joi, 25 iulie 2024

Gigi Becali: „Sataniști și drogați, nebuni cu muzica sunt la Untold în Cluj-Napoca!”

Patronul FCSB Gigi Becali atacă Untold Cluj din punct de vedere a unui cruciat. Este recunoscut pentru actele de caritate și sumele impresionante pe care latifundiarul din Pipera le donează lăcașelor de cult ortodoxe. Cu toate acestea, a avut un derapaj grosolan la adresa tinerilor care merg la Untold.

Nici mai mult, nici mai puțin, omul de afaceri bucureștean cere desființarea festivalului și vrea un proiect de lege prin care să se interzică astfel de evenimente pe arenele unde se joacă fotbal.

Gigi Becali, spune el, este nemulțumit de faptul că tinerii ar consuma droguri la festivalul Untold. Finanțatorul roș-albaștrilor a lansat acuzațiile la scurt timp după fluierul de final al partidei FCSB-Maccabi Haifa din turul doi preliminar din Champions League.

De fapt, nemulțumirea lui Becali își are sursa în faptul că pe stadionul Steaua au fost doar 27.000 de spectatori, în timp ce Arena Națională este indisponibilă pentru o mai mare perioadă. Deranjat de faptul că meciurile se vor juca pe o arenă cu o capacitate mai mică, și implicit pierde și bani, și asta pentru că stadioanele mai mari sunt rezervate pentru diverse concerte și festivaluri, Gigi Becali a avut câteva ieșiri efervescente, stil „Jiji”.

Sursa: evz.ro.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu