Elena Dorina Halas: “Paşi pe nisip”

Editura Transilvania. Prefaţă: Virginia Paraschiv (şi redactor). Tehnoredactare: Bogdan Artenie. Postfaţă: Mihai Ganea • De ce nisip? Deoarece "În nisip mi-aştern durerea/ Şi-aştept vîntul ca s-o şteargă./ În nisip de-aştern iubirea/ Cine-n lume o s-o vadă? / Vîntul va sufla nisipul/ Şi iubirea va fugi." În nisip se află iubirea, avînd aceeaşi soartă: risipirea "acolo unde şi iubirea e nisip spulberat de vînt" • "Paşi pe nisip" deoarece "Pentru mine iubirea miroase a flori de tei/ sau a briză de mare cînd te plimbi seara/ Cînd paşii iubirii pierd pe nisip cărarea." Adevărate definiţii care, însă, nu reuşesc să învingă mişcătorul nisip, lăsînd loc neîncrederii: "Nimenea pe lumea asta/ Nimeni nu mă va iubi". De fapt cine-i această doamnă Elena Dorina Halas? "Poetă din Maramureş, una din vocile care s-a impus recent în cenaclurile din nordul ţării". Mihai Ganea). "Paşi pe nisip" - volum de poeme cu care a debutat.

Autodefiniţie: "Un tango melodic şi discret în aromă de cafea"

O speranţă de deschidere spre senin. Dincolo de "sunt ca un ciob/ dintr-un conglomerat de adevăruri şi minciuni". Dincolo de paşii pe nisip: "am mai făcut un pas mărunt spre fericire" ea devenind "singura stea care contează." Orînduieşte suav definiţii poetice: Nimic nu-i mai frumos decît drumul păsărilor călătoare. Strada cu tei cu nume de poet. Lacrimi "ochii mi-i inundă cînd am aflat că îngerul meu a plecat". "Azi plouă şi picături/ cad repede, sătule de cer, îndrăgostite de rîuri."

"Mă-nchin cuvintelor de mulţumire"

Ca: pace, împăcare, iertare - ca diamantul. Nu urii, răutăţii, gîndului prost. Cuvintele compun descrierea fiinţei umane: clipă şi eternitate, neant şi întrupare, iubire-gînd-natură-vid, furtună sau diafană adiere, un vis frumos sau un coşmar. "Poeziile încep cînd cuvintele se termină." Poeta clocoteşte în cuvinte şi exclamă: "Aş cumpăra cuvinte" sau "Veniţi, cuvinte dragi, la mine!"

"Poezia Elenei Dorina Halas rezistă la testul seriozităţii demersului poetic"

Apreciază, sensibil, Virginia Paraschiv. Şi continuă: "Decenţa, echilibrul (...) o fac o poetă agreabilă şi plăcută pentru un public obosit, însingurat şi trist". Ne stau la îndemînă asemenea alcătuiri: "Fără răspuns": "Am privit cerul/ dorind să ating norii/ sau să plutesc pe ei/ şi să veghez de-acolo de sus/ lumea tristă, posomorîtă". Şi mai explicit, în "Floarea singurătăţii": "Nu ştiam că floarea singurătăţii/ De-o atingi sună precum paşii care pleacă". Poeta impresionează prin dezvăluiri despre "anotimpul amorurilor tîrzii/ a regăsirilor pustii/ vremea despărţirilor" / "Povestea timpului meu") • Motivul dragostei conferă fior multor creaţii ale sale: "Uitare" ("să mă întorc la tine, oaza mea de rai!"), "Vis" ("Aştept să mă cauţi"), "Cum să găseşti iubirea" ("Aştepţi iubirea să te caute"/ sau, cel puţin, să te găsească"), "Zborul gîndului" ("Ce poate fi mai minunat/ decît iubirea/ rămasă-n noi ca un altar") • Şi pentru că anotimpul a năvălit peste noi, autoarea ne mîngîie cu speranţa crizantemei "Regina florilor de toamnă". Şi-mi amintesc că atunci cînd am părăsit Clujul,  îndrăgitul meu oraş universitar, m-au însoţit acorduri tîrzii: Cînd ploaia înscrie tangente pe geamurile mele, omenescul privirilor dragi îmi stăruie în minte ca un etern motiv.

                                                                                     ION P. POP