N-am scris de mult...

N-am scris de mult cu rouă

și doare fiecare clipă

N-am scris de mult cu verde

și doarme în vânt

refrenul rugăciunii

N-am scris de mult în umbră

și doare dimineața

altui albastru trimis

în pribegie

N-am scris de mult în zâmbetul

adierii și nici în timpul

altor toamne care-și

arată ruginiul fraged

printre clipe țesute

cu lacrimi de bucurie

N-am scris de mult în verdele-miracol

al celuilalt anotimp

care își privește

în față nașterea unui zbor...

N-am scris de mult despre podul

cuvintelor ce se

întrupează în nuferi

N-am scris de mult nici despre valul

ce își așteaptă umbra

în răsăritul altei primăveri

N-am scris de mult în urma albastră

care își scaldă privirea

de catifea în tine vânt

N-am scris de mult în picurii de ploaie

care sunt trimiși în arșița

altui albastru cules din nerușinare

N-am scris de mult despre sărutul pământului

care-și leagă amintirea

de iubirea pentru rugăciune

N-am scris de mult... și iată, azi, am scris!

Vasile Bele