vineri, 12 aprilie 2013

Editorial -Toţi o apă şi-un pământ


 Concomitent, aseară, 11 aprilie, după ora 20,oo, pe Antena 1 era filmul de desene animate „Pinochio” realizat în 1940 de Walt Disney, în care greieraşul era conştiinţa băiatului de lemn, la propunerea zânei. Dincolo,  pe Digi 24 era T.B. sau B.T. depinde de cum îi pronunţaţi numele întreg dumneavoastră., B.T. care nu prea mai are conştiiţă, dar tupeu cât carul. Ba mai mult, „uită” unele lucruri pe care le-a făcut în primul şi cel de-al doilea mandat sau le ignoră pur şi simplu pe cele care nu-i convin în acest moment. Şi atunci mă întreb, care era de fapt filmul „Pinochio”?! Vă spun eu, cel de pe Digi 24, în care rolul principal, regizorul şi scenariul este preşedintele-jucător! O producţie românească proastă, cu influenţe germane şi americăneşti, domnule Prelipceanu sau cum te numeşti!
   Tot pe Digi, dar de data aceasta pe Digi 1, se disputa semifinala dintre Gyor şi Oltchim, meci pe care l-am condus de la început până în ultimele 5 minute ale partidei când pur şi simplu ne-am speriat de victorie şi am clacat psihic. Oricum, merită felicitate fetele noastre pentru victoria din Ungaria, nu-i aşa domnule Piţurcă?! Şi apropo de vecinii noştri inteligenţi, aceştia au cumpărat apă potabilă din România, mai exact din Arad, la 1 leu metrul cub, pe când arădenii plătesc triplu aceeaşi cantitate de apă! Păi, S.R.I. şi domnule/doamnă DNA, ia bagă-te şi mata puţin pe interes, să vedem şi noi ce şi cum! Chiar aşa de proşti suntem?!
  Şi fiindcă suntem la rubrica „Cascadorii râsului” să spunem că un poliţist constănţean a furat o bucată lungă de vreme, elemente de cale ferată, iar pentru această acţiune se ducea îmbrăcat militar. Camuflat! Mi se pare normal, nu?!
 Telenovela s-a sfârşit! Avem ministru de justiţie! Coleg de promoţie cu domnul prim-ministru Ponta! Acuma nu ştiu exact cum îl cheamă pe domnul, unii spun că se numeşte în buletin Cazanciuc, („încă una şi mă duc” şi eu!) iar domnul T.B. l-a numit CazanCIOC. O fi dat cu „ciocul” unde nu trebuia?! Numai ei (cloaca) ştiu ce-i în justiţia română, dar românii nu prea au încredere nici în ea, că de politicieni ce să mai vorbim. Justiţia română prea-i oarbă! Şi apropo de încredere, iată ce spune un sondaj realizat de o reţea de socializare care a pus întrebarea: „Care televiziune de ştiri din România este cea mai politizată?” Răspunsurile au fost: Antena 1 – 41%; B1 TV – 41%; Realitatea – 5%; Digi 24 – 3%; România TV – 2%; Altele – 8%. Ce egalitate  între cele două mari tembeliziuni! Înseamnă că românului încă îi place scandalul şi nu munca! Rezultă de asemenea şi un lucru îmbucurător, că românii nu mai pot fi minţiţi cu televizorul ca pe vremuri. Încet, încet se vor lămurii ei şi cu prelaţii-electori sau pur şi simplu românii nu se vor duce la vot!
    Până aseară nu m-am uitat deloc la televizor la emisiunile politice şi tare bine m-am simţit! Aseară, din motive profesionale, m-am uitat şi... m-am enervat! Prea mulţi mincinoşi, pumpincurişti, analfabeţi pe ecran, inclusiv o colegă de breaslă care poza până mai ieri într-o sfântă!
   Apropo de asta, am să-i propun domnului Ioan Romeo Roşiianu să organizeze un sondaj la ziarul StiriMM în care întrebările să fie cu subiect şi predicat: „Care sunt noii parlamentari maramureşeni? Ce au făcut ei pentru comunitate de când şi-au luat mandatul?”, nu de alta, dar la Mireşu Mare de exemplu, tronează încă placa cu Cabinetul deputatului PDL Nicolae Bud! Oricum, mulţi nu se vor putea ridica la valoarea fostului deputat! Parcă-i un blestem, ajungem să-i regretăm pe cei dinaintea celor de azi!
    Şi fiindcă am început cu „desene animate” voi încheia cu un film S.F., premierul Victor Ponta (care are nevoie urgentă de un greieraş) îl aşteaptă cu braţele deschise pe Adrian Năstase în sânul partidului PSD iar lui Andrei (Cum care Andrei?! Andrei Năstase!) i se pregăteşte o carieră politică pe măsură! Pe măsura lui EBA...

                                                                                         Gelu DRAGOŞ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu