.

 

Măreția munților,

Frumusețea apelor,

Lanurile aurite,

Pădurile înverzite.

 

România te iubesc,

Alta-n lume nu găsesc!

Cât o fi Terra de mare,

Tu nu ai asemănare!

 

de Aurora Luchian Vaslui

Vaticanul, atac dur la Comisia Europeană pentru interzicerea termenului Crăciun

 


Vaticanul a luat poziție după ce Comisia Europeană a recomandat creștinilor din Uniunea Europeană să nu folosească termenul de  Crăciun pentru a nu ofensa persoanele de o altă religie. Între timp, Comisia Europeană a renunțat la documentul care a revoltat țările membre UE.

„Consider că preocuparea de a șterge orice discriminare este corectă. Este o cale de care am devenit mai conștienți și care în mod firesc trebuie transpusă în practică. Cu toate acestea, în opinia mea, nu aceasta este modalitatea de a atinge acest obiectiv. Pentru că până la urmă riscăm să distrugem, să anihilăm persoana, în două moduri. Prima este diferențierea care caracterizează lumea noastră. Din păcate, tendința este de a omogeniza totul, neștiind să se respecte nici măcar diferențele de drept, care în mod firesc nu ar trebui să devină un conflict sau o sursă de discriminare, ci să fie integrate pentru a construi o umanitate deplină și integrală. Al doilea: uitarea a ceea ce este o realitate. Și cine merge împotriva realității se pune în pericol grav. Apoi, este anularea rădăcinilor noastre, a dimensiunii creștine a Europei noastre, mai ales în ceea ce privește sărbătorile creștine. Desigur, știm că Europa își datorează existența și identitatea multor influențe, dar cu siguranță nu putem uita că una dintre influențele principale, dacă nu și cea principală, a fost creștinismul însuși. Prin urmare, a distruge diferența și a distruge rădăcinile înseamnă tocmai a distruge persoana”, anunță Vaticanul.

DESPRE ÎNVĂȚARE

 


Ce este învățarea? Doar e clar - să ții minte ce te învață la școală. Nu? Sau?


Da, și asta, dar și multe altele, pentru că, de cum ne naștem, începem să învățăm. Întrebarea cea mai interesantă este însă, cum știm să învățăm atunci când ne naștem și nu știm nimic? Și mai apoi, cum ținem minte ce ne învață profesorul la școală? Ce mecanisme și procese au loc în creierul nostru, de ajungem să învățăm să vorbim, să mergem, să citim, să calculăm, să știm unde se află Roma, de ce are nevoie o plantă pentru a crește sau care e circuitul apei în natură?
 

Neuroștiința a descoperit și descoperă în continuare lucruri fascinante despre cum funcționează creierul nostru. Și, printre altele, a descoperit și cum funcționează învățarea, ce procese au loc în diferitele părți ale creierului și faptul că există două tipuri de învățare:
 

  • una conștientă și
  • una non-conștientă,
fiecare având loc în diferite părți ale creierului.
 

Ambele sisteme se aplică și în învățarea la școală, printr-o învățare activă. Aceasta presupune ”implicarea copiilor în procesul de învățare prin activități și/sau discuții, fiind opus ascultării pasive a predării din partea unui expert” (Scott Freeman et. al.).

Învățarea activă utilizează deseori rememorarea unor informații deja cunoscute de către copii, pe care sunt ”construite” noțiunile noi. Ca de exemplu, atunci când copiii învață despre anotimpuri, ei știu deja, că, de-a lungul anului, există perioade mai calde și mai reci, că se întâmplă schimbări în natură, în vreme, etc. Acest tip de învățare activă folosește abilitățile de gândire de ordin superior ale copiilor, respectiv sinteza, analiza, raționamentul, înțelegerea, aplicarea și evaluarea.


Atunci când învățăm în mod conștient, în creierul nostru, în așa numita memorie de lucru, se creează noi legături neuronale. Pentru ca acestea ”să rămână” și să nu se risipească după câteva ore sau zile, ele trebuie ”consolidate”. Cu cât aceste legături devin mai puternice, prin exersarea, aplicarea activă a noilor informații, concepte sau tehnici, cu atât mai mult ele se stabilesc în memoria de lungă durată.

De ce este important să știm despre memoria de lucru? Pentru că ea este cea care ”înșală” copiii în a crede că au învățat, în special atunci când își lasă învățarea pe ultima clipă, cu o zi înainte de test. Și mai este important de știut, că memoria de lucru este limitată! Ce înseamnă asta? Înseamnă că, ceea ce ținem minte ascultând o lecție nouă, citind lecția o dată sau făcând un exercițiu similar cu ceea ce am primit la clasă, își face loc în memoria noastră de lucru, îndepărtând alte informații, care au fost ”depozitate” acolo și nu au fost consolidate.


Cum putem ”muta” informațiile din memoria de lucru în cea de lungă durată? Pentru aceasta există mai multe metode și tehnici.

Una dintre ele este exersarea recuperării informației. Ea presupune ca, în timpul învățării, să facem scurte pauze de rememorare conștientă a informațiilor recent învățate (fără însă a apela la notițele făcute sau la manual). Această metodă nu numai că verifică ce a reținut copilul din cele predate/învățate, dar apelează și la alte abilități ale acestuia: cea de sinteză, cea de comunicare și cea de concentrare. Pentru că ea
îi ajută pe copii să se concentreze în mod conștient asupra a ceea ce încearcă să învețe.
Cu cât rememorăm mai des și în mod conștient informațiile învățate, cu atât mai consolidate devin ele în memoria noastră de lungă durată.


Cel de al doilea sistem de învățare se bazează pe învățarea non-conștientă a informației, care se realizează prin exersarea pe perioadă îndelungată a acelorași acțiuni, abilități, funcții. El este mai răspândit în pedagogiile alternative și mai puțin în școlile tradiționale, deoarece necesită timp prea îndelungat, pe care profesorii, de regulă, nu îl au la dispoziție. El este totodată modul prin care copiii învață în primii ani de viață, atunci când învățarea conștientă nu este încă posibilă.
Avantajul acestui sistem este însă, că informațiile ajunse în memoria de lungă durată sunt mai stabile și sunt procesate mult mai rapid decât cele consolidate prin învățarea conștientă, putând sta la baza învățării mai avansate. Un exemplu la îndemână este învățarea tablei înmulțirii, care este repetată de-a lungul mai multor ani din ciclul primar, astfel încât, majoritatea elevilor, atunci când sunt în clasa a V-a pot răspunde automat, ”fără să gândească”, la întrebarea ”Cât e 4 x 5?”. Astfel se poate trece mai departe la înmulțirea fracțiilor sau a numerelor zecimale.

Antrenarea acestui mod de învățare îi poate ajuta pe copii:
  • în intuirea unor reguli, fără ca acestea să fi fost transmise explicit sau
  • în determinarea unor categorii sau diferențe între categorii sau lucruri, fără a fi fost explicate (de exemplu diferența între fracții și zecimale)
  • în accesarea mult mai rapidă a informațiilor decât prin învățarea conștientă
  • în învățarea mai avansată, care se bazează pe cunoștințele acumulate prin această metodă.


Ce metode și tehnici putem aplica pentru a ajuta copilul să învețe prin acest sistem? Iată două dintre ele: exersarea intercalată și repetarea spațiată.
 

Exersarea intercalată se referă la repetarea informațiilor provenite din mai multe teme sau lecții din același domeniu. De regulă, atât la școală, cât și acasă, copii învață sau repetă o singură temă sau lecție deodată. Această metodă presupune intercalarea informațiilor din teme similare, astfel încât copilul nu numai să aprofundeze temele anterioare, alături de cele noi, dar să și învețe să le diferențieze.
De exemplu, atunci când copilul învață o limbă străină, exersarea intercalată ar presupune nu doar exersarea separată a timpurilor verbale prezent, imperfect și viitor, ci exersarea lor împreună, astfel încât copilul să înțeleagă cu adevărat diferențele dintre ele.
Copiii pot fi sprijiniți prin această metodă în special în cazul informațiilor, pe care ei le încurcă în mod repetat.
 
Repetarea spațiată este o tehnică de învățare, care ajută ambele moduri de învățare - și pe cea conștientă și pe cea non-conștientă.
Ea se bazează în principiu pe repetarea informațiilor la diferite intervale de timp. Acest lucru ajută creierul să consolideze informația.
De exemplu, dacă copilul dorește să se pregătească pentru un test anunțat, care va avea loc săptămâna viitoare, el ar trebui să repete materia în fiecare zi până la test. Sau dacă vorbim despre informații, de care copilul va avea nevoie cu siguranță și anul viitor, atunci acestea ar putea fi repetate o dată la trei săptămâni. Nu există însă o regulă generală legată de perioadele în care ar trebui să aibă loc repetarea. Unii copii au nevoie de repetări mai dese decât alții - aici intervine decizia părintelui în funcție de vârsta, experiența anterioară cu informația din domeniul respectiv și capacitățile de memorare ale propriului copil. O metodă destul de răspândită în occident de aplicare a repetiției spațiate este metoda de memorare în cinci pași.
 

Încă două sfaturi importante la final:

Copiii au nevoie de pauze în învățare - o regulă nescrisă spune că perioada de concentrare a copilului durează în minute cât vârsta copilului plus unu. Adică un copil de 7 ani va putea să se concentreze timp de 8 minute, până să aibă nevoie de o pauză. Pauza de la învățare poate însemna o activitate creativă, una de relaxare sau de mișcare.
 
Somnul este important în învățare - s-a dovedit faptul că în timpul somnului, cunoștințele acumulate în memoria de lungă durată sunt fixate mai bine. Un motiv în plus pentru un program de somn sănătos!


Cele două sisteme de învățare nu sunt separate, ci ele se completează și susțin reciproc. De ce sunt ele importante pentru noi? Pentru că noi, părinții, ne cunoaștem cel mai bine copiii și putem astfel să îi sprijinim și ajutăm în mod direct în crearea unor obiceiuri sănătoase de învățare, în exersarea de metode și tehnici, care să le facă învățarea mai ușoară și mai plăcută.
 


Bibliografie:
Barbara Oakley, Beth Rogowsky, Terrence J. Sejnowski: ”Uncommon Sense Teaching. Practical Insights in Brain Science to Help Students Learn”, TarcherPerigee, 2021

Pooja K. Agarwal, Patrice M. Bain: ”Powerful Teaching. Unleash the Science of Learning”

CIRCULĂ PE INTERNET

 
”De la un pol la altul și de la un continent la altul, peste mări și țări. De ani de zile ”COVID –19” este pe buzele tuturor în toate limbile Terrei, pe toate meridianele și paralelele globului pămîntesc și aduce teama, neliniștea, gîndul morții.

Atîtea provocări, amenințări în fapt, asasinate, atîtea proiecte mortale, lipsite de orice logică și de temei pentru a îngrozi lumea de la pruncul din leagăn pînă la omul cărunt, nu au fost de cînd e lumea la scară globală. Din cele care rezultă după un timp, toate acestea au apărut după un plan temeinic, bine pregătit, întocmit pas cu pas de oameni deștepți, teribil de deștepți, cu capete iluminate, nu de sălbatici din junglă, nici de pușcăriași recidiviști, ci din doctori și miliardari fără număr. Ei sunt oameni cu gulere albe, foarte, foarte bogați și organizați care organizează, la
rîndul lor, alte organizații și mai organizate, și care se întîlnesc periodic și discută din plictiseală și lăcomie despre prezentul și croiesc planuri pentru viitorul umanității. Acești oameni plini de
idei, în înțelepciunea lor, au tras concluzia din marea lor plictiseală, pentru că nu mai știu ce să facă cu bogățiile acumulate de neamurile lor de milenii, că suntem prea mulți pe Terra și trebuie să ne mai împuținăm cu multe miliarde. De ce? Ca să fim mai ușor de manipulat și de muls, să devenim și mai harnici, și mai cuminți, și mai cheltuitori și mai consumator pe fiecare cap de locuitor.
Aceste planuri temeinice de descăpățînare a miliarde de capete pe care gulerele albe le vor mai proaste, mai docile, mai umile, mai sărace, nu concep ca oamenii să trăiască prea mult, vor să iasă mai tîrziu la pensie, să nu gîndească prea mult pentru că ar produce efecte devastatoare asupra hranei, climei, apei, aerului, poluează, consumă ca lăcustele, strică, ar umple pămîntul cu cimitire, se îmbată și ronțăie tot ce există, se înmulțesc precum iepurii, în fine, fac prea mult gunoi pe Terra.”
( Un citat parțial.)

Florin GRIGORIU

Sorin Roșca Stănescu: „Informații explozive despre statul cu epoleți, statul eșuat!”

 


Liviu Dragnea face noi dezvăluiri senzaționale despre statul cu epoleți. Simultan, Meleșcanu lansează pe piață o informație fulminantă despre prezidențialele din 2014 și ceea ce știa din timp statul subteran. Iar celebrul judecător Gabriela Baltag cere socoteală în ceea ce privește echipele mixte magistrați-sereiști, protestează împotriva anchetelor penale desfășurate de principalul serviciu secret al țării și anunță cum se va produce disoluția SIIJ. Toate aceste informații explozive lansate ieri au un numitor comun: militarizarea statului român.

Ieri seară, între orele 21.00 -24.00, Liviu Dragnea, invitatul special al Ancăi Alexandrescu la Realitatea Plus, a mitraliat literalmente statul polițienesc. Statul cu epoleți. Lansând în spațiul public acuzații de o gravitate excepțională. El afirmă cu subiect și predicat că, în integralitatea sa, Guvernul Ponta a fost validat de principalul serviciu secret al țării, condus la acea dată de tandemul Maior-Coldea. Niciun ministru nu a fost instalat în Executiv, până când SRI nu și-a dat acordul. Sau, altfel spus, până când acești miniștri nu au fost împinși în față chiar de către conducerea SRI. Și lucrurile au continuat. Chiar și atunci când Dragnea, în urma demisiei lui Ponta, a ajuns președintele partidului. El relatează că, în primul Guvern preconizat, Sevil Shhaideh a fost măturată tot de servicii, pe mâna lui Klaus Iohannis, și astfel nu a mai putut ascede la poziția de premier. Apoi a fost instalat Guvernul Grindeanu. Dragnea pretinde că nu a cunoscut legăturile dintre acesta și SRI. Dar că, în scurt timp, sub influența statului subteran sau chiar la dispoziția acestuia, Grindeanu a scăpat total de sub controlul partidului. Și a început să acționeze așa cum i s-a ordonat fie din Băneasa, fie de la Cotroceni. Și au existat și alți demnitari ai statului în guvernele de atunci ale PSD, care fie fuseseră din capul locului cârtițe SRI, fie au fost luate pe parcurs cu arme și bagaje de căre tandemul Coldea-Maior. Mai acuză Liviu Dragnea și o influență uriașă a reprezentantului unui alt serviciu secret, SPP, generalul Lucian Pahonțu. Care și el a dirijat trenurile Executivului României.

Tot ieri, Teodor Meleșcanu, care a fost și ministru de Externe, și ministru al Justiției, și șef al Serviciului de Informații Externe, relatează cum, în 2014, a inițiat o discuție între Ponta și Maior, la care a participat și socrul premierului de atunci, Ilie Sârbu, discuție din care a rezultat că Victor Ponta nu are nicio șansă de a câștiga alegerile prezidențiale în competiție cu Iohannis, întrucât „lucrurile fuseseră deja aranjate”. Uluitor! În acel moment, Victor Ponta era cotat cu 20 de procente peste Klaus Iohannis, diferență cu care de altfel a și câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale.

Tot despre statul cu epoleți s-a pronunțat ieri în forță și judecătoarea Gabriela Baltag. Aceasta protestează pe drept cuvânt împotriva Ordonanței Prună, validată zilele trecute de către Parlament, act normativ care prevede că Serviciul Român de Informații poate face anchete penale și că interceptările nu sunt nici pe departe o operațiune independentă, așa cum prevede legea, întrucât ele au loc chiar în incinta uneia dintre locațiile Serviciului Român de Informații, utilizând logistica și personalul serviciului secret. Doamna Baltag susține că, nici până astăzi, Serviciul Român de Informații nu a dat vreun răspuns la întrebările care i-a fost adresate privind echipele mixte de judecători, procurori și ofițeri SRI, care s-au instruit în trecut într-una dintre locațiile Serviciului Român de Informați, fapt dezvăluit și documentat de mine și nedezmințit de niciuna dintre părți. Era și greu, întrucât am publicat atât fotografii de la asemenea instruiri, cât și documente oficiale. În numele magistraților din România, nepurtătorii de epoleți, doamna Baltag așteaptă în continuare explicații. În același timp, transmite opiniei publice o informație de tip nuclear. Și anume că Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție moare în suc propriu. Dispare de la sine. După ce a fost hulită de magistrații cu epoleți, de SRI, de toți adepții statului subteran, de USR și PNL. Cum așa? Simplu. Mandatele procurorilor din aceasă structură expiră. Iar în CSM s-a format o masă critică, dirijată din umbră și care nu este dispusă nici să le reînnoiască mandatele și nici să numească alți magistrați în respectiva structură. Prin urmare, SIIJ moare de la sine.

Iată cum, într-o singură zi, opiniei publice i-au fost livrate, într-o adevarată avalanșă, atât de multe informații explozive despre statul cu epoleți, statul eșuat, după cum a recunoscut de curând președintele Klaus Iohannis.

P.S.: Noile dezvăluiri despre Raed Arafat pe care le-am promis le voi face în editorialul de mâine.

 

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: corectnews.com

Ziua onomastică a devenit stresantă?!


 ”Onomastica a ajuns o zi stresantă pentru cei mai mulți sărbătoriți. Oameni care nu te caută cu anii, își amintesc să te sune de ziua Sfântului iar sărbătoritul se transformă în centralistă. Cum schimbăm asta?!
Nu mă cheamă Andrei dar pățesc la fel de Sf. Gheorghe. Și am o idee...”

George Buhnici

Cornel Nistorescu: Nu cumva Klaus Iohannis este ”ciuma roșie”?

 


Întîi de toate, vă propun să vedem împreună de unde vine ”ciuma roșie/ciuma neagră”?

”Moartea Neagră sau Ciuma Neagră a fost o pandemie de ciumă bubonică care a apărut în Afro-Eurasia în perioada 1346-1353. Este pandemia care a înregistrat cele mai multe decese din istoria omenirii, ducând la moartea a 75-200 de milioane de oameni în Eurasia și Africa de Nord, atingând vârful în Europa între 1347 și 1351. Ciuma bubonică este cauzată de bacteria Yersinia pestis, care putea cauza, de asemenea, ciuma septicemică sau ciuma pneumonică”. (Wikipedia)

Semnificația politică a fost conturată de Institutul Elie Wiesel:

”Institutul „Elie Wiesel” consideră că formula „ciuma roșie” și perechea sa „ciuma brună” fac parte din formulele propagandei ideologice utilizate în perioada interbelică și în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Ele desemnau, pe de o parte regimul stalinist de la Moscova și partidele comuniste europene, iar, pe de altă parte, regimurile fasciste din Italia și Germania precum și alte partide fasciste din Europa”. (Ciuma roșie/ciuma brună-formule de propagandă ideologică- site-ul INSHR)

”De fapt, expresia „ciuma roşie“ nu este decît traducerea din germană a expresiei „Die Rote Pest“, care a fost chiar titlul articolului semnat de Fritz Reinhardt, cunoscut ca „una dintre eminențele cenușii ale economiei naziste“ scrie Ion Spânu în Cotidianul.

În presa română, expresia ”ciuma roșie” a fost introdusă de poetesa zăltată Florica Mitroi într-un articol cu același titlu publicat în revista ”România Mare” a lui Corneliu Vadim Tudor.

Cine a fost ”ciuma roșie” în România? În ultimii ani, ciuma roșie a fost expresia lipită de propagandă pe fruntea pesediștilor. Ștampila pusă de Florica Mitroi pe imaginea comuniștilor a fost ”lipită” și pe fruntea celor socotiți moștenitorii politici ai acestora.

În fapt, cine a fost cu adevărat ”ciuma roșie” în țara noastră?

Cine a forțat scoaterea unui partid politic, cîștigător de alegeri, în afara jocului democratic? Cine a instigat la ură și dezbinare? Cine a ratat toate proiectele majore cu care a cîștigat susținere populară? Cine a ratat toate proiectele sale electorale, de la proiectul de țară, la ”România normală” și ”România educată”, inclusiv la scoaterea PSD-ului din scena politică? Cine a ignorat total istoria țării pe care o conduce (măcar simbolic) și s-a dedicat doar ștampilării Romaniei ca țară antisemită? Tot el și ceata lui restrînsă se ocupă de înființarea unui Muzeu Național de Istorie a Holocaustului în România, de studierea tragediei evreiești în școli, în vreme ce istoria țării noastre este minimalizată și monumentele istorice se dărăpănează?

Nu cumva sub conducerea sa aservită, România este pe cale să devină un spațiu politic, economic și social de experimente politice progresiste? Nu sub cumva în regimul Iohannis România pierde pas cu pas din identitatea culturală, politică, istorică și economică?

Nu cumva cel ales de populație să fie mediatorul scenei politice și publice din țară a îmbrăcat haina roșie spre a declanșa operațiunea de dezbinare a societății? Pentru a ascunde că în noaptea tragediei de la Colectiv se afla în pat, la Sibiu, el s-a întors în grabă, a îmbrăcat haina de ciumă roșie și a pornit în fruntea demonstranților pentru a dărîma guvernul? Pentru operațiunea aceasta ”a trebuit să moară oameni”.

Cine a amplificat dezbinarea populației din România în prima jumătate a anului 1990? Aunci a fost vorba de o diversiune a fostei Securități. Demența mineriadelor a fost relansată de Traian Băsescu și, mai apoi, menținută ca tehnică de comunicare a mono-mentalului președinte Klaus Iohannis. Mai toate discursurile sale din 2019 conțin un asemenea mesaj dezbinator, formulat pe o singură coardă. Cea a urii și a dezbinării!

Ce a zis Klaus Iohannis în anii săi de regim, cînd isteric la adresa adversarilor politici, cînd adormit atunci cînd era vorba de interesele României și ale populației? Am preluat cîteva din declarațiile sale reunite într-un documentar publicat de News.ro:

”10 OCTOMBRIE: „Căderea guvernului PSD este rezultatul firesc al reacției întregii societăți față de abuzurile și incompetența acestui guvern. Succesul moțiunii de cenzură confirmă un proces care a început cu ceva vreme în urmă, odată cu votul din 26 mai de la referendum și europarlamentare. Acest proces se numește intrarea în istorie a PSD.”

”11 OCTOMBRIE: ” Este nevoie de un guvern urgent care vine și repară greșelile făcute de PSD în economie. Nu voi desemna pesediști pentru guvernare!”

15 OCTOMBRIE: „Acum puține zile a trecut moțiunea de cenzură și a căzut guvernul pesedist și este foarte bine așa, fiindcă PSD, din 2017 încoace, a avut trei guverne care au dăunat grav României. PSD a inhibat efectiv dezvoltarea României și ne-a ținut pe toți pe loc.” (NEWSROMANIA.NET)

Tot Klaus Iohannis avea să declare în 5 noiembrie:

„S-a terminat aseară guvernarea PSD-istă eșuată și iresponsabilă. Diletanți pesediști și oameni care au văzut doar interesul propriu și a găștii de partid pe care au creat-o au vrut să pună mâna pe toate marile sisteme din România și dumneavoastră toți ați fost o țintă predilectă pentru pesediști. Acele trei guverne eșuate pesediste au încercat constant să-și înșurubeze prietenii, neamurile, în cele mai importante poziții din stat.”(NEWSROMANIA.NET)

Același Klaus Iohannis avea să afirme în 2020:

5 FEBRUARIE: „PSD nu vrea reforme. PSD vrea înapoi la putere. Baronii roșii vor înapoi la banul public. După părerea mea, este inadmisibil să pierdem timpul și nervii pentru că avem în continuare un PSD care nu dorește reforme!”.

24 FEBRUARIE: „PSD continuă să demonstreze că este un partid iresponsabil care se joacă cu destinul României. Ceea ce face PSD este o sfidare fără precedent la adresa oamenilor, cu atât mai mult în aceste zile în care România are nevoie de acțiune politică responsabilă și nu de politicieni care să o ducă mai adânc în criză și în instabilitate.”( NEWSROMANIA.NET)

Vîrful isteriei lui Klaus Iohannis avea să fie atins în 29 APRILIE 2020:

„Este incredibil, dragi români, ce se întâmplă în Parlamentul României. PSD a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaților o lege prin care dă autonomie largă Ținutului Secuiesc. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD! În timp ce noi, eu, Guvernul, celelalte autorități ne luptăm pentru viețile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de această pandemie, PSD, marele PSD, se luptă în birourile secrete din Parlament ca sa dea Ardealul ungurilor. Jó napot, Ciolacu! Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orbán, în schimbul acestei înțelegeri? Vedeţi, dragi români, asta înseamnă o majoritate toxică, majoritatea toxică pesedistă. Eu nu mai vreau ca problemele importante ale națiunii să fie hotărâte de PSD. Eu nu mai vreau ca această majoritate toxică pesedistă să hotărască împotriva României și împotriva românilor.”( NEWSROMANIA.NET)

Tot președintele Klaus Iohannis avea să afirme în luna august, 2020:

„PSD nu are nicio treabă cu România, cu românii și cu bugetul public, PSD are treabă cu propriile manevre electoralist-populiste.”

19 AUGUST: „PSD nu are soluții pentru români. PSD caută, probabil, soluții pentru baronii care se simt deconectați de resursele publice și probabil suferă.”( NEWSROMANIA.NET)

Nu cumva incoerența cumplită și nepăsarea de bolovan ascund altceva? Nu cumva ”ciuma roșie” a României este chiar președintele Klaus Iohannis?

 

Autor: Cornel Nistorescu

Sursa: cotidianul.ro