Ion Burnar – nu a murit! El a fost ,,poftit”, în ceruri, pentru a participa la o ședință de cenaclu ...

Dascăl, om de cultură, părinte, soț și tată – Ion Burnar – a fost omul care, la naștere, a primit darul lui Dumnezeu. A fost prietenul tuturor. Dacă, profesor fiind, a educat sau instruit generații întregi de elevi, tot așa putem afirma, și în plan cultural – Ion Burnar – a educat și instruit generații întregi de oameni de cultură, fie mai tineri, fie mai bătrâni, fie debutanți sau consacrați, în plan literar. Generații întregi de oameni de cultură și l-au dorit alături la evenimente sau momente literare organizate în societate. De ce-am spus toate astea? Tocmai, pentru că din punctul meu de vedere, a ști să te faci prieten cu toată lumea, este o adevărată artă, iar poetul Ion Burnar a stăpânit la maxim această artă. Și, dacă ar fi să dau un singur exemplu în a-mi motiva cele exprimate, chiar eu sunt unul din cei care s-a bucurat de prietenia acestuia, când l-am avut drept invitat, la lansările de carte sau de revistă, iar omul de cultură ION BURNAR a fost prezent, susținându-mă, neștiind a refuza pe nimeni. Acest dascăl, nu cred că a rostit vreodată, cuvântul nu, mai ales atunci când a fost vorba de cultură. Se întâmpla în anul 2010, într-un mijloc de aprilie, când lansam la Mocira unul din proaspetele numere din revista Din vatra satului – asta peste puterea exemplului.

I-am cerut de multe ori sfatul, iar drept răspuns, am primit sfat părintesc, cum rar mi-a fost dat să mai primesc, de la un străin, totuși! I-am cerut de multe ori păreri, idei, concepții și ori de câte ori a fost nevoie, acestea au fost obiective, reale, pertinente sau puternic motivate și concretizate. L-am ascultat și l-am urmat în sfat, așa cum își ascultă un copil părinții, crezând în puterea dumnealui, crezând în forța dumnealui, până într-o zi ... într-un mijloc de octombrie, când, așa ca mulți alții, cu stupoare am aflat cumplita veste a trecerii în eternitate.

Am tăcut și-am suferit așa cum au suferit mulți alții, gândindu-mă la plecarea mult prea devreme, a acestuia către cer. M-am gândit, inclusiv, la ideea, că cine o să ne mai susțină, cine o să ne mai sfătuiască, din acest moment așa cum știa doar Ion Burnar să facă. Cine? Eu încă mai caut un asemenea prieten precum Ion Burnar – dar, credeți-mă, încă nu l-am găsit. Nici unul nu are ,,părintescul” ce-l avea poetul. Dar, încă, mai caut ... Este firesc să se întâmple așa, atunci când îți pierzi un prieten, dar Ion Burnar, a fost mult mai mult decât atât. M-am bucurat ori de câte ori am stat de vorbă cu dumnealui, de fiecare clipă petrecută împreună, așa cum mă bucură întâlnirea cu cei care m-au născut și crescut. Îl simțeam precum un tată – sfătuitor, răbdător, împăciuitor, știutor, niciodată cu ură în suflet sau să umble cu vorba deșarte.

Experiența dobândită în trecerea anilor, l-a făcut să urce zi de zi, an după an, în scara valorilor, afirmându-se și ca dascăl, și ca om de cultură, și ca prieten. Dacă nu l-am avut direct dascăl, în anii de liceu sau școală generală, credeți-mă că am nutrit o anume ,,invidie” pe elevii care l-au avut profesor. Evident vorbesc despre o invidie constructivă, metaforică, nu una pe dreptul  înțeles al cuvântului. N-a fost soarta să fie așa, dar m-am bucurat că l-am avut drept mentor și sfătuitor, întocmai ca și-un dascăl cu catalog, din momentul în care am început să ,,cochetez”, atât cât am putut și-am știut, cu literele, cu versul, cu folclorul, cu poezia ...  m-am bucurat, până într-un frumos mijloc de octombrie.

Au trecut 3 ani de atunci ... 3 ani în care am simțit lipsa sfatului prietenesc (despre care tot povesteam!), am simțit lipsa încurajărilor părintești, am simțit sărăcime, și chiar suntem mai săraci fără Ion Burnar. Indiferent că-ți vorbea (a se înțelege – te sfătuia), ori că scria (așternea poeme pe hârtie), Ion Burnar, transmitea cu putere, mesajul său. La un moment dat, chiar m-am bucurat să fiu contemporan cu un asemenea om – intregru, moral, de caracter, ferm în exprimare, și fără putere de tăgadă, obiectiv.

Ți-l doreai să-l ai în preajmă, fie la o șueta, fie într-un cadru festiv, la lansări de cărți sau reviste, datorită caracterului puternic ce-l avea, dar și datorită bucuriei ce-o transmitea tuturor. Emana din fiecare – mult. Doar cu Moartea n-a mai avut forță de-a lupta!

Prezența dumnealui jur-împrejurul tău, dădea o mare siguranță, nu-ți creea emoție, dimpotrivă, totul era extrem de familial, parcă ,,l-ai cunoaște de când lumea” – asta am simțit ori de câte ori am fost în preajma acestuia, de-asta îmi permit să-l notez. Și, cum viața merge numai și numai înainte, acum simt lipsa acestei siguranțe, la evenimetele culturale. Personal, îi simt lipsa!

Dar ce spun eu aici este sărac, gândindu-mă că despre personalitatea, opera sau creațiile lui Ion Burnar au vorbit (și încă vorbesc) oameni importanți ai literaturii și-ai culturii noastre. Din vorbele dumnealui, dar și din citit, știu despre Augustin Buzura sau Nicolae Breban, despre Ana Blandiana sau Radu Săplăcan - și el plecat spre stele – oameni care au apreciat la modul obiectiv activitatea literară desfășurată de către Ion Burnar. Probabil, Creatorul nostru Suprem, a organizat o întâlnire cenaclieră cu cei mai importanți oameni din cultura maramureșeană, și așa se face că l-a ,,poftit”, puțin, și pe Ion Burnar, acolo, în ceruri, să fie alături de Vasile Radu Ghenceanu sau Vasile Dobra, să fie alături de Gheorghe Roman sau Laurențiu Ulici – oameni, zic eu, care s-au bucurat să-l aibă acolo, printre ei și stelele-muză. Doar noi, aici pe pământ, am rămas în suferință, fără bucuria întâlnirilor cu Ion Burnar, fără un prieten, dar unul nu ca oricare, ci unul drag tuturor, fără un dascăl minunat.

Îmi este greu să povestesc la trecut despre Ion Burnar – pentru că încă îl mai aștept să apară la vreo lansare de carte, la un pahar de vin în arhicunoscutul ,,fogădău”, denumit OJT. Îl mai aștept să-mi dea sfaturi, să-și dea cu părerea despre vreun material scris, sau despre multe altele asemenea.

Volumele sale, capodopere valoroase, apreciate de critici literari, cu mult obiectivism, sunt cele care, azi, ne amintesc de Ion Burnar, și-i confirmă valoarea. Ne-au mai rămas amintiri din clipele în care ne întâlneam fie grăbiți unul în fața altora, fie la un ,,pahar de vorbă”, adunând sfaturi despre ce și cum ar trebui să fie.

Șlefuitor de minți,  creator de valore și valori, eminent dascăl în plan profesional – astea sunt doar trei calități cu care ne-a obișnuit, prin prezența lui, Ion Burnar. Cei care l-au apreciat enorm, au fost în primul rând elevii, pentru care a avut suflet de părinte. El nu a pedepsit niciodată, decât cu vorba, și-atunci dând puternic sfat. A dat exemplu și pildă mereu, în orice împrejurare. A văzut și-n cel mai sărac elev o valoare. Dar, dacă tot vorbim de stimă și respect – Ion Burnar – s-a bucurat pe deplin și în plan literar, nu mai departe motivându-mă cu alt exemplu, când, aici, pe plan local (deși a depășit și granița județului), a fost chemat la Universitatea din Baia Mare, pentru a preda studenților acelor vremuri, dar ca profesor asociat. Este și asta o recunoștință a valorii pe care o poate avea un om, pentru că nu oricui îi încredințezi o asemenea misiune.

Săptămânal semna, în diverse ziare locale (ex. Informația zilei de Maramureș), pagina de cultură, unde cu obiectivismul obișnuit, puncta atât cât îi sta în putință (și-a spațiului publicistic care nu era prea generos niciodată!), despre activitățile în plan literar, cultural, artistic. Ar fi dorită un întreg ziar să poată scrie despre oameni de cultură, atât de drag i-a fost această meserie. Și Ion Burnar, chiar dacă ar fi avut un întreg ziar la dispoziție, ar fi avut ce să scrie, credeți-mă! 

 Era omul care cerea ca regula să fie respectată, tot așa precum promisiunea sau cuvântul dat. A rostit promisiuni și întotdeauna le-a respectat.  A respectat și a iubit literatura, așa cum și-a iubit elevii ce i-a avut de pregătit.

Despre opera burnariană, nu voi face aici rostire decât o foarte scurtă ,,trecere în revistă”, pentru că-mi propun să revin cu un material amplu, în acest sens, dar notez doar atât - ea cuprinde metaforă, epitete, ironie – a se vedea volumul ,, ... aici Provincialul! ... aștept metropoliții!”. Văd în versul lui Ion Burnar o lejeritate debordantă și simplitate. Nu mă rabd să nu scriu cele trei cuvinte ale prof. univ. dr., azi (2013) decan la Facultatea de Litere din Baia Mare, Gheorghe Glodeanu, care îl descrie ca fiind un ,,veritabil homo ludens”. Închei, toate acestea, întrebând retoric, după toate acestea ar mai fi ceva de spus?

Ion Burnar – nu a murit, a fost ,,poftit” la cenaclu ... la Cenaclul din Ceruri, acolo unde muza  (sau muzele) le stau alături – stelele, soarele, luna. Noi suntem cei care am pierdut un om puternic.

 

  

   Vasile BELE – octombrie 2013