Vânătorii de tinichele

 Mult mai numeroși și, în esență, mai oribili decât vânătorii de animale și păsări sălbatice (bunăoară, Ion Țiriac și invitații lui la decimarea mistreților din pădurile ce ne-au mai rămas) sunt vânătorii socio-culturali de putere, funcții plătite regește și tinichele de felul nemeritatelor titluri universitare și/sau obștești (tot mai mulți doftori hoinaris la plesneală și cetățeni de dezonoare la tocmeală), precum și cele de felul onorurilor, medaliilor și răsplăților (inclusiv cacademicieni fără operă, așa ca grețosul bolșevic Alexandru Bârlădeanu, ori dintre cei actuali – turnători dovediți, plagiatori și autoplagiatori renumiți), toate aceste uriașe și neîntrerupte făcături nefiind altceva decât o grosieră ofensă la adresa merituoșilor și a cetățenilor cu discernământ.

            Sigur că da, astfel de sforării și manevre jegoase (marginalizarea valorii autentice și grasa răsplătire a nonvalorii descurcăreților) au avut loc din totdeauna și pretutindeni, nu numai în postdecembrism și pe meleagurile noastre. Dar în cele peste trei decenii de nedemocrație (de ce este ignorant în continuare rezultatul referendumului din 2009?!) și de libertate aparentă, la noi au fost atâtea megaticăloșii, trădări și nelegiuiri, încât România nu numai că a devenit colonia cea mai supusă și mai îndatorată din Uniunea Europeană (întreaga economie românească este la cheremul guvernelor și trusturilor occidentale, iar datoria ei externă a depășit 150 miliarde euro), ci și țara tuturor posibilităților mafiote pentru tâlharii autohtoni și din afara granițelor.

            Și astfel, grație legilor făcute la iuțeală de hoți pentru hoți (legi cu dedicație) și a indestructibilelor legături dintre răufăcători și pretinșii adversari ai acestora (politruci, judecători, procurori, avocați, polițiști), România a ajuns raiul borfașilor, îndeosebi al aleșilor și ciocoilor, care la o adică fie că o șterg în străinătate, de unde – contra unei șpăgi consistente – nu mai sunt extrădați pentru ispășirea pedepsei în temnițele românești, fie – chiar în pofida probelor – rămân în țară și pe funcții, eventual se pensionează sau sunt mutați pe posturi echivalente, căci ei sunt răhățoasele scule ale atotputernicului stat parallel!...

            Revenind la vânătorii postdecembriști de tinichele, eu spun că merită să vedem (firește, doar tangențial și fără vreo șansă reală de schimbare pe viitor în bine) cam cum stau lucrurile în puțina și anemica noastră cultură (mică a fost din totdeauna, de exemplu pe vremea și în autorizata opinie a lui Emil Cioran), indiscutabil că mai afectată ca celelalte compartimente sociale de mulțimea aflătorilor în treabă (foști activiști, securiști și milițieni, actuali politruci, pseudojurnaliști și agramați cu diploma rostuite), care aleargă cu limba scoasă după efemera „nemurire”, avortată de cele mai halucinante mâzgăleli (poreclite cărți, picturi, sculpturi, piese muzicale sau filme), de jenantele festivaluri și concursuri organizate de ăștia și pentru ei, de asociațiile/uniunile, publicațiile, cenaclurile, taberele (cică de creație) și alte multe forme ale fasolelii culturnice (a nu se omite frecventele și inutilele lansări de cărți în neantul banalității), făcături de la care n-au cum să lipsească, căci fără prezența ăstora s-ar prăbuși lumea.

            De pildă, recent am văzut pe internet Lista completă a scriitorilor refuzați și admiși în USR (Uniunea Scriitorilor din România), listă – ne informează postatorul – care provine din interiorul USR-ului (deci secretă), care „a fost trimisă către șefii de filiale” și a cărei miză o constituie acel „25% din pensie”.

            Ei bine, aflăm din respectiva listă cum talentați și apreciați scriitori (Georgeta Minodora Resteman, Gheorghe Răducanu, Ana Cristina Popescu și mulți alții) au fost respinși de necalificații cenzori useriști din motive realmente idioate (lipsă de valoare literară, veleitarism, receptare neconcludentă etc.), chit că „judecătorii” într-ale scrisului nu ajung la degetul mic al celor trei; mai aflăm cum total necunoscuta Anamaria Nastasă Kovacs, de exemplu, a fost acceptată în filiala Cluj, cum toți cei trei candidați (Botházi Mária, Demeter Zsuzsa, Papp Attila Zsolt) au fost admiși în filiala Târgu-Mureș și cum toți cei nouă traducători au intrat în filiala București (nu fiindcă era vreo nevoie urgent de ei, ci pentru că cerberii useriști habar n-au de limbi străine și traduceri).

            În capul listei, postatorul a mai adăugat (oare din ce motiv?): „Maramureșul se respectă  prin Gheorghe Pârja”…Aferim, cu următoarele amendamente:

            1)Exagerat de prudentul Pârja știe mai bine ca oricine (mă rog, obișnuința antedecembristă a devenit cea de-a doua natură a sa!) că „o tacă-i cât o vacă”;

            2)În textele lui cu tentă politică, Gheorghe Pârja ba scrie la modul general (se ferește ca de foc să-i numească și să-i ia la refec pe atât de vinovații deținători ai puterii de la noi), ba ignoră cu totul subiectele incomode pentru confortul cetățenesc și crezul său jurnalistic (bunăoară, n-a comentat nicicum conduita și fuga din țară a lui Cătălin Cherecheș, de parcă nici n-ar fi fost);

            3)Dar tot Pârja devine inepuizabil când se pune pe elogierea prietenilor și pe tămâierea celor cu puteri decizionale, înfățișându-i cititorilor mai curați ca lacrima.

            Ajuns aproape de final, nu pot să nu evidențiez hazoasele excese (ca să nu le spun altminteri) ale lui Al. Florin Țene, care în articolul A apărut revista de creație și cultură Bogdania, nr. 113-114/2023, scrie negru pe alb următoarele: „Având membrii de onoare (este vorba de revista Bogdania, compl. mea, G.P.), mari personalități din cultura română, precum: prof. univ. dr. Florin Smarandache, prof. Cristian Petru Bălan, Al. Florin Țene…” Pentru ca lucrurile să fie cât se poate de clare la acest amuzant capitol, mai jos întărește: „Iar din cronicile literare remarcăm, în mod deosebit cele semnate de Al. Florin Țene, Maria Petrescu, Ionuț Țene”…Ce se întâmplă, domnule președinte al Ligii Scriitorilor din România (LSR)? Mai nou ați constatat că sunt neîndestulători vechii lăudători și cei din familia dumneavoastră?,,,

            Cât privește cărțoaiele cu personalitățile Maramureșului (cele mai multe făcute din pix), iată ce scriam cu îndreptățire în articolul Poezia postmodernistă între iluzii și deziluzii din 1 nov. 2011: „ Și când te gândești că în recent apărutul cărțoi cu personalități maramureșene, cărțoi care se impune atenției doar prin greutate (circa 5 kilograme) și preț (colo către 800 lei), în această monstruozitate, zic, au intrat de-a valma, după vrerea autorului Vasile Iuga (de Săliște), străbuni cu biografia incompletă, dar mai ales nenumărați și însemnați contemporani, de la tehnicieni veterinari și pînă la dascăli universitari, a căror operă este cuprinsă între zero cu ochi, vorba lui Shakespeare, și inepuizabilele plachete de care am tot amintit!

            Da, dar cei mai firoscoși dintre aleșii lui Vasile Iuga își completează biografia (totodată își dovedesc dreptul incontestabil la statutul de personalitate a locului) fie prin  precizarea faptului că sunt neobosiți activiști pe tărâm cultural (fac parte din naiba știe câte cenacluri literare) sau pe tărâm social (cetățeni de onoare ai unor renumite localități de pe văile Maramureșului), fie că sunt coautori ai unor importante lucrări pentru cultura și știința locală.

            Pesemne că Vasile Iuga a urmărit ca prin recenta apariție editorială să se apropie de performanța celebrului logician englez Bertrand Russell, cel care și-a cărat cu trăsura manualele de logică elaborate în colaborare cu A.N.Whitehead, motiv pentru care conjudețeanul nostru s-a văzut nevoit să-i ridice la rangul de personalități atât pe prieteni și consăteni, cât și pe sponsori (coșcogeamite cărțoiul costă nu glumă!). Pe lângă aceștia mai este și grupul celor cu care autorul pare să se fi înțeles în prealabil să strecoare pe careva din familie printre personalități, cu condiția ca aceștia să-i pună în palmă prețul de coșmar al unui exemplar, bani cu care la o adică puteau să-și cumpere aproape o jumătate de bibliotecă.

            Dar, de, nu poți fi personalitate, fie și a locului, fără să ieși în evidență prin ceva anume...

            De altminteri, dorința de evidențiere cu orice chip, chiar cu riscul de-a părea ridicol, este atât de aprigă pe aceste plaiuri, încât mi-a fost dat să cunosc pe autorul unui volumaș pricăjit (la propriu și la figurat) de versuri postmoderniste, care după ce s-a văzut cu opera în brațe, se gândea foarte serios să-și facă dosarul pentru intrarea în USR... Dar iarăși revin și zic că o fi avut el niscaiva informații despre felul cum și-au aranjat alți confrați intrarea în acest club hiperlăbărțat, caz în care fenomenul devine de masă, iar ridicolul se banalizează până la dispariție”.

 

            Sighetu Marmației,                                                     George  PETROVAI

                14 dec. 2023