Meditație asupra istoriei. Polonia

                                                                 de Gheorghe Pârja

Trăim vremuri în care pildele istoriei recente ne atrag atenția. Nu doresc ca istoria să se repete. Doamne, ferește! Și, totuși, unele asemănări nu-mi dau pace. Polonia, țară risipită de istorie de mai multe ori, a renăscut, orgolioasă, uimitor prin forța ei interioară. Tragedia de la Smolensk, în care a murit o parte din elita politică a acestei țări, a îndurerat lumea. Ne-a adus aminte de masacrul de la Katyn, din anul 1940, când au fost executați în masă ofițeri polonezi, dar și civili, de către forțele secrete sovietice de atunci. Katyn, la 20 de kilometri de Smolensk.

Polonia ne-a adus aminte că este o țară a suferinței. Dar și a demnității. În data de 17 septembrie 1939, sovieticul Molotov dă act ascuns că Polonia și-a dovedit incapacitatea de a exista ca stat și ea trebuie să dispară din istorie. În ultimii ani, un urmaș de la Kremlin spunea aceeași aberație despre Ucraina. Ea, marea Polonie, nu a dispărut de pe harta Europei. A fost cea de-a cincea împărțire a Poloniei. Cu alte patru înainte. Prima a fost făcută de ruși, de prusaci și austrieci în anul 1792. A doua, peste un an, a fost făcută de Rusia și Prusia. În anul 1795, în urma înfrângerii răscoalei lui Tadeus Kosciusko, Polonia a fost împărțită a treia oară. Apoi, între anii 1814-1845, este ștearsă de pe hartă a patra oară. Rușii o împart din nou cu prusacii.

Zeci de mii de polonezi au fost deportați în Siberia, unde mulți dintre ei au murit. Regretatul meu prieten, poetul academician Nicolae Dabija, mi-a arătat o poezie scrisă de Vasile Alecsandri, dedicată polonezilor deportați în teritoriile înghețate ale Rusiei. Un poem cutremurător, intitulat POHOD NA SIBIR. Vă reproduc prima strofă: Dar unde merge-acest popor/ Ce nu mai are-n lume/ Nici o sperare-n viitor/ Nici patrie nici nume!?/ Se duce, șters dintre cei vii/ Să moară prin pus­tii.

Destinul Poloniei se aseamănă cu cel al României. Cred că, dacă privim la Polonia cu mai multă atenție, putem lua seama ce înseamnă esența unui popor. Adică să ne scuturăm de frică și de disperare. Să fim noi, fără timiditate. Dar asta înseamnă să avem oameni politici inteligenți, pregătiți pentru convulsiile lumii. Polonia a dat Europei demnitari remarcabili. Cum a fost Donald Tusk, acum premierul Poloniei. Care, în calitate de demnitar european, a făcut o vizită în România. De pe scena Ateneului ni s-a adresat în limba română. Nu uit acest gest. Fostul președinte Lech Kaczynski a fost apreciat prin Europa că trăiește în altă epocă. A atins cu curaj istoria țării sale. S-a întrebat, și a întrebat liderii europeni care este viitorul Europei? Caută să panseze rănile țării sale, cu știutul orgoliu polonez. Și a plătit cu viața.

Prăbușirea avionului în care era președintele polonez, și alți înalți demnitari, la Smolensk, a fost încă o meditație pentru istorie. Tragedia aviatică a avut loc la câțiva kilometri de pădurea Katyn, unde, cum spuneam, în 1940 au fost executați în masă ofițeri și oameni de rând de către forțele sovietice. Din nou Polonia este amenințată de Rusia în termeni duri. Dar nici România nu este ocolită. Polonia este, însă, un cosmos de care este bine să ținem seama. Eu sunt un personaj din cărțile marelui scriitor Sienkiewicz, când mă gândesc la Polonia.