M-am întâlnit
astăzi, la sediul MECTS, cu reprezentanţii Consiliului Elevillor pentru a
discuta despre oportunitatea modificării modalităţii de susţinere a examenului
de bacalaureat, începând cu anul şcolar 2013 - 2014. Le-am prezentat elevilor
argumentele noastre pentru un examen de bacalaureat care să poată fi susţinut
în mod diferenţiat şi i-am asigurat că această decizie se va lua numai după o
consultare temeinică, atât cu elevii de liceu care urmează să susţină examenul
de bacalaureat în anii viitori, cât şi cu părinţii acestora. Totodată, am
stabilit cu reprezentanţii elevilor o serie de întâlniri informale pe acest
subiect, cât şi pe alte subiecte importante pentru elevi, astfel încât să
existe un dialog deschis între MECTS şi Consiliul elevilor, iar opiniile
elevilor să poată sta la baza deciziilor care îi privesc în mod direct.
Reprezentanţii elevilor şi-au manifestat interesul pentru propunerile de dialog
venite din partea noastră şi au fost încântaţi să poată contribui la
îmbunătăţirea sistemului educaţional preuniversitar din România.
Mâine, ora 18,00,
la Colegiul Național ,,Gheorghe Lazăr'' din București, voi participa, împreună
cu domnul Stelian Victor Fedorca, secretar de stat pentru învățământ
preuniversitar, la o întâlnire cu un grup de elevi de clasa a XI-a, membri ai
Consiliului Elevilor. Cele mai importante teme care vor fi discutate sunt
Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ
preuniversitar şi modalitatea de organizare a examenului naţional de
bacalaureat din 2013.
Publicat de LIVIU MARIAN POP,
ministru interimar MECTS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu