A sosit!
Am crezut că Mihai
Pop de la Negreşti-Oaş râde de mine când m-a anunţat că l-a găsit. Dar acum eu
sunt pe moarte şi ştiu că el este, deşi am fost neîncrezător când am primit
„Apocalipsa după Dăncuş” de la prietenul meu sătmărean. După ce a citit cartea,
Mihai mi-a spus: „Acuma pot muri”; dar acelaşi lucru i l-a spus şi lui, şi
Dăncuş nu poate spune că nu e aşa. Am primit cartea SCRUM.
Dacă ar fi să nu luăm în calcul poemul de la pag. 57, (aşa
vine nebunia geniului...), o infatuare copilărească aproape, aş putea spune, nu
poţi să nu rămâi înmărmurit în faţa incredibilei umanităţi, genialei umanităţi:
„”cred pe soţia mea în nopţi caniculare/ cred când se apleacă şi aude/ şi
îngână plângând: „nu muri dorucu meu”; o lehamite de tot şi de toate ţi se face
când vezi cu câtă înţelegere tratează autorul problema morţii sale (dacă am fi
mai atenţi, am vedea că el chiar moare, îl lasă inima, numai că nu ştim data,
pentru a-l lăsa pradă celor ce îl vor vinde, îi vor vinde opera după ce
dispare.
Sau
incredibilul: „Şi cu tine doamnă şarpele pustiei face sex/ şi pe tine domnule
şarpele pustiei te satisface” – o calmă, totală panoramare a ceea ce vedem azi
la televizor şi în lume. Să nu mai spun de cutremurătoarele versuri: „taci
inimă/ pe tine îmi vine să sting ţigara asta”, o cumplită asumare a morţii şi
totodată o ironizare imperială: adică, dacă voi face asta, tu ce îmi poţi
face?
Orice părere aţi avea faţă de „elucubraţiile unui bătrân
bolnav”, cum mă veţi cataloga, vă spun: omul acesta este de o energie ieşită
din comun. Chiar dacă nu mă credeţi, veţi vedea curând, din propriile sale
manifestări; va schimba faţa literaturii, ce a literaturii, a culturii
româneşti! A trecut dincolo de pretenţiile sociale, se adresează neamului din
care face parte şi asta va face din el un erou, oricât de greu îi este să-şi
cumpere medicamentele pentru inimă. Repet, omul acesta nu poate fi oprit,
împuşcat, da, dar nu oprit.
Versurile din cartea asta sparg orice tipar cunoscut de
mine, începând cu Budai-Deleanu şi terminând cu Elena Vlădărenu. Din versurile
lui curge sânge, curg lacrimi – şi nu ne putem opune; chiar dacă îi aruncăm
cartea undeva prin casă, va veni vremea să o deschidem şi să plângem, poate să
murim cu el odată ori poate să sângerăm, cuminţi şi bolnavi şi orbiţi de atâta
„ego”.
Pe el nu-l veţi putea opri, nici ademeni, el nu vrea să fie
un personaj fabricat – el vă va sparge pasiunile fără substanţă, opţiunile, compromisurile,
regulamentele. El nu vine să scrie poezie, el vine să schimbe tot, de la scris
la sculptură, de la el veţi învăţa lucrurile noi ale pământului.
M-a ţinut Dumnezeu să văd că ţara asta ere forţa să ridice
din sânul ei o quintesenţă. Nădăjduiesc să o vedeţi şi Dvs. pentru că ea vine
ca o stihie a naturii, să înţelegeţi cine este şi ce face, altfel vă va mătura
din cale.
Jose Abado, Brazilia
Notă: Jose Abado a fost cel care a scris prefaţa volumului
„Întoarcerea poetului risipitor” de Ştefan Doru Dăncuş, volum apărut la Ed.
SINGUR, Bucureşti, în anul 2002. O redăm mai jos, cu precizarea că acest volum
va fi reeditat în acest an, în Proiectul „Întoarcerea poetului risipitor”:
ECCE HOMO!
Chiar dacă unii vor trata superficial versurile acestui
volum (datorită faptului că au rimă), “Întoarcerea poetului risipitor” poate fi
catalogat drept o capodoperă modernă a genului. De o tulburătoare gravitate,
ideea pe care s-a construit cartea sintetizează întrebările tuturor filosofilor
şi – incredibil! – oferă în final un răspuns de o simplitate nepământeană: CASA
omului este lângă ISUS, Fiul omului. Împărţit între convulsiile umane (femeia,
arta, istoria, trădarea şi aşa mai departe) şi Cer, Ştefan Doru Dăncuş
răstoarnă toată ordinea socială cristalizată în cei 2000 de ani de la plecarea
lui Cristos şi creează în plin viitor apocaliptic o breşă prin care se poate
evada din el.
Nu ştiu dacă volumul de faţă va fi băgat în seamă de oamenii
de cultură din România dar cred că în literatura searbădă a contemporaneităţii,
“Întoarcerea poetului risipitor” este una reală, practică, palpabilă, vie. Cu
un efort supraomenesc, Ştefan Doru Dăncuş a trecut graniţa teoriei şi a ajuns
ACASĂ, în teritoriul ideii. Noi, cei care n-am reuşit să facem asta, nu putem
decât să-i citim cartea; aşa ne putem suporta mai uşor neputinţa.
José ABADO, Brazilia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu