vineri, 15 iunie 2012

Comunicat din partea senatorului Sorin Ovidiu Marius BOTA


Excursie la Bruxelles



            Senatorul Sorin Bota a organizat o nouă excursie la Bruxelles pentru un grup de 30 de tineri merituoşi din Maramureş.
Excursia va avea loc în perioada 16 – 22 iunie 2012,  urmând un circuit  spectaculos care cuprinde oraşe precum Bratislava, Praga, Bruxelles, Strasbourg, Stuttgart, Linz, Viena, Budapesta etc.  
Principala vizită va avea loc la Parlamentul European de la Bruxelles unde grupul va fi primit de europarlamentarul Ioan Mircea Paşcu. Aici, excursioniştii vor vizita locul unde îşi desfăşoară activitatea eurodeputaţi din 27 de ţări ale Europei, le va fi prezentat mecanismul prin care funcţionează legislativul european şi vor afla informaţii despre cum pot să devină stagiari, sau să facă o carieră ca funcţionari în această instituţie
 Participanţii la excursie sunt din rândul celor care s-au remarcat în mod deosebit în activităţi extraşcolare, câştigători ai concursului EuRo – Vocea Maramureşului organizat de senatorul Bota în fiecare an (unde elevii şi studenţii maramureşeni se pot exprima în diverse domenii precum literatura, discursul public, sport,  IT, desen, muzică, etc.), câstigători ai diverselor concursuri la care au participat unde au fost remarcaţi de senatorul maramureşean şi premiaţi cu această excursie.
Le dorim drum bun şi să se întoarcă cu bine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu