duminică, 31 mai 2026
Cine a ajuns să ne vorbească despre dezinformare?
Există momente în care un discurs public spune mai mult prin ce nu conține decât prin ce conține. Alocuțiunea susținută de Nicușor Dan la Summitul European pentru Integritatea Informației și Combaterea Dezinformării, organizat la Cotroceni pe 27 mai 2026, este unul dintre acele momente. Nu pentru că președintele ar fi mințit. Ci pentru că a vorbit despre un subiect grav cu instrumentele unui amator, iar nimeni din sala aceea nu a avut curajul să spună asta cu voce tare.
Să începem cu elefantul din cameră, pe care toată
presa l-a ignorat elegant: Nicușor Dan este un președinte ajuns la Cotroceni
tocmai ca exponent al unui val mediatic fără precedent în istoria recentă a
României. Un val în care o mare parte a mass-media a funcționat ca aparat de
amplificare, nu ca instrument de verificare. Un om care a beneficiat, mai mult
decât orice alt candidat din ultimii treizeci de ani, de o campanie de imagine
construită cu grijă în spațiul digital, inclusiv pe platformele despre care el
însuși spune acum că sunt invadate de dezinformare.
Că tocmai acest om vine să prezideze un summit
despre integritatea informației este, în cel mai bun caz, o ironie pe care
România și-o permite pentru că a încetat de mult să mai roșească. În cel mai
rău caz, este un semnal că toată construcția de față, summitul, inițiativa,
discursul este, la rândul ei, un act de comunicare strategică, nu o politică
publică.
De prea mult timp țara este în suspensie. Formarea
unui guvern stabil rămâne probabil un proiect de vară, educația continua să
funcționeze ca simptom al unui sistem în agonie, sănătatea publică nu ține
ritmul cu problemele oamenilor, iar din multe cătune din România se vede
declinul nu pe TikTok, ci prin geam. Prioritățile, deci, sunt clare!
„Summitul European pentru Integritatea Informației
și Combaterea Dezinformării.” Să reținem: integritatea informației. Un
matematician de formație, care și-a construit reputația pe rigoarea gândirii,
ar fi trebuit „ar trebui” este, cum bine
știm, o formulă dragă acestui aventurier nevinovat al politicii românești, să observe că aceasta este o sintagmă
conceptual problematică.
Informația nu are integritate. Informația este, pur
și simplu, informație: un conținut care poate fi adevărat sau fals, complet sau
incomplet, contextualizat sau smuls din context. Integritatea, transparența,
moralitatea sunt atribute ale actorilor care produc și transmit informație nu
ale informației în sine. Dacă confundăm actorii cu mesajul de la bun început,
nu vom rezolva nimic, vom crea doar instanțe de reglementare cu legitimitate
largă și competențe vagi.
Mai mult: înainte de a combate dezinformarea, poate
ar fi logic, și președintele, în calitate de om de știință!, ar trebui să știe
ce înseamnă logica, să ne întrebăm ce facem cu informarea. Adică: ce se
întâmplă cu televiziunile conduse de oameni cu dosare penale? Ce se întâmplă cu
comunicarea instituțională a statului, care este ea însăși o sursă sistematică
de confuzie, contradicție și mesaj politic deghizat în informație publică?
Nicușor Dan nu a avut nicio problemă cu aceste aspecte. Le-a ocolit cu grație.
Discursul începe cu „în primul rând”, un tic de
exprimare care va reveni, revelator, aproape de final, semn că logica expunerii
nu a progresat deloc între inceput și concluzie. Și ce ne spune „în primul
rând”? Că acum douăzeci și șase de ani, ca ONG-ist, Nicușor Dan a organizat și
el o conferință, cu autobuze, cu cazări, lucruri complicate, felicitări
organizatorilor.
Aceasta se numește, în teoria comunicării politice,
construcție de ethos prin biografie. Funcționează când biografia e relevantă.
Logistica unui eveniment civil dintr-un alt timp nu constituie o introducere la
o dezbatere despre dezinformare coordonată transnațional, algoritmi de
amplificare și reziliență informațională europeană. Constituie umplutură. Un
discurs prezidențial serios ar fi putut începe cu o cifră, cu un caz, cu o
întrebare perturbatoare. A ales să înceapă cu amintirile personale ale unui
activist pensionat mental, care continuă să se identifice mai degrabă cu
societatea civilă decât cu statul pe care acum îl conduce. Și nu este un
detaliu stilistic. E o problemă de identitate a funcției.
Dezinformarea
și marea descoperire: există o corelație
„Există o corelație între încrederea din interiorul
unei societăți și prosperitatea acelei societăți.” Președintele a enunțat
aceasta cu tonul și ritmul unui om care tocmai a descoperit ceva. Nu este clar
dacă realizează că Francis Fukuyama a scris o carte întreagă pe această temă în
1995, se numea Trust și că de atunci
literatura de specialitate a acoperit subiectul în detaliu. Dar să nu fim răi:
nu toți matematicienii citesc științe sociale.
Problema mai gravă este alta: dacă dezinformarea
atacă tocmai această încredere reciprocă, atunci cel mai mare producător de
neîncredere instituțională în România nu este TikTok-ul. Sunt instituțiile
înseși, Parlamentul, Guvernul, Justiția, Președinția, inclusiv cea actuală care,
prin comportament, prin inconsistență și prin comunicare contradictorie, au
erodat sistematic capitalul de încredere al societății. Nicușor Dan nu merge
acolo. Dezinformarea, în viziunea sa, vine din exterior. Statul este victimă,
nu complice. Aceasta este, ea însăși, o formă de dezinformare.
Președintele ne-a explicat ce este dezinformarea:
„să introduci niște elemente factual false pe care, promovându-le, să le faci
adevărate.” Să reținem cuvântul niște de
sorginte profund academică și să observăm că aceasta este o definiție
tautologică. Dezinformarea înseamnă să dezinformezi. Elementele false devin
adevărate prin promovare. Deci problema este… promovarea. Adică algoritmii.
Adică platformele. Adică tot ce nu ține de actul politic în sine.
Mai grav: „democrația înseamnă niște oameni care
încearcă să se influențeze în mod legitim unii pe alții.” Frumos. Dar cine
stabilește ce e legitim și ce nu? Această întrebare, care este întrebarea
întregii dezbateri despre libertate de exprimare și dezinformare nu primește niciun răspuns. Și nu pentru că
Nicușor Dan o evită strategic. Ci, mai probabil, pentru că nu și-a pus-o.
„Noi toți politicienii suntem prin talk-show-uri, ne
certăm unii cu alții, și pe TikTok sunt alții.” Această propoziție a fost
rostită cu tonul omului care tocmai a văzut lumina. Orice student la comunicare
politică știe acest lucru de cel puțin opt ani. Că un președinte al României îl
descoperă în 2026, la un summit european, ca pe o intuiție personală valoroasă,
arată nu doar decalajul personal al vorbitorului, ci decalajul structural al
clasei politice românești față de realitatea digitală pe care pretinde că o
gestionează.
Soluția, implicit: statul să meargă pe TikTok. Fără
nicio discuție despre cum faci asta fără să transformi instituțiile publice în
producători de conținut propagandistic pe platforme private americane. Această
tensiune care e miezul problemei nu a fost atinsă. A fost ocolită cu eleganța
specifică omului care știe că există o problemă, dar nu știe ce să facă cu ea.
„Statul trebuie să comunice coerent și strategic, și
dacă se poate, uman.” Dacă se poate. Adică: umanitatea este un bonus opțional.
Un deziderat subordonat eficienței strategice. Dacă mai rămâne loc după ce
bifăm coerent și strategic, adăugăm și uman.
Fie aceasta este un accident de exprimare ceea ce
ridică întrebări serioase despre calitatea pregătirii acestui discurs și despre
echipa de consilieri care l-a lăsat să iasă în această formă, fie reflectă o
convingere autentică: că relația cu cetățeanul este, în esență, o operațiune de
management al percepției, nu una de responsabilitate publică. Oricare variantă
ar fi adevărată, e îngrijorătoare.
Singurul moment în care discursul atinge ceva solid:
„trebuie să ne concentrăm pe factorul educațional în zona de educație media și
digitală, pentru că este o chestiune chiar de securitate națională.”
Corect. O societate educată nu poate fi manipulată,
dezinformată și prostită. Dar, și aici semnalul de alarmă devine strigăt,
această afirmație vine de la un sistem politic în care profesorii sunt
vitregiți de drepturile promise de ani de zile, în care educația nu mai intră
în preocupările reale ale decidenților, în care generația tânără nu mai este
atrasă de meseria de dascăl, și în care bugetul alocat educației rămâne, cu
obstinație, sub orice angajament asumat. Dacă educația este securitate
națională, atunci România trăiește de decenii sub asediu și nu din cauza TikTok-ului.
„România Imună” este un titlu frumos. Problema e că
discursul cu care a fost deschis era imun tocmai la ceea ce summitul pretindea
că promovează: claritate, coerență, rigoare și integritate a mesajului public.
Nicușor Dan probabil nu este un om rău. Este ceva
mai banal și, tocmai de aceea, mai persistent: este un om care nu stăpânește
subiectul despre care vorbește, care confundă bunele intenții cu competența,
care ia drept analiză ceea ce este, de fapt, colecție de locuri comune, și care
cel mai grav nu pare conștient de
niciuna dintre aceste limite.
Iar asta, la un an după alegeri, dintr-un Palat
Cotroceni împodobit cu un summit european, este un semnal de alarmă mai serios
decât orice postare de dezinformare de pe TikTok.
Pentru că dezinformarea cea mai periculoasă nu vine
de pe rețele sociale. Vine de la un stat care nu știe ce face, dar o spune
solemn, cu teleprompter, în fața unui public care aplaudă.
P.S. Mă așteptam ca la final, președintele Nicușor
Dan să o felicite pe președinta R. Moldova, Maia Sandu pentru gestul măreț și
plin de curaj de a-i acorda cetățenia R. Moldova, fostului președinte, Petrov
Traian Băsescu.
Autor:
Ionut Cojocaru
Sursa:
Ionut
Cojocaru Blog
Respect și admirație! Loredana Groza a îngenuncheat în fața „Zeiței de la Montreal”!
Nadia Comăneci, cea mai mare gimnastă din toate timpurile, a atras toate privirile la gala aniversară organizată în onoarea sa. Invitată să susțină un recital în cadrul evenimentului, Loredana Groza a oferit unul dintre momentele emoționante ale serii.
A fost un gest plin de respect și admirație, care a atras toate privirile la gala aniversară organizată în onoarea Nadiei Comăneci.
Evenimentul a avut loc la 29 mai și a marcat împlinirea a 50 de ani de la performanța istorică prin care Nadia Comăneci a intrat definitiv în istoria sportului – prima notă de 10 acordată vreodată în gimnastică, la Jocurile Olimpice de la Montreal (1976). „Gala Nadia Comăneci” a reunit personalități din sport, cultură și viața publică, venite să celebreze cariera și moștenirea marii campioane.
Loredana Groza a fost una dintre surprizele serii. Artista a urcat pe scenă într-o apariție spectaculoasă și a susținut un concert dedicat aniversării Nadiei. La un moment dat, cântăreața s-a înclinat și a îngenuncheat în fața fostei gimnaste, într-un gest simbolic de apreciere pentru performanțele și contribuția acesteia la imaginea României în lume.
Imediat, imaginile respective s-au viralizat pe rețelele de socializare, generând numeroase reacții din partea internauților. Mulți au ținut să remarce faptul că atât Nadia Comăneci, cât și Loredana Groza provin din același oraș, Onești.
„Două legende ale României, una din domeniul muzicii, alta din lumea sportului!”, a scris un utilizator. „Din același oraș s-au ridicat două stele care au luminat lumea în felul lor. Nadia Comăneci a cucerit eternitatea prin perfecțiune, iar Loredana, prin talent, curaj și artă. Zeița gimnasticii mondiale și regina muzicii românești, într-un moment plin de eleganță și respect. Oneștiul le-a văzut crescând, România le-a aplaudat, iar lumea le-a admirat”, a punctat altcineva.
Nadia Comăneci este considerată cea mai mare gimnastă din toate timpurile și o figură importantă a sportului. În 1976, la Jocurile Olimpice de la Montreal, ea a devenit prima gimnastă care a obținut nota maximă, 10. Avea doar 14 ani, iar performanța sa a schimbat pentru totdeauna istoria gimnasticii.
C.S.
Semnificațiile zilei de 1 iunie 2026
Evenimente
193:
Împăratul roman Marcus Didius este asasinat în palatul său.
1475:
Prima mențiune documentară a orașului Craiova.
1533:
Anne Boleyn a fost încoronată ca Regină A Angliei printr-o fastuoasă ceremonie la Westminster Abbey.
1910:
Membrii expediției către Polul Sud conduși de Robert Falcon Scott părăsesc Anglia.
1914:
Vizita oficială a țarului Rusiei, Nicolae al II-lea, la Constanța.
1937:
Se desființează Universitatea Săsească, unitate politică și administrativă a sașilor transilvăneni ce a activat din 1876 ca fundație.
1939:
Alegeri parlamentare în România, în urma cărora Frontul Renașterii Naționale - care prezentase liste unice, fără contracandidați - obține toate locurile în Adunarea Deputaților și în Senat.
1941:
Al doilea război mondial: Creta capitulează în fața Germaniei.
1945:
Autoritățile române înființează Universitatea Bolyai din Cluj, cu predare în limba maghiară, pentru a arăta bunăvoință în perspectiva Tratatului de Pace din 1947.
1949:
S-a inaugurat Teatrul de Stat din Reșița cu piesa „Cumpana", de Lucia Demetrius.
1957:
S-a înființat, la București, Muzeul Literaturii Române. A fost fondat de către criticul și istoricul literar Perpessicius, care a fost și primul director al instituției.
1957:
Televiziunea Română a transmis prima emisiune pentru copii de la Teatrul Țăndărică din București.
1957:
A fost fondată, la Chișinău, Camera Națională a Cărții din Republica Moldova.
1967:
The Beatles lansează albumul ''Sgt. Pepper's Lonely Hearts Club Band''.
1980:
Postul de televiziune american „Cable News Network" (CNN) a efectuat prima transmisie.
2004:
Adunarea Generală al ONU, declară anul 2005, ca An Internațional al Fizicii în amintirea împlinirii a o sută de ani de la publicarea celebrelor lucrări ale lui Albert Einstein.
2009:
Un Airbus A 330, aparținând companiei Air France, a dispărut deasupra Oceanului Atlantic; au fost 228 de victime iar cutia neagră a fost găsită după 23 de luni de căutări.
Celebrări 1 iunie
Comemorări 1 iunie
Sărbători
1 iunie - Ziua Internațională a Copilului - FOTO.
Sursa: Wikipedia
Probleme serioase...
Perspectiva zilei libere, combinată cu excursia de
ieri și ciorba de pește a la Szeged, mi-au relaxat cei doi neuroni viabili, iar
sinapsa a devenit mai vioaie, așa că, mintea odihnită naște întrebări
existențiale grele.
De exemplu, ce pățesc bărbații trecuți de 50 de ani
care își lasă plete? Că în ultima vreme am tot felul de surprize cu tătici care
devin brusc eminescieni în ținută și atitudine.
Și nu mă refer la ăia care, din motive de rock,
motoare sau călugărie, au avut toată viața lor plete. Nu, mă refer la clasicii
în viață, ăia tunși regulamentar, îmbrăcați banal și corect, care nu se uită la
filme romantice și nu au citit romane.
Se trezesc, oare, într-o dimineață, privindu-se în
oglindă și constatând că aduc ușor cu Banderas („avea dreptate nașa….”) își
spun că a venit momentul marii resetări?
Scârțâitul jenunților, cum zic bănățenii, le
trezește nevoia de compensare? „Gata, am trecut de 50, sunt fatal, să mor io….”
Că nu pricep nici moartă.
Nene, ai unu, două, trei fire de păr pe căpuț: unul stă
pe dreapta, unul pe stânga, unul pe mijloc. De ce le-ai lăsa luuuungi???
Și dacă ai avea 9999 de fire, cât timp ești ușoooor
certat cu șamponul… de ce le-ai prinde în coada aia de cal categoria gloabă,
evident cu elasticul pe care l-ai șutit de pe borcanul de zacuscă pus de
nevastă-ta?
Sigur, Banderas de Giroc poate fi chiar mai șmecher,
amintindu-și de babă-sa, care avea în sertarul de la budoar un tub de cromoplatin 5 (un fel de
Garnier din cretacic), o cheamă pe Vetuța, nevestica și o pune să îi vopsească
de îndată, temeinic, bogata podoabă.
Acu și Vetuța, având o etate, dă mai mult pe frunte
și pe urechi, dar, na, amănunte….
Apoi, gigoloul iese mândru pă centru și aruncă
ocheade muierilor, sperând să îi cadă în sacoșa de Penny vreo victimă. Nu știu,
la andropauză bărbații se simt brusc capabili de romantism care „trebe” musai
asezonat cu plete?
Ticăie ceasul și își aduc aminte de colegul de liceu
care agăța gagici numai scuturându-și buclele?
Aloooo, avea 18 ani! Ai 50-60, frățioareeee. Dacă nu
ești atent și nu ai cumpărat corega, ai surprize, boss și când mănânci mămăliga,
ce naiba.
Zău, nu pricep… Noroc că începe Fauda, dacă mă
înțelegeți.
Grăsuțul meu, îndesat și nebărbierit, dar ras în
cap, face cât 100 de Banderas…
Adriana
STOICESCU
Întoarcerea lui Mesia (XII)
(Poem-romanul noii încercări de salvare a omenirii)
3. La schit
O linişte din altă lume
curgea parcă din munţi la vale
şi, sărutaţi de soare-n creştet,
doar brazii şuşoteau agale
în timp ce oameni feluriţi
- bătrâni şi tineri laolaltă –
urcau la schit frumos gătiţi
în portul neaoş de-altădată.
Din Maramureş cei mai mulţi,
dar şi de la distanţă mare,
veneau cu toţii-ncredinţaţi
de-a Domnului multă-ndurare
şi că un suflet zbuciumat
prin rugăciuni se linişteşte,
ba chiar şi-un trup robit de boli
în sincer crez leacul găseşte...
Divinii pelerini priveau
la credincioşi cu duioşie,
apoi, aflând că Ioan ermitul
din peşteră-a făcut a sa chilie,
pe-o cale-abruptă au ajuns
la austerul
lui sălaş,
unde acesta se ruga
cu suflet pur de copilaş.
Sfârşind, se ridică-n picioare
(albit de vreme, dar vânjos)
şi se grăbi spre musafiri
ca să le spună bucuros:
- Deşi un glas azi noapte-n somn
c-o să veniţi m-a-nştiinţat,
nevrednic sunt de-aşa o cinste
cum viaţa-ntreagă n-am sperat.
Cu umilinţă eu vă rog
să n-ocoliţi bârlogul meu!
Intraţi şi îmbucaţi un pic
din ce-mi dă bunul Dumnezeu...
Intrară-n strâmta chilioară
amirosind a caprifoi,
iar eremitul le-a spălat
picioarele la amândoi
şi c-un prosop curat le-a şters
cum a făcut cândva Iisus,
apoi o pâine bine coaptă
şi brînză-n faţa lor a pus.
După ce masa fu-ncheiată
cu apă rece de izvor,
Iisus pe pustnic l-a-ntrebat
cam ce-şi doreşte-n viitor.
- O, Doamne, I-a răspuns bătrânul
cu-nţelepciune de ţăran,
cât voi trăi vreau să rămân
pentru păcat activ duşman!
Dar aş dori ca omenirea
- mai disperată ca oricând –
să nu se mai nefericească
după
vremelnic alergând,
ci bucuria de-a trăi
să şi-o găsească-n alte cele –
punând poftirilor oprelişti
şi inima ferind de rele.
Căci din demonicul impuls
de-a aduna peste nevoi
se naşte ura dintre oameni,
ce-n urmă duce la război.
Iar pentru-ai mei români doresc
un trai decent cu demnitate:
Suntem aici de mii de ani
şi Dumnezeu ne-a dat de toate,
nu ca hainiţii-n cârdăşie
cu mafioţii din afară
să pună ţara pe butuci
precum toţi răii-odinioară!
„Am fost şi-om fi!” s-a dovedit
ca trei imperii mult mai tare –
ele s-au dus, noi am rămas
ţinuţi de-al nost rost în picioare.
Miracolul ieşirii noastre
din încercări nenumărate,
e românismu-nsufleţit
de crezu-n Cel ce totul poate...
S-au despărţit, şi-atunci Ioan
- cu sufletul înseninat
de-un fapt ce-i hrană pentru vis –
a-ngenuncheat şi s-a rugat.
Epilog
Ajuns la capăt, Muza-ntreb
spre ce se-ndreaptă omenirea.
- Nu-i greu de înţeles, răspunde ea,
că-n goana după vânt
îşi va afla pieirea.
Depozitele monstruoase
de arme cu menirea hâdă
să taie orice şansă de viaţă,
chiar prisosesc ca-ntreaga Terră
să fie-un uniform teren arid
o lungă perioadă-n care
viaţa va-nceta orice lucrare,
astfel că-nfumuratul om năuc
va împlini ce scrie-n Carte –
Pământul nu va fi cu apă
ca altădată curăţat,
dovadă curcubeul-legământ
de Dumnezeu pe boltă arcuit,
ci el cu foc va fi purificat!
Sighetu Marmației, George PETROVAI
Întoarcerea lui Mesia (XI)
(Poem-romanul
noii încercări de salvare a omenirii)
Partea a III-a: Oameni şi oameni...(cont.)
2. La Roma
Fiind duminică, fireşte
că Roma era-n sărbătoare
şi că-n biserica San Pietro
se pregătea o mesă mare,
oficiată chiar de papa
cu un sobor de-nalţi prelaţi,
prilej ca mii de gură-cască
să pară credincioşi rasaţi.
Taman ca în Ierusalim
cei doi au fost luaţi de val
şi degetul divin i-a aşezat
în faţa grupului sacerdotal.
Ştiau cu toţii că ei sunt
iluştri soli ai cerului,
dar se-arătau interesaţi
numai de papă şi ai lui...
La încheierea liturghiei,
pontiful suveran i-a invitat
la dialog mai osebit
în fastuosul lui palat
şi, după-atentă cercetare,
politicos şi calculat
ca un destoinic diplomat,
le-a spus cu falsă-ngrijorare:
- Iubiţii mei ambasadori
trimişi de-al fiinţării Tată,
aflaţi că suntem copleşiţi
de-această vizită-nsemnată
ce se constituie-n îndemn
la mântuirea prin credinţă.
Dacă ştiam că azi sosiţi,
aveam tot ce-i de trebuinţă...
De fapt, o-ntoarse el fuguţa,
ştim foarte bine că Mesia
(cum scris e-n Sfintele Scripturi)
Îşi va desăvârşi misia
la revenirea pe Pământ
ca Rege-ntr-un regat curat.
Dar, v-o spun sincer că-ntâlnirea
zdravăn de tot m-a tulburat
şi că-n esenţa lui procesul
altfel mi l-am închipuit...
De-aceea, timpul meu fiind
cu multă grijă drămuit
pentru-ntâlniri şi alte multe
activităţi strict necesare,
vă dau pe mâna unor sfetnici
cu competenţe exemplare,
nu înainte de a face
o informare condensată
cu marile probleme-n crez,
ce rezolvarea şi-o aşteaptă.
Ecumenismul promovat
cu răbdătoare chibzuinţă,
e cheia prin care credinţa
îşi va reface-a ei fiinţă,
după atâtea schisme-n timp
doar de orgolii provocate –
catolicism şi-ortodoxism,
Reforma şi-ale ei păcate.
Pericol pentru creştinismul
occidentalului molâu,
azi este islamismul
veacuri la rând ţinut în frâu
prin lunga jertfă românească
în lupte cu păgâni mişei,
pentru ca astăzi Occidentul
să fie-nsângerat de ei.
Mai este-apoi şi chestiunea
acelei forme de credinţă,
ce vrea să-mpace libertatea
cu necesara pocăinţă
şi care pentru mulţi înseamnă
perfida piatră de-ncercare –
prin libertăţi îngăduite
se-ajunge la destrăbălare!...
S-au despărţit de papă, refuzând
însoţitorii-n aşteptare,
deşi în sinea lor doreau
să vadă locurile-n care
atâţi creştini cu Petru-n frunte
(de împărat învinuiţi
c-ar fi incendiat oraşul)
au fost cu ură omorâţi
într-o orgie a cruzimii –
pe cruci cuprinşi de vâlvătăi,
sau fiarele la circ zdrobindu-i
spre saţul spectatorilor-călăi,
ştiut fiind încă de-atunci
că Nero pentru arta sa
dorea să vadă Roma-n flăcări,
doar-doar muza-l va inspira
c-o plăsmuire mai presus
de-orice-nzestrare omenească,
în schimbul unui târg infect
pe cari vroia să-l reclădească...
Deja stresaţi de-acest oraş
cu bube-n capul ipocrit,
Iisus şi Petru se gândeau
la maramureşeanul schit
de care-n treacăt pomenise
Mefistofel la întâlnire,
şi-ndată s-au văzut acolo
doar prin a gândului clintire.
Sighetu Marmației,
George PETROVAI