duminică, 8 septembrie 2024

Incendiu de amploare în Maramureș

Pe întreg parcursul nopții, pompierii salvatori maramureșeni  au continuat misiunile de localizare și stingere a focarului și de eliminare a pericolului de propagare și extindere a incendiului de amploare produs ieri. În zona afectată au rămas pentru asigurare și supraveghere 3 echipaje de stingere, cu 9 subofițeri și  lucrători silvici.  De asemenea, persoanele evacuate preventiv s-au întors la casele lor.

Trei echipaje de stingere sunt prezente și astăzi în zona afectată de incendiu, alături de serviciile voluntare (Satulung, Coltău ți Recea), și lucrătorii silvici. Inspectorul șef al ISU Maramureș împreună cu personal din cadrul Salvamont  va efectua un tur de recunoaștere pentru identificarea posibilelor focare ascunse care ar mai putea exista.

În total au fost afectate circa 550 de hectare de vegetație uscată și zonă împădurită, alături de 6 anexe gospodărești și o hală cu diverse materiale combustibile în interior. Prin eforturile depuse de pompierii militari au fost protejate 20 de locuințe, o hală de producție, un hotel și o stație de carburanți. De asemenea, au mai fost protejate și circa 520 de hectare de teren și aproximativ 540 de hectare de zonă împădurită.

Incendiul de vegetație uscată și zonă împădurită a fost anunțat ieri, la ora 12:50, în zona a trei localități,  Coltău, Arieșu de Pădure și Lăpușel. Pentru gestionarea eficientă a situației de urgență au fost mobilizate 15 echipaje se stingere și peste 290 de pompieri militari și a fost crescută capacitatea operațională nivel IV, sens în care personalul aflat la serviciu a fost suplimentat cu cel aflat în turele libere.

În sprijinul pompierilor maramureșeni au intervenit echipaje de pompieri din județele Satu Mare, Bistrița-Năsăud, Cluj, Bihor și Sălaj. A fost luată măsură de solicitare de sprijin aerian din partea Ministerului Apărării Naționale, pentru a interveni cu  o aeronavă aflată în dotare, în scopul limitării răspândirii  focarelor și în alte zone.

De asemenea, s-a solicitat sprijin din partea a trei operatori economici Vital, Drusal și SPSU Aramis. În zona afectată au intervenit și  serviciile voluntare pentru situații de urgență din localitățile Ardusat, Mireșu Mare, Fărcașa, Șomcuta Mare, Seini, Satulung, Recea și Coltău.  Totodată, polițiști,  jandarmi, cadre MapN, lucrători silvici, voluntari maltezi, autorități locale și județene, echipaje medicale, Aeroclubul teritorial, operator economic privat și cetățeni, din zonele afectate, au luptat alături de pompierii salvatori pentru a limita pagubele produse de incendiu.

Sursa: MaraMedia

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu