sâmbătă, 14 septembrie 2013

Un meci de milioane!

Pugilistul american Floyd Mayweather (foto) a cărui poreclă este ”Money” va câștiga 41,5 milioane de dolari în urma meciului cu Saul Alvarez din această seară. Este o sumă exorbitantă chiar și pentru marele campion, care duce o viaţă de lux.
    De curând a cumpărat ceasuri încrustate cu diamante în valoare de trei milioane de dolari. Mayweather deține de asemenea două avioane personale și câte o limuzină pentru fiecare casă pe care o are.
      În același timp, Floyd (36 de ani) este considerat cel mai valoros pugilist al momentului. Este campion mondial la două categorii, iar motto-ul său în viața sportivă este ”dăruire și muncă”. De asemenea, americanul nu a pierdut nici un meci din cele 44 disputate în cariera sa la profesioniști!
Azi, în cazionul MGM din Las Vegas, Mayweather își va apăra titlurile în fața superstarului mexican Saul Alvarez. Va primi 41,5 milioane de dolari să urce în ring, aceasta fiind cea mai mare bursă pe care a primit-o până acum.
Alvarez este noua senzație a boxului mondial. La doar 23 de ani el a disputat deja 43 de meciuri, câștigând 42, iar o partidă s-a încheiat nedecis. Deține titlul WBC la categoria mijlocie-ușoară, în timp ce Floyd are titlul WBA. Meciul lor va putea fi urmărit pe Digi Sport 1.
În gala de la Las Vegas se va lupta șu un pugilist român, singurul european care va urca în ring. Ronald Gavril, boxer la categoria super-mijlocie își va împărți pumni cu americanul Shujaa El Amin.

                                                                         Cristi SOMEŞAN


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu