sâmbătă, 19 ianuarie 2013

Puterea de vot ( II )


                        de IONUŢ BUDA
Una dintre caracteristicile esențiale ale democrației este dată de faptul că puterea asupra deciziilor autoritare semnificative este distribuită în rândurile populației. Astfel se așteaptă ca omul obișnuit să ia parte activă la afacerile guvernamentale, să fie conștient de modul în care sunt luate deciziile și să-și facă cunoscute concepțiile.
Exercitarea dreptului de vot contribuie astfel la constituirea structurilor de guvernare, la nivel central și local într-un anumit stat. Fiecare stat deține dreptul suveran de a stabili funcțiile publice eligibile și condițiile în care cetățenii săi să-și exercite dreptul de a alege persoanele care candidează pentru aceste funcții.
Votul poate fi obligatoriu? Juridic, caracterul liber al votului înseamnă că exercitarea dreptului de vot este o facultate, o posibilitate, nicidecum o obligație juridică. Ideal și esențial este ca votul să fie exprimat liber, fără nici o contrângere sau presiune, deci să fie manifestarea neviciată a voinței personale și a conștiinței politice și civice a alegătorilor” ( Cristian Ionescu).
Pe de altă parte se consideră că prezența în fața urnelor și votarea constituie o îndatorire cetățenească și o dovadă de responsabilitate politică a alegătorilor. Totuși experiența din realitatea social-politică românească postdecembristă ne-a demonstrat că cetățeanul român este din ce în ce mai puțin interesat de afacerile guvernamentale, habar nu are de modul în care sunt luate deciziile și renunță la dreptul său de a-și face cunoscute concepțiile. Ba chiar putem afirma cu certitudine existența unei lipse totale a conștiinței civice și politice în societatea românească, cu greu suplinită de așa zisa societate civilă, și viciată și manevrată de propaganda majorității presei și a politicienilor.
 Legiuitorul ar trebui să țină cont de această stare de fapt, nu doar de esența dreptului. Printr-un caracter obligatoriu al votului este posibil ca cetățeanul român să-și redobândească responsabilitatea politică și civică, ca expresie a funcționării eficiente a democrației.
Astfel, din aceleași rațiuni, în țări precum Grecia (patria democrației),Belgia, Argentina, Australia, Costa Rica și parțial în Austria și Elveția votul este obligatoriu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu