La poalele raiului

                                                        de Gheorghe Pârja

Cu vreo două decenii în urmă scriam despre artistul plastic LIVIU SUHAR, despre admirabila lui creație, ca pictorul și gânditorul miracolului formelor și culorilor, cu nostalgia paradisului. Așa îl percepeam eu atunci, după câteva întâlniri sporadice. Care m-au îndemnat la cunoaștere, decantare și respect pentru om și operă. Aflam că între Maramureș și Suceava, pe Valea Bistriței, la Iacobeni a venit pe lume unul dintre cei mai înzestrați artiști plastici, care și-a marcat definitiv domeniul – pictorul Liviu Suhar. Clujul i-a oferit climatul universitar și spiritul academic în care s-a format. Profesorii de la Institutul „Ion Andreescu”, pictorii Petru Abrudan și Aurel Ciupe i-au fost mentori și sfătuitori pentru devenirea lui. Poate, zic eu, și de aici o legătură discretă cu universul maramureșean.

Pe maestrul Liviu Suhar l-am cunoscut prin intermediul prietenilor mei, frații Vasile și Gheorghe Mihai Bârlea și apoi prin artistul plastic Nicolae Suciu. Încă de când am avut șansa să-i trec pragul atelierului din Iași, am descoperit lumea de culori și forme care poartă sigiliul artistic al maestrului. Am deslușit un joc inteligent al imaginilor, care dă naștere unui univers simbolic, ce poartă o viziune originală. Atunci scriam că pictorul are nostalgia paradisului. Sentimentul acela unic a rămas, ba s-a accentuat, deoarece Liviu Suhar s-a întors, în ultima vreme, în locul nașterii, pentru a desluși cum se aude acum sunetul originar. Nu uit pictura lui deoarece ilustra revistele literare din Iași, pe care le citeam cu consecvență.

Așa, multe dintre tablourile lui mi-au rămas oglinzi în memorie. La începutul lunii august am fost invitat la Bistrița, la vernisajul unei splendide expoziții, semnată de maestru. Din grupul maramureșean au făcut parte preotul Ioan Ardelean, parohul Bisericii din Desești, scriitorul Gheorghe Mihai Bârlea și artistul plastic Nicolae Suciu. Acolo, la Complexul muzeal, am făcut o recapitulare a artei maestrului Suhar, deoarece numărul tablourilor din expoziție era mănos și stilul original foarte bine ilustrat. Mă aflam de data aceasta la poalele raiului, unde este admisă și apreciată arta picturii. Am văzut celebrele vase de lut, semn al creației de la începuturi, instrumente muzicale dătătoare de muzici misterioase, portrete cu amprenta maestrului, care-i definesc stilul. Că realitatea este reconstruită după un canon personal.

Nu am renunțat la părerea că universul plastic al pictorului se revendică de la un topos meditativ, cu suficiente adieri lirice, cu adânci sugestii de înțelepciune. În textul de acum două decenii, scriam că am nostalgia raiului povestit de Liviu Suhar. În expoziția de la Bistrița, am fost la o minunată întâlnire cu pictura aleasă. Ce să-mi doresc mai mult, decât să am sentimentul că sunt la poalele raiului picturii. Unde locuiesc marii artiști. Alături de maestrul Suhar.

Începând de astăzi, 20 septembrie, maestrul este oaspete de seamă al satului meu, Desești. La Tabăra de Artă și Solidaritate, inițiată și ea de două decenii, de preotul Ioan Ardelean, parohul bisericii monument UNESCO. Prezența artistului întregește numărul personalită­ților care și-au pus efigia, adică cununa operei, pe fruntea satului. Liviu Suhar este o personalitate a culturii românești, de o vastă erudiție, creator de școală românească, profesor universitar. Un maestru al formei și culorii, care și-a asumat substanța istoriei și culturii. Portretele din expoziția de la Bistrița sunt cu o puternică amprentă personală.

Zilele pe care le va petrece la Desești, sunt convins, vor rămâne de referință în biografia artistică a maestrului. Pentru noi, deseștenii, este o mare cinste să-l primim, cu poarta sufletului deschisă, pe unul dintre marii artiști plastici ai acestui timp. Da, părinte Ardelean, frumusețea sufletului și turla bisericii sunt marile simboluri ale duratei satului. Sunt altarul de închinăciune de acum și până în vecia luminii. Adică la poalele raiului. Cu prezența maestrului Liviu Suhar s-a pictat o luminoasă icoană a acestui timp, la Desești, pe Ulița Bisericii. Mulțumim, maestre!