Istoria unei reviste – revista unei istorii (III)

Performanța nu vă este străină, domnilor membri fondatori! Știți să apreciați valoarea și arta. Aveți idealuri sănătoase și prin astea un viitor sigur, și demn de invidiat, în fața altor reviste. Experiența fiecărui număr născut cu sudoare și abnegație își pune amprenta evidentă asupra dumneavoastră. Am să fac rostire în cele ce urmează despre următoarele numere. Voi începe cu al doilea an de apariție și primul său număr editorial. De fapt cu revista ce poartă ,,pe tricoul aparițiilor”, de această dată, numărul 4. 

Aici, deja lucrurile sunt un pic schimbate! Deja apare întreaga familie Dragoș - de Lucăcești! Și mă bucură faptul. Lui Gelu D. jr., i se încredințează munca de tehnoredactare a revistei, doamnei Ana Dragos (soție și mamă) – corectura, iar seniorului (din glumă spun, se crede, dar a se înțelege ,,bătrânului Gelu” – bătrân cu sens de ,,multă experiență profesională”) atragerea de sponsori pentru editarea și tipărirea următoarelor numere din revistă. Ei, vedeți că se poate! ,,Omul potrivit la locul portivit!” – mai spune o sintagmă populară.

Depre talentul tehnoredactării nimic de spus, decât vorbe de laudă. La fel despre corectura și activitatea doamnei învățător Ana Dragoș. Apoi, despre atragerea de sponsori, sunt mai rezervat. Gelu Dragoș va avea mult de mers pe teren și de lămurit aspectele viitoarelor sponsorizări. Nu că nu s-ar pricepe! Eu, cel care scrie și semnează în nume propriu toate astea, recunosc faptul că nu m-aș pricepe la atragere de fonduri! Sincer, nu am acest talent. Cât despre Gelu Dragoș - îl văd printre învingători. Doamne ajută, să fie cu dare de mână cei care-și permit astfel de treburi!

În acest număr 4, din al doilea an de apariție, 2011, deja vin forțe și talente literare noi. Celor amintiți deja – colaboratori și fondatori – cunoscuți ori consacrați, cu putere și talent, vin în a-și expune gândul, fiecare în felul său – prin rimă și poezie, prin articole de o certă valoare și probitate literară – alți colegi, prieteni, iubitori, admiratori, susținători. I-am numit peiorativ, pe fiecare, din respect pentru ceea ce au făcut pe plan literar ori cultural. Nume cunoscute se alătură celor din colectiv - Florica Bud, Ioan Dragoş, Vasile Morar, Dragomir Ignat, Ion Georgescu, Emil Domuţa, Ion Bogdan, Adela Naghiu, Vasile Dan Marchiş, Gelu Dragoş cât şi a fondatorilor publicaţiei literare: Vasile Dan Marchiş, Emil Domuţa, Adela Naghiu, pr. Mihai Ghiţ, Felicia Oşan, Ionel Pop, Ionuţ Oşan, Nicolae Scheianu (primul tehnoredactor al revistei), și semnează articole interesante din oricare punct de vedere te-ai raporta, astfel: deputat Nicolae Bud (Editorialul –Tribunul din Băsești); prof. Aurora Puşcaş (un articol despre învăţământul particular maramureşean care s-a născut în Ulmeni); prof. Mariana Dan (un material cu performanţele Grupului Şcolar Industrial Dr. Florian Ulmeanu); directorul ziarului on-line „E-Chioar” Dorin Cosmuţa  cu un eseu intitulat „Mai avem suflet?”); prof. Emilia Pop (cu un articol despre „păstrarea tradiţiilor” între „neglijenţă” şi „uitare”); prof. drd. Gherasim Domide (cu un eseu-metaforă despre „Izvorul Someşului”) iar poezie în această „Revistă cu Rază Medie de Cultură de la Asuajul de Sus la Mireşu Mare şi retur prin tot N-V ţării”, publică următorii: Dorel Macarie, Ioan Călăuz, Ioan Voicu, Vasile Mureşan, Gavril Giuban şi Ioan Romeo Roşiianu. Revista este cu atât mai valoroasă cu cât ea conţine picturi (reproduceri) ale pictorului şi poetului româno-canadian  Ion Georgescu! (după Cristian Laurențiu, miercuri, 19 ianuarie, 2011)

Am să mă opresc la fiecare în parte, motivat de încărcătura morală ce o degaja articolele. Chiar, fiecare în parte, emană spre literatura secolului seva din care a fost ,,născut”.

Editorialul deputatului Nicolae Bud – Tribunul din Băsești – este o extrem de frumoasă lecție de istorie, care ar trebui (dacă n-a fost deja!) împărtășită elevilor. Un articol elegant, documentat și frumos elaborat, despre istoria noastră – o filă din istorie ce nu trebuie a fi uitată – Întâiul Decembrie din anul 1918, la Alba Iulia – acolo unde s-a strigat din suflet pentru tot ceea ce înseamnă ființă și suflare românească: ,,NOI VREM SĂ NE UNIM CU ȚARA!”, de-a răsunat întreagă Câmpia a Blajului, și chiar mai departe, o sintagmă ce încă mai emoționează până la lacrimi.

Mulți dintre trăitorii acelor timpuri s-au grăbit să plece pentru a se uni cu moșii și strămoșii lor, că dacă ar mai trăi ...? Glasul celor o sută de mii de români, strigau la unison: ,,Vrem UNIRE!”. Extraordinară exprimare, domnule deputat: ,,Din nicio carte de istorie și din mintea niciunui român, nu ar trebui să lipsească acele pagini clocotitoare ...” – și mă întreb, oare, ce-ar mai trebui spus, când lacrima și emoția nu-ți dau pace? Și lacrima este, uneori, un răspuns, parafrazez, gândindu-mă la tăcere! Noi, oamenii acestui secol, cu atâta știm să-i răsplătim  pe înaintași – cu tăcere, iar după asta, desigur va urma uitarea. Și-ar fi mare păcat! Adevărat, zic! Doamne cât de frumoasă chemare pentru a ne cunoaște, zic eu, și mai bine, istoria! Dar cine-mi ascultă glasul?

Câți își mai aduc  aminte de faptele lui Alexandru Vaida Voievod – cel care a citit, în data de 18 octombrie 1918, în Parlamentul de la Budapesta, Declarația Consiliului Național Român? Câți își amintesc de Ioan Rațiu sau Vasile Lucaciu (luptătorul din Șișești), doar doi din luptătorii care au cerut, în numele a sute de mii de oameni, drepturi pentru românii din Transilvania? Dar și autonomia ei!

Va trebui să recunosc faptul că și pentru mine erau unele lucruri așternute în uitare, iar omul, deputatul, politicianul Nicolae Bud nu a făcut altceva decât să-mi reînvie memoria istoriei, prin frumusețea articolului domniei sale. Vă mulțumesc pentru readucerea aminte a acestui episod al istoriei! Nu am să continui argumentarea scriiturii deputatului, ci-am să vă las dumenavoastră această bucurie, și-mi veți da dreptate, desigur!

 Doamna Florica Bud – președinta Cenaclului Scriitorilor din Baia Mare, își desăvârșește proza prin articolul: ,,Pthita noastră cea de toate zilele/Bucatele copilăriei” – un exercițiu de literatură gastronomică, prilej de aducere aminte de anii copilăriei, de bunicii și casa dumnealor cu târnaț, de uneltele din curtea unei gospodării țărănești – lucruri indispensabile traiului. Notez, așa în grabă, deși fiecare ar merita atenție: thiclăzău – călcător, fierul de călcat, cociorva – instrumentul fără de care nu se putea lucra la/în cuptor (la care eu ani în șir i-am zis ,,cociorbă”, nici eu nu știu de ce?), phită orilaboș - accesorii sau unelte nelipsite din gospodăria tradițională. Chiar mi-ar face plăcere a citi întreaga operă citată - ,,Phita noastră cea de toate zilele/Bucatele copilăriei”. Din celelalte secrete ale ,,bucătăriei bunicii” vă las dumneavoastră să ,,gustați”.   

                                                                            VASILE BELE