PROZĂ SCURTĂ propusă de Gelu DRAGOŞ

      SFERTUL ACADEMIC TRECUSE...

      Era o zi ploioasă de aprilie. Cartierul industrial unde locuia Cristian cu soţia, format din blocuri cu apartamente cât o cutie de chibrituri îi sporea starea bacoviană în care intrase de când văzuse cerul înnorat şi bălţile de ploaie de pe carosabilul din faţa blocului său. Soţia lui care era învăţătoare avea program pe după masă din lipsă de spaţiu la şcoală şi era una dintre bucuriile lui Cristian că nu trebuia să-şi pună singur micul dejun. Îi plăcea să fie servit la masă, la pat dacă se poate aşa ca-n filmele americane, poate de asta îi plăcea mult să mănânce la restaurant când avea un ban în plus în buzunar. Porni radioul şi îl auzi pe Paul Grigoriu care îi îndemna pe români să meargă la muncă însoţiţi pe lângă entuziasm şi dorinţa de a construi societatea multilateral dezvoltată şi de umbrele. Ploua în toată ţara, lucru benefic pentru ogoarele patriei şi pentru plămânii noştri deoarece ploaia mai aşeza praful din Baia Mare care se găsea peste tot, de pe Mărgeanului şi Motorului până la Cuprom şi Ferneziu. De fapt Baia Mare era în acea vreme unul dintre cele mai poluate oraşe din Europa iar băimărenii cu dinţii cei mai cariaţi şi care zâmbeau cel mai rar.

-         Maria, adă-mi te rog ceaiul cu o felie de lămâie dacă se poate!

-         Se poate dragule, te arde cumva?

-         Ce să mă ardă dragă?!

-         Lasă, nu face pe nisnaiul. Văd că tu ai bani de taxi iar eu trebuie să vând sticle ca să am bani de pâine. Corect îi aşa?

-         Nu te plânge că ne bate Dumnezeu! Frigiderul e plin cu de toate şi apoi tu când iei salariul că nu ţi-l prea văd?!

-         Neruşinatule! Tu nici nu ştii unde este Asociaţia de locatari, n-ai plătit o dată, o singură dată curentul electric. Ştii tu unde-i Vitalul?

-         Normal. Chiar am prieteni acolo, pe Janos executorul lor, pe Stelică şi pe mulţi alţii.

-         Dragule, n-are rost să ne enervăm de dimineaţă. Mănâncă liniştit şi spune-mi ce program ai astăzi. La cât ne vedem? Promit dacă vii repede o partidă de sex cum n-ai mai văzut. O.K.?

Cristian părea mulţumit de perspectiva zilei şi parcă nici ploaia nu-l deranja atât de mult. Termină de mâncat cele două-trei felii de salam şi slănina friptă, bău ceaiul de muşeţel şi plecă la baie să se bărberească, să se spele pe dinţi şi să facă duşul zilnic. Era şi ăsta un mod de a evita răspunsul la întrebarea ei. În meseria lui nu se ştia niciodată cu ce femeie te întâlneşti iar una dintre calităţile lui era aceea că îşi îngrijea mult corpul. Poate că suferea de narcisism?

-         Te rog grăbeşte-te, e aproape şapte şi douăzeci de minute iar la jumătate merge optul şi douăzeciul.

-         Bine Maria, tu ştii că eu niciodată nu am întârziat. Vezi că la buzunarul din spate al pantalonului am o sută de lei în bacnote de douăzeci şi cinci. Ia cincizeci de lei şi cumpără ceva bun pentru diseară. N-am uitat de promisiunea ta.

-         O.K. Te rog grăbeşte-te să vii diseară!

Cristian se echipă repede, ce naiba, făcuse armata şi ce armată! Îşi luă pantalonul cu care fusese şi cu o zi înainte îmbrăcat, o cămaşa de culoare mov primită de ziua lui, un pulovăr mai subţire şi un fâş pentru că nu suporta să meargă cu umbrela, mereu o uita pe undeva şi apoi primea telefoane sau mesaje prin viu grai să meargă după ea.

-         Pa, draga mea!

-         Te iubesc! veni promt răspunsul ei.

       Ieşi din bloc, observă mizeria din jurul lui dar se consolase de mult cu acest aspect. În fond şi la urma urmei în el locuiesc atâtea de multe suflete cât sunt în două sate ca Lucăceşti şi Dăneşti. Fiecare om are cultura, obiceiurile şi plăcerile lui. Unii au plăcerea de a arunca mizeria direct de la etaj jos că „proştii” vor face curat după ei. Oricum alte blocuri arătau mult mai rău decât cel în care locuiau ei. Cristian priveşte ceasul şi se gândi că are timp de o cafea la „Săgeata”, barul prietenului său din Dragomireşti. Mai mult s-ar duce să o vadă pe barmana Lili, fată frumoasă, cu un piep generos şi sîni obraznici asemeni unei brazilienci de samba. Imediat când îşi termină gândul şi planul iată că apare autobuzul numărul 18 iar şoferul opreşte şi-l invită să urce în faţă:

-         Bună dimineaţa domnule executor! La muncă, la muncă?

-         Da Marine, la muncă, nu la întins mâna, vorba ceea. Mulţumesc că m-ai luat.

-         Nici o problemă, doar nu vă car eu în spate.

-         Văd că ai glume în program.

-         Domnule, dacă n-am glumi am muri de tristeţe. Ştiţi ce grea e meseria asta acuma după revoluţie. Trebuie mereu să fii atent să nu dai peste cineva care se aruncă pur şi simplu pe trecerea de pietoni, apoi aştia cu maşinile parchează unde le vine bine de nu mai poţi opri în staţie. Autobuzele îs vechi, călătorii îs nemulţumiţi de condiţiile oferite şi îşi varsă nervii pe noi şoferii de parcă noi n-am vrea să conducem autobuze noi aşa ca-n Germania sau Danemarca. Vă rog să mă iertaţi că m-a luat gura pe dinainte şi poate vă plictisec.

-         Nu mă plictiseşti, Marine. Asta-i viaţa. Ai grijă să o pui pe doamna mea aici în faţă.

-         Păi aşa fac întotdeauna cu doamna învăţătoare Maria şi cu colega ei. Câteodată îl mai invit la întoarcere să stea cu noi şi pe doctorul Gardin. Din păcate tare mult bea, în rest e doctor bun şi firizenii îl apreciază.

-         O fi având motivele lui să bea Marine. Nu poţi şti niciodată ce este în sufletul unui om. Sufletul e ca un măr pe pom în  luna noiembrie, pe dinafară e roşu şi frumos iar pe dinăuntru e putred!

-         Aşa-i cum ziceţi dumneavoastră. Iar m-a luat gura pe dinainte. Doctorul Garbin chiar mi-a făcut reţetă la nevastă când a fost bolnavă, dar nici eu nu l-am pus să-şi ia bilet şi l-am aşezat aici în faţă aşa ca pe domnul colonel Hoban!

-         Bine Marine, uite ce repede am ajuns cu o vorbă spusă din inimă. O zi bună să ai şi atenţie cum şofezi!

-         Mulţumesc domnule Coza, la fel şi la dumneavoastră.

        Cristian coborî în staţia de lângă bisericuţă şi fiind atât de aproape de Tribunalul Judeţean Maramureş merse întâi acolo. Salută pe administratorul Cirţ, se interesă cine este sus la şefime şi dacă a sosit nea Costică, şoferul maşinii tribunalului, o Dacia break, de culoare albastră închis, cu numere galbene, aşa cum aveau şi cei de la procuratură.

-         La ce-ţi trebuie Costică? se interesă administratorul tribunalului.

-         Am un dosar împreună cu Mihai Crăciunescu de rezolvat la Şomcuta-Mare şi ne trebuie maşina tribunalului iar apoi ne întoarcem de acolo pe la Mireş ca să pot merge şi eu să-mi văd copilul care-i la ţară, la Lucăceşti

-         Bine, du-te cu delegaţia asta la domnul preşedinte Chiş să ţi-o semneze. Am competat-o eu încă de ieri la rugămintea lui Mihai.Şi succes cu dosarul. Am auzit că aveţi de recuperat o sumă imensă de bani.

-         Aşa-i, domnule Cirţ. Dacă i-am avea noi trei aceşti bani, tu, eu şi Mihai ne-am face oameni pe viaţă.

-         Voi primiţi ceva „mânânţăi”?

-         - Culmea este că aştia bogaţii sunt cei mai zgârciţi şi nu-ţi dau bani nici măcar de o plăcintă creaţă şi de-o bere să o bei la Popasul Mesteacăn. Mă ierţi, Ionel dar trebuie să mă grăbesc, şefa nu ştie că am venit pe la Tribunal şi mi-e să nu ridice condica doamna Paulina.

-         Ce, tu-ţi mai faci probleme de semnatul condicii?Noi semnăm o dată sau de două ori pentru toată luna!

-         Noi la judecătorie suntem mai speciali! Hai pa!

Cristian urcă cu uşurinţă scările tribunalului, trecu pe lângă biroul unor judecători de calitate şi unde avea prieteni, ajunse la prim-grefieră:

-         Sărut-mâna, am venit cu o delegaţie la domnul preşedinte.

-         Despre ce este vorba?

-         Trebuie împreună cu domnul executor Crăciunescu să mergem la o executatre silită în Şomcuta Mare şi avem nevoie mâine la ora opt de maşina tribunalului.

-         Bine. Dă-mi delegaţia. Merg eu cu ea. Te rog să iei loc.

-         Mulţumesc.

         Prim grefiera tribunalului era o femeie cam la cincizecişicinci de ani, cu părul blond sau vopsit auriu, elegantă, cu vorba blândă dar care totuşi te obliga să păstrezi o anumită distanţă, mereu amabilă dar distantă, o femeie bine aleasă pentru funcţia pe care o avea.

-         Poftiţi domnule Coza. Aveţi delegaţia semnată. Domnul preşedinte mi-a spus să vă transmit să nu folosiţi maşina aiurea decât în scopul rezolvării dosarului.

-         Noi întotdeauna folosim maşina doar în acest scop. Oricum am înţeles mesajul. O zi bună vă doresc.

-         La revedere.

După ce băgă delegaţia în primul sertar al genţii ca Doamne fereşte, să nu o ude ploaia de afară, Cristian o luă pe scurtătură spre judecătorie. Privi ceasul care arăta ora opt şi un sfert. Alergă puţin dar era grijului să nu-şi ude sau stropească pantalonii. În faţa biroului „Executări civile” puhoi de lume. Mulţi oameni de la ţară procedau aşa, adică veneau să se intereseze de dosar când ploua şi nu putea lucra afară. Iată încă un motiv ca Cristian  să urască ploaia. Este luat la întrebări încă din faţa uşii numai că acesta pe un ton ferm le spune:

-         Am ceva treabă de douăzeci de minute la birou după care vă iau pe rând în ordinea în care aţi sosit.

O zăreşte pe o clientă mai veche, Eleonora Ciocotişan şi o roagă să ţină evidenţa oamenilor care-l caută. De fapt, la ea şi avea programat să meargă într-un dosar imobiliar, undeva pe lângă Liceul sportiv. Intră înăuntru unde cei doi colegi aveau clienţi în faţa biroului şi discutau de zor. Cristian se aşează pe scaun, deschide geanta şi foarte bucuros îi înmână colegului Mihai delegaţia semnată de preşedinte. Acesta îi trage cu ochiul în semn de mulţumire şi că totul este în ordine. Apoi caută în opis numărul de dosar al femeii, caută şi un dosar de punere în posesie la Cupşeni al unuia Bude Ioan pe care l-a zărit în faţa uşii şi se întreabă: „Oare tipa ai frumoasă la cine va nimeri cu dosarul execuţional?” Verifică corespondenţa, e bucuros că au intrat doar şapte dosare noi, două evacuări de soţ, un partaj cu o sumă frumuşică de recuperat, o amendă penală, trei dosare cu punere în posesie. Le caută copertă, le dă număr de înregistrare şi se pune să le trimită somaţie, decizie de imputare, după caz,  fiecărui pârât, debitor în parte. Se descurcă bine şi repede. A învăţat în după-mesele când stătea peste program ca să facă această operaţiune şi în dosarele celorlalţi colegi, Mihai şi Nistor. Căci ultimul venit întotdeauna face hârţogăria. Este ca o axiomă i-au spus-o în unanimitate cei doi şi judecătorul Robert Matei. Dacă nu se respectă această fază de anunţare a pârâtului poţi să te trezeşti cu contestarea executării iar dovada primirii acesteia, trimisă de Poşta Română, se pune la dosarul execuţional. Abia după aceea se poate trece la executarea silită inclusiv cu vânzare de apartamente şi alte bunuri. După ce plecă clienta colegului Nistor, acesta iese pe holul întunecos şi aglomerat al judecătoriei şi spune că nu au voie să intre cinci minute nimeni în birou deoarece executorii au o mică şedinţă. Pleacă şi persoana care avea dosar execuţional la Mihai şi Nistor începe:

     - Eşti culmea  măi Cristi, lucrezi de trei luni la noi şi deja îţi permiţi să întârzii. Adică eu care am vechime în Judecătorie, am lucrat atâţea ani la Procuratura Maramureş vin la opt fără ceva iar domnul Coza nu se sinchiseşte şi vine la opt şi douăzeci!

    - Era opt şi un sfert! Ai auzit de sfertul academic, nu?

    - A, mă mai iei şi peste picior! Am să te spun la fratele tău! Eu te-am adus aici, eu răspund de tine! Ai înţeles? Te aşteaptă lumea de la ora şapte!

     - Măi Nistor, interveni calm Mihai, nu fi aşa de rău cu el. A venit la timp dar l-am trimis eu la tribunal după delegaţie. Mâine am dosarul Şomcuta, haide şi tu cu noi dacă vrei.

     - Să văd ce am. Aş veni, poate oprim şi pe la Stejarul când ne întoarcem. Mi-e dor de o bere bună să o beau între stejari cu voi doi! Măi deşteptule, de ce nu mi-ai spus unde ai fost? Mă laşi să mă ambalez degeaba. Du-te sus la Paulina şi semnează condica, şefa mare azi nu vine.

     - Serios, întrebă uimit şi bucuros în acelaşi timp Mihai.

     - Da mă, mi-a spus vecina mea Măriuţa.

           - Păi e super măi băieţi. Şi aşa azi nu prea am chef de lucru. La ce salariu primim şi când mă gândesc că mi-a mai venit pe cap şi Ioşca pisălogul, îmi vine să-mi bag piciorul în ea viaţă! Pe mine mă găsiţi la Restaurantul Maramureş, pe George Coşbuc că dă un vin Viland, a primit ceva mărci de la familia lui din Germania. Mă duc sus să-l sun acasă să ne dăm întâlnire.

     Mihai, impunător ca de obicei prin fapte şi vorbe dar şi prin fizicul lui de aproape doi metri şi vreo 110 kilograme la purtător, că nu avea nevoie să facă adrese pentru a merge pe teren cu poliţia, plecă aşa cum a spus sus la etaj ca să-l poată suna pe Viland, un vecin de-al lui, fost rugbist de performanţă la Ştiinţa Cemin Baia Mare.

        Rămaşi singuri, Nistor şi Cristi, primul îi zice:

-         Las-o mai încet cu prieteniile gen judecătorul Robert, avocatul Manea, Emilian şi ceilalţi. Că noi nu ne putem pune cu ei. E sfatul meu prietenesc. În rest să fii tu sănătos. Vezi că tipa aia frumoasă pe tine te aşteaptă. I-a spus avocatul ei să apeleze  la tine, deşi e zona lui Mihai, dar de azi înainte fiecare cu zona lui, ai înţeles?

-         Am înţeles Nistor. Pe mine nu mî deranjează poţi să iei tu dosarul ei sau să il dai lui Mihai.

-         Lasă mă acuma. Dacă ea a venit căutându-te şi întrebând de tine este în regulă, numai că pe viitor, te rog să îţi vezi de dosarele tale conform rutei primite.

Într-adevăr Cristian primise după ce luase concursul la Bucureşti cu opt şi ceva ruta, în exterior avea Târgu Lăpuş, Mihai zona Seini iar Nistor Mireşu Mare şi Baia Sprie, în interior, adică în municipiul Baia Mare, Mihai avea centrul, Nistor cartierul Săsar iar Cristian Hatvanul, noroc cu casele şi străzile din Piaţa Păcii căci altfel era tot între ţigani cu cei trei muşchetari ai Poliţiei române, Bendruc, Almăşan şi Tătăran!

Cristian se ridică de la biroul său, merse la uşa bucuros că a scăpat de „predica” colegului său care demult dorea să vorbească cu el între patru ochi şi o chemă pe doamna Ciocotişan înăuntru.

-         Doamnă, într-o jumătate de oră plecăm dacă nu intervine ceva neprevăzut. Ca să nu staţi degeaba eu propun să mergeţi dumneavoastră înainte şi să mă aşteptaţi la faţa locului. Vedeţi că mai sunt afară vreo cinci persoane.

-         Nu cinci, domnule executor. Opt persoane vă aşteaptă!

-         Tocmai de aceea vă rog să nu mai pierdeţi vremea aici şi să mă aşteptaţi acolo.

-         Bine, domnule executor, vă rog să luaţi aceşti cincizeci de lei să aveţi la taxi. Astfel sunt şi eu sigură că veniţi. Am pregătit şi o masă dacă reuşim să rezolvăm treaba.

-         Deci mâncăm numai dacă rezolvăm, glumeşte Cristian.

-         Nu, Doamne fereşte, nu sunteţi dumneavoastră de vină că m-am încurcat eu cu un ticălos mincinos şi fără frică de Dumnezeu!

-         Bine ,doamnă, nu mă mai ţine de vorbă dacă vreţi să vin repede.

-         Aceasta plecă după ce îl saluta şi pe colegul lui Cristian, doar de câte ori a bătut drumurile judecătoriei se cunoaşteau bine din vedere. Cristian nemaiţinând cont de rând invită doamna cu evacuarea soţului în birou.

-         Numele dumneavoastră este Lidia Bucur? Întrebă Cristian.

-         Da, răspunse aceasta oarecum surprinsă. A fost avocatul meu pe la dumneavoastră?

-         Nu astăzi, dar ne-am intersectat undeva zilele acestea şi mi-a spus că urmează să apeleze la mine o doamnă frumoasă. Rugămintea mea este să-mi spuneţi dacă aveţi cutie poştală ca să-i dăm o citaţie ex-soţului să se prezinte mâine cu cheile de la apartament la noi. Trebuie totuşi să fim civilizaţi, nu?

-         Domnule, la câte mi-a făcut nu merită nimic bun, dar totuşi mi-a făcut doi copii şi ei n-au nici o vină. De altfel acuma o să am o nouă înfăţişare pentru că nu le plăteşte copiilor alocaţia.

-         Când?!

-Chiar azi am, dar a spus domnul avocat Radu să-l aştept puţin deoarece are ceva treabă pe la Tribunalul Maramureş.

- Văd că vă mişcaţi repede. În cazul acesta vă scriu o citaţie să i-o puneţi lui în cutia poştală sau pur şi simplu pe masa de la bucătărie iar în caz că nu se prezintă, mâine merge şi-l evacuăm forţat.

-         Bine domnule executor, dar fac pariu că nu o să vină mâine la dumneavoastră.

      După ce aceasta plecă, Nistor dădu din cap a lehamite sau poate că se gândi la fraza: „Ce ţi-e şi cu femeile astea! La primul suspin şi prima greutate dau bir cu fugiţii!”Cristian invită lăpuşanul din Cupşeni. Acesta îşi scoase pălăria şi zise:

-         Domnule executor, când veniţi la Cupşeni că de amu îi de lucrat pământul şi nemernicul cela de om îmi zice că nu să lasă de el?

-         Bade, io ţi-am mai spus matale că trebuie să-mi pui la dispoziţie maşină ca să vin până în Cupşeni, aşa zice Codul de procedură civilă.

-         Nu mă luaţi pe mine cu de astea că io nu am multă carte dar am auzit că are o fată de la noi, Aurica, divorţul şi arvocatul Airoaie vrea să meargă, el, cu maşina pentru ea acolo, aşa că atunci  puteţi veni şi la mine.

     Între timp, Nistor îşi vârî vreo patru dosare în geanta lui maronie, salută pe cei doi şi plecă pe teren. Era foarte mândru de maşina cea nouă a lui, o Dacia 1313, de culoare roşie, cu multe îmbunătăţiri aduse la ea fiindcă Nistor avea cele mai multe relaţii dintre cei trei executori şi plecă înspre ea. Mai nou el plecă cu maşina la rezolvarea dosarelor iar oamenii îi plăteau contravaloarea drumului, la preţ de taxi, normal.

         Imediat ce uşa se închise după plecarea lui Nistor, lăpuşanul nostru scoase o sticlă de pălincă care o aşeză între cele două dulapuri metalice dinăuntrul biroului, asfel încât oricine ar intra să nu o vadă.

-         Domnule Coza, vă văd om cu frică de Dumnezeu, faceţi bine când veniţi la Cupşeni haidaţi şi la mine şi mă rezolvaţi că pre mulţi bani am cheltuit cu arvocatul şi drumurile, că de ştiam puteam cumpăra pământul cu aştia bani. Să iertaţi, dar pălinca-i de mălai, că noi acolo cam de asta facem, dar îi tare bună pentru stomac!

-         Mulţam bade, dar nu trebuia să-mi aduci nimic, iar de venit oi veni. Oi vorbi şi eu cu domnul Airoaie şi în maxim două săptămâni suntem acolo. Bine a fi?

-         Aveauaţi bine! Să ne vedem sănătoşi la Cupşeni, domnule Coza!

-         După ce plecă acesta, privi ceasul şi observă că trecuse bine de ora nouă şi afară mai erau vreo cinci persoane. Se hotărî pe loc să fie expeditiv, îi promisese prietenului său, avocatul Pepe Podariu să-l rezove cu o notificare, trebuia să se întâlnească şi cu judecătorul Gigi Bordei şi trebuia să meargă la femeia care-l aştepta cu ...masa plină de bunătăţi.

-         Vă rog să intraţi toţi înăuntru, că este mai mult loc decât pe hol. Vă rog domnule să-mi spuneţi pentru ce aţi venit.

-         Mă numesc Ion Vasile şi am de primit suma de 3000 lei de la numitul Rezmiveş Sebastian Pardalian.

-         De doar două zile a intrat dosarul la noi, i-am trimis înştiinţare de plată şi acum aşteptăm să treacă timpul legal în care poate veni să plătească, în caz că nu vine cu banii o să vă programez şi o să-l căutăm acasă. Unde are locuinţa?

-         Nu ştiu acum, domnule executor, atunci când l-am dat în judecată stătea pe Arieşului dar acum nu mai locuieşte acolo.

-         În cazul acesta mergeţi la Poliţia municipiului, la sectorişti, vedeţi cine răspunde de zonă, faceţi o cerere să identificaţi unde locuieşte. M-aţi înţeles? Dar cum v-aţi încurcat tocmai cu unul de acesta?

-         I-am vândut un animal iar el  l-a măritat imediat după ce i l-am dat!

-         Eu nu vreau să vă dezamăgesc, dar cred că să vedeţi banii la Paştele cailor!

-         Domnule, eu încerc, dar dacă nu primesc banii mai cheltui 3000 de lei cu cineva pe care o să-l pun să-l omoare în bătaie, zise omul meu căruia îi ieşise o vână de sănge în afară de nervos ce era.

-         Domnule, ultimile dumitale afirmaţii consideră că nu le-am auzit! Fă cum ţi-am spus şi eventual mai treci pe aici în următoarele zile să-mi spui ce ai rezolvat.

-         - Bine, domnule executor, să trăieşti.

-         Dumneata doamnă ce problemă aveţi?

-         Aş dori să vorbesc cu dumneavoastră ultima. Ştiţi, m-a trimis domnul juris Gabi Andor de la Primăria Baia Mare.

-         În cazul acesta vă rog să luaţi loc pe scaunul colegului meu. Nu se mai întoarce astăzi.

După ce executorul Cristian discută şi ce celelalte persoane care între timp plecară îşi concentră privirea spre doamna trimisă de prietenul lui de la primărie.

            Andor şi Coza locuiau în aceeaşi zonă şi se vizitau des seara, motiv de a discuta politică şi a bea un pahar de pălincă iar nevestele, mă rog un fel de a zice deoarece el stătea în concubinaj, să croşeteze şi să discute despre vedetele zilei, adică Andreea Marin, Mihaela Rădulescu, Bianca Brad, Mihaela Tatu, Cristina Ţopescu ş.a.

-         Spuneţi, doamnă frumoasă!

-         Dacă aveţi timp am putea discuta în alt loc ca să nu ne deranjeze nimeni. Se poate?

-         Absolut! Să închid uşa biroului şi să mergem. Cunosc la nici o sută de metri o cramă unde este o cafea foarte bună, se poate şi mânca şi pe deasupra au şi un vin de casă de-ţi vine a face prunci!

-         Bine atunci, vă aştept afară.

Cristian mai aruncă o privire peste cele trei birouri, a lui i se păru cel mai ordonat, apoi a lui Nistor, închise cu grijă învârtind de două ori cheia în broască, verifică uşa şi plecă. Îşi aminti că nu l-a căutat pe judecătorul Bordei, îşi aminti de Pepe şi Manea dar afară aştepta o doamnă, iar Cristian nu prea le lăsa să aştepte.

-         Trecem strada, mai facem cincizeci de metri şi coborâm jos în crama lui Batin. E plin de avocaţi aici. Decât să stea la birou cu clientul mai bine în crâşmă, făcu conversaţie cu necunoscuta Cristian.

-         Îmbină plăcutul cu utilul, nu?

-         Excelent răspuns. Unde lucraţi dacă nu e cu supărare?

-         În comerţ şi am şi un mic magazin la ţară, la soţul.

-         În cazul acesta o să-mi spui dacă servirea la cramă a fetelor e bună sau nu!

         Cei doi intrară după ce Cristian o atenţionă să lase capul jos să nu se lovească de boltă, îşi alese o masă chiar în faţă, într-un loc mai ferit. Se întâlni şi ca avocatul Manea cu care discutară despre un dosar şi puteau comanda. Cristian era curios pentru ce a trimis-o prietenul lui la el, dar deşi era curios, deşi timpul îl presa deoarece o femeie îl aştepta în alt loc acesta avea răbdare.

-         Ce serviţi domnule executor?

-         O cafea.

-         Ei, o cafea! Pe lângă cafea vreau să zic.

-         Nu ştiu, ce-mi recomanzi?

-         O tărie şi apoi un grătar că e trecut de ora zece. Dacă eram cu soţul aşa procedam.

-         În cazul acesta consideraţi că eu sunt soţul dumneavoastră şi merg pe mâna ta! Nici macar nu-ţi cunosc numele deşi prenumele mă interesează.

-         Zamfira mă numesc.

-         Ce nume frumos ai. Îmi aminteşte de „Nunta Zamfirei” de Coşbuc.

-         Mi s-a mai spus. Să vă spun de ce am venit. Noi locuim într-o garsonieră pe Dragoş Vodă dar am strâns ceva bani şi am dori să cumpărăm un apartament cu două-trei camere, în zonă bună. Soţul meu este din Bârsău de Jos şi se cunoaşte cu domnul jurist Andor, că e tot de acolo, din Bârsău de Sus şi i-a promis că-l ajută. Acuma stăm de un an cu cererea pusă la Primăria Baia Mare dar nu avem şanse pentru că avem un singur copil, o fetiţă şi avem punctaj mic. El mi-a spus că dumneavoastră vindeţi la licitaţie apartamente şi am văzut şi eu în ziar puse vreo trei-patru la licitaţie. Noi nu ne uităm la bani, îl cumpărăm cât costă numai să fie în zonă bună, să aibă şi garaj dacă se poate.

-         Bun, am priceput despre ce este vorba. Din păcate nu prea avem ceea ce vă doriţi dumneavoastră, dar în momentul de faţă avem vreo trei apartamente care-şi caută cumpărător pe strada Decebal, în blocurile turn. Unul este la etajul trei, unul la etajul cinci iar investiţia merită făcută. Oricum licitaţia când o facem o fac împreună cu ceilalţi doi colegi ai mei.

-         Am înţeles. La ce preţ este cel de la etajul trei?

-         E un chilipir! Doar 54 de mii lei. Mai puţin decât un CEC de Dacia 1300!

-         Să ştiţi că mă interesează. O să vin cu soţul meu să discută., dar până atunci haideţi să serviţi o vodca Stalinskaya şi tot comand şi un gratar.

-         Bine, dar dumneavoastră ce beţi cu mine?

-         - Un cincizeci de lichior de frăguţe.

Cei doi servesc împreună gratarul proaspăt, la un moment dat Cristian o prinde de mână să vadă dacă nu este rece deoarece peretele gros al cramei trage, aceasta neaşteptat pentru el nu-şi retrage mâna şi nici măcar nu se roşeşte.Mai stau preţ de cincisprezece minute, ea plăteşte, deşi Cristian îşi duse mâna la buzunar când fata sosi cu nota de plată. Îi dă numărul de telefon al instituţiei să-l sune şi o invită pe la el, la birou să vadă ce apartamente se mai scot la vânzare. La despărţire acesta o sărută lung pe obraz iar aceasta îi întoarce sărutul, numai că de data aceasta pe buze!

      Cristian o salută şi alergă spre parcarea din faţa Hotelului „Minerul” pentru a lua un taxi. Doamna Eleonora Ciocotişan îl aştepta de două ore şi ceva iar sfertul academic trecuse...