ZARĂ IULIAN, în DOR inimile noastre, Editura TEHNICA-INFO, Chișinău, 2014
DACĂ DRAGOSTE NU E, NIMIC NU E!
Motto: „ Eu sunt o mică stea în
univers,/ Eu sunt o mică insulă în lume,/ Eu știu că sunt o literă din vers/ Și
știu că sunt și-nsemn ceva anume,/
Eu sunt o picătură dintr-un râu,/ Eu sunt doar o silabă dintr-un nume,/ Sunt
firul de nisip dintr-un pustiu/ Și știu că sunt și-nsemn ceva anume.”
Un tânăr al cărui zbor a fost frânt
pe nume Iulian Zară ( 1985-2010) din
localitatea basarabeană Vadul lui Isac
este cuprins de acel sentiment al iubirii față de o persoană care nu-i
împărtășește întru totul sentimentele. Dorul de nestăvilit se revarsă în
versuri pătrunse de sinceritate „ substanța poetică explodează nestăvilit, astfel cerându-și dreptul la viață, așa cum
îl are orice firicel de iarbă” cum observă Ioniță Zlota în cuvîntul
introductiv.
Părinții poetului plecat prea devreme
la ceruri -Tamara și Dumitru Zară sunt și ei copleșiți de durere:
„În ceruri fii ferice-
Ai fost copil curat
Să știi: tu, jos, aice
Mult, mult ne-ai bucurat!” (Te-am
adorat și te-am iubit)
Amintirea fratelui care temporar e
departe:
„ Mi-aș da sufletul din mine/ să-l
mai văd un pic: Așa drag nu am pe nimeni/ Doar pe el îl am frățic.” (Aș sta
mult cu tine-n voie)
Omul e făcut pentru viață, nu pentru moarte, suferința
e un drum spre lumină, te apropie de Dumnezeu, are mare valoare, o valoare pe
care omul nu vrea să o recunoască; dacă ar știi bogații cât valorează, ar
cumpăra-o pe bani.
Pentru orice relație avem nevoie de
două persoane care să vibreze în același ritm... dar în acest caz...
Nimic mai greu, mai dureros/ Nu poate
ca să fie/ Să iubești doi ochi frumoși/ Și ei ca să nu știe./ O rană mare am în
piept,/ Nu știu la ce să mă aștept... / Dar rana nu e de cuțit,/ E rană adâncă
de iubit.” (Rana din piept)
Idei obsesive îl duc spre iubita lui: „Când întâi eu
te-am văzut/ Parcă aripi mi-au crescut,/ Mereu la tine îmi zboară/ Gândul ca
spre o rază de soare.” (De ochii și iubirea mea)
Nu se răspunde în aceeași măsură
partenerului care e trist și neîncrezător uneori:
„Mă trezesc plângând/ cu tine în
gând.../ Știi tu oare cât mi-e dor/ Să te pot iubi și-n zbor?/ Numai tu, tu ai
putea/ Să-mi întregești inima/ Prin șoapte ce-ai să șoptești/ Spunându-mi că mă
iubești.”( Erai ploaia din cer )
Cea mai bună modalitate de înfruntare
a necazurilor este exprimarea prin poezie: „ De ce mă faci să sufăr,/ Când știi
cât te iubesc? / Chiar dacă eu mă supăr/ La tine mă grăbesc.” (Presimțire)
E o mare suferință atunci când
iubirea e neîmpărtășită, dar... din această suferință se naște poezia: „Renunț
la tot, nu și la tine,/ Renunț la zilele-mi senine,/ Renunț la tot ce-i
omenesc/ Pe tine doar să te privesc./ Însemni tu viața pentru mine:/ Renunț la
tot,/ nu și la tine!” ( Nu
renunț )
Sunt semne că fata îl place, dar nu-l
iubește: „A fost de-o clipă și s-a scurs/ Ca niște ploi de vară./ O voi uita,
nu vreau ca distrus/ Să fiu de-o iubire-ntr-o doară/ Simțire pentru mine n-ai
avut,/ Oricum, mi-e greu să-ți zic la revedere/ Îți spun deschis mi-ar fi
plăcut/ Amici să fim, cum inima ne-o cere.”( Amici să fim)
-De ce nu se simte la fel și
celălalt?
„ Chiar dacă tu nu mă iubești,/ Eu
totuși țin la tine/ Și aș dori să te gândești/ Căt de puțin la mine/ Voi înceta
să te iubesc/ Doar atunci când un pictor/ Va picta zgomotul unei lacrimi/ Ce
cade într-o mare de cristal”
În această iubire tăinuită, iubita nu
are nici o idee despre sentimentele lui:
„Plecat de niște ani,/ În noaptea
asta, /La tine voi veni/ După ani și ani,/Sigur, voi veni/ Din nou să fim
împreună/ Și timpul / Să ne fie amicul martor/ Cum noi, regăsindu-ne,/ Vom
plânge față în față/ Cu lacrimi dulci de DOR.” ( După ani și ani )
Prof. OLIMPIA MUREȘAN, UZPR, Ulmeni,
MM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu