Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a fost aşteptat, vineri,
în faţa Prefecturii Cluj, de un grup de protestatari care se opun proiectului
minier de la Roşia Montană, aceştia aruncând cu roşii spre el şi strigând
"Demisia".
Mai multe persoane l-au aşteptat, vineri, pe ministrul
Culturii, Daniel Barbu, pe trotuarul din faţa Prefecturii Cluj unde acesta
susţinuse o conferinţă de presă, cu bannere pe care scria "Barbu,
mercenarul Goldului, împotriva patrimoniului" şi "Roşia Montană în
patrimoniul UNESCO".
În momentul în care ministrul s-a îndreptat spre maşina
parcată pe trotuar, protestatarii au aruncat spre acesta cu o pungă cu trei
roşii, care a căzut lângă el, şi au strigat "Demisia".
Unul dintre protestatari, care bloca accesul spre maşina
ministrului, a fost îndepărtat cu forţa de jandarmii prezenţi, iar Barbu a
reuşit să urce în maşină şi să plece, fără a face vreo declaraţie.
După plecarea lui
Barbu, protestatarii au început să strige "Jandarmeria apără hoţia".
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi seară, că
proiectul privind Roşia Montană a fost avizat din partea PNL de doi miniştri,
şi nu de unul singur aşa cum a afirmat luni, respectiv de ministrul Finanţelor,
Daniel Chiţoiu, şi cel al Culturii, Daniel Barbu.
"Miniştrii liberali care au avizat acest proiect sunt
doi, mari şi laţi, oameni de seamă amândoi, domnul Daniel Barbu, ministru al
Culturii, care şi-a şi explicat avizul, cu care am discutat, am înţeles şi
ministrul Finanţelor care semnează aproape orice proiect", a declarat
Antonescu, într-o emisiune la Realitatea TV.
Liderul PNL a fost întrebat luni care a fost poziţia
miniştrilor PNL care au avizat proiectul de lege şi au votat împotriva actului
normativ în şedinţa grupurilor PNL.
"Un singur ministru liberal a avizat acest proiect şi
anume ministru Culturii, Daniel Barbu. A dat toate justificările, sunt de acord
cu domnia sa, din punct de vedere al Ministerului Culturii, proiectul merita
avizat", explica Antonescu. Mediafax
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu