Stau în mijlocul vostru
ca un turn cu ceas
la care în graba voastră
nu vă uitaţi deloc
doar într-o dimineaţă
de nu mai sunt la locul ştiut
auziţi cum bate-n pieptul vostru
o inimă mai puţin.
Poezia
Arta de a înşira soladaţii
cu puştile bine încărcate
în cel mai perfect lanţ de trăgători
ca duşmanul să se convingă
de frumuseţea pierderii
celei mai importante bătălii
ale sale.
Apa
Poetul moare-ntotdeauna după război
cu tratatul de pace ieşit din buzunare
generalii îl ucid tocmai bine
să nu mai existe dubii că mai e cineva
pe câmpul de luptă,
sângele lui necesar ca apa sâmbetei
spală toate păcatele noastre
la defilare să fim
strălucitori şi cu cizme de rouă
în picioare.
În drum spre Ocoliş
De mirare curajul
de-a merge până-n satul vecin
fără teama de-a-mbătrâni pe drum
oare căţelul din preajma picioarelor
nu e umbra unui Cerber anacronic
cărăruia pe care merg nu e vicleană
pietricica din cale o stâncă sisifică
nu poţi fi bătrân decât în mintea ta
îţi faci tu curaj printre lătrături sfioase
călătoria s-a terminat brusc
de fapt ea n-a început niciodată
Leprosul vorbeşte
Toată copilăria
cu munţi dealuri şi câte-o cărare
cu spini
uneori un şarpe sfios
mă-ntreabă ceva despre grădina raiului
mai trec un deal un munte
pe elitrele fluturelui
încă un şarpe spre completarea
decorului
vai de copilăria ta
bâzâie avionul bărzăunului
vai de copilăria ta
morişca morii de hârtie
totul se macină toţi mă macină
să nu rămână de pripas cineva
pune iaduri cu clopoţei
la căpătâiul unui copil din faşă.
Pe malul râului Adige
La apa asta nu şezurăm şi plânserăm
era mai curată ca lacrima
buon giorno il mondo
curge de parc-ar sta pe loc
deodată cu timpul
peştişori de aur zbenguie privirea
plictisiţi că nu le cere nimeni nimic
în ea se oglindiră Cezari şi hoarde asiate
fluviul castelelor duce Alpii în mare
aici nu-i cum să-şi spele anatomia
vandalul vandal
cizma italiană vrea picioare gioconde
ar mângâia duios şi ridurile frumoasei Iza
nu ea-i de vină că strunele n-au zongoră
îmi citeşte încrâncenarea de pe frunte valul
ca şi cum fluviul Adige ar fi de vină
că nu ştim să fim acasă
şi când suntem acasă
Nessun magior dolore
Pe strada Mihai Eminescu din Veneţia
bate gongul unei ipoteze amare
nici briza mării nu-mi îndulceşte lacrima
nici Canal Grande nu-mi statorniceşte paşii
sub Podul Rialto ca sub o spânzurătoare de lux
pe Via Mihai Eminescu din
Veneţia
nu există nicio Via Eminescu în Veneţia
poate-n Piaţa San Marco o găsesc
unde vin porumbeii să-mi bată cuie în palme
aud cum asudă clopotele-nverzite ale istoriei
o lume-mpiedicată trece şi le tunde la zero
doar în pieptul meu un pitpalac
bate gongul zilei
noaptea jumătate
Şi-n rai există şerpi
Dealul meu cu roade, pisălogii
al lor deal e mai mare de povestit de ce
să scap de ei
pe cărări dosnice-nspre casă
nimeni pe uliţă în poartă nici atât
uşile vraişte odăile cu praf
au plecat la munte cu oile îmi zic
merele şi perele strugurii pe jos
apoi senzaţia atroce că de-acum
lumină-n casa asta-n veci de veci
drumul înapoi la marginea satului
un alai de nuntă măcar cetera
uite-l pe domnu’ profesor
o fată stingheră
să nu-mi vadă chipul pipăi covoare
pe toţi copacii pe tot aerul
sub paşii mei covoarele mamei
peste toate apele poduri de covoare
pisălogii beţivii lăudăroşii
mie-mi spui
ca să scap de ei m-am trezit
Descântec de trecut
strada
Doar în mijlocul unei nebunii
poţi visa liniştit
semaforul ca formă a materiei
moralizatoare
o îndoială trecătoare
tărâmul posibilităţii
un tărâm îngrozitor
într-o vreme a amăgirilor
universale
să spui adevărul
ce panoramă a decepţiilor
cad porţile
în locul lor Turnuri Eiffel de mucava
ce-a mai rămas don oameni
s-au mutat în binocluri sparte
atenţie ochiul semaforul
îl ţine pe roşu pe un moş stingher
nimerit pe pământ
de pe undeva din cer
Orchestra fără somn
Noaptea picotind pe-o ceteră
şi zongora cu capul pe arcuş
până nu vin din urmă zorii
să-mi ducă visele pe sus
ţine-mă de mână clipă ne-nvăţată
la geamul strunelor Fraţii Petreuş
colinda nu-i gătată doamnă Noapte
cât Titiana-i încă printre uşi
mai adă-mi dealurile-acasă
pe guba lui Mitruţ Fărcaş
că frig mi-e Doamne de o hoare
cum munţii fără un nuntaş
şi când a si şi-a si şi-a si
Dumnezeu mă-mburde-n rai
tot cu stele logostele
România, Grădina
Maicii Domnului
- În memoria Papei Ioan Paul al II-lea -
A venit Bunul Dumnezeu pe pământ
Maria Fecioară încă fără CUVÂNT
Unde să nasc CUVÂNTUL cel mântuitor
Aici grădina ta, aicea un popor
Bătut în cuie zilnic, silnicul său zbor
Oricâţi tâlhari de-a stânga ori de-a dreapta
Nu-l clinteşte nimeni, credinţa este fapta
Oricâte viituri pe-aici dacă trecură
S-au dus ca „norii duşi pe şesuri”
Măicuţă Vergură
Aceasta-i Grădina Ghetsimani
În care te primesc
Aici şi îndoiala e un har ceresc
Tu eşti Măicuţă, aşteptând la poartă
Un fiu plecat în altă soartă
Cu năframa-n colţul lacrimii apoi
Sfântă Marie roagă-te pentru noi
(Poem
nominalizat pentru premiere,
la Festivalul Mondial
de poezie religioasă,
Leyda, Spania, 2007)
Prizonier călător
Casa-n care locuiesc, drumul cel mare
masa
sfiala de pe marginea
drumului
nici un pat mai fidel ca umbra
nici o fereastră ca strunga degetelor
crengile cerului drept acoperiş
cât ochi ţi s-au dat
nu-i cum
doar pereţii propriului trup
calci pe propria-ţi umbră
fără să te doară
neauzitele hori într-un somn
ce nu ştii de începe
ori se gată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu