Scrisul este o armă! Am lansat un nou sondaj de opinie pe
portalul de știri FrontPress.ro prin
care dorim să aflăm care este cel mai apreciat editorialist naţionalist din
presa online românească sau din blogosfera identitară. Cu această ocazie cerem
sprijinul cititorilor, care sunt rugaţi să voteze în cadrul sondajului afişat
în partea din dreapta-sus a site-ului și
să ne trimită comentarii cu părerile lor despre lista propusă.
În continuare înşirăm în ordine aleatorie persoanele
nominalizate de redactorii FrontPress.ro (scurtele prezentări pot fi completate
ulterior, în măsura în care dispunem de informații
noi de la cititori):
1. GORAN MRAKIC – Jurnalist din Timișoara, absolvent al Facultății
de istorie, este un vechi ”formator de opinie” al scenei naționaliste bănățene,
dar nu numai. Tonul textelor lui poate fi unul intransigent, tăios dar în același timp și
de o ironie fină, neiertătoare, folosită nu numai în articolele de opinie ci și în aforisme. A scris pentru diverse
reviste și fanzine, fiind și unul dintre primii colaboratori cu ”statut
permanent” ai proiectului de știri
alternative FrontPress.ro. Din primăvara acestui an a făcut și primii pași
în blogosfera românească, inaugurându-și
blogul personal. Temele principale pe care le abordează țin de identitatea locală, decadența
societății moderne, viața de suporter. Trei articole reprezentative:
Când statul te îndeamnă să devii antisocial, La botul calului verde (aforisme) și Europa și
antieuropa.
2. GEORGE BARA – Militant naționalist
încă din studenție, de profesie
inginer, este fondator al mai multor site-uri de știri
alternative, printre care și
FrontPress.ro. Şi-a făcut ”ucenicia” la defuncta secțiune în limba română a portalului franez Novopress.info.
Actualmente este membru fondator și
redactor șef la publicația clujeană NapocaNews.ro. Subiectele cel
mai des abordate țin de falimentul
moral al clasei politice actuale și de
iredentismul manifestat de extremiștii
unguri. Îl caracterizează analizele lucide, realismul şi raţionamentele logice
fiind “defecte profesionale”. Trei articole reprezentative: Opoziţia din
România este la putere şi poartă ochelari de soare cu doar o lentilă. De ce nu
există Opoziţie, Putere, Revoluţie , Omar Hayssam, această Cutie a Pandorei a
politicii post-decembriste și Scandalul
PRISM și implementarea cloud-urilor
“suverane”. De cine preferaţi să fiţi spionaţi? . Citește și un interviu
acordat în 2011 site-ului FrontPress.ro.
3. IONUŢ ŢENE – Poet, istoric și
publicist. Este alături de Geroge Bara redactor șef
la ziarul online NapocaNews.ro. Printre altele, temele care sunt caracteristice
editorialelor sale sunt legate de subiecte istorice, politice şi religioase. În
ultimii ani a ales să trateze ocazional şi problema demografică cu care se
confruntă România. Deasemenea, locuind în Ardeal, nu putea omite şi articolele
prin care combate revizionismul maghiar şi şovinismul radicalilor unguri
manifestat în zonele unde aceştia sunt majoritari. Trei articole reprezentative:
23 august 1944 – Ziua în care Armata Română a fost trădată, A murit cetăţeanul
Florin Cioabă, la origine ţigan, nu regele românilor şi Sfârşitul României
demografice?.
4. REMUS RĂDOIU - Este din Braşov şi administrator al
site-ului Agonia Natiunii, unde publică ocazional editoriale contra
politicianismului, corectitudinii politice şi împotriva dictaturii
minorităţilor, de orice natură. Nu sunt ocolite nici temele ce ţin de politica
internaţională. Fost membru activ al Noii Drepte. Trei articole reprezentative:
Trupe ruseşti pe teritoriul SUA!, Tu chiar nu ai de lucru? şi Când propriul
popor îţi devine duşman.
5. DAN TĂNASĂ (foto) –
Deşi locuieşte în Spania, este un activist neobosit pentru drepturile românilor
din “secuime”. Pe lângă articolele postate pe blogul personal, Dan Tănasă a
avut de-a lungul timpului şi apariţii televizate iar dezvăluirile sale despre
abuzurile comise de politicienii unguri din Covasna şi Harghita au ajuns nu de
puţine ori în presa centrală. Activitatea sa a inclus şi o serie de petiţii şi
adrese oficiale prin care cerea autorităţilor aplicarea legii în cazul
derapajelor iredentiste şi autonomiste ale unor edili maghiari din Ardeal. Nu
s-a lăsat intimidat nici de ameninţările cu moartea lansate la adresa sa şi a
familiei. Deşi majoritatea articolelor sale se axează pe această regiune
istorică românească, este în acelaşi timp şi un adept al reunificării României
cu Basarabia. Trei articole reprezentative: DEMENȚĂ
TOTALĂ. Prefectul Jean-Adrian Andrei, GARANTUL arborării drapelului UNGARIEI în
Harghita, Mojica de aur a RMGC s-a dat în spectacol şi Ce au în comun ministrul
Apărării, prefectul de Harghita și președintele UDMR. Citește și un interviu
acordat în 2011 site-ului FrontPress.ro.
6. FLORIN DOBRESCU - Este preşedintele executiv al Partidului
Totul pentru Ţară, o formaţiune politică extra-parlamentară fondată de foşti
deţinuţi politici din închisorile comuniste şi bătrâni legionari. Articolele
semnate de acesta apar în periodicul de informare şi atitudine naţionalistă
Buciumul, acestea abordând teme legate de istoria Mişcării Legionare şi de
martirii români din temniţele bolşevice. Deasemenea, prin textele publicate şi
prin acţiunile întreprinse, este şi un oponent al exploatării minere cu cianuri
de la Roşia Montană. Trei articole reprezentative: Fabrica urii, 9 mai: nimic
de sărbătorit! şi Mihail Neamţu – de la Căpitan la coloneii din sistem.
7. VALENTIN ROMAN - Este din Bucureşti şi co-fondator al
Asociaţiei Geto-Dacii. Deasemenea a îndeplinit funcţia de redactor şef a portalului Adevarul despre daci.
Editorialele sale pot fi citite însă şi pe blogul personal. Este un împătimit
al istoriei naţionale, preferând cu predilecţie studiul culturii geto-dace.
Datorită acestui lucru articolele au ca temă predilectă universul dacic. Cu
toate acestea sunt abordate şi subiecte ce ţin de românism şi de situaţia
actuală a ţării. Trei articole reprezentative: România, sat fără câini: Unul
dintre cele mai importante situri arheologice din ţară este ocupat de ţigani, 5
motive pentru care România nu ar trebui să fie în criză şi Române, spune lumii
cine eşti! 9.000 de ani de istorie îţi cer asta.
8. BOGDAN RADU HERZOG – Consilier local în Timișoara din partea Ligii Bănătene,
întreprinzător și colaborator ocazional
al publicațiilor Vestul și FrontPress.ro. Este un militant pentru
afirmarea valorilor, tradițiilor și culturii bănățene, fără a cădea însă în capcana promovării separatismului ca
soluție de rezolvare a problemelor
locale. Articolele lui ating însă și
teme ”macro”, ce țin de geopolitică.
Trei articole reprezentative: “Un popor de tampiti! O tara de rahat!” … iar
“Stirile de la ora 5″ o confirma, Se pot impusca un iepure si un urs cu un
singur glont? E Romania un experiment ce va fi aplicat la nivel european? și Simptomul DEPARDIEU: Un nou “Ev Mediu” European.
9. CODRIN GOIA – Este liderul filialei din Cluj a asociaţiei
Noua Dreaptă. Deasemenea este şi unul dintre editorialiştii cooptaţi recent în
echipa redacţională a FrontPress.ro. Eurosceptic şi naţionalist-ortodox
convins, temele abordate în editorialele semnate de acesta tratează atacurile
la adresa creştinismului, iredentismul maghiar, “imperialismul” birocraţilor de
la Bruxelles asupra statelor membre ale Uniunii Europene sau dictatura
corectitudinii politice şi a “marxismului cultural” asupra societăţii
postmoderne europene. Trei articole reprezentative: STALIN ar fi mandru de
FRANTA SOCIALISTA, MITURILE ARDELENISMULUI şi UE si guvernul Ponta ne baga pe
gat dictatura minoritatilor.
10. CLAUDIU TÂRZIU – Băcăuanul este poet şi editor, dar şi
un vechi activist în presa naţionalistă din România, actualmente scriind pe
blogul personal şi pentru Revista ROST sau Formula AS. Fiind o fire
tradiţionalistă, subiectele textelor sale nu pot fi decât legate de
spiritualitatea românească ortodoxă, personaje din panteonul naţionalist şi
despre decadenţa morală generalizată a clasei politice. Trei articole
reprezentative: „Dreapta autentică poate fi reconstruită numai după evaluarea
şi asumarea legionarismului”, Liber la Dreapta şi Despre toleranţă şi dragoste
în agora.
11.ILIE ŞERBĂNESCU – Economist şi pentru scurtă vreme
ministru al reformei în timpul guvernului Victor Ciorbea. În ultimii ani a
făcut o serie de afirmaţii tăioase contra sclavagismului financiar şi împotriva
înstrăinării resurselor naturale şi a sectoarelor strategice ale industriei
naţionale. În luările sale de poziţie şi în editorialele publicate mai ales în
Jurnalul Naţional a mai acuzat Uniunea Europeană că practică un “colonialism
economic” faţă de ţara noastră. Deasemenea, în toamna anului 2011, România a
fost catalogată drept o “anexă bananieră” a UE. Trei articole reprezentative:
Dacă statul a scăzut la doar 7%, de ce nu duduim de prosperitate?, Un paradox:
ţară subdezvoltată fără potenţial de creştere! şi Cu fonduri europene, modelul
colonial va fi doar mai frumos spoit.
12. BOGDAN DIACONU - Deși
este deputat PSD de București,
surprinde prin atitudinile sale patriotice, specifice încă de pe vremea când
era membru în Partidul Conservator, în legătură șovinismul
maghiar și tendințele separatiste și autonomiste ale unor elemente radicale ale acestei etnii. A
mai luat poziție, atât prin articolele
publicate pe blogul personal sau pe site-ul ziarului Adevarul, contra
imixtiunii unor politicieni de la Budapesta în treburile interne ale României.
A mers până la a cere în Parlamentul din București
stoparea prin lege a finanțării din
străinătate a partidelor și asociațiilor cu caracter politic care funcționează în România. Deasemenea este și un unionist convins, când vine vorba
despre Republica Moldova. Trei articole reprezentative: Reunificarea prin limba
română, Propun două obiective naționale:
stoparea extremismului maghiar în Transilvania și
unirea cu Moldova și De ce ”Deșteaptă-te române” este actual.
13. MARIA DIANA POPESCU - Este singura femeie din acest
”Top” și o caracterizează tenacitatea și ironiile la adresa politicianismului. Desi
locuiește în Stuttgart, analizează cu
luciditate imperfecţiunile societăţii româneşti. În articolele ei, publicate în
Revista Art-Emis, Agero Stuttgart sau pe blogul personal, mai este criticat și servilismul autorităților în fața
băncilor și a marii finanțe internaționale.
Trei articole reprezentative: OK-ul şi dresajul, OPRITI VAPORUL! Am ajuns in COLONIALISM! și
Comersantii de boli.
14. MIHAI TOCIU - Bucureşteanul este coordonator al
asociaţiei Toleranţă Zero şi un împătimit al promovării Oinei ca sport naţional
al românilor. A devenit cunoscut opiniei publice după ce în timpul alegerilor
parlamentare a protestat inedit împotriva întregii clase politice reproducând
sub balconul său, din luminiţe de brad, celebra întrebare “Eu cu cine votez?”.
A colaborat cu ediția online a ziarului
Adevărul, fiind acuzat de ”antisemitism”. Scrie ocazional texte tăioase și incorecte politic pe blogul personal. Trei articole reprezentative: De ce Soroș le-a dat ”ecologiștilor” Roșia Montană,
Dăm ungurilor jocul de oină? și
Scrisoarea unui român către Congresul Internațional
al Țiganilor, Sibiu 2013.
15. VICTOR RONCEA - Ziarist de investigație incomod și
editorialist, președinte fondator al
asociației Civic Media, apărător al
libertății de exprimare în orice situație. A participat activ la ”golanianda”
împotriva regimului neo-comunist patronat de Ion Iliescu, instaurat după prăbușirea ceaușismului
în 1989. Articolele sale apar atât pe blogul personal cât și pe Ziaristi Online și abordează teme diverse, de la elogierea sfinților din închisorile comuniste până la
criticarea clasei politice actuale. Trei articole reprezentative: Raspunsul
Primariei Baia Sprie la atacul Institutului “Elie Wiesel” impotriva
Duhovnicului Neamului, Parintele Justin Parvu: “Poziţionarea dvs este cel puţin
inadecvată. Nu credem că a sosit vremea să ne mântuim pe furiş, cu aprobarea
cuiva”, Culmea “anticomunismului” si a regimului Basescu-Ponta: Tortionarul
Pacepa, declarat de CNSAS drept “agent al politiei politice comuniste”, este
invitat in Romania de “Militia spirituala” si IICCMR, organul care pretinde ca
se ocupa cu crimele comunismului și
BBC, un post anti-crestin, conform propriului sondaj. Angajatii recunosc ca au
liber sa insulte crestinii in corporatia publica de media care “a
institutionalizat anti-crestinismul”, conform cardinalului de Edinburgh.
Felicitari BOR!.
16. GEORGE RONCEA – Jurnalist controversat, fratele mai mare
al lui Victor Roncea, a participat și
el activ la protestele anticomuniste din Piața
Universității de la începutul anilor
’90. Articolele sale antipoliticianiste sunt publicate în general pe blogul
personal și în Curentul. Trei articole
reprezentative: Traian Băsescu, impresarul literar al familiei Cioabă,
Împărăteasa Udrea – şansa emancipării celor 3-4 milioane de supuşi ai
Împăratului Iulian și Atacarea unui
cadru SRI de către liderul UDMR Raduly Robert Kalman, un mesaj explicit adresat
statului român.
17. RAZVAN CODRESCU -
Eseist, poet, traducător și un
promotor al tradiționalismului,
ortodoxismului și românismului. A scris
despre fenomenul legionar dar și despre
politica actuală din România. Actualmente publică pe blogul personal și în revista Rost. Din 1991 până în 2010 a
fost redactor și apoi redactor șef al revistei Puncte Cardinale, până la
dispariția acestei publicații naționaliste
din Sibiu. Trei articole reprezentative: RECIDIVĂ ÎN STIL OVREIESC, MASONII IES
LA RAMPĂ și CE MORT MAI TREBUIE
SCUIPAT?.
18. ALEXANDRU SUDIŢOIU – Este cel mai tânăr editorialist din
listă. Membru al Noii Drepte, filiala Petroșani,
se ocupă de coordonarea activităţii blogului oficial al organizaţiei. Este
pasionat de istorie, politică, religie, literatură, artă europeană,
simbolistică, fapt ce reiese din tematica aleasă pentru articolele sale postate
şi pe blogul personal. Deși este la
început de drum, deja s-a remarcat în cercurile naționaliste de tineret. Trei articole reprezentative: Ce facem cu
Uniunea Europeană?, Este Creştinismul religia războiului? și Papa Francisc şi homosexualii – o mare
neînţelegere!.
19. REMUS TANASĂ – Născut în Botoșani, este masterand în Italia și
un critic al cosmopolitismului și
stilului de viață postmodern. În
articolele sale, postate pe blogul personal sau în publicația online Foaie Naţională, se regăsește un spirit neîmpăcat cu globalismul
nivelator, care urmărește omonegizarea
în gândire şi simţire. Trei articole reprezentative: Istoria inca se scrie,
Viziunea mea de dreapta și Invitatie la
efort.
20. INO ARDELEAN – Jurnalist de investigație incomod din Timișoara și editorialist al
portalului de știri De Banat. În seara
zilei de 3 decembrie 2003, în timp ce se îndrepta spre casă, a fost atacat și bătut în apropierea Prefecturii din Timișoara de către autori necunoscuți sau a căror identitate nu a fost făcută
publică din diverse motive. La momentul respectiv, Ino Ardelean lucra pentru
ediția de vest a cotidianului
Evenimentul zilei. De atunci s-au vehiculat mai multe nume, în special a celor
care ar fi comandat bătaia. De la început, au fost suspectați mai mulți
lideri locali ai PSD, vizați de cele
mai multe ori în anchetele publicate de Ino Ardelean. Deși temele articolelor sale se axează în principal pe chestiuni
ce țin de administrația locală, Ino Ardelean mai abordează ocazional
și subiectie identitare. Trei articole
reprezentative: Mare drama: incep nuntile tiganesti fara stabor!, Kitsch-ul ca
imagine: de la videoclipul Timisoarei la Valeriu Zgonea și Bulibasa si autonomistul sau cauza si efectul.
21. GEORGE DAMIAN – Jurnalist, pasionat de istorie și de viața
românilor din afara granițelor, în
special a celor din Basarabia, dar nu numai. Un adept al reunificării, scrie în
ziarul Timpul din Republica Moldova și
pe blogul personal. Deasemenea combate în textele sale tendinţele separatiste
antiromâneşti, fie că e vorba de ungurii din Ardeal sau de găgăuzii şi ruşii
din Basarabia şi Transnistria. Trei articole reprezentative: Una veselă cu
combaterea discriminării în România. USL, nu-l schimbăm puţin pe Csaba
Asztalos?, …maghiarii şi germanii rareori trăiesc paşnic unii cu alţii şi De ce
s-a împrietenit Mihail Formuzal cu Viktor Orban?.
22. ALTUL - În lista de mai sus au fost incluși cei mai activi scriitori de articole de
opinie din mediul online. Suntem convinși
că mai există persoane care simt și
scriu românește, dar despre care noi nu
am aflat sau pe care, fără intenție,
le-am omis. De aceea așteptăm
comentarii cu sugestiile voastre.
Ne-ar mai fi plăcut să includem în listă şi alte persoane,
dar acestea, din diverse motive, au renunţat să mai scrie sau o mai fac extrem
de rar. Aici ne referim în special la GRIGORE OPRIŢĂ (vechi autor şi militant
naţionalist – vezi interviul acordat FrontPress), FLORIAN BICHIR (doctor în
teologie, a renunţat temporar la articolele de opinie după ce a fost ales de
Parlament membru al Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor
Securităţii), ION NEGOIAŞ (activist Noua Dreaptă care a renunţat să mai scrie
regulat şi să se implice direct în proiecte legate de ştirile alternative) şi
BOGDAN IOAN STANCIU şi DAN GHIŢĂ (“părinţii” presei online naţionaliste din
ţară, fiind fondatorii portalului AlterMedia România, care a decăzut după ce
aceştia au renunţat la proiect).
Legat de propunerile de mai sus dorim să menționăm că am încercat să aducem sub aceeași umbrelă persoane (care de-a lungul
timpului nu de puține ori au avut
divergențe de opinie unele față de altele și
chiar au manifestat antipatii) și idei
care aparțin diverselor curente
identitare, de la naționalism-revoluționar și
legionarism până la tradiționalism,
conservatorism și patriotism de tip
protecționist sau ortodox. Deasemenea,
ţinem să precizăm că încurajăm comentariile constructive, care să aducă un plus
de informaţie şi care să se bazeze bun simţ. Deasemenea ţinem să mai precizăm
că editorialele autorilor amintiţi, deşi unele au apărut şi pe portalul de
ştiri FrontPress.ro, exprimă idei şi păreri care aparțin autorilor și nu
reprezintă neapărat punctul nostru de vedere.
Cristian LAURENŢIU
Stimate cole DRAGOS GELU, ai blogul atacat, cand intru pe sursa indicata de dumneata aici mi se deschide adresa de mail, ai probabi cu sau fara intentie astasat un program care citeste mailurile. Oricare ar fi sitiatia, mergi la un specialist si curata-ti calculatorul blogul, pentru ca risti nu numai sa iti pierzi cititorii. Cand se acceseaza in windows se redirectioneaza de vreo 3 ori si incearca sa acceseze casute de mail daca au memorate in browser parola. Poate fi PUP sau PUA.
RăspundețiȘtergere