vineri, 13 aprilie 2012

Bărbatul din zodia Peştilor


Toată viaţa bărbatului Peşte se conduce după flux şi reflux. Dacă prinde punctul culminant al fluxului, îl poate duce spre succes, reuşită în toate. Dacă ratează acel moment, tot cursul vieţii lui e doar un voiaj prin nefericire. Dacă eşti pe cale să te îndrăgosteşti de un astfel de bărbat lipeşte aceste cuvinte de oglinda pudrierei ca să le vezi de cât  mai multe ori pe zi. S-ar putea ca ele să-ţi asigure sau să-ţi distrugă viitorul, ca să nu mai vorbim de inimă.
Încearcă să te desprinzi din acea stare de spirit în care probabil te bălăceşti acum şi asigură-te vă nativul cu care eşti pe cale să te duci la o partidă de înot la lumina lunii ştie exact când  vine fluxul. Dacă profită de momentul maxim, eşti cea mai norocoasă dintre femei. Vă e deschisă calea spre bogăţie şi succes. Dar dacă iubitul tău nu vede acest moment din cauză că ochii îi sunt  împăienjeniţi cu praf de stele şi ratează marele flux, ei bine, dă-mi voie să te avertizez că nefericirea neptuniană e mai profundă şi mai periculoasă decât  oricare alta.
Un bărbat din Peşti poate fi tot ce-ţi poţi dori... sau tot ce nu doreşti nici duşmanilor tăi. La momentul fluxului e nevoie să dea dovadă de hotărâre fermă, acţiune decisivă şi capacitatea de a renunţa la toate visele vechi, mucegăite, care stau în calea succesului lui. Problema e că unii nativi nu recunosc momentul crucial al fluxului nici când  stau până  la gât în apă.
Neptunianul nu are un spirit slab, doar că poate pierde vremea prea mult uitându-se la o steluţă pâlpâitoare, ratând astfel lumina solară a succesului. Nu toţi Peştii sunt  blânzi visători, dar cei mai mulţi aşa sunt . Totuşi, există mereu o speranţă. Deşi lumea are nevoie disperată de imaginaţia lui încântătoare, vine vremea ca Peştele să înceapă să câştige o pâine. Când  îşi îndreaptă atenţia în această direcţie, nu e nevoie să facă eforturi prea mari, pentru că intuiţia lui tipic neptuniană îngemănată cu mintea lui strălucită, îl pot orienta spre scopuri raţionale, pământeşti, care-i pot aduce bani, recunoaştere şi chiar îl pot face nemuritor în conştiinţa omenirii. Dacă nu toate astea (nu poţi să dai lovitura de fiecare dată), măcar respectabilitate şi siguranţă financiară. Să sperăm că ăsta e genul de Peşte cu care porneşti la drum. Practic nu există zodie care să-i poată îngrădi potenţialul în aceste circumstanţe.
Însă dacă până  pe la 25 de ani nu a văzut punctul maxim al fluxului, sincer vorbind, viitorul lui nu arată prea strălucit. ţi se pare nedrept? Bine, să zicem 35, dar rişti foarte mult. Când  am spus că viitorul lui nu arată prea strălucit mă refeream la viitorul lui cu tine, la viaţa de familie. Mulţi bărbaţi din această zodie care nu sunt  în stare să lase deoparte visele stătute şi să vină cu idei proaspete duc vieţi destul de mulţumitoare. Asta pentru că singurul lucru de care au cu adevărat nevoie e visul ăla, aşa ruginit pe la colţuri cum e. Mai pune o sticlă de vin, o pâine neagră şi e la fel de fericit ca majoritatea celorlalţi inadaptaţi. Aha! Ai observat că nu te-am inclus pe lista obiectelor trebuincioase. Mă bucur! Artisticul, visătorul, sensibilul Peşte poate trăi liniştit cu pâine şi vin, ba chiar îi poate prii regimul. Dar o astfel de dietă nu ţine o nevastă şi vreo câţiva copii. Ai nevoie de lucruri cum ar fi: ciorapi, cosmeticale, pantofi, spanac, bani pentru întreţinere şi lapte şi becuri şi... mă rog, ai prins ideea.
Nu există decât  o singură soluţie cu un astfel de Peşte: fii o bogată moştenitoare. Ba nu, mai e una: ia-ţi două slujbe şi munceşte tu ca să-l întreţii pe el!
Ţine minte! Nu am spus că n-o să ai parte de fericire în momentele romantice. Ăsta e singurul lucru de care nici un Peşte nu duce lipsă: romantismul. Pur şi simplu îl emană prin toţi porii. Doar că nu-ţi ţine loc de pantofi sau haine la copii, sau de sănătate mintală. În înţelepciunea lor, planetele rezolvă aceste complicaţii ale vieţii oferindu-i acestui tip de bărbat Peşte visător, cu capul în nori, valuri de şanse să devină protejaţi ai altora. Dacă acest nativ îşi găseşte un protector sau o protectoare (e mult mai mare probabilitatea să-şi găsească o femeie care să aibă grijă de el decât  un bărbat), el poate deveni un mare pictor, compozitor, scriitor, muzician, sau măcar un tip grozav, un lider de moment. Dar cum să-şi găsească el o protectoare dacă te va avea pe tine şi progeniturile, care îi aglomeraţi simplitatea artistică a vieţii lui?
Trebuie să recunoşti că n-o să ţină, aşa că spune-i adio de pe acum. Vei plânge puţin şi probabil că vei suferi (poate chiar profund) dar nu la fel de mult cum ai suferi dacă te-ai căsători cu un vis pe două picioare şi ar trebui să dai ochi cu proprietarul fără un sfanţ în buzunar.
Acum că ai dat dovadă de curaj şi pragmatism în legătură cu genul pâine şi vin, să vorbim puţin despre celălalt gen de Peşte, cel care a prins momentul maxim al fluxului. Evident, e o adevărată partidă pentru orice femeie. Există posibilitatea să devină un adevărat Einstein sau George Washington, ceea ce ar fi minunat, deşi bănuiesc că Einstein trebuie să fi fost prea ocupat cu ecuaţiile lui şi în weekend, iar George mai venea şi acasă cu problemele de la servici. Dar nu e nevoie să cauţi perfecţiunea. Chiar şi super-practicul Capricorn sau agresivul, ambiţiosul Berbec pot avea defecte. Important e că neptunianul care îşi croieşte drum contra curentului va avea destule şanse să-ţi aştearnă la picioare averi şi faimă. Şi-apoi, e un tip de milioane şi în alte domenii.
Nativul nu are nici un fel de prejudecăţi. El nu va judeca niciodată un indian până  nu a mers un timp în mocasinii lui, sau un nudist până  nu a încercat şi el să umble gol. Chiar şi atunci, va înţelege şi nu va critica. E omul caldei toleranţe, nu al acuzaţiilor reci. Va încerca chiar să-şi înţeleagă şi soacra. Câţi bărbaţi fac asta? Acest nativ are o compasiune înnăscută cum rar întâlneşti. Prietenii lui i se confesează fără să se teamă că el va fi şocat. E nevoie de un adevărat uragan ca să şochezi un Peşte. Dacă am sta într-o cameră eu cu tine şi iubitul tău din Peşti şi ar intra un bărbat care ne-ar spune că e cam îngrijorat din cauză că e bigam şi are patru neveste în patru oraşe diferite, tu te-ai uita probabil urât la el şi ai gând i că merită să înfunde puşcăria. Eu l-aş repezi şi i-aş spune că e o jigodie. Dar bărbatul tău probabil că ar întreba: "În ce oraşe? Le iubeşti?" Peştele e curios, dar complet de nezdruncinat. Din punctul lui din vedere, omul ăla are nevoie de munţi de compasiune şi de un avocat bun.
S-ar putea să-i mai scape din greşeală cât e un secret sau două, dar niciodată dinadins. Peştii vorbesc uneori înainte să-şi dea seama de răul pe care-l pot provoca. Nativului îi vine cam greu să înţeleagă că ceea ce spune poate fi interpretat greşit de unii mai severi, cu atitudini mai puţin flexibile. Însă, o dată ce i s-a cerut în mod clar să nu mai spună nimănui ceea ce  aude de la tine, va fi tăcut ca un mormânt şi demn de încredere, aşa că poţi să-i încredinţezi cele mai adânci secrete ale tale.
Există unii Peşti, cu influenţe mercuriene, care vorbesc foarte repede, fluent şi mult. Dar neptunianul tipic vorbeşte încet, gândeşte cu grijă şi încearcă să nu-şi bage nasul unde nu-i fierbe oala, chiar dacă e permanent bombardat cu problemele prietenilor, rudelor şi vecinilor. Aceştia dau năvală la el pentru că ştie să asculte cu mare artă. Te vei trezi tentată să-i destăinui micile tale griji, provocate de foenul stricat, de sinuzita tatălui tău şi de salariul prea mic, dar încearcă să te abţii. Ultimul lucru de care are nevoie un soţ sau iubit din Peşti e să i se verse în braţe noi necazuri. Alţii îi fac asta toată ziua. Ar nevoie să se simtă uşurat alături de tine. Cei din jur nu-şi dau seama decât  rareori că firea neptuniană e atât  de receptivă încât  absoarbe toate sentimentele din jur, bune sau rele, luminoase sau întunecate. Viaţa unui burete emoţional şi spiritual poate fi foarte epuizantă pentru psihic. Însuşi faptul că e sensibil înseamnă că resimte acut fiecare emoţie a celor care i se confesează. Aceşti oameni au deseori nevoie de lungi perioade de odihnă. Sufletul lor trebuie să fie lăsat singur uneori pentru ca briza proaspătă să aline rănile acelor probleme străine lui şi să-i readucă individualitatea proprie, calmă şi pură. Aşa că nu purta niciodată pică bărbatului tău Peşte pentru momentele când  se cufundă în tăcere. Are nevoie vitală de ele. Dacă are chef să se plimbe sau să fie singur, lasă-l să plece. Prea multă intimitate poate strica frumuseţea iubirii neptuniene. Aceasta are nevoie de spaţiu ca să crească neîngrădită.
Nu uita că nativul e sensibil şi poate fi rănit uşor. Timiditatea lui e cauzată de faptul că e dureros de conştient de propriile limite, oricare ar fi acestea, şi le resimte acut. El are nevoie să ştie că virtuţile lui sunt  cunoscute şi apreciate de cineva pentru care el simte admiraţie. De tine! Nu te abţine niciodată de la a-l încuraja.
S-ar putea să încerce să facă yoga, sau să îl tenteze religia buddhistă sau alte credinţe oculte şi probabil că va interesat de astrologie, numerologie şi chiar reîncarnare. Ca şi Scorpionul, el s-a născut cu o înţelegere deosebită pentru principiile ezoterice şi aceste lucruri îi sunt  de obicei benefice. Îl ajută să-şi păstreze echilibrul emoţional şi îi asigură o ancoră pentru imaginaţia lui bogată. Bărbaţii Peşti se mai supără uneori, dar furia lor nu e aproape niciodată violentă, nici de durată. Când  trece, apele devin din nou calme şi viaţa e la fel de paşnică aşa cum era înainte. Unii nativi mai ţipă şi fac scandal prin casă, dar sunt  inofensivi. Acestui bărbat îi e aproape imposibil să lovească de furie. Vezi cât  eşti de norocoasă?
Deşi el e dificil de înţeles, Peştele nu are nici un fel de problemă în a vedea limpede toate subtilităţile celor din jur. E greu să-l păcăleşti, căci citeşte oamenii ca pe nişte cărţi deschise. Dar el te poate păcăli când  îşi pune mintea să facă asta, din cauza unei ciudăţenii a lui care îl face să ţină morţiş să-şi ascundă de ochii curioşi propriile lui chestiuni personale.
Unii merg cu această trăsătură până  la paranoia. Al tău poate că nu e chiar aşa, dar s-ar putea să te trezeşti că-ţi spune uneori că a fost la curăţătorie când  de fapt a coborât să-şi ia ţigări. De ce? Nimeni nu ştie. Nici măcar el. E genul de minciunică albă care pare să-i încânte pe Peşti (şi pe Gemeni). Câtă vreme poartă chiloţi albaştri şi lumea crede că poartă chiloţi verzi, el se simte în siguranţă, cumva. Dacă asta îl face fericit, lasă-i micile lui mistere. Ce rost are să faci tam-tam? Chiar dacă ştii că n-a fost la curăţătorie fiindcă l-ai văzut la tutungerie cu ochii tăi, întreabă-l dacă îi sunt  gata pantalonii. Când  îţi spune că i s-a spus că nu vor fi gata până  luni, fă o remarcă de genul "Greu se mai mişcă şi ăştia" şi renunţă la subiect. Ar putea avea obiceiuri mult mai proste decât  un pic de amăgire, la care probabil că apelează doar ca să-şi păstreze în formă imaginaţia colorată.
N-ai să ai parte de izbucniri zguduitoare de gelozie. Sau dacă îl apucă sentimentul verde, el e un actor Atât  de bun încât  nu vei observa. Dar, cu toată firea lui poetică şi tandră, e bărbat, aşa că, la urma urmelor, se va aştepta să-i fii fidelă. Însă s-ar putea să fie nevoie să-ţi controlezi tu gelozia, căci el are prieteni apropiaţi de ambe sexe şi le va fi alături, uneori la orele cele mai ciudate, în toiul nopţii, dacă au nevoie de el. Dacă eşti genul violent de posesiv, cum ar fi o femeie din Berbec, Leu sau Gemeni fă bine şi caută-ţi alt partener. Bărbatul Peşte admiră frumuseţea şi s-ar putea ca uneori să-i mai rămână ochii lipiţi de o pereche de picioare frumoase. Dar cu puţin efort suplimentar poţi să-i limitezi la atât  admiraţia şi răsplata ta va fi un soţ blând, care e atât  un amant grozav, cât  şi un companion cu care poţi vorbi despre absolut orice.
Când  pasele singuratice îl fac să se posomorască, aruncă-ţi şorţul într-un colţ, pune pe tine o rochie galbenă şi un zâmbet de milioane, cumpără bilete la un spectacol sau un film vesel şi scoate-l astfel pe nesimţite din perioada de mohoreală. Peştii sunt  deosebit de vulnerabili la sugestie. S-ar putea să te izbeşti de oarece obstacole dacă încerci să-l faci să fie econom şi să manevreze banii cu precauţie. Va învăţa, în timp, dar nu strica totul aruncând  tu cu banii pe fereastră. El are nevoie de un exemplu de urmat. E uimitor cât  de bine funcţionează principiul "Fă ca mine" la Peşte. Asta dacă exemplul e oferit de cineva apropiat lui, o persoană pe care o respectă.
Pentru copii, tatăl din zodia Peştilor va fi distracţia personificată. Probabil că-i va lua la fotbal, la înot, la pădure şi se va implica în jocuri punându-se la mintea lor, iar ei îl vor adora. S-ar putea să le bage în cap filosofii cam bizare, să le cânte balade puţin cam deochiate sau să-i înveţe să stea în cap, dar sunt  toate şansele ca micuţii să ajungă adulţi echilibraţi şi adaptaţi realităţii, datorită talentului lui excepţional de a ţine în mână un pui de pasăre fără să-l strivească şi fără să-l sperie. Tu ocupă-te de pedepse şi el se va ocupa de ascultatul problemelor lor. Tu ai grijă să nu dea de bucluc şi să fie curaţi şi îngrijiţi, iar el le va ţine mereu minţile în alertă. Totul va fi bine.
Nu călca niciodată în picioare visele acestui bărbat. Nu va uita şi nici nu va ierta niciodată asta. Dă-i şansa să le transforme în realitate ajutându-l să găsească un sprijin real, solid. În dragoste, bărbatul Peşte e genul dependent, ceea ce înseamnă că are nevoie de nesfârşite asigurări şi încredere din partea ta, dar şi că tu nu trebuie să apelezi la sprijinul lui pentru probleme imaginare. Speranţele lui entuziaste trebuie udate cu multă înţelegere afectuoasă şi trebuie plantate în solul fertil al unei vieţi casnice fericite. Nu lăsa criticile şi cicălelile să ajungă la rădăcini şi într-o zi, speranţele lui nebuneşti se vor transforma din buruieni inutile în copaci înalţi, plini cu bani, care te va ajuta poate să-ţi împlineşti şi tu câteva dintre visele tale. În inima Peştelui speranţa e eternă. Nu încerca să o suprimi. S-ar putea să-ţi aducă surprinzător de mult noroc dacă o îngrijeşti cu tandreţe.
Serveşte-i bărbatului tău neptunian un vis la micul dejun, o glumă inteligentă la prânz şi Chopin la cină. După aceea, treaba voastră. Nu te teme să faci saltul. Apa e foarte plăcută. Succes!

                                             CRISTIAN LAURENŢIU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu