sâmbătă, 14 ianuarie 2012

ARCHEUS 2011

Cu bucurie vă semnalez apariţia revistei de literatură „Archeus”, editată de Fundaţia Culturală A R C H E U S Baia Mare, intitulată în acest an care tocmai a trecut şi ne-a lăsat mai săraci ( fără Fănuş Neagu, Mircea Ivănescu, Ion Hobana, Mircea Horia Simionescu ) „Literatura fără E-uri”.
Am aşteptat-o cu sufletul la gură deoarece este „altceva” decât apare pe piaţa românească, „Archeus” are identitatea şi personalitatea ei! E unică atât prin conţinut cât şi prin grafică!
Încă o dată, dr. Ioan Marchiş şi Emanuel Luca, şi-au demonstrat măiestria şi priceperea în a realiza o revistă literară care va dăinui peste timp şi timpuri. Ea reprezintă pentru zilele noastre un reper în cum se face de la A la Z o revistă de nota 10!
Numărul de care fac vorbire cuprinde mai mulţi scriitori decât ne obişnuiseră dr. Ioan Marchiş şi Emanuel Luca, deoarece sunt publicaţi ( şi bine fac, îndrăznesc eu a zice ! ) pe lângă participanţii la această ediţie a Taberei de literatură şi arte plastice din Ocoliş şi prietenii necondiţionaţi ai taberei.
Revista cuprinde poezie, proză, eseu, critică literară precum şi lucrări ale artiştilor plastici prezenţi.
Nu lipsesc „piesele de rezistenţă” ale Taberei Ocoliş, Ion Mureşan, Ioan Groşan, Ioan Marchiş, Lucian Perţa, dar o să-i citiţi cu plăcere şi pe : Adela Naghiu, Alexa Gavril Bâle, Ioan Dragoş, Betty Kirchmajer Donca, Ioana Ileana Şteţco, Anca Goja, Cătălin Vischi, Valeriu Sabău, Mihai Ganea, Dragomir Ignat, Nicoară Mihali, Florica Bud, Sandu Băban, Echim Vancea, Vasile Dragomir, Florentin Năsui, Ştefan Jurcă, Valer Turcu Iorga, Ioan Marcus, Sorin Grecu, Dumitru Şovago, Igor Ursenco, Gelu Dragoş, Mircea Crişan, Vasile Tivadar, Ioan Ţiplea, Virginia Paraschiv, Marian Ilea, Alexandru Ilea, Ioan Botiş, Gheorghe Pârja, Nicolae Scheianu, Vasile Morar, Gheorghe Mihai Bârlea, Petru Dunca, George Achim, Vasile Muste, Ioan Călăuz, Aurel Pop, Dorel Macarie, Elena Cărăuşan, Rodica Brad Păuna, Mihai Cozma.
Recunosc că sunt „amator” în ceea ce priveşte artele plastice, aşa că am să mă rezum doar în a anunţa câştigătorul Marele premiu la secţiunea arte plastice, ediţia 2011, în persoana lui Paul Robaş.
Un gând bun sponsorilor Taberei Naţionale de Literatură şi Arte Plastice Baia Mare-Ocoliş 2011 şi editurii „Eurotip”, director Panfil Godja, pentru tipărire, vă invit să puneţi cât mai repede mâna pe această revistă care nu ar trebui să lipsească din biblioteca nici unui iubitor de literatură adevărată. Ave!

Gelu DRAGOŞ

Un comentariu:

  1. Felicitări pentru apariţia revistei de literatură „Archeus”, editată de Fundaţia Culturală A R C H E U S Baia Mare.
    O nouă revistă... noi bucurii spirituale, paşi importanţi spre cucerirea "cetăţii cuvintelor"...
    Mult succes.

    gânduri alese,
    valentina becart

    RăspundețiȘtergere