DUMINICA A 4-A DUPĂ RUSALII (VINDECAREA SLUGII SUTAŞULUI) MATEI 8, 5-13
„În vremea aceea, pe când Iisus intra în Capernaum,
s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L şi zicând: Doamne, sluga mea zace în
casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit. Şi i-a zis Iisus: Venind, îl voi
vindeca. Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub
acoperişul meu, ci numai spune un cuvânt şi se va vindeca sluga mea. Că şi eu
sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te,
şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face.
Auzind, Iisus S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc
vouă: Nici în Israel n-am găsit atâta credinţă. Şi zic vouă că mulţi de la
răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu
Iacov în Împărăţia cerurilor. Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în
întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.
Şi a zis Iisus sutaşului: Du-te, fie ţie după cum ai crezut. Şi s-a însănătoşit
sluga lui în ceasul acela.”
Sfânta Biserică ne cheamă să ne bucurăm în fiecare
duminică și sărbătoare de harul dăruit lumii prin jertfa Domnului, arătându-ne
Calea pe care trebuie să mergem, Adevărul pe care trebuie să-L mărturisim și
Viața pe care trebuie să o trăim, chemându-ne la ospățul Stăpânului. Ea ne
cheamă să petrecem cu El și să ne împărtășim cu El, să călătorim cu El,
îndemnându-ne să luăm aminte la cuvintele Lui, dar mai ales să împlinim
poruncile Lui, spunându-ne că prin aceasta vor cunoaște oamenii că sunteți
ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste între voi
(Ioan 13, 35). Vedem astfel că una dintre poruncile Domnului ne învață
să avem dragoste între noi și să cultivăm virtuțile credinței prin gesturi
concrete, prin fapte bune și mai ales prin atenția și grija pe care trebuie să
le avem față de semenii noștri (Ioan 13, 34-35), învățând de la Domnul smerenia
și slujirea aproapelui și luând jugul Lui care este ușor și odihnitor (Matei
11, 29).
În acest sens, în Noul Testament avem exemplul
multor minuni săvârșite de către Domnul Hristos la solicitarea celor suferinzi
sau a altor persoane decât cele bolnave, avem îndemnul Apostolului Pavel de a
face rugăciuni, cereri și mulțumiri pentru toți oamenii (I Timotei 2, 1), știind că „nimeni nu are
mai mare dragoste decât aceasta, să-și pună sufletul pentru aproapele său”
(Ioan 15, 13). Sfintele Evanghelii ne descriu minunile prin care Domnul înviază
pe cei morți și ridică pe cei căzuți din moartea păcatului, vindecă și
dăruiește mântuire celor suferinzi, așa cum a vindecat și pe sluga sutașului
despre care am auzit citindu-se la Sfânta Liturghie.
Sluga
bună şi cinstită de stăpânul ei
Evanghelia Duminicii a 4-a după Rusalii ne înfățișează
una dintre multele minuni săvârșite de către Domnul Hristos în Capernaum (Matei
8). De data aceasta este vorba despre vindecarea slugii unui sutaș roman, care
era foarte bolnavă, fapt amintit de Evanghelistul Matei: Doamne, sluga mea zace
în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit.Această slugă însăse bucura de cinstire
din partea superiorilor săi, fapt pe care îl deducem din cele relatate de către
Sfântul Evanghelist Luca (cap. 7), fapt care ne luminează și pe noi, scoțând în
evidență valoarea persoanei umane în fața Mântuitorului Hristos, indiferent de
națiune sau poziția socială a celui vindecat sau a celui care solicită ajutorul
lui Dumnezeu. Domnul Hristos călătorește din cetate în cetate, vindecă pe cei
bolnavi, încurajează pe cei lipsiți de speranță, aduce bucurie și cheamă la
pocăință pe cei aflați în orice cădere, arătând iubirea nemărginită a lui
Dumnezeu față de om și de lume, dar și dragostea pe care trebuie să o aibă
oamenii între ei.
Ca și altă dată în Samaria, Domnul Hristos vine în
Capernaum, un centru economic important de la Marea Galileei, pentru a vindeca
pe cei bolnavi și a trezi conștiințele celor care cunoșteau scripturile, dar
erau departe de Dumnezeu, a celor care aveau prejudecăți și nu acceptau că
Iisus din Nazaret este Fiul lui Dumnezeu despre care au scris prorocii, ci
rezumau credința la regulile sociale statornicite între membrii poporului ales
și celelalte popoare, ignorând aspecte importante din Legea dată de Dumnezeu
lui Moise. Astfel, cunoscând starea sufletească și puțina credință a fiilor lui
Israel, dar și a celor care îl însoțeau, a celor care se întrebau cine este și
cu a cui putere face minunile?, Domnul ascultă rugămintea sutașului și-i
vindecă sluga care era să moară din cauza bolii (Luca 7, 2), fără să-l
condiționeze sau să-l întrebe ceva, cum a făcut altădată, fără să jignească pe
cel care l-a rugat să-l ajute pentru că este de alt neam sau slujește unei
împărății străine. Domnul cunoaște inima bună a sutașului, a văzut smerenia și
mărinimia lui, dragostea față de sluga suferindă, dar a primit și mărturia
prietenilor lui care spuneau că este vrednic să-i vindece sluga, mai ales că
acel sutaș le-a construit celor din Capernaum și sinagoga (Luca 7, 5), chiar
dacă nu era iudeu și nu cunoștea scripturile.
Dragoste
şi respect pentru slujitorii săi
Din cele relatate în Evanghelie, vedem că sutașul,
deși era reprezentant al autorității romane și conform cutumelor trebuia să
păstreze buna rânduială în cetate, el avea deschiderea și capacitatea să-i
ajute și să-i sprijine pe cei din Capernaum, în pofida atitudinii lor față de
autoritatea romană și reprezentanții puterii în teritoriu. Citind pasajul din
Sfânta Evanghelie, suntem copleșiți de gesturile unui păgân față de sluga sa și
contrariați de lipsa umanismului dintre fiii lui Avram, a celor care adesea îl
certau pe Domnul că încalcă regulile lor. Acest om, pe lângă calitățile lui
umane, avea dragoste și respect față de unul dintre slujitorii săi, el nu
rămâne indiferent la suferința slugii sale și, în pofida poziției și a
statutului social pe care le avea, a misiunii sale aici, el vrea să găsească o
soluție de alinare a suferinței, a bolii slugii sale, căutând să o ajute să-și
recapete sănătatea, fapt pentru care s-a deplasat și L-a rugat pe Domnul să-i
vindece sluga.
Din relatările evanghelice vedem, pe de o parte,
smerenia sutașului și credința profundă a unui om desconsiderat pentru că nu
face parte din poporul ales, dar apreciat de Fiul lui Dumnezeu pentru
solidaritatea cu cel bolnav, apreciem efortul făcut și grija față de cel aflat
în suferință. El, știind părerea iudeilor despre străini și având oarecum
îndoială în sinea sa, a trimis mai întâi pentru a mijloci la Domnul Hristos pe
prietenii săi (Luca 7), dar, auzind că Domnul vine spre casa lui, vine personal
și îi spune durerea lui, rugându-L să-i vindece sluga. Din gestul său vedem
credința puternică și încrederea pe care o avea în Dumnezeu că-i va vindeca
sluga. Credința lui a fost lăudată de Domnul după ce L-a ascultat spunând:
Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, ci numai spune un cuvânt
şi se va vindeca sluga mea. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub
mine ostași şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine;
şi slugii mele: Fă aceasta, şi face. Din cuvintele sutașului vedem atitudinea
omului fără prejudecăți, a omului care din dragoste și mărinimie vine să ceară
ajutorul pentru vindecarea slugii sale, el își arată compasiunea față de cel în
suferință, învățându-ne și pe noi să fim sensibili la durerea semenului nostru.
Probabil, sutașul a încercat să-l ajute pe cel suferind și nu a găsit
tratamentul necesar vindecării la doctorii din cetatea sa, la oamenii pe care
îi cunoștea, trebuia să se întâlnească cu Creatorul omului, cu Fiul lui
Dumnezeu întrupat, pentru ca să se descopere dragostea unui păgân față de o
slugă și credința unui roman care nu cunoștea scripturile, dar a înțeles din ce
a văzut și a auzit că Domnul Hristos vindecă orice suferință a oamenilor,
necăutând la fața sau neamul lor, ca unul prin care s-a creat lumea. El avea
mai târziu să trimită pe apostolii Săi să predice Evanghelia la toate neamurile
(Matei 28, 19), făgăduind că Duhul Sfânt va desăvârși lucrarea de mântuire și
va sfinți sufletele oamenilor prin împărtășirea cu tainele Bisericii. Cuvintele
sutașului ne rușinează pentru necredința noastră în puterea vindecătoare a lui
Dumnezeu, pentru felul în care ispitim pe Dumnezeu și zicem ca și tatăl
copilului lunatic: „Doamne, dacă poți, fă ceva!”. Aceluia, Domnul i-a răspuns:
„De poți crede, toate sunt cu putință celui care crede” (Marcu 9, 19-27),
dorind să sublinieze importanța credinței și a smereniei când cerem Domnului
să ne ajute pe noi sau pe cei aflați în suferință. Domnul Hristos ne învață să
cerem cu credință și speranță că vom primi ce ne dorim, știind că cerem de la
Cel căruia nimic nu-i poate sta împotrivă, după cuvintele Psalmistului: „El a
zis și s-a făcut, El a poruncit și s-au zidit. Nimeni nu poate sta împotriva
puterii Lui” (Psalmi 32, 9).
Domnul
vine singur să ne cerceteze
Adesea în necazurile și suferințele noastre
cheltuim toate resursele fără să-i cerem lui Dumnezeu vindecarea, ori, acest
sutaș vine la Domnul și îi spune necazul său, cerându-i ajutorul. De multe ori,
Domnul vede smerenia noastră și vine singur să ne cerceteze, așa cum a venit la
scăldătoarea Vitezda sau cum a vindecat pe femeia bolnavă de scurgere de sânge
(Matei 9, 20-22), subliniind rolul credinței și al smereniei pentru vindecare.
Cuvântul lui Dumnezeu este vindecător pentru toți, El ne-a spus: „Veniți la
mine toți cei osteniți și împovărați și Eu Vă voi odihni pe voi” (Matei 11,
28). Dumnezeu vindecă prin cuvântul Său, prin medicamentele lăsate de El, prin
oamenii lui, prin credință și rugăciunile celor apropiați. Sutașul din
Evanghelia de astăzi ne învață smerenia, pentru că spune de față cu toți cei
prezenți acolo: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu,
conștientizând starea lui și cinstea care i se făcea.
Sfântul Evanghelist Matei subliniază că „Iisus S-a
minunat şi a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: Nici în Israel
n-am găsit atâta credință”, dorind să evidențieze credința sutașului în
comparație cu a cărturarilor învățați, care au fost rușinați de credința,
îndrăzneala și smerenia acestui sutaș, care a venit să ceară vindecarea unei
slugi. Evanghelia ne pune înaintea ochilor credința între păgâni și necredința
între cei care se lăudau că împlinesc legea, boala între cei sănătoși și
sănătatea în cei bolnavi, ea vrea să ne conștientizeze de atitudinea pe care trebuie
să o avem atât în relația cu Dumnezeu, cât și în relația cu semenii noștri.
Sutașul din Sfânta Evanghelie reprezintă pe toți
oamenii care vin să ceară vindecare și alinare de la Domnul, el preînchipuie pe
toți cei care vor crede în Hristos și vor primi Evanghelia indiferent de neamul
sau religia pe care o au. El ne arată că Dumnezeu caută la inimile oamenilor,
El nu ceartă pe cel slab și neputincios, ci îl încurajează, El nu judecă pe cel
căzut, ci îl ridică și îl reabilitează, îl așază în starea de la început, așa
cum l-a primit pe fiul risipitor, El nu condamnă, ci compătimește și alină,
înțelegând căderea și înstrăinarea noastră de Dumnezeu, El este disponibil
oricând să facă binele și să găsească oaia cea pierdută. Întâlnirea sutașului
cu Dumnezeu-Omul schimbă perspectiva îngustă a oamenilor aleși, arătându-ne că
Domnul voia să ajungă la inimile multora. Astfel, iubirea lui Dumnezeu învinge
prejudecățile lumii și poate vindeca pe orice om, pentru că toți sunt chemați
să devină locuitori ai Împărăției cerurilor.
Mântuitorul
vorbeşte profetic despre împărăţia viitoare
La finalul pericopei evanghelice, Domnul Hristos
exclamă: „Zic vouă că mulți de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la
masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în Împărăția cerurilor. Iar fiii
Împărăției vor fi aruncați în întunericul cel mai din afară; acolo va fi
plângerea şi scrâșnirea dinților. Prin aceste cuvinte, El vorbește profetic
despre împărăția viitoare, certând pe cei necredincioși și arătând că mesajul
Evangheliei va prinde printre neamuri și mulți se vor mântui. Acest lucru îl
desprindem și din porunca Domnului dată apostolilor de a merge și a vesti
Evanghelia la toată lumea (Matei 28, 19), precum și din cuvintele prin care îi
încurajează pe cei care vor crede să facă voia lui Dumnezeu, spunând: „Nu tot
cel ce zice Doamne, Doamne va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia
Tatălui Meu” (Matei 7, 21). Astfel, Cel care a făcut din pescari apostoli și
din păgâni mucenici le-a spus ucenicilor
și nouă că „cei care vor crede și se vor boteza se vor mântui” (Marcu 16, 16).
Cuvântul lui Dumnezeu a devenit lucrător la Pogorârea Sfântului Duh, când, în
urma predicii Apostolului Petru, s-au botezat ca la trei mii de oameni (Fapte
2).
Domnul spune „mulți de la răsărit și de la apus”; nu
a menționat pe cineva, nu a făcut discriminare, a vorbit profetic despre cei
care aveau să primească credința după Pogorârea Sfântului Duh prin predica
apostolilor și a urmașilor lor până astăzi, arătând că mulți dintre fiii
Împărăției care nu vor face faptele credinței vor fi aruncați în întunericul
cel mai dinafară.
Hristos
întăreşte credinţa sutaşului
În ultimul verset al pasajului ascultat la Sfânta
Liturghie, Domnul Hristos i-a spus sutașului: Du-te, fie ție după cum ai
crezut. Şi s-a însănătoșit sluga lui în ceasul acela. Prin acest cuvânt, Domnul
întărește credința sutașului, arătându-ne că sluga a fost vindecată de la
distanță, pentru credința lui! El ne cheamă să ne rugăm și noi pentru cei
bolnavi și să arătăm dragoste și mărinimie față de toți oamenii. El ne arată
nouă, creștinilor, că Dumnezeu ascultă rugăciunile făcute pentru oamenii
suferinzi, pentru cei bolnavi de boli trupești și sufletești și vrea ca aceia
care mergem la biserică sau postim să nu ne trufim pentru puținele fapte pe
care le facem, ci să fim mai atenți la cei din jurul nostru, amintindu-ne
criteriile judecății lui Dumnezeu la sfârșitul veacurilor. Să mărturisim
credința și să împlinim poruncile Domnului pentru a nu ajunge să vedem că
Domnul a găsit mai multă credință în cei din afara Bisericii decât la cei
chemați să fie fii ai Împărăției cerurilor, pentru că trăiesc în smerenie și
fac faptele bune cu dragoste și fără să judece pe cei din jur.
Sfântul Apostol Pavel ne spune despre credinţă că
„este lucrătoare prin iubire” (Galateni 5, 6) și se vede din fapte, iar Sfântul
Iacov ne spune despre credinţă că „fără fapte este moartă” (Iacov 2, 17),
făcându-ne să înțelegem că cea a sutașului a adus vindecare slăbănogului şi ne
vindecă și pe noi de egoism, de indiferentism, de necredință și ne deschide
ochii minții pentru a vedea judecata viitoare, când mulți de la apus și de la
răsărit vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov. Explicând legătura
dintre credință și fapte, Sfântul Teofan Zăvorâtul spune: „Credința nu doar se
vădește, ci se întărește prin fapte”. Astfel, în această duminică, încă o dată
suntem chemați de glasul Evangheliei să facem credința noastră lucrătoare prin
fapte, să avem grijă de cei bolnavi, de vârstnici, de cei abandonați de familie
și societate și să ne aplecăm să le alinăm suferința, să-i mângâiem pe cei uitați
aducându-le cuvântul vindecător al Domnului. Să-i ducem la Hristos pe cei care
nu-l cunosc și să vorbim cu El despre cei suferinzi. Să folosim mijloacele
pline de har și să înălțăm rugăciuni pentru toți oamenii. Acest lucru îl
învățăm din pilda Samariteanului milostiv (Luca 10, 25-37), îl vedem în cererea
stăruitoare a tatălui care a solicitat vindecarea fiului său lunatic (Marcu 9,
17-32), a femeii cananeence, căreia Domnul i-a înviat fiica, drept urmare a
cererii ei stăruitoare (Matei 15, 21-28), a învierii fiicei lui Iair, mai
marele sinagogii (Marcu 5, 36-43), a minunii învierii lui Lazăr, care a avut
loc ca urmare a rugăminții surorilor lui (Ioan 11,1-46), a vindecării
paraliticului din Capernaum, pentru credința prietenilor care l-au adus la picioarele
Domnului. Pe acesta Domnul Hristos l-a vindecat și i-a iertat păcatele (Matei
9, 2-6), arătându-ne puterea vindecătoare a credinței și a dragostei față de
aproapele. Oamenii de astăzi suferă din cauza lipsei credinței, a lipsei
afecțiunii celor dragi, a lipsei comuniunii cu Dumnezeu și cu semenii, fapt
care trebuie să ne încurajeze mai mult să cultivăm dialogul cu ei și să le
prezentăm frumusețile credinței și ale comuniunii în Hristos.
Biserica
ne cheamă la solidaritate cu cei în suferinţă
În contextul Anului omagial al pastorației și
îngrijirii bolnavilor și al Anului comemorativ al tuturor Sfinţilor tămăduitori
fără de arginţi din Patriarhia Română în anul 2024, Biserica ne cheamă la
solidaritate cu cei aflați în suferință, arătând că fiecare gest al nostru este
prilej de comuniune și de manifestare a dragostei și atenției față de cei
afectați din cauza bolilor trupești și a neputințelor firii. În demersul
nostru avem rugători pe sfinții doctori fără de argint, care au aflat har la
Dumnezeu și vin în ajutorul nostru. Hristos Domnul, doctorul sufletelor și al
trupurilor, ne cheamă să ne facem mâinile lui Dumnezeu și să fim mai sensibili
la greutățile și suferințele oamenilor. Să avem credință ca unii care cunoaștem
scripturile și să devenim mai buni, mai sensibili la nevoile și durerile
altora, să nu ne preocupăm doar de propria persoană sau de interesele de grup,
uitând cât de puțin valorează bunurile lumii acesteia în raport cu sufletul
unui om. Să învățăm din credința și smerenia sutașului și să alergăm la Domnul
Hristos pentru a-i spune toate suferințele noastre, iubindu-i pe toți și
rugându-ne ca Domnul să ne facă părtași Împărăției Sale împreună cu prorocii,
apostolii, ierarhii, martirii, cuvioșii și toți sfinții.
Autor:
† Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud – 21 Iulie 2024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu