Uciderea oilor

                                                        de Gheorghe Pârja

Trăim o vreme extrem de agitată! Campania electorală, după părerea mea, are multe îndârjiri, foarte puține puse într-o ecuație a demnității democratice, cum am dori să fie. Dar cum ar fi bine? Nu știu, de aceea sunt în căutare de lămuriri. De pildă, care este miza adevărată, importantă, a alegerilor prezidențiale de anul acesta? Că sunt cam mulți candidați și doar unul sortit câștigului. Sondajele dau emoții celor înscriși în cursă și ne pun pe noi să facem pariuri în gând. Pe acest fond cu multe sforării și utopii au coborât păcurarii din pășunile îngândurate, pentru a protesta împotriva uciderii oilor. În ultimii ani ne-am obișnuit cu masacrul animalelor – găini, porci, vaci, oi. Că au fost lovite de pestă și trebuie lichidate. Nici oamenii nu au făcut excepție de la aventura pe cărările morții.

Încă de la primele excese de a sacrifica animalele au apărut îndoieli că ceva nu este în regulă, că prea multă tăcere înconjoară faptele. Dar autoritățile au devenit suverane, fără prea multe explicații. Iar oamenii au fost puși într-un con de umbră. Au fost puși în regula argumentului specialiștii, care, cu o jumătate de gură, au dispus marile sacrificări. Până într-o zi în care din rândurile lor s-au ridicat voci care răspândeau în jur și îndoieli. S-a rostogolit tăvălugul comentariilor. Așa, o chestiune veterinară a devenit o pricină politică. Dar realitatea devenea din ce în ce mai dură. Personaje îmbrăcate în alb năvăleau în curțile gospodarilor și culegeau păsăretul fără niciun argument. Mi-au rămas acele imagini în memorie, fără să pot fi lămurit până la capăt.

Invadatorii din cotețele oamenilor nu au lăsat în urmă prea multe lămuriri. A urmat măcelul în marile ferme. Și s-au împuținat aripatele de la noi. A venit rândul porcinelor. Se striga în gura mare pericolul pestei. Și s-au redus serios efectivele de șoldani. Acum spun cei pricepuți că importăm foarte multă carne de porc. Oare asta s-a vrut? Sinceritatea locuiește în altă parte. A venit și rândul micilor rumegătoare. Recent, păstorii au coborât la Guvern cerând să se oprească uciderea oilor. De aceste animale blânde sunt legat din copilărie. Le-am păzit pe pășunile soarelui. Mielul este simbolul Nașterii Sfinte. La protestul păcurarilor am auzit o mărturisire care m-a tulburat. Cum au fost ucise cele două sute de mii de oi? Prin împușcare, spune păstorul. Un glonț în frunte. Păstorii spuneau în Piață că nu era vorba de o boală în masă a ovinelor. Nu era un pericol. Dar ordinul se execută, nu se discută!

Și așa au rămas păcurarii fără oi, când trecea o lumină în sicriu. Oile au fost împușcate în cap, ne-a spus păstorul. Nimeni nu a fost mișcat de cruzime. Dar când un urs a fost deranjat din bârlog, au sărit ca arși cei de la protecția animalelor. Apoi, păstorii indignați, coborâți în Capitală, nici nu au fost luați în seamă, așa cum se cuvenea, de către autorități. Ce să le spună? Că așa este ordinul. Cu toate că au fost compromise exporturile și alte daune, nu s-a alertat nimeni. Se adună tot mai multe argumente că agricultura românească trebuie să-și reducă motoarele, să lase loc altora pe piața românească. Intrați în magazine, priviți produsele și alte probe nu vă trebuie.

Mai nou și ouăle din Ucraina au invadat magazinele noastre. Pe mine m-a întristat uciderea oilor! Cu un glonț în cap. Mi-am adus aminte de o încercare lirică scrisă pe când păzeam oile pe Pășunea Soarelui. Scriam atunci: Colindă păstorul cu turmele flămânde, câmpiile noastre supărător de pustii, păstorul crestează cerul din oglindă, că-și mai amână moartea cu o zi. Ori: De s-ar povesti odată despre noi, nu-i carte nici hârtie să se scrie, cum moare păcurarul fără oi, când pleacă o lumină în sicrie. Ce premoniție de prunc ațipit de stele! Acum înțelegeți de ce am fost trist de uciderea oilor.

P.S. Ieri, am aflat că exportul ovinelor din România a fost deblocat. Ce a mai rămas din Miorița noastră?