vineri, 13 septembrie 2013

Salut Trecut - 13 septembrie - Ziua Pompierilor din România

Aniversarea la 13 Septembrie a Zilei Pompierilor din Romania este un prilej de rememorare a unui episod din istoria noastra nationala: lupta eroica purtata in Dealul Spirii, de Compania de pompieri din Bucuresti impotriva invadatorului venit sa infranga miscarea revolutionara de la 1848. In semn de recunotinta fata de jertfa lor in anul 1860 la 24 mai domnitorul Alexandru Ioan Cuza promulga legea prin care in semn de recunostinta se instituia prima medalie militara romaneasca "PRO VIRTUTE MILITARI". Aflati in inferioritate numerica zdrobitoare, pompierii condusi de capitanul Pavel Zaganescu, au ales sa lupte impotriva invadatorilor punand apararea revolutiei si a ideii nationale mai presus decat propria viata. De atunci, in fiecare an de Ziua Pompierilor, se elogiaza jerfa pompierilor militari care au platit pretul suprem in acel insangerat septembrie 1848.  Asa dupa cum este binecunoscut, traditiile patriotice si ostasesti ale pompierilor militari au fost imbogatite si cu prilejul altor evenimente majore din istoria moderna a Romaniei, prin remarcabila participare la operatiunile militare in cadrul Razboiului de Independenta de la 1877, precum si prin admirabilul spirit de sacrificiu si profesionalism dovedit in numeroase si riscante misiuni de aparare civila si de salvare a populatie si a obiectivelor economice, sociale si strategice de furia incendiilor provocate de confruntarile armate, in cele doua razboaie mondiale. Cu toate acestea, nu avem voie sa uitam zecile, sutele si chiar miile de lupte pe care le dau pompierii in fiecare zi pentru apararea vietii si bunurilor cetatenilor acestei tari. In spiritul glorioaselor traditii, pompierii militari, ajutati de colegii lor civili, si-au onorat, uneori cu pretul sacrificiului suprem, misiunea profund umanitara de aparare a vietii si patrimoniului persoanelor impotriva efectelor distrugatoare ale incendiilor, catastrofelor, calamitatilor si a altor situatii de urgenta. Raspunzand solicitarilor cetatenilor si nevoilor comunitatii are loc un accentuat proces de diversificare si crestere a complexitatii misiunilor, descarcerarea si asistenta persoanelor aflate in situatii critice, interventia serviciului mobil de urgenta, reanimare si descarcerare, interventia la inundatii sau alte calamitati naturale sunt doar cateva dintre exemplele in care a fost necesara cresterea capacitatii de reactie la interventii. Pompierii se afla mereu in prima linie a luptei, pentru a ne face viata mai sigura, pentru a ne apara bunurile, in conditiile in care natura a pus tara noastra la grea incercare in ultimii ani.


                                                                          Ionuţ Iuliu DRAGOŞ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu