vineri, 30 iunie 2023

La mulţi ani, prozatorului Ştefan Jurcă! Ani binecuvântaţi de Domnul!

 

Poate cel mai pitoresc personaj al boemei băimărene este prozatorul şi poetul Ştefan Jurcă, de loc din Sebiş, judeţul Arad, dar cu acte în regulă şi adoptat ca un cetăţean de vază al Băii Mari, atât prin activitatea literară cât şi economică pusă în slujba băimărenilor, Domnia sa fiind mulţi ani economist la intreprinderea de transport în comun „Urbis”.

Date biografice conform site-ului Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj:

Anul nașterii : 1949-07-01

( Sat Sălăjeni (oraș Sebiș), jud. Arad. Licențiat în științe economice, 1977, la Universitatea de Vest, Timișoara. Debut cu  versuri în placheta Amfore, Arad, 1968.

Volume:

Peretele cel mai iubit, ed. Gutinul, 1997, proză scurtă; Poeme uitate, boeme regăsite, ed. Cybela, 2000; Păpușa de rumeguș, ed. Risoprint, 2004, proză scurtă; Pagina de gardă, ed. Dacia xxi, 2011, roman; Spre inima lui Sisif și alte povestiri, ed. Ethnologica, 2019, proză scurtă.

Premii:

Distincţiile Cartea anului  acordate de Consiliului local al municipiului  Baia Mare, 1998; 2001; 2005; 2012; Premiul pentru proză al revistei Nord Literar, 2012; Premiul Al. Ivasiuc  al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj, reprezentanța Baia Mare, 2014; Premiul special al fundației culturale Archeus, 2006 și premiul  revistei Archeus, 2019 pentru cartea Spre inima lui Sisif și alte povestiri, ed Ethnologica, 2019; Diploma de excelență a Primarului municipiului   Baia Mare de Ziua Scriitorului, 2020; Marele Premiu pentru întreaga carieră literară din partea Primăriei municipiului Baia Mare, iunie 2021.

Referinţe critice:

„Ştefan Jurca poseda secretul povestirii ce dezleaga, fie si pentru o clipa, viata de povara tacerii, fapte anodine declansind prin rememorare taria sau căința unei vieți. Se moare imprevizibil, absurd, personajele vin de undeva și se disimuleaza în anonimatul provinciei, în taina și suferința provizoratului”. Geo Vasile (Proza românească între milenii, 2001).

„În privința artei de inspirație și de investigație, Ștefan Jurcă nu este nici rural, nici citadin, În exclusivitate, preferința sa mergând, se pare, spre zonele de contact ale unui mediu social surprins în dinamica lui istorică, cu dislocări dramatice, surprinse mai ales la nivelul ființei individuale”. Augustin Cozmuta (Punct critic, 2004).

„Povestirile, mai scurte, mai lungi, se parcurg cu plăcere,  mai ales de cei care pot citi printre rânduri, acolo  unde identitatea cutărui  personaj absoarbe datele biografiei auctoriale și cele ale evenimentelor pentru  a  le converti în  „ego-proză” (...) un teritoriu literar cu valoare estetică substanțială, spațiu  în care calitățile de prozator ale lui Ștefan Jurcă se dovedesc cu prisosință”. Ioan Moldovan Un prozator din Nord, în revista Familia, nr.9, septembrie, 2019.

Adrese:

http://www.uniuneascriitorilor-filialacluj.ro/Poze/carti/portret 1,stefan jurca.jpg

stefanjurca1949@gmail.com;

La împlinirea a 74 de ani, îi dorim maestrului Ştefan Jurcă multă lumină şi căldură sufletească, să aibă acelaşi umor debordant la purtător, să nu-l ocolească muzele, să fie sănătos şi să poată participa la întâlnirile scriitoreşti organizate de Asociaţia Scriitorilor şi revista Nord Literar dar şi la şedinţele Cenaclului Scriitorilor! La mulţi ani binecuvântaţi, maestre Ştefan Jurcă!

                                                                                                  GDL





Poeta Flavia Foltoș ne-a dat o lecție de dragoste venită din Cer!

 


Azi, la sfârșit de iunie 2023 a fost destul de multă forfotă la Biblioteca județeană pentru că una dintre tinerele promițătoare poete ale Cenaclului Scriitorilor Maramureș și-a prezentat volumul (al doilea) de poezii numit prețios ( aș spune) - EXTRA TERESTRU. Autoarea, pe ultima copertă de interior ne avertizează: ”Sper că volumul meu a ajuns în mâna ta cu bine și versurile mele ți-au pătruns întru totul spiritul flămând de cunoaștere. Te rog să îți acorzi ție timpul necesar pentru a descoperi ce fel de extraterestru ești și să eviți pe cât posibil prejudecățile. Suntem multe ființe în Univers și foarte diferite, dar cred în sinea mea că există undeva în interiorul nostru ceva care să ne unească.” Așa a și fost! Poezia, dragostea de frumos, empatia, suferința, bucuria, magia clipei.

Alături de tânăra poetă a fost alături președinta Cenaclului Scriitorilor Florica Bud, profesorul și istoricul literar Săluc Horvat, etnologul și proaspăt ”Cavaler al Nordului Literar” Pamfil Bilțiu și dr. ec. Vasile Tivadar, care în prefața cărții a afirmat despre poeta Flavia Foltoș: ”(...) am auzit poezie cu seve bine elaborate, pline de mesaje dezlegate de mister și bine aranjate într-un puzzle sublim ce mângâia timpanul precum degetele unei zeițe pe coardele harpei”.

Ne-au impresionat cuvintele bunicii - profesorul de limba română Felicia Hudrea, a membrilor cenaclului: poetul și jurnalistul Gelu Dragoș, editorul și poetul Vasile Bele, dar și muzica dăruită de prof. Alina Andreicuț (folk) și magia lui Adrian Pintea din Sighișoara. Alături i-au fost Flaviei, cu toată ființa lor,  cei de la Asociația ”ESPERANDO” Baia Mare, președinte Andrada Crăciun. De remarcat faptul că 10% din profiturile vânzării cărții merg la ESPERANDO, adică la persoanele cu dizabilități fizice, nu psihice din municipiul Baia Mare!

Încă un amănunt, volumul cu cele 23 de poezii a apărut în cadrul editurii ALTIP și este, datorită graficii și sincerității în exprimare a poetei, unul de colecție! De fapt, Extra-terestru cuprinde poeme de o deosebită sinceritate despre drama tânărului ce nu se integrează în acest secol pandemic, plin de vicii, trădare și falsitate!

Poate de aceea fac apel la dumneavoastră și spun cu voce tare: IUBIȚI POEȚII ȘI POEZIA!

Cartea aceasta de poezii, mai are ceva special! Este unică prin faptul că ”Extra-terestru” e primul volum de poezie din România și din lume ilustrat cu ajutorul tehnologiei Al. 

Felicitări Flavia! Așteptăm cu interes cel de-al treilea volum al tău! Universul tău te așteaptă tăcut și blând să ni-l prezinți nouă, muritorilor de rând!

                                                                                    Gelu DRAGOȘ, U.Z.P.R.






















                                                                                     ****




















Foto: Ștefan Selek&Gelu Dragoș

Rădăcina numelor

 

                                                                                  de Gheorghe Pârja

Stau pe marginea lumii și văd cum trec convoaie de oameni dintr-o parte în alta a ei. Caută o viață mai bună, ating orizonturi visate, schimbă muntele cu marea, ulița asfaltată cu autostrada 95, apartamentul din bloc cu un eventual zgârie-nori. Pentru un trai mai bun, din care nu lipsește gustul aventurii, schimbă țara. Uneori sunt alungați din propria țară. Dar eu nu îmi iau ochii de la șirul de oameni, care, în ultima vreme, descumpănesc lumea românească. Da, traiul și patria! Dacă ar fi în preajmă, prietenul Teodor Ardelean mi-ar fi spus să nu uit expresia latină, devenită extrem de actuală: Ubi bene, ibi patria. Adică pe înțelesul tuturor: unde e bine, acolo e patria! Este maxima cu perfectă acoperire pentru mulți conaționali, care au ales să plece în altă țară. Se duc să caute bani. De obicei, se duc cu un geamantan și acolo dobândesc un confort admirabil. Alteori nu e tocmai așa.

Ce mai duc cu ei? Limba în care s-au născut! În cele mai multe cazuri, trăiesc sentimentul poeziei lui Mihai Ursachi, despre omul din Tecuci, care avea o mașină și nu i-a folosit la nimic. Cum limba natală nu este o simplă mașină, chestiunea devine mai complicată. Unii dintre cei care au fost obligați de istorie, sau de destin, să trăiască dincolo de granițele actualei Românii, cred de cuviință că pe lângă limba română să transmită copiilor lor și fapte esențiale despre istoria românilor, datini, tradiții, cu care să ducă mai departe ființa etnică, să cunoască țara în care părinții lor au văzut lumina zilei. Alții socotesc că nu le-ar fi de folos celor mici, născuți departe de țară, nicio cunoștință de limbă și civilizație românească. Îmi aduc aminte un reportaj semnat de Cristiana Crăciun, despre atitudinea unei doamne care trăiește în Spania și care este de altă părere.

Și-a numit soțul Vasile, don Basilio, iar fiica, Luz-Juana, născută în Spania, are 10 ani, și nu știe limba română. Cristiana a consemnat părerea mamei: „Ce rost are să învețe românește, că ea trăiește aici, în Spania?! Să se integreze la școală, n-o zăpăcesc și cu limba română. Nici acasă nu vorbim limba, numai când vrem să nu înțeleagă ceva, că nouă ne-a fost tare greu la început, când nu știam spaniola. Ne-a fost greu și să ne găsim serviciu, și să trăim! Nu vrem ca ea să treacă prin așa ceva!” Cunoașterea unei limbi, cu atât mai mult limba maternă, nu cred că te împiedică să te integrezi într-o societate anume. Ba, din contră, îți oferă o deschidere mai mare, o șansă în plus. Mai aflu din surse proprii că li se impune copiilor să vorbească numai spaniola și la școală, și acasă, astfel că vlăstarele românilor se îndepărtează de rădăcinile părinților. Se fac demersuri pentru a fi introdusă limba română în școli, acolo unde se simte nevoia.

Experiența aceasta se desfășoară cu succes în Italia, unde limba română este predată în peste 180 de unități de învă­țământ. Constat că nimic nu-i bătut în cuie în lumea asta suficient de migratoare. Așa se face că în vecini, s-au întors acasă doi copii, cu care mă înțeleg, că vorbesc destul de bine limba română. Acum merg la școala din sat și încearcă să fie în rând cu colegii care nu au plecat din țară. În Europa se fac eforturi pentru a întreține flacăra limbii române. Că uite, destinul are multe fețe, și te poate întoarce acasă. Dacă pruncii nu știu limba română este greu, dacă nu imposibil. Așa că părinții rămân captivi în țara adoptivă, deși ar avea gânduri de reîntoarcere. După cum se vede, părerile sunt împărțite. Unii români intră în malaxorul noii realități pe care și-au asumat-o. Statul adoptiv nu are nici un interes să ofere un cadru în care, copiii, născuți pe teritoriul lui, să nu-și uite rădăcinile. Rămân familia, biserica și organizațiile din diaspora.

Și, evident, statul român, dacă mai are interes și bani. Mai sunt și inițiative energice, care-i apropie pe românii plecați, temporar sau definitiv din țară, de spiritul românesc. Cum este și proiectul Bibliotecii județene „Petre Dulfu” din Baia Mare, inițiat de directorul Teodor Ardelean, de a înființa biblioteci în comunități ro­mânești din Europa și în Basarabia. Da, mai nou se spune că suntem peste tot acasă. Cu condiția să ai limba română cu tine. Limba este chipul sufletului, liantul care nu ruginește. Că alte neamuri sunt extrem de interesate de conaționalii lor. Priviți în jur și vă veți convinge! Liderii români, cu părere de rău spun, nu prea sunt interesați de acest domeniu vital. Așa că vă spun un gând al lui Petre Țuțea: „Sunt român și ca român mă socot buricul pământului. Că dacă n-aș fi român, n-aș fi nimic. Nu mă pot imagina francez, italian, englez, german. Adică nu pot extrapola substanța spiritului meu la alt neam. Sunt român prin vocație.”

Fiecare face cu viața lui ce crede. Mai ales ce poate. Că doar e libertate. Fără educație, cultură, identitate nu vom ajunge departe. Dar eu, care l-am citit și cunoscut pe nea Petrică, mă gândesc la rădăcinile adânci ale acestui popor. Pentru asta, nu vă supărați pe mine!

Semnificațiile zilei de 30 iunie 2023

 


Evenimente

Nașteri

Decese

Sărbători


Sursa:Wikipedia

Concert de muzică klezmer

 

Zoe Aqua, bursieră Fulbright în România, vine alături de trupa ei, în 23 iulie 2023, să susțină un concert de muzică klezmer în sala de spectacole de la Colegiul de Artă din Baia Mare.

Concertul va începe la ora 16:00, iar intrarea este liberă.

                                                                                                         C.L.

joi, 29 iunie 2023

Arta temperamentului

 


Finis coronat opus e ceva literal adevărat în cazul ultimului volum al lui Alexandru Petria – Înainte de venirea asteroidului (Ed. Alexandria, 2022). Cele tocmai spuse sînt (poate nu sînt, dar par) o măgărie inumană calificată, avînd în vedere că tripticul (posibil chiar ceva mai mult de atît) ce încheie cartea e reflexul unei tragedii familiale (moartea soției), o cîntare de doliu în cea mai austeră îndurerare. Petria lasă aici deoparte orice artă și orice veleitate estetică și transcrie crud un concentrat epos al suferinței, scurte videoclipuri ale morții (ale muririi, de fapt): ”a stat doar 6 zile în spital,/ leucemia-i un mecanism care se rotește/ fără să ne întrebe ce și cum,/ aurelia a murit fără să știe că moare,/ nu și-a luat rămas bun,/ să zică tu faci asta și asta, tu ailaltă ca ultime vorbe,/ aurelia e pasul șchiop următor” (Remember). Sobrietatea durerii, sublimarea ei în descripția detaliată, relevă pe revers, tocmai prin migala amănuntelor, intensitatea suferinței și doliului. Detaliile, oricît de dureroase în concretețea lor, țin prezentă ființa care s-a dus și-i recuperează gesturile agoniei cu o compasiune presată într-un subsol textual imploziv: ”erau ca naiba de scumpe căpșunile în martie,/ aurelia m-a învățat să nu ard banii pe toane,/ dacă nu era fiica mea nu știu dacă-i luam o caserolă,/ am mîncat trei căpșuni, ne-a spus cu satisfacție/ la telefon, de pe patul de spital ca o scoică legată la aparate bîzîitoare/…/ și-mi venea să trec prin pereți,/ mă bucur că fiica mea i-a cumpărat căpșunile,/ ce aiurea e ca ultima bucurie a vieții să stea în trei căpșuni,/ cred că de acum n-o să mai mănînc căpșuni,/ ar însemna să-i mănînc amintirea” (Trei căpșuni). O scurtă orație funebră intens îndurerată se înalță la capătul cărții nu ca un exercițiu de exorcizare, ci, dimpotrivă, ca unul de exasperare a suferinței, de strămutare a ei în paroxismul memoriei. (Practic acestea sînt poeme care nici nu pot fi comentate; e ca și cum ai încerca să expertizezi durerea concretă a cuiva).

Pînă acolo cartea nu e foarte diferită de precedentele, deși acum Petria nu mai face chiar așa paradă de temperament vulcanic și casant. Dar în mare poemele lui continuă să fie o artă a temperamentului și ele trăiesc din proclamațiile acestuia. Într-o notiță introductivă Felix Nicolau crede că poezia de aici ”este un turbion”, dar în realitate e destul de controlată și cu pusee temperamentoase organizate într-un fel de combatanță morală și civică. Ea rămîne, firește, o poezie temperamentoasă, chiar dacă nu cu bravada de dinainte, ci cu un corectiv de scepticism înțelept. Mai acum cîțiva ani poetul i se părea lui Gheorghe Grigurcu (în Între poeți, Eikon, 2016, p. 288) ”un sensibil” ascuns ”sub masca de macho”. Mult nu s-a schimbat, deși a mai închis supapele sensibilității și a transferat-o în subtext, electrizînd implicit notațiile și declamațiile. Dar pe toate nu le-a putut închide nici el, așa că din loc în loc aceasta răbufnește cu un fel de furie îndurerată, ca în această acuză la adresa ucigașilor de copilărie: ”părinții ucid suflețele atîrnate de păienjenișul copacilor,/ de pe balansoare,/ care poartă păpușile barbie și mașinuțele de poliție,/ suflețelele mor cu mucii la nas și în lacrimi/ cînd li se spune că moș crăciun nu există/…/ suflețelele sunt precum sfinții pe care n-o să-i întîlnim/ niciodată,/ suflețelele ne dor uneori ca picioarele amputate;/ ne ucid copilăria ca să fim oameni” (Ca să fim oameni). Rezerva romantică de copilărie și de inocență e, de altminteri, de neapărată trebuință la un poet care-și exersează cu program exigențele morale (și moraliste). Nu poți face morală lumii dacă ești din rîndul ei. Petria, în orice caz, nu e și tocmai din această pricină – ca ultim delegat al inocenței și bravurii – scrie dintr-o veșnică rană: ”te plimbi cît e rana de lungă, adîncă și lată,/ ești o rană,/ vorbești prin rană cu limba și adrenalina ei” etc. (Apa cînd îngheață). Dar tot mai bine că scrie, căci altminteri ar fi un anarhist pus pe fapte crunte: ”dacă n-aș scrie, m-aș apuca de pus bombe/ politicienilor/…/ îmi pare rău că scriu/ și nu le iau direct gîtul” (Îmi pare rău că scriu și nu le iau direct gîtul). Ar avea și cu ce să le împlinească, fiind Petria, în felul lui, un fel de ultim futurist care omagiază curajul de luptător, intensitatea trăirii (”să vezi și să simți pînă la sînge” – Adevărata frumusețe) și lupta generală, neavînd nicio milă pentru cei ce se supun fără luptă. E un revoluționar absolut: ”cînd o fi să fie,/ aleg să beau un mate cu che guevara,/ nu un whisky cu vreun preșdinte de stat” (Adevărata frumusețe). Un revoltat general, din principiu, Petria îi sfidează pe toți cei care se lasă îmbrobodiți de sistem: ”dacă n-ai dinamită în stomac/ la 20 de ani/ și mesteci fără discernămînt/ polologhia oficializată,/ ești un pierdut din inventarul cimitirului” (Pierduți). Revărsări fulminante de furie, exasperări și revoltă programatică fac din poezia lui Petria o haiducie lirică în pragul anarhismului. Asta cel puțin pînă acum, căci nu m-ar mira ca poezia lui să se afle la o răscruce, dacă e adevărat că ”prima lecție adevărată despre viață/ o primești cînd îți moare cineva apropiat” (O să știi ce să prețuiești).

Autor: Al. Cistelecan

(Cronică apărută în ”Expres cultural”, nr. 78, iunie 2023)