REMEMBER ION BURNAR (POEZIE)

Balada omului simplu

Stau în mijlocul vostru

ca un turn cu ceas

la care în graba voastră

nu vă uitaţi deloc

doar într-o dimineaţă

de nu mai sunt la locul ştiut

auziţi cum bate-n pieptul vostru

o inimă mai puţin.

Poezia

Arta de a înşira soladaţii

cu puştile bine încărcate

în cel mai perfect lanţ de trăgători

ca duşmanul să se convingă

de frumuseţea pierderii

celei mai importante bătălii

ale sale.

Apa

Poetul moare-ntotdeauna după război

cu tratatul de pace ieşit din buzunare

generalii îl ucid tocmai bine

să nu mai existe dubii că mai e cineva

pe câmpul de luptă,

sângele lui necesar ca apa sâmbetei

spală toate păcatele noastre

la defilare să fim

strălucitori şi cu cizme de rouă

în picioare.

În drum spre Ocoliş

De mirare curajul

de-a merge până-n satul vecin

fără teama de-a-mbătrâni pe drum

oare căţelul din preajma picioarelor

nu e umbra unui Cerber anacronic

cărăruia pe care merg nu e vicleană

pietricica din cale o stâncă sisifică

nu poţi fi bătrân decât în mintea ta

îţi faci tu curaj printre lătrături sfioase

călătoria s-a terminat brusc

de fapt ea n-a început niciodată

Leprosul vorbeşte

Toată copilăria

cu munţi dealuri şi câte-o cărare

cu spini

uneori un şarpe sfios

mă-ntreabă ceva despre grădina raiului

mai trec un deal un munte

pe elitrele fluturelui

încă un şarpe spre completarea

decorului

vai de copilăria ta

bâzâie avionul bărzăunului

vai de copilăria ta

morişca morii de hârtie

totul se macină toţi mă macină

să nu rămână de pripas cineva

pune iaduri cu clopoţei

la căpătâiul unui copil din faşă.

Pe malul râului Adige

La apa asta nu şezurăm şi plânserăm

era mai curată ca lacrima

buon giorno il mondo

curge de parc-ar sta pe loc

deodată cu timpul

peştişori de aur zbenguie privirea

plictisiţi că nu le cere nimeni nimic

în ea se oglindiră Cezari şi hoarde asiate

fluviul castelelor duce Alpii în mare

aici nu-i cum să-şi spele anatomia

vandalul vandal

cizma italiană vrea picioare gioconde

ar mângâia duios şi ridurile frumoasei Iza

nu ea-i de vină că strunele n-au zongoră

îmi citeşte încrâncenarea de pe frunte valul

ca şi cum fluviul Adige ar fi de vină

că nu ştim să fim acasă

şi când suntem acasă

Nessun magior dolore

Pe strada Mihai Eminescu din Veneţia

bate gongul unei ipoteze amare

nici briza mării nu-mi îndulceşte lacrima

nici Canal Grande nu-mi statorniceşte paşii

sub Podul Rialto ca sub o spânzurătoare de lux

pe Via Mihai Eminescu din  Veneţia

nu există nicio Via Eminescu în Veneţia

poate-n Piaţa San Marco o găsesc

unde vin porumbeii să-mi bată cuie în palme

aud cum asudă clopotele-nverzite ale istoriei

o lume-mpiedicată trece şi le tunde la zero

doar în pieptul meu un pitpalac

bate gongul zilei

noaptea jumătate

Şi-n rai există şerpi

Dealul meu cu roade, pisălogii

al lor deal e mai mare de povestit de ce

să scap de ei

pe cărări dosnice-nspre casă

nimeni pe uliţă în poartă nici atât

uşile vraişte odăile cu praf

au plecat la munte cu oile îmi zic

merele şi perele strugurii pe jos

apoi senzaţia atroce că de-acum

lumină-n casa asta-n veci de veci

drumul înapoi la marginea satului

un alai de nuntă măcar cetera

uite-l pe domnu’ profesor

o fată stingheră

să nu-mi vadă chipul pipăi covoare

pe toţi copacii pe tot aerul

sub paşii mei covoarele mamei

peste toate apele poduri de covoare

pisălogii beţivii lăudăroşii

mie-mi spui

ca să scap de ei m-am trezit

Descântec de trecut strada

Doar în mijlocul unei nebunii

poţi visa liniştit

semaforul ca formă a materiei

moralizatoare

o îndoială trecătoare

tărâmul posibilităţii

un tărâm îngrozitor

într-o vreme a amăgirilor

universale

să spui adevărul

ce panoramă a decepţiilor

cad porţile

în locul lor Turnuri Eiffel de mucava

ce-a mai rămas don oameni

s-au mutat în binocluri sparte

atenţie ochiul semaforul

îl ţine pe roşu pe un moş stingher

nimerit pe pământ

de pe undeva din cer

Orchestra fără somn

Noaptea picotind pe-o ceteră

şi zongora cu capul pe arcuş

până nu vin din urmă zorii

să-mi ducă visele pe sus

ţine-mă de mână clipă ne-nvăţată

la geamul strunelor Fraţii Petreuş

colinda nu-i gătată doamnă Noapte

cât Titiana-i încă printre uşi

mai adă-mi dealurile-acasă

pe guba lui Mitruţ Fărcaş

că frig mi-e Doamne de o hoare

cum munţii fără un nuntaş

şi când a si şi-a si şi-a si

Dumnezeu mă-mburde-n rai

tot cu stele logostele

dimineaţa tot dragele mele

România, Grădina Maicii Domnului

- În memoria Papei Ioan Paul al II-lea -

A venit Bunul Dumnezeu pe pământ

Maria Fecioară încă fără CUVÂNT

Unde să nasc CUVÂNTUL cel mântuitor

Aici grădina ta, aicea un popor

Bătut în cuie zilnic, silnicul său zbor

Oricâţi tâlhari de-a stânga ori de-a dreapta

Nu-l clinteşte nimeni, credinţa este fapta

Oricâte viituri pe-aici dacă trecură

S-au dus ca „norii duşi pe şesuri”

Măicuţă Vergură

Aceasta-i Grădina Ghetsimani

În care te primesc

Aici şi îndoiala e un har ceresc

Tu eşti Măicuţă, aşteptând la poartă

Un fiu plecat în altă soartă

Cu năframa-n colţul lacrimii apoi

Sfântă Marie roagă-te pentru noi

         (Poem nominalizat pentru premiere,

 la Festivalul Mondial de poezie religioasă,

Leyda, Spania, 2007)

Prizonier călător

Casa-n care locuiesc, drumul cel mare

masa

 sfiala de pe marginea drumului

nici un pat mai fidel ca umbra

nici o fereastră ca strunga degetelor

crengile cerului drept acoperiş

cât ochi ţi s-au dat

nu-i cum

doar pereţii propriului trup

calci pe propria-ţi umbră

fără să te doară

neauzitele hori într-un somn

ce nu ştii de începe

ori se gată.