Vineri, 1 Iunie
a.c., de la ora 12,oo la Casa Corpului Didactic a avut loc jurizarea celor 50
de reviste trimise Inspectoratului Şcolar Maramureş de către şcolile şi liceele
din Maramureş, care dau importanţă acestei activităţi de promovare, până la
urmă, a imaginii şcolii şi de oglindire a activităţilor şcolare şi
extracurriculare desfăşurate pe parcursul unui an şcolar de către unitatea
şcolară respectivă.
Juriul condus de
către inspectorul de limba şi literatura română prof. Valentina Todoran şi scriitorul
Nicoară Mihali, după notarea fiecărei reviste în parte de către membrii
juriului la secţiunea unde a fost încadrată, după aproape trei ore, au hotărât câştigătorii
şi premiile:
- Premiul de excelenţă – „Excelent!”, revista Centrului de
Excelenţă la Limba Română Baia Mare;
- Premiul special pentru creaţie şi
culoare – „Tresare gândul”,
foaie literară, Liceul de Artă Baia Mare;
- Premiul special al juriului – „Cronici de liceu”, Colegiul
Naţional „Mihai Eminescu” Baia Mare;
- Secţiunea reviste literare:
Marele premiu: „Înălţări”, revista Cercului de lectură „Alexandru
Ivasiuc” a Colegiului „Dragoş Vodă” Sighetu Marmaţiei;
Premiul I: „Iluminări”, Catedra de limba română, Liceul „Regele
Ferdinand” Sighetu Marmaţiei;
Premiul II: „Armonia”, Liceul de
Artă Baia Mare;
„Crisalide”, Antologie de
creaţie literară şi nu numai..., Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Baia Mare;
Premiul III: „Cuvânt în lume”,
Antologie de creaţie literară şi artistică, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”
Baia Mare în colaborare cu Cenaclul Scriitorilor din Maramureş;
Menţiune: „Definim creaţia”,
Colegiul Tehnic „George Bariţiu” Baia Mare;
- Secţiunea tip mozaic gimnaziu (urban):
Premiul I: „Spriana”, revistă editată de Şcoala cu clasele I-VIII nr. 2
Baia Sprie în colaborare cu revista CCD Maramureş „Şcoala maramureşeană”;
Premiul II: „Pe strada Eminescu”,
Şcoala cu clasele I-VIII „Simion Bărnuţiu” Baia Mare;
„Cascada”, Şcoala cu clasele
I-VIII „Ion Creangă” Borşa;
Premiul III: „Igniş”, Şcoala cu
clasele I-VIII „Nicolae Bălcescu” Baia Mare;
- Secţiunea tip mozaic gimnaziu (rural):
Premiul I: „Raze”, Şcoala cu clasele I-VIII Mireşu Mare;
„Universul
copilăriei”, Şcoala cu clasele I-VIII Dumbrăviţa;
Premiul II: „Vimce”, Şcoala
gimnazială Vişeu de Jos;
„Identitate”, Şcoala cu
clasele I-VIII „Mihai Viteazul” Valea Chioarului;
Premiul III: „Glasul Cosăului”,
Şcoala cu clasele I-VIII Călineşti;
„Mereu prieteni”, Şcoala cu clasele I-VIII
Ardusat;
„Semenii”, Şcoala cu clasele I-VIII nr. 1
Moisei;
- Secţiunea tip mozaic liceu:
Premiul I: „Interferenţe”, Colegiul
Naţional „Vasile Lucaciu” Baia Mare;
„Liceenii altfel...”, Colegiul Economic
„Pintea Viteazul” Cavnic;
Premiul II:
„Cronos”, Liceul Teoretic „Petru Rareş” Târgu Lăpuş;
„Universalis”, Colegiul Tehnic „C.D. Neniţescu” Baia Mare”;
Premiul III:
„Şcoala Băiespriană”, Colegiul Tehnic de Transporturi Auto Baia Sprie;
„Paşi în 2”, Grupul Şcolar pentru
Industrie Mică şi Servicii Sighetu Marmaţiei;
Menţiuni: „”Amprente”,
Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” Baia Mare;
„Paşi spre viitor”, Colegiul Tehnic
„Transilvania” Baia Mare;
- Revista clasei:
Premiul I: „Comoara din noi”, Clasa a IV-a, Şcoala cu clasele I-VIII
„Alexandru Ivasiuc” Baia Mare;
Premiul II: „Zumzet”, Clasa a
III-a, Şcoala cu clasele I-VIII „George Coşbuc” Sighetu Marmaţiei;
Premiul III: „Generaţii,
Generaţii”, Clasa a IV-a, Şcoala cu clasele I-VIII „Nichita Stănescu” Baia
Mare;
„Albinuţele sportive”,
Ciclul primar, Liceul cu Program Sportiv Baia Mare;
Menţiune: „Noi...încercări”, Clasa
a III-a, Şcoala de Arte şi Meserii Vişeu de Jos;
- Reviste tip ziar:
Premiul I: „Axa”, Colegiul Naţional „Dragoş-Vodă” Sighetu Marmaţiei”;
„ADN”, Liceul
Teoretic „Emil Racoviţă” Baia Mare;
Premiul II: „Tic Tac”, Clasele a
V-a şi a VI-a, Colegiul Naţional „Dragoş-Vodă” Sighetu Marmaţiei”;
Premiul III: „Revista noastră”,
Şcoala cu clasele I-VIII nr. 13 Baia Mare;
- Reviste de specialitate:
Premiul I: „Le voyageur francophone no 16”, Colegiul Naţional „Mihai
Eminescu” Baia Mare;
„Flam(m)es, Liceul Teoretic „Emil Racoviţă”
Baia Mare;
Premiul II: „Satelit”, Cercul de
fizică „Isaac Newton”, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Baia Mare;
„Micul Cetăţean”, Şcoala cu
clasele I-VIII „Alexandru Ivasiuc” Baia Mare;
Premiul III: „Tinerii
tehnicieni...”, Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” Baia Mare;
„Drepturile omului”, Şcoala
cu clasele I-VIII „Alexandru Ivasiuc” Baia Mare;
Menţiune: „U4Energy-U4Europe”,
Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu” Baia Mare;
- Secţiunea reviste C.D.I.
Premiul I: „Zâmbet şi culoare”, Şcoala cu clasele I-VIII „Ion Luca
Caragiale” Baia Mare;
„Jurnalul unui
CDI dinamic şi inovator”, Colegiul Tehnic „George Bariţiu” Baia Mare.
- Secţiunea reviste jubiliare:
Premiul I: „Amprente”, Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” Baia Mare.
Câteva observaţii după această
nouă ediţie a Concursului revistelor şcolare din Maramureş se impun. Într-un
an destul de sărac economic, dar şi an electoral, în şcolile din judeţ au văzut
lumina tiparului până la această dată doar un număr de 50 de reviste sau cel
puţin atâtea au participat la concursul organizat de către Inspectoratul Şcolar
şi Casa Corpului Didactic Maramureş. Comparaţi acest număr de publicaţii cu
anii buni când erau peste 120 de reviste şi trageţi singuri concluziile!
Există însă o mare bucurie prin
faptul că nu s-au pierdut pe drum revistele temerare care publică în mod
special creaţii literare ale elevilor: „Iluminări”, „Interferenţe”, „Înălţări”,
„Crisalide”, „Raze”, „Curcubeu”, dar de departe cea mai bine realizată revistă
după umila mea părere este revista de istorie „Cronici de liceu” a Colegiului
Naţional „Mihai Eminescu” Baia Mare. Mi-au mai plăcut şi „Definim creaţia” a
Colegiului Tehnic „George Bariţiu” şi „Cuvânt în lume” a Colegiului Naţional
„Mihai Eminescu”.
L-am abordat la sfârşitul activităţii de
ieri pe scriitorul şi sufletul acestui concurs, redactorul-şef al revistei
„Şcoala maramureşeană” - Nicoară Mihali care mi-a declarat: „În calitate de
cunoscător al fenomenului dragă Gelu, consider că o parte din revistele trimise
la inspectorat au fost făcute din mersul trenului. Multe dintre ele nu ţin cont
de prezentarea estetică, multe au fost spiralate, cu o tehnoredactare
superficială, cu multe greşeli de exprimare şi ortografice, în timp ce două
reviste m-au impresionat din acest punct de vedere, revistele de la şcolile
Dumbrăviţa şi Mireşu Mare, cu o tehnoredactare de nota 10.
Încă mai sunt reviste care cultivă subiecte
puerile, bunăoară un profesor îi îndeamnă în editorial, pe elevii de liceu să
renunţe la învăţătură şi să iubească femeia, l-am citat pe autor. Sunt reviste,
puţine ce-i drept, care publică fotografii erotice sau şi mai grav fotografii
ce ţin mai mult de estetica urâtului, cu articole care vorbesc despre bolile
incurabile ale lumii pentru a-ţi crea o stare oribilă.
Aflându-ne în anul Caragiale descoperim într-o revistă intitulată „Lumea
lui Nenea Iancu” a Colegiului Tehnic „George Bariţiu” Baia Mare o fotografie a
marelui dramaturg care a oferit-o domnul Vasile Lohan, originar din Ţara
Oaşului, prin celebra formulă „simt enorm şi văd monstruos”, Caragiale făcând
trecerea din lumea comediilor în faza literaturii tragice.
În revista „Spriana” aflăm că
scriitorii Gheorghe Pârja şi subsemnatul s-au întâlnit cu elevii în Proiectul
Naţional „Scriitorii mai aproape de noi”, întru respirarea cuvântului adus de
lira lui Orfeu. Într-o revistă de ţară, o învăţătoare vorbeşte de lumea
florilor care trezesc o emoţie nemărginită. Îşi aminteşte de cei 40 de ani şi
de vremea serenadelor, apoi conchide (citez): În septembrie când clopoţelul va
anunţa sfârşitul vacanţei, pentru mine va începe o vacanţă lungă, lungă...
Cu regret trebuie să mă repet şi
să spun că sunt şi reviste comerciale, se tipăresc doar de dragul de a primi
premiu, de a face punctaj pentru gradaţie de merit sau pur şi simplu postează materiale
copiate de pe internet:
„Brav stejar cu fruntea lată
Ai crescut vlăstare mii
Şi-ai avut drept călăuză
Revin la un ton pozitiv şi
reafirm faptul că fiecare revistă prezintă gândurile şi bucuria debutului. În
paginile acestor reviste timpul copilăriei se apropie de sfârşit. Există
reviste şcolare cu nume deosebit de frumos alese, ar fi suficient să spunem
numele revistei de la Şcoala „Simion Bărnuţiu” din Baia Mare „Pe strada
Eminescu” iar la capătul acestei străzi se întrevăd „RAZE”le, revistă atât de
reuşită şi consecventă cu rubricile ei care-i dau o puternică identitate, revistă
premiată an de an, a Şcolii din Mireşu Mare care vorbeşte printre altele despre
scriitorul animalelor mici, Emil Gârleanu.
Dincolo, dinspre Maramureşul
istoric, la Vişeu de Jos, locul unde s-a născut actualul ministru al educaţiei,
prof. Liviu Marian Pop, un director de şcoală, Vasile Tomoioagă, culege date
despre o mare personalitate a Maramureşului – Arthur Coman, ilustru botanist,
membru al Academiei de Ştiinţe din mai multe ţări ale lumii, pentru a-l pune pe
frontispiciul şcolii. Felicit din nou revistele editate de colegiile „Regele
Ferdinand” şi „Dragoş-Vodă” din capitala Maramureşului Nordic.
În alte reviste avem hiturile şi numele
cântăreţilor aşezate în topurile muzicii internaţionale moderne, în contrast cu
imaginea nunţii din Maramureş şi cu lacrimile miresei, care mi se pare „că-i
frumuşică, şi cum foc să fie altfel când ochii îi sclipesc, doar o ajuns-o cea
mai importantă zi din viaţa ei”.
Mulţumim domnule Nicoară Mihali pentru această amplă „radiografie”a revistelor
şcolare din 2012 şi concluzionez spunând
că ASEMENI SĂRBĂTORII NUNŢILOR DIN CHIOAR ESTE ŞI SĂRBĂTOAREA REVISTELOR
ŞCOLARE, CÂND TINERELE TALENTE BAT CU EMOŢIE ŞI SPERANŢE LA POARTA GLORIEI ŞI A
NEMURIRII.
GELU DRAGOŞ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu