GHIZI

Atunci când privesc dinspre Krayiot înspre Haifa, linia orizontului se contopeşte cu spinarea întunecată a muntelui Carmel.

Sus acolo, în zona numită Centrul Carmelului, la "Auditorium", Ghizi Goldstein a atras din nou atenţia.

   O nouă expoziţie de pictură care mi-a plăcut nu doar prin faptul că subiectul ei a fost "Femeia", expoziţie dedicată Zilei Internaţionale a Femeii, 8 martie, ci şi prin modalitatea prin care autoarea s-a aplecat asupra subiectului, prin consecvenţa ei vis-a-vis de subiectul ales dar şi prin noutatea adusă pe şevaletul ei şi anume, nudurile.

Nuduri surprinse pe malul mării dar şi în intimitatea unei camere. Nuduri senzuale alături de portrete de femei cu faţa brăzdată de experienţele vieţii dar şi de femei moderne, în sensul supraponderalităţii zilelor noastre în care mâncăm dintr-o inerţie ancestrală fără să ne mai gândim că nu trăim pentru a mânca ci mâncăm pentru a trăi.

   Femei – mame, femei – bunici, femei în piaţă şi femei – flori. Da,  florile expuse au şi ele un dram de feminitate pentru că atunci când ne uităm la flori, în mod automat le asociem cu femeia, cu feminitatea, cu fertilitatea.

   Ghizi, în sinceritatea ei şi prin diverse modalităţi grafice, exprimă cu precădere stări sufleteşti care i-au marcat paleta cromatică şi mişcările pe pânză, dânsa preferând să imortalizeze scene din natură, portrete, animale şi oameni în mişcare. Totul într-o paletă coloristică bogată, tu ca privitor, simţi că faci parte din ambientul descris cu nerv de către autoare.

   Fie că este vorba de o horă nebună a nimfelor sau de o balerină furată de peisajul marin, de două grăsune pe care pare a nu le preocupa altceva decât foamea sau de trei arăboaice care contemplă Haifa de pe promenada "Louis" de pe Carmel, fiecare lucrare are universul ei bine determinat şi încadrat, ea înseşi fiind un univers de sine stătător în care personajele, culorile şi chiar autoarea se zbat, comunică, coexistă şi reacţionează între ele sau cu cadrul, formând un tot unitar, suculent şi proaspăt care te surprinde mereu prin noutatea sa.

   Deşi nude, femeile lui Ghizi nu sunt obscene. Ea încearcă să le abordeze goliciunea cu respect, cu teamă de Dumnezeu, cu pioşenie, simţind parcă, prin trăsăturile penelului, teama ei de-a nu traversa în orice clipă, din greşeală, graniţa invizibilă dar posibil de-a fi simţită, dintre pioşenie şi vulgaritate.

   Picturile ei sunt o îngemănare de tristeţe amestecată cu bucurie, de putere amestecată cu slăbiciuni, de dragoste amestecată cu bunătate şi cu nerăbdare, nerăbdarea specifică lui Ghizi de-a vedea lucrarea terminată cât mai repede.

   Două portrete de femei bătrâne se remarcă în expoziţie prin expresivitatea lor, prin resemnarea dar şi prin privirea scrutătoare  spre orizont de unde par a aştepta o veste, un semn, sau cine ştie, poate chiar moartea... Ele privesc înainte cu ochii lor încă încrezători la vârsta a treia, contemplând dealtfel, trecutul lor zbuciumat care parcă a fost ca ieri...

   O femeie tristă, aşezată pe nişte trepte, modestă, resemnată, ascunsă sub îmbrăcămintea-i tradiţională nici nu gândea cum Ghizi, încet-încet a scos-o din pânză pictându-i piciorul obosit de parcă ar fi fost aievea!

   Vânzătoarea din piaţă nu conteneşte a-şi lăuda marfa cu care se mândreşte şi stă în picioare nerăbdătoare să-şi primească primii gologani!

   O mamă priveşte galeşă către asfinţit, îmbrăţişându-şi cu căldură copilaşul şi insuflându-i liniştea sufletească atât de necesară pentru odihna de peste noapte.

   Acestea sunt câteva dintre personajele care-au avut norocul s-o "întâlnească" pe Ghizi, care-au avut ocazia ca visele lor, gândurile, experienţele trecute, speranţele, deznădejdile şi resemnarea lor

să-şi găsească exprimarea dar şi nemurirea pe pânzele autoarei!

   Şi, ca până acum şi tot aşa mai departe, cu blândeţe şi supunere dar şi cu mândrie, Dan Goldstein, soţul ei, nu precupeţeşte nici un efort de a-şi încuraja şi ajuta consoarta.

   Ghizi înseşi este un tablou de femeie expresiv, învingător, încrezător, iubitor, ca un scamator care cu viteză şi pricepere scoate din mânecă surpriză după surpriză, strigându-ne cu bucurie dar şi cu tristeţe: "Asta-s eu! Eu, cea adevărată, cu lipsuri, cu calităţi dar şi cu talent!".

   M-am bucurat să fiu din nou alături de Ghizi cea prolifică şi s-o pot felicita aşa cum au făcut-o toţi cei ce-au vizitat expoziţia adică, din tot sufletul şi cu toată sinceritatea!

Mattes Eduard

Haifa, 19.03.2013