Câteva zeci de admiratori şi foşti colegi i-au adus un ultim
omagiu Irinei Petrescu, la Sala "Liviu Ciulei" a Teatrului Bulandra
din Bucureşti, unde, joi, a fost depus trupul neînsufleţit al actriţei.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al artistei, care a decedat
marţi, a fost depus joi, în jurul orei 12.00, la Teatrul Bulandra.
În foaierul sălii Teatrului Bulandra care poartă numele
regizorului Liviu Ciulei - sub bagheta căruia actriţa a debutat în film, în
"Valurile Dunării" (1960) - sunt expuse fotografii cu Irina Petrescu
în diferite ipostaze.
Lângă sicriul acoperit cu flori se află coroane trimise de
apropiaţi şi admiratori. Printre cei care au trimis un astfel de omagiu se
numără Preşedinţia României, Uniunea Teatrală din România (UNITER), Teatrul
Bulandra şi Teatru Naţional Radiofonic.
De asemenea, printre cei care au venit să-i aducă un ultim
omagiu artistei s-au numărat actorul Alexandru Bindea, Ilinca Tomoroveanu,
directorul adjunct al Teatrului Naţional Bucureşti, Mircea Diaconu şi Ion
Besoiu.
Actriţa Irina Petrescu a murit marţi, la Spitalul Elias din
Capitală, după o scurtă, dar foarte grea suferinţă, a declarat pentru MEDIAFAX
directorul medical al unităţii sanitare, Dana Safta.
Irina Petrescu, una dintre cele mai importante actriţe de
teatru şi film din România, renumită pentru frumuseţea sa clasică, a decedat,
la vârsta de 71 de ani, după o carieră în care şi-a legat numele de cei mai
importanţi regizori români, între care Liviu Ciulei şi Lucian Pintilie.
Actriţa Irina Petrescu va fi înmormântată vineri, la ora
13.00, la Cimitirul Reînvierea din Bucureşti.
Născută la 19 iunie 1941, a absolvit în 1963 Institutul de
Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale", la clasa
profesorilor Ion Şahighian şi David Esrig. Descoperită încă din anul 1960 de
către regizorul Savel Ştiopul, a debutat în film - "Valurile Dunării"
(1960), sub bagheta lui Liviu Ciulei.
La Teatru Bulandra - care i-a fost a doua casă vreme de
peste 4 decenii - a întruchipat personaje ca Lena în "Leonce şi Lena"
de Georg Buchner, Cecil în "Elisabeta l" de Paul Foster, Jennifer în
"Ferma" de David Storey, Cecilia în "Casa cea nouă" de
Carlo Goldoni, Cristina în "Judecată în noapte" de Buero Vallejo,
Ines în "Cu uşile închise" de Jean Paul Sartre, Ea în "O, ce
zile frumoase!" de Samuel Beckett, Margot în "Dimineaţa
pierdută" de Gabriela Adameşteanu, Milordino în "Uriaşii
munţilor" de Luigi Pirandello, Celimene în "Mizantropul" de
Molière, Beatrice în "Teatrul comic" de Carlo Goldoni, Caesonia în
"Caligula", Doamna Diderot în "Libertinul" de E. E.
Schmitt, Regina mamă în "Thomas a Becket" de Jean Anouilh, Maria
Vasilievna Voiniţkaia în "Unchiul Vanea" de A.P. Cehov, Maria
Mihailovna în "Oblomov", după I. A. Goncearov, Arina Panteleimonovna
în "Căsătoria" de Gogol.
De-a lungul carierei sale, Irina Petrescu a primit numeroase
distincţii şi premii. Astfel, în decembrie 2011, a primit premiul "Aristizza
Romanescu" în domeniul artelor spectacolului, acordat de Academia Română
pentru "creaţia teatrală şi cinematografică".
În 2007, Irina Petrescu a primit premiul pentru întreaga
carieră la cea de-a şasea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania
(TIFF).
De asemenea, în anul 2003, Irina Petrescu a primit premiul
Uniunii Teatrale din România (UNITER) pentru întreaga activitate.
În anul 2000, actriţa Irina Petrescu a fost decorată cu
Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Ofiţer, de către
Preşedinţia României.
de Oana Ghita
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu