vineri, 21 iunie 2024

Comunicat Cenaclul Scriitorilor Maramures


 Sâmbătă – 22.06.2024, orele 11, Sala de Cenaclu „Ion Burnar”, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Baia Mare – va avea loc o nouă întâlnire a Cenaclului Scriitorilor din Maramureș. În 15 iunie, anul acesta, s-au împlinit 135 de ani de la plecarea lui Mihai Emninescu, într-o lume mai bună. Așadar, ca în fiecare an în luna iunie, întâlnirea noastră va ava loc sub „Semnul lui Eminescu”. Tot ca în fiecare an, îi așteptăm să ne vorbească despre poetul nostru național pe: doamna conf.dr.Terezia Filip, doamna profesoară dr. Valeria Bilț, doamna profesoară Șarlota Lotica Vaida, criticul istoric Săluc Horvat, criticul literar Vasile Leschian, profesorul și etnologul Pamfil Bilțiu. Vom avea un „Moment literar”, susținut de prof. Olimpia Mureșan, urmată de lansarea cărții sale recent apărute. La „Momentul Poetic”, colega noastră Janeta Coroiu va citi din creație proprie. Va fi o întâlnire densă, dar așa sunt întâlnirile noastre cenacliere. Câteva date despre doamna profesoară Olimpia Mureșan(CIOICA), membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, născută la 31 IULIE 1946 – CÂȚCĂU, jud. Cluj.Domiciliul : ULMENI, MARAMUREȘ, tel. 0751754393, str.Depozitelor, nr. 3), date prezentate chiar de Domnia Sa: „Am urmat Școala Pedagogică de Învățători din Cluj, promoția 1966, iar în anul 1971 am încheiat cursurile universitare la Facultatea de Filologie din cadrul Universității Clujene ” Babeș Bolyai”- Specialitatea Limba și literatura română -Limba și literatura italiană, cursuri la zi.Activitatea profesională: Începând cu anul școlar 1971 și până în anul 2004, am funcționat ca profesor I și institutor la școlile: Arduzel, Remeți pe Someș ( Mireșu Mare), Ulmeni, Țicău, Chelința - titulară fiind tot timpul.In perioada anilor 2004-2019 am funcționat ca profesor pentru învățământul primar – pensionar, în cadrul orașului Ulmeni.Memoriu de activitate publicistică. Debutul meu a fost cu un reportaj de călătorie cu titlul „De la Ciucea la Tg. Jiu” publicat în revista Liceului Pedagogic din Cluj. Tot la Cluj unde am fost la facultate cinci ani, am frecventat cenaclul si am scris în revista Echinox condusă și inițiată de Ioan Pop -pe atunci asistent universitar și considerat „sufletul echinoxiștilor”. La Echinox am scris despre literatura între cele două războaie mondiale, temă care a devenit și subiectul licenței filologice. Lucrând în învățământ și-n epoca Ceaușescu, atunci când nu prea aveam voie să ne exprimăm liber gândurile, am colaborat și am scris ani de-a rândul în revistele de specialitate articole si studii despre situația învățământului, articolele publicate în Revista de pedagogie, Revista Învățământului Primar și Tribuna Învățământului, le alătur la dosar. Consider că am introdus în știința pedagogică conceptul de „activitate comună” în cadrul învățământului simultan. După terminarea facultății am ținut legătura cu foștii mei profesori de la liceu și astfel-mai ales cu profesorul de pedagogie și psihologie Popa Valer devenind o colaboratoare a revistei liceului Normaliștii Clujeni. Am făcut cunoscute lucrările dlui. Prof. Popa Valer în Maramureș prin articolele publicate în revistă, dar și la blogul „Moara lui Gelu” și cu un ultim „Rimember” scris la despărțirea și plecarea la ceruri a profesorului care împlinise 96 de ani.Am făcut și fac parte din colective redacționale: Revista „NOI”-publicație a Grupului Școlar Industrial „Dr. Florian Ulmeanu” Ulmeni, MM , din Colectivul de redacție al revistei „Universul școlii” de la aceeași școală, din anul 2019 am făcut parte din Colegiul de coordonare al revistei Izvoare codrene și chiorene iar din 2020 am fost director cultural artistic la revista Izvoare codrene care și-a schimbat denumirea în Sintagme codrene, din anul 2020 sunt director și apoi director executiv la revista Sintagme Codrene-revistă de literatură, artă, istorie, religie și tradiții ajunsă acum la numărul 15.-având ca manager fondator pe Vasile Dan Marchiș. Fac parte din membrii care au pus bazele apariției revistei „Freamăt”-revista Cenaclului Filialei Scriitorilor Români din Maramureș-fiind membru permanent de la-nceput și până în prezent-participând la ședințele acesteia conduse de dna. Carmena Băințan, dar și la ședințele Asociației Scriitorilor din Baia Mare conduse de dna. Florica Bud.

***

ACTIVITATE PUBLICISTICĂ ȘI LITERARĂ
STUDII ȘI ARTICOLE: în Tribuna Învățământului, Revista de Pedagogie, Revista Învățământului Primar
REVISTA NORMALIȘTII CLUJENI (am fost unul din fondatorii revistei clujene condusă de regretatul prof. Popa Valer
REVISTA DASCĂLILOR DIN MARAMUREȘ
Revista „FREAMĂT”
REVISTA„ LOGOS ȘI AGAPE”
REVISTA ”CADRAN MUREȘEAN”
REVISTA ”CUVÂNTUL LIBER ”
REVISTA „CONSTELAȚII DIAMANTINE”
ANTOLOGIILE „eCREATOR”
PREFEȚE/POSTFEȚE/
PREZENTĂRI REVISTE
ANTOLOGIILE LITERAR-ARTISTICE-Cluj Napoca, red. V. P. Vereș
OGLINDA L.S.R. LA 10 ani de la apariție
ZIARE DIN JUDEȚELE MUREȘ
ZIARE DIN MARAMUREȘ
COLABORARE LA BLOGUL (on line) „MOARA LUI GELU” Maramureș -ZIARISTICĂ
CRITICĂ LITERARĂ-WWW eCREATOR. RO, redactor-șef Ioan Romeo Roșiianu
REVISTA MĂRTURII MARAMUREȘENE (revistă de cultură, tradiție și atitudine civică), ULMENI-SĂLAJ, Maramureș, redactor Radu Botiș
REVISTA GLAS COMUN (revistă cultural creștină)-redactor preot stavrofor Radu Botiș
REVISTA IZVOARE CODRENE-continuată de:
REVISTA ARMONII CULTURALE (Adjud, Vrancea)-redactor Gheorghe A. Stroia
UNIUNEA ZIARIȘTILOR PROFESIONIȘTI din ROMÂNIA
CĂRȚI PERSONALE PUBLICATE
1. CUGETĂRI (mai mult sau mai puțin celebre)-Antologie, Editura Armonii Culturale, Adjud, Vrancea, 2014; autor;
2. ASTA-S EU!...Editura Napoca Nova, Cluj-Napoca, 2016; autor;
3. SCRIERI LITERARE, volumul I, Editura Inspirescu, Satu Mare, 2019; autor;
4. SCRIERI LITERARE volumul II, Editura eCreator, Baia Mare, Maramureș, 2022, autor.
CĂRȚI SCRISE ÎN COLABORARE:
1. 1001 - CUGETĂRI-ANTOLOGIE-vol VI. de Prof. Mureșan Olimpia și Preot Bucur Ilie, Editura Nico, Tg Mureș, 2011, colaborare;
2. 1001 CUGETĂRI-Antologie-vol. X. de Olimpia Mureșan și Ilie Bucur, Editura Napoca Nova, Cluj-Napoca, 2016, colaborare;
3. 1001 CUGETĂRI-ANTOLOGIE-VOL XI. de Olimpia Mureșan și Ilie Bucur, Editura Cluj-Napoca, 2017, colaborare;
4. Hrană duhovnicească pentru trup și suflet...în vremuri de restriște-colaborare cu preotul Ilie Bucur Sărmășanul, Editura ECREATOR, Baia Mare, 2022;
5. 1001 CUGETĂRI, Vol. XII, Antologii, colaborare cu preotul Ilie Bucur Sărmășanul, Editura Proema, Baia Mare, 2023. COLABORĂRI la ziare și reviste -1982/11/06 -Tribuna Școlii -Munca independentă și activități comune
-1986/02 -Revista de Pedagogie -Premise ale dezvoltării creativității elevilor în condițiile predării simultane
-1995/nr 3/4 -Revista Învățământului -Primar -Activitatea comună în cadrul învățământului simultan la ciclul primar
-1994/06/13 -Tribuna Învățământului -Evaluarea amânată și examenul de absolvire
-1998/12/01 -Tribuna Învățământului -Clasele simultane uitate de reformatori
-1999/01/19 -Tribuna Învățământului -Educația civică prin comunicare
-2000/04/09 -Tribuna Învățământului -Premise ale modernizării învățământului simultan
-2001/06/24 -Tribuna Învățământului -Știm să interpretăm desenele elevilor nostril?. (etc,).”
Lista activitățiilor educativ-culural-literare a doamnei profesoare Olimpia Mureșan este mult mai lungă și bogată. O felicităm!
***
Acum câteva date despre Janeta Coroiu: Janeta Joca Coroiu s-a născut la 19 mai 1960, în orașul minier Vulcan, județul Hunedoara. A absolvit ciclul gimnazial în orașul Lupeni. În 1979 finalizează studiile Liceului Industrial Minier Vulcan, fiind premiantă. A urmat facultatea de Științe ale Naturii, secția Fizică din cadrul Universității de Vest, Timișoara. În anul 1983 a finalizat studiile universitare și a fost repartizată ca profesoară de fizică la Liceul de Chimie industrială Lupeni, unde l-a cunoscut pe soțul ei. În 1990 s-a transferat în județul Maramureș, lucrând ca profesor de fizică-chimie la Școala Gimnazială Săsar și Școala Gimnazială Mocira. Din 2002 până în 2017 a lucrat ca profesoară de fizică și chimie la Școala Gimnazială Satulung (Hideaga și Pribilești). Din 2017 s-a pensionat. Din tinerețe a fost atrasă de marii poeți ai literaturii române precum: Mihai Eminescu, George Coșbuc, Ion Minulescu, Alexandru Macedonski, Nichita Stănescu, Ana Blandiana, George Bacovia și alții. A debutat în 2006 cu poezia ,,Despărțire temporară” în Graiul Maramureșului. Are trei cărți publicate:,,Despărțire temporară” în 2011, ,,Arca amintirilor” în 202,,,Suflete pereche” în 2022. Dintre diplomele primite amintim: Diplomă de participare la Festivalul Internațional de Poezie 2022, Baia Mare; Diplomă de participare la Concursul ,,Cărțile anului” 2023, Baia Mare; Distincție ,,Prieten de nota 10” la concursul ,,Prietenia”, de la Arad, în februarie 2024. Apare în Antologia ,,Prietenia” cu patru poezii. Participă la întâlnirile cenacliere ale Cenaclului Scriitorilor din Maramureș, președintă fiind doamna Florica Bud.
O felicităm și pe Janeta Coroiu și așteptăm să ne revedem în data de 22 iunie. Până atunci vă doresc sănătate, inspirație, satisfacții și zile frumoase.

Florica Bud
Președinte,
Cenaclul Scriitorilor din Maramureș.

Toate reacţiile

Un comentariu:

  1. Revista "Izvoare codrene" a fost continuată de revista "Sintagme codrene" ,la care doamna prof. Olimpia Mureșan a fost director, nu continuată de altă publicație, după cum scrie în postare.

    RăspundețiȘtergere