INTERVIU CU SCRIITORUL ŞI MILITARUL - VASILE AUREL BELE - JANDARMUL ANULUI ÎN 2013 ! (II)

                                             Partea a II-a

 

    G.D.: - Vasile Aurel, ne-am luat cu „vorba dulce” despre ceea ce înseamnă familia şi copilăria pentru un român adevărat ca tine dar nu mi-ai spus nimic despre un eveniment la fel de important din punctul meu de vedere ca prezentarea cărţii tale de poeme, şi anume, faptul că, ai fost declarat "Jandarmul Anului", un trofeu la care au râvnit şi alţi colegi de-ai tăi!

A.B.: - Urmează! Şi sunt pregătit să răspund tuturor întrebărilor. După cum foarte bine se ştie, în fiecare început de aprilie, Jandarmeria Română, este în sărbătoare. Anul acesta, de exemplu, se aniversează 163 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române, prilej cu care în fiecare inspectorat din ţară se organizează activităţi specifice. Una din aceste activităţi, la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş, a fost şi organizarea unei lansări de carte, şi, cu toată modestia de care pot da dovadă în această clipă, spre bucurie, mie mi-a revenit sarcina să fiu implicat, după ce comanda inspectoratului şi-a dat acceptul. Credeţi-mă pe cuvânt, că nu mai ştiu ca în Inspectoratul nostru să mai scrie cineva, iar dacă aşa ar fi, chiar m-aş bucura. Deci, într-un fel, sunt ,,unicat”, şi vă rog să puneţi ghilimele de rigoare, să se înţeleagă gluma mea. M-aş bucura dacă ar fi mai mulţi jandarmi cu astfel de aptitudini şi calităţi, dar cu regret, văd că nu sunt. Probabil, pe ici pe colo, jandarmii mai cochetează cu poemul, dar din cauza emoţiilor încă nu au ieşit la rampa lansării, aşa cum am făcut eu. Dar şi eu împlinesc anul acesta 10 ani de la prima lansare de carte, că de scris am scris cu mult înainte. Dar atunci am avut curajul de-a pune într-un prim volum gândurile mele, aşternute pe ciornă. Se întâmpla în anul 2003, dar cartea, din motive financiare a apărut abia în anul 2005. Şi  Gelu Dragoş, să vă mai spun un secret, de fapt un lucru ce m-a încurajat şi bucurat şi mai mult: maramureşenilor noştri nu le este străin Concursul şi Festivalul de literatură de la Cicârlău -  Festivalul de poezie  ,,Vasile Lucaciu”. Îl ştiţi doar, un festival extrem de bine organizat şi pretenţios. În acel an, eu, la secţiunea folclor, am participat cu câteva poezii de nuntă, iar juriul cu severitatea bine-ştiută, a decis ca şi eu să fiu premiat la această secţiune, alături de alţi concurenţi. Am primit drept premiu – publicarea manuscrisului de debut, lucru care nu s-a întâmplat niciodată, din lipsa fondurilor. În aceea vreme la Centrul Creaţiei Populare lucra şi domnul profesor Iuga Dumitru (actualmente pensionar) cel care semnează cu pseudonimul Ioan Bogdan. Cu dumnealui am discutat şi am convenit ca poeziile şi oraţiile de nuntă cu care am participat la concurs, dar şi cele ale întregului manuscris, din lipsa fondurilor, să fie publicate în revista Memoria ethnologica – motivându-se că, deocamdată, cu-atâta mă pot ajuta. Şi asta a contat extrem de mult. Aşa că printre alte articole, ulterior publicate în această revistă extrem de interesantă, mă bucur că sunt și eu publicat. Revin, și concluzionez – volumul meu de debut, a fost premiat la Festivalul de poezie ,,Vasile Lucaciu”, de la Cicârlău. Cartea am publicat-o doi ani mai târziu, dar cu surse proprii de finanțare, fără a mai implica și instituțiile care mi-au promis, din motiv că mereu se plângeau că nu au fonduri, că nu sunt bani.

G.D.: - Mai cunoaştem cazuri de acest gen, din păcate la acest festival, dar nu stricăm dialogul! Vă rog!

A.B.: Concluzionez atunci! Ba mi se cerea să mai am răbdare până vor fi bani, şi uite aşa, nu am avut răbdarea care şi-ar fi dorit-o dumnealor, şi am intrat eu în joc. Mi-am asumat răspunderea publicării manuscrisului, ajutat de Editura şi Tipografia de nivel naţional EUROTIP, din Baia Mare. Aici, am găsit oameni absolut minunaţi, care mi-au înţeles dragostea şi pasiunea pentru carte şi poezie. Am doar cuvinte de apreciere, mare laudă la adresa dumnealor. Dumnezeu să le dea sănătate! Uite aşa am debutat! Nu vă spun povestea fiecărei cărţi, deşi, credeţi-mă fiecare carte are câte o poveste a ei. Am vrut doar să punctez debutul meu. Aici, o enormă contribuţie, au avut şi cei din Jandarmeria Maramureş, cei care erau la comanda Batalionului de Jandarmi, pentru că nu eram încă Inspectorat. Dumnealor m-au înţeles şi m-au sprijinit în demersul meu. Rezultatul?  După atâţia ani de la debut, mă întorc iar la Jandarmerie să lansez o altă carte. Am lansat prima carte, cea premiată la Cicârlău, ,,Poezia nunţilor pe Fisculaş”, volumul I, iar acum ,,7 zile – 7 poeme”, cea de-a zecea carte, în ordinea apariţiei lor. Le mulţumesc tuturor celor care au făcut posibilă această întâlnire.   

G.D.: - Este o poveste frumoasă, pe care, trebuie să recunosc, eu nu am ştiut-o! Am ştiut datorită doamnei Gârbea de premiul obţinut la Cicârlău, am citit despre lansarea de carte de la Jandarmeria Maramureş (undeva prin 2005), pentru că s-a reliefat în presa acelor timpuri acest eveniment. Deci, prima carte şi a zecea ... mergem din 10 în 10?!

A.B.: - Deja eu am făcut primii paşi! Probabil că da! Le voi spune cititorilor şi fanilor, că de-atunci, adică de anul trecut (n.a. 2012) de când am editat şi tipărit carte ,,7 zile – 7 poeme”, am mai pregătit două, care în acest moment se află în tipografie. Sunt pe drum către cititori. Deci, în premieră, volumul ,,Clepsidra. Poeme către cei dragi”, este pe drumul cel bun. Cu susţinerea jandarmilor, cu susţinerea dumneavoastră, spre bucuria mea. Mă întorc, totuşi, la volumul lansat la Jandarmerie, dar credeţi-mă, încă mă încearcă emoţia acelui moment. Să nu întrebați de ce? Lucrurile astea sunt foarte delicate. Mai ales când eşti legat și de altceva sau altcineva. Aici, am fost ,,legat”, dar a se înțelege ,,legat sufletește”, de arma jandarmeriei, sub tricolorul căruia lucrez de 21 de ani. De fapt, din anul 1992. Mă gândeam, ferească Sfântul, ca nu-care-cumva, prin acțiunea mea, să fiu înțeles greșit, și să știrbesc imaginea Jandarmeriei, pe ansamblu. E o problemă, pe care mi-o pun mereu. Probabil, e un fix de-al meu. Dar, iubesc prea mult ceea ce fac, și când îmbrac haina militară, și când scriu, și-mi doream, să iasă lucrurile sub emblema perfectului. Nu să trag în jos Jandarmeria, nu! Dimpotrivă, dacă pot, s-o înalț, s-o ridic, sau s-o păstrez cel puțin, la echilibrul în care este. Dacă pot s-o mai ajut cu ceva bun, foarte bine, îmi spun mereu. Uite că aici a fost o acțiune foarte reușită, bine primită și apreciată de toată lumea. Sincer, nu mă așteptam la reacția asta.

G.D.: - Vă înțeleg perfect, pentru că știu ce implică o astfel de inițiativă. Emoții puternice, multă implicare și dăruire. Mai ales, așa cum ați spus, când ești legat și de altceva.

A.B.: - Prin această lansare, m-am văzut implicat, efectiv, sută la sută, la promovarea imaginii Jandarmerie Maramureș, dar nu numai, ci a întregii Jandarmerii, tocmai știind că va fi presă, vor fi televiziuni, și toate acestea, nu vor rămâne doar pe plan local, ci vor depăși granița județului. Vor fi auzite în întreaga țară. Am avut emoție în ceea ce privește evenimentul și contextul lui. Dar, ce m-a ajutat cel mai mult, aici, a fost, încrederea în carte, în volum. Mereu am simțit că acest volum este așteptat! Sincer. Are și o construcție aparte, nu e unul ca oricare, așa cum ne imaginăm noi cărțile cu poeme. Am avut parte de-o idee inedită, zic eu. Fiecărei zi din săptămână, i-am dedicat un poem, o poezie. Dacă vă uitați la cuprinsul cărții, acolo apar doar șapte titluri, chiar așa întitulate: - poemul de luni, poemul de marți, ...

G.D.: - Interesantă abordare, într-adevăr! Ideea concepției poemelor mă duce cu gândul la literatură universală, și la  Joseph Rudyard Kipling, cel care a scris în acest fel câteva poeme.

A.B.: - Pe drept cuvânt, acest autor din literatura universală, mi-a fost exemplu în concepția volumului. Pe ideea lui absolut minunată, mi-am construit și eu ,,imperiul de poezie”, cum l-a numit atâta de minunat, în momentul lansării, doamna Florica Bud, director al Institutului Cultural Român, filiala Maramureș, președinta Cenaclului Scriitorilor. ,,Imperiul de poezie ...”, cuvinte sensibile de altfel, dar de-o încărcătură emoțională fantastică. Și-așa am început a prezenta și pe cei care mi-au fost alături la eveniment, adică cei ,,din viața civilă”, alături de ofițerii și subofițerii Inspectoratului. Emoția a fost cu atât mai mare, văzându-i, pentru că îi respect pe fiecare. Pentru fiecare am o stimă deosebită, și mai cred, că fiecare în sinea dumnealui s-a gândit la ce-am gândit eu – promovarea imaginii instituției noastre.

G.D.: - Vorbe sincere, din suflet, şi spun asta, gândindu-mă la doamna Florica Bud, care mereu are o atitudine obiectivă, în ceea ce privește poezia, sau literatura în general. Doamna Florica Bud, nu aduce laudă decât acolo unde se merită, acolo unde, într-adevăr, volumul trebuie prețuit și apreciat. Este adepta unei literaturi de calitate, care se prezintă cu energie. O cunosc, o știu cât este de pretențioasă cu acest segment, și-o apreciez pentru tot ceea ce face pentru Maramureş.   

A.B.: - Vezi! Exact aceasta a fost și problema mea. Mi-era un fel de ,,frică” de reacția celor chemați la susținerea cărții. O frică, soră cu emoția și timiditatea, dar, repet, mereu am crezut în poemele celor șapte zile. Dar, vedeți, fiecare are dreptul la o părere. Nu poți discuta niciodată părerile altora, și nu te poți îndoi de ele. Am avut deplină încredere în doamna Florica Bud, tocmai din aceste considerente ... un om drept, cinstit, sincer și obiectiv. Astea îmi dădeau putere de-a merge mai departe. Și-acum, lăsați-mă, să-i mulțumesc pentru susținerea și vorbele de laudă! Nu mă așteptam, la atâta bucurie. Nici nu m-ar fi mirat, dacă oricare dintre cei chemați în susținerea cărții, dar și a mea, să aibă păreri contrare. Sunt fericit că pot spune despre cele șapte poeme, că au fost primite așa cum se cuvine de către iubitorii de poezie. Ce să mai zic, Doamne ajută, tot așa!

G.D.: - Doamna Florica Bud, director I.C.R., filiala Maramureș! Cine altcineva a mai participat, și care au fost părerile dumnealor?

A.B.: - Fac referire tot la doamne, pentru că așa mi se pare moral, să fie, deși nu asta a fost ordinea în care au fost invitați să-și spună părerea. M-am bucurat, și chiar i-am simțit din plin prezența pozitivă, prin energia degajată, a poetului popular Marița Grigor, cea care a debutat în volum de poezie la 70 de ani. Dar, asta este o altă poveste! Am ținut neapărat să fie și dumneaiei prezentă din mai multe considerente, și anume: - curajul de-a privi viața așa cum e. Și cu cele bune și cu cele rele. Marița Grigor este un exemplu de demnitate și de luptătoare în viață. Am vrut s-o arat jandarmilor prezenți, pentru că și noi, prin natura profesiei, trebuie să fim curajoși, luptători, fermi, demni. Consider, deși starea de sănătate îi este mereu sub semnul întrebării, că a fost atins scopul propus. Din cauza emoțiilor și-a trăirii momentului prea puternice, Marița Grigor, n-a apucat să spună prea multe, dar ajunsă acasă, după eveniment, a luat pix și hârtie, și și-a lăsat sufletul să zboare și să se exprime cum și cât poate mai sincer. Ulterior am postat, și dumneavoastră m-ați ajutat enorm, și pe blogul revistei Izvoare Codrene, și pe site-ul revistei Jandarmeria Română, părerea poetului popular. Acestea apar în format electronic, pe site, putându-se citi oricând. Vă mulțumesc și pentru această implicare.   

O altă prezență feminină, extrem de obiectivă, a fost doamna Viorica Găinariu Tazlău – maramureșeancă prin adopție, de câțiva zeci de ani. Recunoscut epigramist, membru fondator al revistei de Epigrame Spinul, din Baia Mare, cea care, atunci când a fost invitată să ia cuvântul, a și citit din creațiile dumneaiei, extrem de proaspete, scrise atunci, chiar în momentul derulării evenimentului. Catrenele doamnei Viorica, deja au fost publicate în revista Jandarmeria maramureșeană, 2013. Le mulțumesc și în această clipă, pentru cuvintele frumoase rostite, la adresa poemelor, la concepția inedită a cărții, la adresa mea.

G.D.: - Doamne talentate, cu inspirație de moment, dar și domni ... alături de gl.bg. Lucian Irimuș, inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș. Și totuși ... Jandarmul Anului!

A.B.: - Voi începe să-i mulțumesc domnului gl. bg. Irimuș, pentru toată susținerea. Dar și pentru încrederea avută în mine. Dacă așa nu era, nu cred că aproba activitatea cu lansarea de carte. M-am bucurat să am alături de mine asemenea oameni, ,,domni mari, învățați”, cum i-a numit poetul popular Marița Grigor. Așa și este! A crezut și dumnealui în mine, ca om, ca jandarm, ca profesionist. Probabil toate astea adunate, au dus la numirea mea ca ,,Jandarm al Anului”, deși fiecare jandarm și-a adus contribuția la promovarea imaginii Jandarmeriei Maramureș, cum au știut mai bine. Suntem exemple pentru societate, de curaj, demnitate, dăruire. Sunt mândru de această distincție, chiar dacă este onorifică, și-o dedic tuturor colegilor de armă. Consider că e meritul fiecăruia, nu doar al meu personal, dar soarta a decis ca eu să-l primesc în acest an. Mă onorează și l-am primit cu cinste și cu emoție, pentru că nu mă gândeam că voi ajunge vreodată, nici să fiu nominalizat, la un așa merit. Le mulțumesc tuturor celor care au avut încredere în mine, și promit în păstrarea acestuia cu cinste și demnitate. Mereu, voi avea drept exemplu, asemenea oameni precum: gl. bg. Irimuș, col. Hossu Ioan sau lt.col. Tălpășan Ioan (cei din comanda unității), dar și exemple precum: mr. Pop Adrian, lt.col. Ilieș Petre sau mr. Pop Dan. Tot așa pot să-l numesc exemplu pe domnul mr. Tomoioagă Sergiu. Dar și colegi subofițeri, precum plt. adj. șef Andreica Alexandru, plt. maj. Silaghi Florin Vicențiu sau plt. maj. Ștefan Monica. Sunt doar câteva nume, sau câțiva din cei care pot fi dați exemple. Și, uite că sunt dați! Lista este mare și lungă, și mă gândesc acuma la fiecare în parte, ofițer sau subofițer, din cadrul Inspectoratului. Credeți-mă, dragilor colegi, că vă am pe fiecare în suflet și-n gând, în această clipă, poate și de bilanț sufletesc. Mă gândesc la dumneavoastră, indiferent din ce structură organizatorică faceți parte (ordine publică, pază și protecție instituțională). Nu pot trece cu vederea, ori să-i uit, pe cei care ne-au fost comandanți, iar acum sunt cadre în rezervă sau retragere. Mulți dintre ei, sau fiecăruia în parte, vin și le mulțumesc pentru tot sprijinul de care ne-am bucurat, atunci când dumnealor erau în funcție. Nu numai eu, ci întreg colectivul de jandarmi. Cu bucurie voi mărturisi că-l am în suflet pe col. Matei Vasile (fost comandant), col. Dod Vasile (fost șef de stat major), dar și pe col. Aron Dumitru, Crișan Nicolae, col. Chindea Aurel sau Cupșa Cornel – fie iertat, Doamne, dar și pomenit numele dumnealui. Sunt doar câțiva deși lista este mare și-aici. Tot cu respect mă întorc și spre col. Cărăjan Ioan sau maistru militar Muntean Gheorghe (meșterul Gigi – cum îi spuneam noi!). Iertare, dar va trebui să mă opresc, deși lista mea este mult mai mare. În felul său fiecare, ne-a ajutat să răzbim în sistemul militar, care este așa cum este. Este cum îl știm, dar din afară toate par frumoase. Ne-au certat atunci când a fost nevoie ori a fost trebuință, ne-au lăudat când a fost cazul. Nu aș vrea să spun, pentru ,,a nu părea prea pompos”, că ne-au îndrumat pașii pe drumul carierei militare, dar așa a fost cu adevărat. Și la noi este ca în orice domeniu, ba parcă și mai greu, pentru că aici trebuie mereu să fii corect, concret, obiectiv, sincer și pregătit. Acum îmi dau seama, iar, de trecerea prea grăbită a anilor, cum despre unii deja se vorbește la trecut – col. Cupșa Cornel, de exemplu – un om excepțional, un adevărat profesionist. A plecat la ceruri, mult prea devreme. Probabil,  Dreptul Dumnezeu, avea nevoie acolo, în ceruri, de-un om destoinic, un militar desăvârșit, un profesionist adevărat. 

G.D.: - Mă bucur că pot auzi vorbindu-se despre oamenii militari în felul acesta. De ce? Se știe, și nu are rost să ne ascundem după deget, cum se sfârșesc sau care sunt relațiile dintre militarii în termen și cadrele active. Evident aici nu este cazul, dumneavoastră fiind cadru activ, coleg de serviciu cu ofițerii, care, confrom statutului, vă sunt șefi – direcți sau indirecți. Vorbesc, doar din perspectivă unui începător al carierei militare.

A.B.: - Dau anii în urmă, și mă gândesc, la cum era atunci, când alergam plin de speranță și încredere, să mă angajez la Jandarmerie. Nu eram băimăreni în aceea perioadă, ci sediul ne era la Șomcuta Mare, unde după angajare, chiar am făcut naveta. Ulterior ne-am mutat de tot în Baia Mare, dar astea sunt lucruri pe care istoria le-a notat deja, din punctul meu de vedere, fiind niște date de referință istorică. Au trecut 21 de ani de-atunci. Sincer, nu am crezut că voi ajunge, să împlinesc atâția ani, în sistemul militar. Pentru că am făcut destule de-a lungul anilor. Și bune și rele! Doar adineaori vorbeam de cele bune și de cele rele. Aici m-am văzut și pe mine. Eu nu am fost nici prea rău (dacă așa eram plecam din sistem), dar nici prea cuminte și nici prea cu minte (dacă așa era, alta era situația azi), zic eu. Profesional, m-am maturizat, alături de jandarmi, alături de șefii direcți sau indirecții, în timp ce unii veneau, iar alții plecau din sistemul militar. Am avut întotdeauna o dragoste aparte pentru acest serviciu, pentru ținuta de jandarm, pentru munca acestuia. Dar credeam (și probabil mai cred!), că va fi mai bine. Nu vreau să judec, dar lucrurile nu merg înspre mult bine, și noi trebuie să ne recunoaștem și punctele slabe – cadrul legislativ precar și mereu în schimbare, lipsa fondurilor sau a banilor... și câte-or mai fi! Nu le analizez pentru că sunt alții puși să facă această muncă.

G.D.: - Chiar e un moment aparte. Nu credeam că aveți să ne mărturisiți atâtea lucruri interesante, fiecare în felul său. Din păcate, și datorită spațiului, va trebui să le spunem cititorilor că va urma și un episod, trei, al acestui interviu, pentru că, nu cred să fi epuizat întrebările  la care mă gândesc, ori la care mă gândeam.

A.B.: - Vă stau la dispoziție, atât cât doriți. E o bucurie să povestesc, dar și să întorc roata amintirilor și a anilor. Acuma sunt cuprins de bucuria și de emoția evenimentelor, care vrem nu vrem, ne marchează existența. Sunt mândru că sunt jandarm! Sunt mândru că am asemenea exemple de viață. Sunt mândru de realizările personale, dar și în plan profesional. Mă bucur să pot spune toate astea cu sinceritate și curaj, cu demnitate și corectitudine.

G.D.: - Și pentru că tot m-ați rugat să prefațez următoarea carte, vă mărturisesc, domnule Aurel Bele, alias Vasile Bele, că toate acestea doresc să fie prefața la care nici nu te gândeai. Mai ales că avem atâtea motive de discuție ...

A.B.: - Deci, m-ai păcălit! La modul frumos! Intuiam eu ceva, dar furat de ideea aniversării celor 163 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, și ideea de ,,Jandarm al Anului”, am avut deplină încredere în dumneavoastră (n.a. râdem!). Următoarea carte pe care o am în curs de pregătire, adică își așteaptă rândul să fie publicată, este precum bine știi, ,,Încă un gând. Taine”. 

G.D.: - Tocmai la asta m-am și gândit. ,, ... Taine”. Ei uite, că nu vor mai fi taine. Vor fi adevărate destăinuiri cu și despre autor, cu și despre viața de jandarmerie, cu un poet jandarm. Adunate, nu fac altceva decât să ne arate cine este, așa cum am specificat la începutul acestui interviu, Vasile Bele. Abia acum am aflat că el este una și aceeași persoană cu plutonierul adjutant Aurel Bele.

A. B.: - Perfect adevărat! Și mai spun ceva ... dă, Doamne, ca și această carte să fie lansată la Jandarmerie, cu mândrie și bucurie. De ce nu? Dar să sperăm într-un cadru festiv așa cum se obișnuiește, dar fără a mai implica și o altă manifestare, știind cât de mari și multe sunt emoțiile mele. Gândiți-vă și la sufletul meu! (n.a. și iar zâmbește, împlinit).

Nota noastră. Partea a treia a interviului cu "Jandarmul Anului 2013" - Vasile Aurel Bele - în exclusivitate, la începutul acestei săptămâni.