vineri, 26 iulie 2024

Flacăra olimpică purtată de o fostă jucătoare la HCM Baia Mare!

Nadia Comăneci, Carl Lewis, Serena Williams şi Rafael Nadal s-au aflat în ambarcaţiunea care a dus flacăra olimpică, pe Sena, la Grădinile Tuileries, pentru a fi aprins vasul olimpic.
Un alt personaj legendar al sportului, Zinedine Zidane a purtat torţa pe podium şi, spre surpriza generală, el i-a înmânat-o lui Rafael Nadal, de 13 ori câştigător al turneului de la Roland Garros şi dublu campion olimpic.
El s-a îndreptat cu barca spre Grădinile Tuileries, iar în barcă s-au mai aflat Serena Williams, Nadia Comăneci şi Carl Lewis.
Cei patru au predat flacăra unei alte foste jucătoare de tenis, Amelie Mauresmo, iar ea lui Tony Parker, considerat cel mai mare baschetbalist din istoria Franţei.
Printre cei care au mai purtat torţa s-a aflat și handbalista Allison Pineau, cea care în 2015-2016 a evoluat în echipa HCM Baia Mare. Atunci, antrenorul Aurelian Roșca a dorit-o la Baia Mare (după ce a fost refuzată de mai multe cluburi puternice din cauza deselor sale accidentări), și așa a ajuns Pineau în Maramureș. Un loc în care s-a integrat perfect și în care și-a regăsit cea mai bună formă.

Gr. CIASCAI


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu