Mireşu Mare prin dr.
Ion Pop a fost în centrul atenţiei la decernarea premiilor „Scriitorul Anului”
Vineri, 22
iunie 2012 a avut loc decernarea premiilor: „Scriitorul Anului” şi „Marele
premiu pentru literatură” în cadrul manifestării primei ediţii a „Zilei
Scriitorilor” organizată de Primăria Baia Mare prin energicul primar Cătălin
Cherecheş. Manifestarea a avut loc în sala „Europa”, o sală modernă în care a
funcţionat aşa cum trebuie aerul condiţionat, iar moderator atent a fost Săluc Horvat.
A fost o
întrunire reuşită din toate punctele de vedere – oaspeţi de seamă ai culturii
ardelene şi naţionale, atmosferă plăcută, cuvinte înţelepte şi multă metaforă
în discursul celor prezenţi.
Prof. univ. dr.
Gheorghe Glodeanu a fost răsplătit cu titlul „Scriitorul Anului” şi „Marele
premiu pentru literatură” pentru activitatea Domniei sale de-a lungul timpului,
atât în calitate de cadru universitar la
Universitatea de Nord cât şi în aceea de director al revistei „Nord Literar”.
Oarecum stânjenit, acesta a spus: „Le mulţumesc tuturor celor care s-au gândit
la mine şi au vorbit cu atâta generiozitate despre activitatea mea. M-au pus într-o teribilă încurcătură. Îmi
venea să ies şi să ascult eventual o înregistrare ulterior. Nu ştiu daca am
roşit sau nu, dar în interior în mod cert. Nu sunt obişnuit cu aşa ceva.”
În partea a
doua a manifestării au fost acordate de către revista culturală „Nord Literar”
diplome după cum urmează: Premiul
„Omnia” – prof. univ. dr. Ion Pop; dr. Mircea Muthu (critică literară);
dr. Horia Bădescu (poezie); Teo Moldovan şi Ştefan Jurcă (proză).
Surprizele au
continuat însă pentru universitarul clujean Ion Pop, născut în comuna Mireşu
Mare, deoarece Consiliul local şi primarul Virgil Prună i-au sponsorizat la
Editura „Eikon”, director Vasile George Dâncu o carte intitulată „Ion Pop –
şapte decenii de melancolie şi literatură”, carte oferită de către directorul
Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” Baia Mare, dr. Teodor Ardelean, care a spus:
„Mireşu Mare oricum este în centrul atenţiei acum domnule dr. Ion Pop deoarece
la alegerile din 10 iunie a fost balotaj. Fie ca cel care va prelua frâiele
comunei să sprijine cultura şi oamenii zonei”.
Subsemnatul a
mulţumit pentru editorialul scris de către poetul Gheorghe Pârja în „Graiul
Maramureşului” de vineri care face referire la alegerile din Mireşu Mare şi
distinsul scriitor clujean, iar într-un gest de omenie şi gazdă ospitalieră
domnul Pârja i-a oferit ziarul cu editorialul semnat de dânsul. Dr. Ion Pop în
cele trei intervenţii savurate şi ascultate cu mare atenţie de public a făcut
referire la locul naşterii, Mireşu Mare, acolo unde a ţipat şi plâns pentru
prima data şi vădit emoţionat a spus: „ Sunt recunoscător pentru acest premiu
cu atât mai mult cu cât vine dintr-un loc în care am tras prima gură de aer şi
am scos primul ţipăt când am ieşit în lume şi de care evident sunt foarte
legat. A vorbi despre rădăcini este aici un lucru care nu mai ţine de metaforă,
ci de realităţi.” Domnul Pop a avut ceva de lucru oferind cartea cu autograful
său numeroşilor admiratori şi prieteni. N-aş dori să uit pe nimeni dar au fost
prezenţi printre alţii în afară de premianţi: dr. Teodor Ardelean, dr. Ioan
Marchiş, Săluc Horvat, dr. Viorel Pop, dr. Ştefan Mariş, Aurel Pop, Dan Săuca, Andreea Hedeş, Gheorghe Pârja, Florica Bud, Bety Kirmajer Donca, Anca Goja, dr. Valeriu Oros,
Terezia Filip, Augustin Cozmuţa, Ioana Petreuş, Ioan Dragoş, Igor Ursenco, Radu
Ulmeanu, Ileana Şteţco, Nicolae Scheianu, Rodica Dragomir, Toma Gross Rocneanu, Vasile Leschian, Dumitru
Fânăţeanu, Corina Şandor Martin, Dan Coardă.
“Ziua
Scriitorului” a fost organizată de Primăria Baia Mare, Asociaţia băimăreană a
Scriitorilor, Reprezentanţa pentru Maramureş a Uniunii Scriitorilor şi Revista „Nord
Literar”.
Primarul Cătălin
Cherecheş a promis că de anul viitor va institui şi un premiu care va fi
acordat tinerilor condeie întru încurajarea acestora. N-a uitat să amintească
şi de „Parcul Scriitorilor” care va fi inaugurat cât de curând.
La final cei
prezenţi au fost invitaţi la o agapă unde şi-a făcut apariţia şi...ing. Ioan
Mătieş. Acesta s-a îmbrăţişat cu dr. Ion Pop şi l-a invitat la el acasă pentru
a servi din bunătăţile locului, să-şi amintească de zilele copilăriei. Acesta a
promis că se va reîntoarce în Mireş cu drag când timpul îi va permite. Când v-am
spus că Mireşu Mare a fost în centrul atenţiei m-aţi crezut cu adevărat?!
Gelu DRAGOŞ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu