Mi-au plăcut dintotdeauna colaborările dintre oameni,
indiferent din ce domeniu de activitate. Am apreciat acest fapt ca un respect şi
stimă absolută. Iar când respectul, stima sau colaborarea vine întru susţinearea
unei cauze nobile, cu atât mai mult, obiectivitatea şi punctualitatea este şi
trebuie să fie evidentă. Am să încerc (nu ştiu în ce măsură voi reuşi!), a
scrie câteva gânduri (deşi, la început m-am gândit la o recenzie!) despre
revista ,,Izvoare Codrene”, despre colectivul de redacţie cu aplecare spre
scriitură, despre colaboratorii pe care prestigioasa revistă şi i-a dobândit,
datorită competenţei profesionale, despre cei care au semnat articole în
paginile sale, despre poeţii, scriitorii, istoricii, oamenii de litere şi
cultură, dar şi politicienii care au susţinut (evident, susţin şi în
continuare!) acest demers.
De la începutul rândurilor aş dori să fac următoarea
remarcă, necesară unui astfel de demers, pentru a fi înţeles cu obiectivitate. Voi
scrie în cunoştinţă de cauză! Adică, ce-or fi însemnând toate acestea? Pe mulţi
dintre colaboratorii revistei îi cunosc – oameni de litere, iubitori de folclor,
profesori cu mare experienţă profesională – încât, credeţi-mă, pe cuvânt, îmi
vine greu a scrie. Îmi asum, e drept, o responsabilitate mult prea mare,
gândindu-mă doar la profesionalismul
dumnealor. Cu curaj, încep demersul meu, motivat de bucuria apariţiei, dar şi
de curajul celor care au avut o astfel de iniţiativă laudabilă întru totul.
Deşi aflată la numărul 7 al apariţiei, (lansare la
care am fost şi eu prezent), am să încep ... cu
începutul, motivat de întrebarea, sau pardon, întrebările: ,,Cine sunt Izvoarele codrene?”, ,,Ce promovează şi ce susţin în paginile
revistei?”, ,,Cine sunt cei care au
avut (iarăşi repet) curajul şi iniţiativa
acestei reviste?” – motivat la gândirea (nu pot spune decât rudimentară a
unora!) că în astfel de zile cine se mai gândeşte la valorile spirituale ale
neamului? Şi mai zic eu, întrebări, pertinente, unei astfel la iniţiative!
În lumea asta (cu regret o spun, totuşi, plină de
răutate!), iată că mai sunt oameni cu suflet, cu gândire pur sănătoasă şi
românească, ce se gândesc (probabil văd dezastru spre care ne îndreptăm!) la
lucruri evident de trebuinţă, necesare, la lucruri obiective.
Se întâmpla
în mai 2010!
Şi-acum permiteţi-mi a aduce laudă, dar şi bună
apreciere, colectivului redacţional, acelora care au pus, cu emoţie, mai zic
eu, ,,piatra de temelie” a revistei. Aflu toate acestea din întâiul număr al
revistei, (şi-mi place nu mă rabd a nu nota!), ce a apărut în primăvara lui
2010, ,,... menită să dezmorţească starea culturală a comunei şi a zonei!” –
o exprimare pe cât de simplă, pe-atâta de energică. Aş propune (dacă-mi este
permis a veni cu propuneri!) ca acesta să fie motto-ul real al revistei. Nu că
altele nu ar exista, departe gândul, dar, sincer recunosc, că-mi place! Şi
ce-am mai înţeles? Că, o dată cu această revistă – IZVOARE CODRENE – deja ieşită pe piaţă, a luat fiinţă, acolo, în
,,Asuajul naşterii sale”, şi un ansamblu folcloric, cu acelaşi nume! Fiind
vorba de o ,,naştere spirituală”, de un ,,prunc în faşă”, doresc acestuia (a se
înţelege acestei reviste), mulţi ani sănătoşi, întru slovă, vin şi mai adaug!
Startul de pornire în lumea scriiturii, a fost dat de:
prof. Viorica Naghiu – bună păstrătoare, dar şi culegătoare de
folclor, un om delicat, care şi-a înţeles locul şi rostul pe faţa pământului, prof. Emil Domuţa – etnolog, scriitor,
istoric de marcă, dascălul ce-şi exercită cu responsabilitate profesia pentru
care a fost hărăzit. Într-un gând, suflet şi simţire, dar şi dorinţă (altfel nu
se putea!) au păşit, evident cu emoţie dar şi încredere deplină în forţa
dumnealor, dar şi-n iscusinţă, oameni
de-ai locului, Felicia Oşan şi poetul Vasile Dan Marchiş - prieten şi
confrate drag, autor al mai multor volume de poezie (apreciate şi premiate
datorită valorii şi metaforei cu care au fost construite!).
Colectivul fiind alcătuit, au avut nevoie de un coordonator
cu mai multă experienţă profesională necesară unor astfel de începuturi. Aşa
stând lucrurile s-au îndreptat spre cineva care lucrează într-o instituţie de
cultură avizată. Au primit ajutor (dar şi sprijin) de la poetul Nicolae Scheianu – referent la Centrul Creaţiei Populare
Maramureş - mare cunoscător dar şi iubitor al tradiţiilor şi obiceiurilor
locului. Acesta le-a dat sfat, i-a încurajat, i-a învăţat, (dacă vreţi!) paşii
ce trebuie făcuţi (şi cum trebuie făcuţi!), pentru a fi de cinste în lume. Au
reuşit, vin şi confirm şi eu această iniţiativă.
Pentru a reuşi, au ridicat o rugăciune către Dumnezeu
(aşa cum au învăţat de la mămuca şi tătuca, de pe vremea de când încă mai
trăiau), pentru a le deschide mintea şi sufletul, a le îndrepta paşii ştiinţei,
pentru a le da binecuvântare în noua viaţă spre care, cu bucurie, (dar şi cu
grijă!) se îndreptau. Au cerut binecuvântarea preotului din sat, iar acesta n-a
putut decât să li se alăture, lăudându-i, încurajându-i, sprijinindu-i cu tot
ce i-a stat în putinţă, recunoscând că ,,Este
nevoie ca în satul românesc portul, tradiţia, folclorul sau obiceiurile să fie
păstrate aşa cum le-am primit de la înaintaşii noştri. Dacă acestea nu se vor păstra, suntem condamnaţi pe viaţă!”, a mai
adăugat părintele Mihai Ghiţ.
Aţa stând lucrurile au pornit cu primul număr din
revistă scriind fiecare după talentul, darul şi harul primit de la naştere. Cititorii
revistei se pot bucura aflând date extrem de interesante despre viaţa culturală
a acestei zone. Aflăm, spre bucurie, că aici se pune baza înfiinţării unui
muzeu. Iniţiativa aparţine dascălului
Emil Domuţa – om de-al locului (care nu şi-ar putea uita originea, oricât
de mare ar fi amarul, supărarea sau depărtarea de locul natal). Şi-ncă o dată, (pentru
a câta oară, oare?), vin şi întreb, pe drept cuvânt: omul care-ţi sfinţeşte
locul, oare ce merită?! Vă rog, nu mă consideraţi un misogin sau un unul care
aleargă după laude. Departe acest gând! Atunci când omul este lăudat, lauda să-i
fie binemeritată! Dascălul Emil Domuţă - şi nu numai dumnealui – merită o
astfel de lăudă, credeţi-mă! Felicia Oşan
– cea care va semna rubrica ,,Social” – dar şi Vasile Dan Marchiş - membru fondator al revistei – vor semna un
articol despre rolul cărţii. Articolele frumos întocmite aduc în discuţie
cartea, pornind de la zicala: ,,Carte
frumoasă cinste cui te-a scris!”. Vin, iertaţi-mi răutatea, (dar nu mă pot
răbda, deşi ştiu că voi fi aspru condamnat), şi modific textul (iartă-mă,
Doamne!), afirmând: ,,Carte frumoasă,
oare cine te va mai citi?”, modificând inclusiv semnele ortografice,
punând, aşa cum se poate uşor observa, un semn de întrebare la final.
Desigur am în vedere, faptul că azi, în acest secol al
informaticii, mult prea puţini dintre noi şi semenii noştri sunt cu aplecare
spre lectură. Şi iar îmi cer iertare! Oare ce-ar fi de noi şi de lumea asta,
dacă nu ar fi cartea de învăţătură, această binecuvântare ce ne-a fost dat a o
cunoaşte! Tot despre buna învăţătură ce
o poate da orice carte semnează preotul
Mihai Ghiţ un articol. Desigur articolul domniei sale priveşte învăţătura
moral-religioasă a fiecăruia – norme de la care ne abatem din ce în ce mai des.
Obiceiurile de peste an, legate de primăvară –
Bunavestire şi Sânjorzul (Sfântul Gheorghe) - sunt redate frumos şi într-o ţinută
elegantă, de către cunoscătoarea şi culegătoarea locului, prof. Viorica Naghiu – articol, despre care mi-ar place să cred că
sunt începutul unei noi cercetări etnofolcorice în această zonă.
Pagina de poezie este semnată de nimeni alţii decât
fondatorul Vasile Dan Marchiş (poeme reprezentative care pot oricând concura cu
altele la orice festival de poezie) şi prof.
Adela Naghiu – un om de-al locului, cu evidentă rădăcină codrenească (mă
întreb, spre ştiinţa mea, între Viorica Naghiu şi Adela Naghiu, există vreo
legătură?). Versuri proprii care vor face parte, nu peste multă vreme, dintr-un
nou volum, mi-ar place să cred! Felicitări dumneavoastră celor care mânuiţi cu
atâta măestrie, metafora!
Imediat după lăudabila lansare, vestea a trecut
graniţa Ţării Codrului, a trecut graniţele sau frontierele statale, a trecut
mări şi ţări, a trecut peste apa cea albastră a oceanelor prin poetul,
scriitorul şi pictorul de înaltă ţinută morală, om de-al locului – Ion Georgescu – cel care a ţinut,
de-acolo din îndepărtata Americă, să le fie aproape, măcar aşa. Sunt convins că
dorul de casă este mistuitor şi arde sufletul. Aşa, prin culoare şi vers, a înţeles
dumnealui să se alăture acestor truditori pe pământul literaturii. A reuşit,
impresionându-ne, asta e clar!
Câteva luni mai târziu, mai exact în luna lui Cuptor,
acelaşi an al Domnului, 2010, apare următorul număr din revistă. Deci, luna
iulie 2010, se semnează actul de naştere al celuilalt ,,frate” întru revista
,,Izvoare Codrene”. Harnici cum îi ştie lumea, toamna lui 2010, aduce o nouă
bucurie editorială – respectiv numărul 3 al revistei. De această dată, numărul
3, este lansat, cu forţă şi mult mai mult curaj, în comuna Mireşu-Mare, idee
susţinută şi sprijinită, se pare, de un alt iubitor de cultură – un om care
sfinţeşte, şi pe bună dreptate, locul – primarul Virgil Prună. Aici, la
lansare, s-a lăsat cu mult tam-tam. A fost, pentru comuna Mireşu Mare, un
adevărat evenimat cultural, pe care participanţii nu-l vor uita degrabă.
Au fost prezenţi membri fondatori ai revistei, membri
colaboratori de-a lungul apariţiei editoriale, scriitori, poeţi, etnologi,
istorici de prestigiu. Ba, nu mă rabd, să nu amintesc şi de membri clubului
,,Spinul”, din Baia Mare, iar pentru cei care nu-i cunosc, am să le fac o
prezentare scurtă. Aceştia, ,,Clubul Spinul”, sunt epigramiştii de seamă ai
judeţului – cei care prin isteţimea minţii dumnealor, trimit săgeţi cu umor dar
şi cu substrat, spre ceilalţi. Recunosc faptul că-mi sunt dragi! Şi ei şi genul
abordat de dumnealor - epigrama!
VASILE BELE
VASILE BELE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu