joi, 8 martie 2012

Corneliu Vadim Tudor la caracterizat pe Mircea Sandu ca fiind „cancerul fotbalului românesc”

Se ştie foarte bine faptul că Gigi Becali, patronul clubului Steaua Bucureşti este invitatul special, oricând şi la orice emisiune ale celor două posturi TV de sport din România, în special GSP TV dar şi Sport.Ro. Acum când are probleme cu justiţia din cauza „Dosarului valiza” a apelat la prietenul lui, europarlamentarului Corneliu Vadim Tudor. Adică cel care l-a făcut europarlamentar şi pe Gigi Becali, pe undeva tot ca să-l ajute prin imunitatea care ţi-o dă această funcţie, să vorbească despre el, să-l apere, să-i fie „avocatul” în speţa de mai sus.    Corneliu Vadim Tudor a fost vehement la adresa celor doi şefi din fruntea fotbalului românesc, Dumitru Dragomir, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal şi Mircea Sandu, preşedintele Federaţiei Române de fotbal, pe care Vadim la comparat şi la numit „CANCERUL FOTBALULUI ROMÂNESC”!
Dacă  este aşa şi tind să cred că aşa este, fotbalul românesc o să aibă performanţe la nivel de echipă naţională şi cluburi când va scăpa de aceştia doi. Care sunt de atâta timp în fruntea bucatelor de zici că funcţiile le-au moştenit de acasă.
       Iată că după Adrian Mititelu, patronul Universităţii Craiova, a lui Marian Iancu, patronul Politehnicii Timişoara, un alt om de fotbal, gazetarul şi pamfletarul Corneliu Vadim Tudor îl atacă direct pe Mircea Sandu şi vorbeşte de neregulile şi dictatura din federaţie!
Dacă nici acum nu se sparge „buboiul” din fotbalul românesc sunt tot mai slabe speranţe ca cei doi să nu facă tot cum doresc ei sau le este mai bine!
  Deocamdată ne-a uns pe suflete Barcelona şi în special Messi care a marcat într-un singur meci de Champions League 5 goluri! Acuma ştiţi de ce este cel mai bun din lume!

                                                                                           Gelu DRAGOŞ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu