Tot umblând din sat în sat,
Pe la draga mea mândruță,
Când trecui peste un hat.
A fost noapte și înnorat,
Lumină nu aveam de fel,
Calul s-a cam speriat,
Cum era obosit și el.
Și mergea încet pe drum,
Tot așa cum mergeam eu,
Când un zgomot ca de tun,
Se auzi din fogadău.(birt)
Și atunci dând într-o groapă,
Mi s-a fărâmat căruța,
Dar s-a mai spart și o roată,
Și n-am ajuns la mândruța.
Și uite așa fără căruță,
Luai calul de zăbrele,
Mergând încet pe uliță,
Eu, cu gândurile mele.
M-am jurat pe calul blând,
Că altul nu voi mai merge,
Eu nu-mi stric un jurământ,
Mândra mea va înțelege.
de NELU DANCI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu