VALUL DIN 1930

 În istoria Oarţei de Sus fenomenul emigratiei ocupă un capitol destul de consistent.Monografia satului consemnează prea puţine informaţii despre localnicii care  pentru perioade de timp mai scurte sau mai lungi,în unele cazuri pentru totdeauna, au luat calea pribegiei.A venit timpul să adăugăm pagini noi.

         Am apelat din nou la memoria orală şi spre marea mea bucurie atât badea Cornel Tămăşan a lui Văsălica lui Ananie cât şi badea Sabin Tămăşan a Onuţului Lichii mi-au oferit informaţii destul de consistente despre valul de emigrare în Franţa din anul 1930.

         Recrutarea s-a făcut de această dată de către un intreprinzător francez care a venit la Oarţa de Sus prin intermediul prietenului său Popanu (mare industriaş,pro- prietar a două fabrici de zahăr la Cernăuţi şi Timişoara),ginerele preotului Ioan Lenghel,parohul local.Chiar preotul se pare că era foarte bogat,el fiind cel care a vândut câteva zeci de iugăre de pământ „nemţilor” din Hodod,terenul purtând până azi denumirea de Toagul Nemţilor.

         Orţenilor li s-au oferit contracte de muncă în agricultură,la defrişări,salariile promise fiind tentante.Să nu uităm că evenimentul pe care îl prezentăm a debutat în plină criză,şomajul fiind la noi extrem de mare,iar nivelul de trai,ca de obicei,foarte scăzut.

         Nu mai puţin de 15 consăteni au decis să  ia drumul Franţei.Majoritatea s-au întors, mai devreme sau mai târziu,pentru unii însă  a fost ultimul lor drum.Condiţiile de muncă extenuante şi nocive,dar şi bolile profesionale i-au băgat în mormânt,ose-

mintele lor odihnindu-se şi astăzi în pământ străin.

         Au plecat următorii :

-       Tămăşan Ioan (Onuţu Lichii,tatăl lui badea Sabin);

-       Tămăşan Gavril ( Găvrila Dochii);

-       Tămăşan Petre (Petrea Dochii);

-       Zaharie Ioan (Onuţu Petrii lui Toader,tatăl lui Ionu Domnichii);

-       Astalâş Nuţu (Nuţu Nuţului Florii,bunicul lui Peti Gheorghe);

-       Cuc Teodor (Toaderu Cucului),decedat în Franţa

-       Tămăşan Constantin (a Anichii Costantii),decedat în Franţa;

-       Nedila Vasile (Văsălica lui Găvrila Nuţului);

-       Zaharia Petru (Petrea Ciociului) împreună cu soţia,ambii decedaţi acolo;

-       Cuc Mihai (Mihaiu Cucului),mort în Franţa;

-       Andreicuţ Vasile (Văsălica Aleisî Onuţului lui Gheorghe,tatăl lui Văsălicuţa);

-       Tămăşan Vasile (Văsălica lui Ananie);

-       Tămăşan Gavril (Găvrila lui Zaharie);

-       Tămăşan Vasile (Văsălica lui Bogar,tatăl lui Găvrila lui Bogar);

         După cum observăm, o treime din cei plecaţi au murit în Franţa.Ceilalţi s-au

2

 întors după 2-3 ani (Văsălica lui Boga fiind primul),majoritatea după 10 ani,prin

  1940,ultimul ,Văsălica lui Ananie,după nu mai puţin de 46 de ani,în 1976.

         Pentru fiecare experienţa franceză a fost o odisee personală.Mi-ar fi plăcut să le cunosc pe toate dar colbul vremii s-a aşternut peste ele.

         Am aflat puţine lucruri de la cei doi informatori ai mei,unele totuşi interesante pentru cei curioşi să  răsfoiască pagini din istoria satului.

         După ce contractele cu cel care i-a recrutat au expirat, cu toţii au căutat alte locuri de muncă,pentru a-şi aduna sume de bani care să le permită o viaţă şi un statut superior la întoarcerea acasă.Unii au lucrat la o moară,praful  cumplit de      acolo,   provocându-le boli pulmonare grave şi apoi decesul.Alţii au lucrat ca zileri la diferite

ferme agicole,cum a fost cazul lui Văsălica lui Ananie.Onuţu Lichii a lucrat la o moară de piatră şi  faptul că şi-a zdrobit un deget l-a determinat să se întoarcă mai repede.Petrea şi Găvrila Dochii au lucrat într-o fabrică.

         Aproape toţi au adunat sume frumoase,dar au întâmpinat mari dificultăţi în introducerea banilor în ţară.Legile financiare ale vremii erau extrem de riguroase,iar comisioanele pentru operaţiunile bancare descurajante.Au riscat majoritatea dintre ei.Onuţu Lichii s-a întors cu o sumă foarte consistentă,200 000 lei.Ajuns la vama din Jimbolia a fost percheziţionat,banii i-au fost găsiţi şi confiscaţi.”Norocul” lui a fost că mai ascunsese într-o dublură a turecilor cizmelor 22.000 lei.Cu aceştia a rămas,dar o parte din ei i-a cheltui în procesul nefinalizat cu statul român pentru recuperarea celor mulţi.Lui Văsălica lui Ananie i-au fost confiscaţi 300,000 lei,iar lui Petrea Dochii 100

000 lei de către poliţia franceză, care i-a surprins în timp ce faceau tranzacţia valutară cu speculanţi de valută.

         Desigur că cei care au trecut prin asemenea experienţe traumatizante au avut grijă să-i informeze pe cei aflaţi încă în Franţa, pentru a găsi alte soluţii.Şi unii chiar au găsit.Petrea Dochii ,de exemplu, a reuşit să aducă o sumă de bani atât de mare încât a putut cumpăra nu mai puţin de 25 de iugăre de pământ într-o singură tarla,pământ de care se bucură şi azi nora sa Carolina şi una din nepoate,Simona Zaharie.Impreună cu fratele său Găvrila, au fost singurii care au profitat din plin de experienţa  lor franceză,căştigând statutul de „om bogat” în satul lor.

         „Povestea”  lui Văsălica lui Ananie este poate cea mai interesantă.După ce banii i-au fost confiscaţi în 1940 a considerat că nu mai are perntru ce să se întoarcă

în satul natal,mai ales că trebuia să-l întreţină pe fratele său Alexandru Tămăşan,aflat la studii superioare în Franţa.A rupt chiar relaţiile cu familia din Oarţa de Sus,corespondenţa.In 1940, în timp ce se retrăgea din Normandia spre sudul Franţei (pentru că trupele germane ocupau nordul ţării) a fost luat prizonier şi obligat de ocupanţi să revină  în teritoriul din care vroia să se refugieze.După războiul „cald” a urmat războiul „rece”.În Franţa a ajuns zvonul că toţi cei care se vor întoarce în ţară vor fi arestaţi şi internaţi în lagărele din Siberia.Pe de altă parte era mulţumit de faptul că democraţia franceză îi permitea să strige „Jos preşedintele” , pe când în Româna acest lucru ne era posibil.L-au ajuns anii de pensie.Bătrân şi singur, îşi petrecea iernile într-un azil,iar vara trăia din tot felul de munci de măturător.

3.

         Îşi pierduse şi speranţa,dar şi dorinţa de a se întoarce „acasă”.Poate îi era şi frică de „raportul” pe care trebuia să-l prezinte  în faţa familiei,în faţa celor doi copii pe care îi părăsise.Avea şi anumite obsesii legate de  blesteme şi farmece ale soţiei,altfel nu-şi putea explica sirul nesfârşit de ghinioane din care a fost alcătuită viaţa lui.

         Familia din sat,fiul Cornel şi nora Niculina,oameni aprigi,n-a renunţat niciodată să-l caute.Prilejul s-a ivit prin anii 70 ,iar ajutorul din partea unui alt orţan de sus,Andreicuţ Gheorghe,ajuns procuror şef  la Târgu Mureş.Acesta a făcut toate demersurile pentru a-l „descoperi” pe Văsălica Tămăşan şi pentru a sprijini familia să-l viziteze şi să-l convingă să vină în sfârşit acasă,după 47 de ani.

         După anul 2000 fenomenul emigraţiei a reapărut.Cu o amploare mult mai mare   şi în direcţii diferite.Din Libia până în Suedia şi din Portugalia până în Ucraina.În Canada şi S.U.A.Peste 90% dintre tinerii satului au plecat.Pe mine mă apucă o tristeţe fără margini.Poate unii se vor „realiza”,dar mă gândesc la cei 5 consăteni pe care valul din 1930 i-a dus la moarte.”                                                                          DUMNEZEU SĂ-I ODIHNEASCĂ”,IAR PE CEI PLECAŢI ACUM „DUMNEZEU SĂ-I OCROTEASCĂ”

                                                                11 IULIE 2012

                                                                prof. Traian Rus