Uniunea Scriitorilor din România şi Editura Cartea Românească lansează o nouă ediţie a concursului de volume în manuscris (proză, poezie, teatru, critică literară şi eseu) pentru tineri scriitori, sub 35 de ani. Manuscrisele, purtînd în loc de semnătură de un motto şi, într-un plic închis avînd înscris pe el același motto, datele de identificare ale autorilor, vor fi trimise pe adresa Uniunii Scriitorilor din România: Calea Victoriei, nr. 115, Bucureşti, cu menţiunea „Pentru concursul de volume în manuscris”. Autorii care vor aduce personal manuscrisele le vor preda la Secretariatul USR.
Data limită de expediere a volumelor este 1 aprilie, data poştei.
Data anunţării rezultatelor este 1 mai, anul curent.
Manuscrisele selecţionate de un juriu al USR vor apărea în volume la Editura Cartea Românească în cursul anului 2012.
Horia Garbea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu