marți, 12 februarie 2013

Gigi Becali între fotbal şi justiţie, între a fi „stea” ori „demon”!


Latifundiarul Gigi Becali (foto) a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justitie la trei ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere pe un termen de opt ani, timp in care Becali va trebui sa mearga lunar la politie pentru a semna un document. Judecatorii l-au gasit vinovat pe patronul Stelei pentru sechestrarea hotilor care i-au furat masina in primavara anului 2009. Verdictul judecatorilor a fost pronuntat in absenta patronului stelist care va reveni in tara luni seara, dupa ce anuntase ca nu se va mai intoarce in România in cazul unui verdict nefavorabil.
Bodyguarzii lui Gigi Becali care au executat ordinul de rapire a celor trei hoti de masini au primit de asemenea trei ani de inchisoare cu suspendare. Verdictul pe numele lui Gigi Becali este definitv si va atrage dupa sine intocmirea unui dosar penal pe numele lui Gigi Becali, precum si probleme legate de compatibilitatea cu functia de deputat pe care acesta o detine. Patronul Stelei mai poate ataca hotarârea ICCJ doar prin cai exceptionale.
La doar o zi distanta dupa acest verdict, patronul Stelei va fi judecat din nou intr-un alt dosar cu greutate: schimbul de terenuri cu MApN. Si acest proces se afla in faza recursului si va fi judecat la ICCJ. In acest dosar Becali este acuzat ca ar fi produs un prejudiciu de 892.758 de dolari. Latifundiarul a preluat 28,89 hectare de teren intravilan din zona localitatii Voluntari si a dat la schimb 30,26 hectare in comuna Stefanesti.
In plus, sunt mari sanse ca sefa sectiei penale de la ICCJ, Livia Stanciu, cea care a facut parte din completul de cinci judecatori care l-a condamnat in dosarul sechestrarii, sa faca parte si din completul care va judeca in dosarul schimburilor de terenuri. La fel ca in cazul dosarului sechestrarii, Becali a fost achitat de prima instanta. In acelasi dosar mai sunt inculpati fostul ministru al apararii, Victor Babiuc, fiica acestuia, Ioana, si Dumitru Cioflina.
ICCJ a decis sa amâne pâna pe 26 februarie luarea unei decizii in cazul „Dosarul Terenurilor MApN”. Completul format din cinci judecatori a cerut dovada pentru care Gigi Becali nu a fost prezent la Tribunal. Victor Babiuc, fostul ministru MApN si incriminat in acest proces, a lipsit si el de la proces, dar a trimis o motivatie medicala. Singurul inculpat prezent a fost Dumitru Cioflina.
La ultima aparitie in fata Curtii, Gigi Becali a cerut verbal sa se adreseze celor cinci judecatori, dar avocatul sau a anuntat ca patronul Stelei nu mai doreste sa vorbeasca.
Gabi Balint, un fostul mare atacant al Stelei sustine ca Gigi Becali va renunta la echipa de fotbal in scurt timp din cauza celor trei ani cu suspendare la care a fost condamnat: „Va fi greu ca Becali sa ramâna patronul Stelei, eu cred ca va vinde echipa! Oricum, echipa isi procura finantele singura in ultimii ani. Am auzit ca Gigi Becali n-a mai bagat bani. Ba dimpotriva, el a scos bani din club. De asta nici n-a mai facut transferuri, ca sa scoata bani. Steaua poate sa aiba de suferit in primul rând ca latura fotbalistica. Nu stiu ce minune s-ar putea intâmpla in aceste 3 zile pentru ca Steaua sa-si revina si sa o scoata pe Ajax. Steaua are sanse foarte mici sa o scoata pe Ajax”.
„Stati linistit, cu Steaua nu e niciun fel de problema. Acum nu ma gândesc sa renunt la echipa. Sa vedem ce spune si familia, dar, orice ar fi, oriunde as fi, n-as renunta la Steaua”, a comentat Becali, la Sportro.
Jean Pădureanu, preşedintele clubului Gloria Bistriţa, susţine că are informaţii conform cărora mai mulţi oameni de afaceri sunt gata să-i facă latifundiarului câteva oferte: „Steaua e urmarită de mai mulţi inşi, vor să o cumpere. Este o echipă cunoscută în lume. Sunt oameni care vor să-şi facă un nume şi o afacere mănoasă. Mai multe nu zic, înţelegeţi voi ce-am vrut să spun!”.

                                                                                              C.S.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu