Pe profesorul şi omul de cultură Grigore Man l-am cunoscut în urmă cu aproape o jumătate de secol. Era activist cultural la raionul Şomcuta şi, având treabă în Dumbrăviţa, m-a rugat să-i arăt drumul. N-a fost de acord să aşteptăm o maşină de ocazie la Piaţa Izvoarele din Baia Mare, aşa că am pornit pe jos, prin Groşi, de-a curmezişul peste hotar, până la podul peste Chechişel de pe şoseaua spre Târgu Lăpuş. Mărturisesc şi azi că a scos sufletul din mine în drumul acela. Am rămas de atunci prieteni. El a urmat iniţial un institut pedagogic. L-am reîntâlnit întâmplător în 1970, în Bucureşti. Eu eram militar, el venise la sesiune, căci a urmat apoi filologia la Universitatea din capitală. Aflând că profesez ca dascăl în Preluca Veche, mi-a propus ca după lăsarea la vatră, în septembrie, să-l caut în Baia Mare. Întâlnirea a avut drept rezultat numirea mea ca director în Crăciuneşti. După evenimentele din '89 am devenit colegi la Inspectoratul Şcolar. După o vreme el a fost promovat inspector general adjunct şi apoi inspector general. Trecerea la Muzeul Judeţean Maramureş a fost pentru el de bun augur. A găsit răgazul necesar să dea publicităţii lucrări care-l preocupau de ani buni. Au apărut astfel cărţile „Biserici de lemn din Maramureş,” „Săpânţa,” „Simboluri sacre şi profane,” „Litiera cu muze,” „La porţile sacrului”. Mi-a mărturisit în toamna trecută că îl preocupă în continuare problemele religioase din Ardeal şi mai are în lucru cărţi pe această tematică. Din păcate n-a mai apucat să le finalizeze. Într-o perioadă a lucrat ca redactor la o televiziune locală, unde realiza emisiuni culturale. Am avut onoarea să fiu invitat la una dintre ele. Cărţile publicate şi activitatea gazetărească îl recomandă ca om de erudiţie culturală, care a adus servicii acestui domeniu. A plecat fără veste, aproape de locul naşterii. Era născut în 1941, în Târlişiua.
DRAGOMIR IGNAT
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu