Stimaţi Autori,
Colaboratori şi Cititori ai revistei Confluenţe Literare,
Nu mă gândeam ca ajunul Sărbătorii Naşterii Domnului să mă
găsească în faţa unui calculator pe care să urmăresc nenumăratele mesaje de
felicitare pe care le-am primit şi deopotrivă de apreciere a proiectului
informatic şi media „Confluenţe Literare”. Nici în cele mai frumoase previziuni
pe care le-am făcut cu privire la evoluţia proiectului nu am putut să intuiesc
dăruirea şi abnegaţia autorilor care au contribuit cu articole de valoare şi
scrise cu talent la conţinutul tot mai bogat al publicaţiei.
De asemenea, nu pot
să nu amintesc pe cititorii revistei, care cu răbdare şi perseverenţă au
apreciat conţinutul articolelor publicate, comentând sau alteori votând ceea ce
fiecare dintre autori s-a străduit să comunice prin intermediul cuvântului
scris şi distribuit pe paginile proiectului „Confluenţe Literare”. Nu este
simplu să exprimi aprecieri sau observaţii de valoare, lucru ce necesită timp
şi experienţă, dar din fericire, majoritatea cititorilor s-au implicat pentru a
ajuta pe autori în perfecţionarea conţinutului şi depăşirea momentelor de
incertitudine prin care fiecare artist trebuie să treacă.
Spun aceste lucruri,
fiindcă este foarte dificil să compui cu adevărat, să îţi aşterni gândurile în
scris, să construieşti un nou univers pornind de la elementele simple de
limbaj, care prin alchimia compunerii ajung să genereze în timp structuri
impresionate, stilizate prin şlefuiri repetate şi întărite printr-un conţinut
tot mai durabil întărit prin experienţă, dăruire şi pasiune. De fapt, arta
scrisului reprezintă un joc cu incertitudinea, imprecizia şi haosul, ducând
uneori până la limită structurile ordinii prin definirea de noi tipare sau prin
extinderea unor şabloane deja existente.
Riscul de a cădea
este enorm atunci când dai frâu liber creativităţii artistice, dar în acelaşi
timp, numai aşa poţi avea şansa desprinderii de cotidian şi banal, de depăşire
a orizontului plumburiu al prezentului în definirea unui univers de simţăminte,
trăiri şi pasiuni gata să izbucnească vertical spre înaltul cerului. Acest
extaz îţi aduce o bucurie mai fascinantă decât orice altceva şi din ea se
revarsă prin migală şi modelare în amănunt rezultatul demersului artistic fie
el poezie, proză, eseu sau orice altceva de acest gen.
De aceea, stimaţi
cititori, voi sunteţi cei care în cele din urmă aveţi şansa de a aprecia
efortul şi talentul celor care cu dăruire şi pasiune îşi exprimă creativitatea
prin iubire faţă de semeni şi univers, faţă de tot ce ne înconjoară şi mai
ales, faţă de noi înşine. Fiindcă indiferent de gen, adevăratul demers artistic
înnobilează pe cel care scrie şi pe cel care citeşte, aduce lumină, încurajare
şi transmite trăire împreună cu o experienţă de valoare.
Cuvântul care
iubeşte, care palpită, trăieşte şi comunică emoţii autentice, este idealul
către care tinde în cele din urmă orice autor în ceea ce scrie şi orice cititor
în ceea ce caută. Şi tocmai de aceea, am speranţa ca acest proiect să se
înscrie ca un mijloc valoros de unire a autorilor şi cititorilor în jurul oceanului
nesfârşit al potenţialului creativ din care izvorăşte adevărata Literatură
Română.
Cu ocazia Sărbătorii
Naşterii Domnului, fie ca această flacără vie a cuvântului artistic să
strălucească prin exprimarea celor mai alese sentimente pentru renaşterea
spiritualităţii româneşti şi înaintarea culturii române în ciuda
vicisitudinilor prezente!
Vă doresc un Crăciun
Fericit alături de cei dragi şi împlinirea tuturor dorinţelor!
Cu mult drag,
Octavian Lupu –
Fondator Confluenţe Literare
confluente.ro -
"Fii propriul tau editor!"
Confluente Literare
www.confluente.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu